Contestație la executare. Decizia 841/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--04.07.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.841
Ședința publică din 17 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Chiu Mircea Ionel
JUDECĂTOR 3: Barbă
GREFIER:
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul împotriva încheierii din data de 20.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr- în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și A, având ca obiect contestație la executare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că s-au depus, prin registratura instanței la data de 16.09.2008, concluzii scrise din parte contestatorului.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 10 septembrie 2008, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad sub nr- la data de 5.04.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâtele Direcția generală a Finanțelor Publice a Jud.A și Administrația Finanțelor Publice a Mun. A, solicitând încetarea/anularea executării silite pornite în Dosarul de executare nr.3791/2006, anularea nr.-/14.09.2006 emisă î dosarul mai sus-menționat, anularea înscrisurilor intitulate Titlul executoriu nr.- și nr.-/14.09.2006 emise de către A, anularea adreselor de înființare a popririi nr.41545, 41546,41547/14.03.2007, suspendarea executării actelor contestate în temeiul art.403 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.4222/17 mai 2007, Judecătoria Arada respins cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatorul, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A, a respins contestația la executare formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata A, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins contestația la executare formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs, la data 5 iulie 2007, la secția civilă a Tribunalului Arad, secție care prin încheierea de ședință din data de 11 octombrie 2007, admis excepția de necompetență funcțională și a dispus scoaterea cauzei de pe rolul său și trimiterea ei la secția comercială și de contencios administrativ a aceleiași instanțe, spre competentă soluționare.
După transpunerea cauzei pe rolul secției comercial și contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 14 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis din nou excepția de necompetență funcțională a completului de contencios administrativ și s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul completului, și judecarea ei de către un complet comercial, cu motivarea că înscrisurile intitulate titluri executorii ce constituie obiect al contestației la executare în prezenta cauză, sunt acte juridice de executare, motiv pentru care competența de soluționare a recursului revine completului comercial din cadrul acestei secții.
cu judecarea recursului, secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului - completul de recurs în materie comercială, a procedat, de asemenea la verificarea competenței materiale și văzând că cererea reclamantului nu vizează un titlu executor emis în materie comercială, respectiv o hotărâre judecătorească pronunțată în materie, ci în mod incontestabil un titlu executor fiscal, a apreciat că nu poate proceda la soluționarea cauzei în lipsa competenței materiale, astfel că a admis excepția de necompetență funcțională a secției comerciale și a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției și trimiterea Tribunalului Arad, secției civile, spre competentă soluționare.
Prin Sentința civilă nr. 7 din 26 martie 2008, Curtea de Apel Timișoara constată că nu există conflict negativ de competență între secțiile de contencios administrativ și comercial și secția civilă a Tribunalului Arad, și o trimite spre competentă soluționare Tribunalului Arad.
Prin încheierea de ședință din 20 iunie 2008, Tribunalul Arad- Secția contencios administrativ și fiscal și Litigii de Muncă și Asigurări Socialea dispus scoaterea cauzei de pe rolul secțieiși trimiterea spre soluționare Secției civile a Tribunalului Arad.
Împotriva încheierii din 20 iunie 2008, reclamantul a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate și în consecință trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat-
În motivarea recursului, reclamantul consideră că hotărârea este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, ceea ce atrage motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civilă.
Instanța de recurs a apreciat că nu este competentă să soluționeze calea de atac fără a indica nici un temei legal concret în acest sens. Absența oricărei motivări juridice atrage nelegalitatea vădită a încheierii atacate, întrucât executarea silită fiscală nu are și nici nu poate avea natură juridică civilă.
Fiind vorba de o executare silită în materie fiscală, soluționarea acesteia excede sferei de competență a instanțelor civile.
Ca instanță de executare, Judecătoria Arada fost competentă să soluționeze în primă instanță prezenta contestație la executare. Faptul că judecătoria nu are o secție de contencios administrativ nu conduce automat la concluzia că recursul împotriva sentinței sale este de competența secției civile a tribunalului.
în legătură cu secția tribunalului competentă să judece recursurile în materie de contestație la executare comercială a fost soluționată în sensul stabilirii competenței instanței civile, cu motivarea tradițională că procedura de executare este identică în cauzele civile și comerciale, natura fondului obligației fiind irelevantă în ceea ce privește executarea silită.
În acest sens, procedura de obținere a titlului executoriu diferă în materie civilă și comercială, însă după obținerea respectivului titlu procedura este comună și are caracter civil.
