Contestație la executare. Decizia 588/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția de contencios Administrativi Fiscal

Decizia nr. 588/ Dosar Nr-

Sedința publică din 23 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Georgeta Beijnaru Mihoc

- - - -președinte secție - - JUDECĂTOR 3: Maria

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimații și împotriva încheierii de ședință din 07 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr-, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților intimați, și a intimatei contestatoare SC SRL

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov.

CURTEA:

Constată că prin încheierea de ședință pronunțată la data de 7 februarie 2008 de Judecătoria Brașov în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de contestatoarea SC SRL privind suspendarea executării silite începute în dosarul execuțional nr. 218/2007 al Biroului Executorului Judecătoresc. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs intimații și, cauza în recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov - secția civilă, dosarul păstrându-și numărul inițial de înregistrare. Prin încheierea de ședință din data de 27 martie 2008, secția civilă a dispus transpunerea cauzei la secția comercială și de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Brașov, apreciind că natura juridică a litigiului dedus judecății este fiscală, motivând că pe rolul secției comerciale și de contencios administrativ și fiscal se află recursul promovat împotriva contestației la executare.

La Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ dosarul a fost înregistrat cu nr-. Prin Decizia civilă nr.3402/RC/25 aprilie 2008, pronunțată de Secția Comercială și de Contencios Administrativ a Tribunalului Brașov (judecând litigiul ca fiind unul de contencios administrativ) s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și s-a declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurenții și, împotriva încheierii de ședință dată de 7 februarie 2008 de Judecătoria Brașov în dosarul nr-, în favoarea Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea deciziei date, Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Brașova arătat că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.10 alin.1 și 2 din Legea contenciosului administrativ, care stabilesc competența curții de apel, respectiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca instanță de recurs.

Cauza a fost declinată la Curtea de Apel Brașov - secția de contencios administrativ și fiscal pentru judecarea recursului declarat în cauză de DGFP

La Curteade Apel Brașov dosarul și-a păstrat numărul de înregistrare dat de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, anume -.

Instanța a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat de recurenții de și.

Analizând excepția potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Potrivit Deciziilor nr.XIV și XV din anul 2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în două recursuri în interesul legii, natura litigiului este una civilă, iar competența de soluționare revine în primă instanță judecătoriei, care judecă asemenea cauze potrivit dreptului comun în materia executării silite, anume art.373 alin.2 Cod procedură civilă și art. 400 alin.1 Cod procedură civilă (instanța de executare este judecătoria în cazul executării silite, dacă legea nu dispune altfel; contestația se introduce la instanța de executare).

De altfel, contestația la executarea silită se poartă între subiecți de drept privat, respectiv debitorul,o persoană juridică, iar creditorii, persoane fizice, și se introduce la instanța judecătorească de executare, aplicându-se regulile de drept comun de competență, adică dispozițiile codului d e procedură civilă în materia executării silite. Dreptul comun în materia executării silite stabilește competența soluționării acestor cauze la secția civilă, iar prin simetrie, la tribunal, recursurile se judecă tot în materie civilă, așadar de către secția civilă, în celelalte materii neexistând dispoziții procedurale speciale privind executarea silită.

Dacă am admite o altă interpretare, prin care să se stabilească competența de soluționare la secția de contencios administrativ și fiscal sau, după caz, la secția comercială, atunci ar însemna să admitem aplicarea unei lex tertia, compusă din norme de procedură civilă privind executarea silită combinate artificial și nelegal cu norme de competență privind judecarea cauzelor de drept administrativ și fiscal sau, după caz, comercial.

Ca atare, competența de soluționare a recursuui declarat împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 7 februarie 2008 de Judecătoria Brașov în dosarul nr- revine Tribunalului Brașov - secția civilă, potrivit art.2 pct.3 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 159 pct. 2 Cod procedură civilă: " Necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei instanțe de alt grad".

Pentru aceste considerente, în baza art. 137 alin. 1 și art. 158 Cod procedură civilă, văzând și dispozițiile art. 10 din Legea 554/2004, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov, ca instanță de recurs în soluționarea recursului declarat în cauză și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov - secția civilă.

În temeiul art.20 pct.2 Cod procedură civilă, Curtea constată existența conflictului negativ de competență între Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov în judecarea recursului ce face obiectul prezentului dosar și în temeiul art.22 pct.3 Cod procedură civilă, urmează a trimite cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență și stabilirea instanței competenta în judecarea recursului declarat de recurenții de și împotriva încheierii de ședință a Judecătoriei Brașov din dosarul -.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

dmite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, de soluționare a recursului declarat de recurenții și împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 7 februarie 2008 de Judecătoria Brașov în dosarul nr-.

Declină competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Brașov - secția civilă.

Constată ivit conflictul negativ de competență și sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în vederea soluționării acestuia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 23 septembrie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- -

Grefier

Red. /23.09.2009

Dact./29.09.2008/ 3 ex.

Jud. Fond:///

Președinte:Comșa Marcela
Judecători:Comșa Marcela, Georgeta Beijnaru Mihoc, Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație la executare. Decizia 588/2008. Curtea de Apel Brasov