Acest raționament este însă inaplicabil în materie fiscală. În primul rând, actele administrativ fiscale devin titluri executorii de la data scadenței, deci de cele mai multe ori procedura de executare silită, se va analiza înaintea stabilirii legalității titlului de creanță. În al doilea rând, procedura de executare silită este radical diferită față de cea civilă, referitor la organele de executare, succesiunea etapelor în procedura executării silite, distribuirea sumelor.
Dacă organul fiscal, după emiterea titlului de creanță, ar formula o cerere de executare adresată executorului judecătoresc de drept comun, atunci într-adevăr ar fi o executare silită civilă, și problema s-ar pune asemănător stabilirii instanței competente a soluționa contestația la executare în materie comercială.
Având în vedere cele de mai sus, reclamantul consideră că este evident faptul că executarea silită fiscală este radical diferită de cea civilă, și ridică probleme privind baza de impozitare, natura impozitelor, modul de stingere al datoriilor fiscale, toate acestea fiind probleme de contencios administrativ, care nu trebuie soluționate de instanța civilă.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
În privința admisibilității prezentului recurs, Curtea observă că reclamantul a formulat un recurs împotriva unei încheieri date de instanța de recurs, încheiere prin care judecarea cauzei a fost întârziată, prin trimiterea dosarului de la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Arad la secția civilă a aceleiași instanțe.
În justificarea admisibilității acestui recurs, reclamantul a invocat dispozițiile art. 299 alin. 1 și ale art. 282 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
Conform art. 282 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății."
Potrivit art. 299 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător."
Curtea constată că reclamantul a formulat recurs împotriva unei încheieri pronunțate de instanța de recurs, iar conform art. 282 alin. 2 împotriva unei astfel de încheieri se poate formula o cale de atac decât odată cu fondul cauzei. Cum în speță, nu este admisibilă formularea unui recurs împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs, rezultă că - potrivit acestei reglementări - nu este admisibil nici recursul promovat împotriva unei încheieri pronunțate de instanța de recurs.
Cât privește excepția instituită de art. 282 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, referitoare la încheierile prin care s-a întrerupt cursul judecății, Curtea apreciază că textul art. 282 alin. 2 permite numai atacarea separată a încheierii respective, așadar nu odată cu fondul cauzei.
Curtea observă însă că art. 282 alin. 2 Cod de Procedură Civilă reglementează modalitatea de atacare a încheierilor premergătoare - distingând între încheieri ce pot fi atacate odată cu fondul sau separat de acesta - iar nu regimul căilor de atac ce pot fi promovate împotriva acestor hotărâri.
de atac care pot fi promovate împotriva încheierilor premergătoare este reglementat tocmai de art. 299 alin. 1 teza I Cod de Procedură Civilă, care statuează că sunt supuse recursului "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională"
Cum textul art. 299 alin. 1 teza I nu enumeră între hotărârile împotriva cărora se poate face recurs decât hotărârile date fără drept de apel și cele date în apel, iar nu și hotărârile (respectiv încheierile premergătoare) date de instanța d recurs, Curtea apreciază că - potrivit acestei reglementări - nu este permisă atacarea cu recurs a unei încheieri date de o instanță de recurs, chiar dacă este vorba de o încheiere prin care se întrerupe cursul judecății.
Pe de altă parte, Curtea subliniază că, în prezenta cauză, instanța de recurs nu a soluționat acest litigiu nici după trecerea unui an de la sesizarea sa, fără ca această întârziere să fie imputabilă părților litigante.
Având în vedere că de peste un an nici o instanță nu a examinat recursul reclamantului, întrucât ambele secții ale Tribunalului Arad au apreciat că nu au competența să rezolve acest recurs, Curtea apreciază că trimiterea succesivă a dosarului între cele două secții echivalează cu o întrerupere a cursului judecății.
Această întrerupere are un caracter grav prin prelungirea sa timp de peste un an și prin refuzul repetat al secțiilor instanței de recurs de a se considera competente.
Curtea observă că în prezenta cauză două secții ale Tribunalului Arad au refuzat soluționarea recursului formulat de reclamantul împotriva unei sentinței civile pronunțată de Judecătoria Arad într-un litigiu privind contestarea executării unor acte administrative fiscale.
Atât Secția de contencios administrativ și fiscal, cât și Secția civilă a Tribunalului Arad au dispus succesiv scoaterea de pe rol a acestui dosar și declinarea judecării acestuia către cealaltă secție.
La rândul său, Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă a respins, prin sentința civilă nr. 7/26.03.2008, cererea de rezolvare a acestui conflict de competență, reținând inadmisibilitatea existenței unui conflict de competență între secțiile aceleiași instanțe de judecată.
Curtea observă că reclamantul a înregistrat recursul la data de 19.07.2007, și că până la data pronunțării prezentei hotărâri, 17 septembrie 2008, acest recurs nu a fost examinat, situația fiind determinată exclusiv de divergențele de opinii exprimate la nivelul autorității judiciare învestite cu soluționarea acestui recurs - Tribunalul Arad.
Sub acest aspect, Curtea apreciază că întârzierea soluționării acestei cauze nu poate fi imputată reclamantului și că acestuia nu i se reproșa reglementarea neclară a competenței de soluționare a acestui litigiu, nici reglementarea neclară a modului de soluționare a acestui conflict de competență între secțiile aceleiași instanțe de judecată.
Dată fiind întârzierea excesivă a soluționării acestei cauze, Curtea consideră că refuzul rezolvării acestui conflict de competență ar conduce la încălcarea duratei rezonabile de soluționare a acestui litigiu, respectiv la încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, drept garantat de art. 6, paragraf 1, teza I din Convenția europeană a drepturilor omului, text conform căpruia "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa".
În consecință, Curtea consideră necesar să examineze acest recurs împotriva încheierii date de Tribunalul Arad, dat fiind că interpretarea rigidă a unor texte legale de către instanțele învestite cu soluționarea cauzei și cu soluționarea conflictului de competență a condus la o întârziere nejustificată a soluționării cauzei.
În consecință, reținând importanța fundamentală a dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, Curtea va da eficiență directă art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și va proceda la stabilirea secției competente să soluționeze recursul formulat de domnul împotriva sentinței civile nr. 4222/17.05.2007 a Judecătoriei Arad.
Cu privire la competența de soluționare a recursuluiformulat împotriva sentinței civile a Judecătoriei Arad, Curtea reține că obiectul acestui litigiu constă în contestarea legalității și solicitarea anulării unor somații emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, somații prin care reclamantului i se punea în vedere să achite unele pretinse debite de natură fiscală.
Curtea remarcă faptul că părțile nu au contestat caracterul administrativ al actelor a căror nelegalitate este invocată și faptul că obiectul acțiunii este o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 169 Cod de Procedură Fiscală (în numerotarea în vigoare la momentul promovării acțiunii).
În privința competenței de soluționare a acestei contestații la executare, Curtea observă că prin Decizia nr. XIV, din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în soluționarea unui recurs în interesul legii, că "în aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (4) din Codul d e procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare","judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege."
Instanța observă că decizia respectivă a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție "pentru a se asigura" - potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă - "interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe."
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care această decizie este incidentă în prezentul litigiu.
În acest sens, Curtea constată că reclamantul contestă în prezenta cauză legalitatea formelor executării silite, conform art. 169 (în prezent art. 172) Cod de Procedură Fiscală, alineatul 1 al acestui articol dispunând că "persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii."
Potrivit art. 169 (în prezent art. 172) alin. 4 Cod de Procedură Fiscală, "contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență."
În conformitate cu dispozitivul Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XIV, din 5 februarie 2007, instanța competentă să soluționeze în fond prezentul litigiu este judecătoria, în speță Judecătoria Arad.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a stabilit expres care este secția competentă să soluționeze calea de atac formulată împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în astfel de cauze, existând opinii diferite în sensul atribuirii acestei competențe fie secției civile a tribunalului, fie secție de contencios administrativ.
În stabilirea secției competente să soluționeze recursul formulat împotriva hotărârilor privind contestații la executare în materie fiscală, Curtea va lua în considerare motivele care au determinat Înalta Curte de Casație și Justiție să stabilească, prin Decizia nr. XIV, din 5 februarie 2007, competența judecătoriilor de a soluționa în primă instanță astfel de litigii. Curtea apreciază că în acest mod poate da eficiență deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție și dispozițiilor art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe." În această privință, Curtea apreciază că nu numai dispozitivul deciziilor date în soluționarea recursului în interesul legii este obligatoriu, dar și considerentele acestei decizii, în măsura în care acesta permite rezolvarea unor chestiuni cu privire la care Înalta Curte nu s-a pronunțat în mod expres prin dispozitiv.
Curtea observă că instanța supremă și-a început expunerea considerentelor prin expunerea punctelor de vedere diverse exprimate în materia discutată, amintind, între altele, că "unele instanțe au considerat că soluționarea cererilor ce au ca obiect contestații formulate împotriva executării silite sau actelor de executare efectuate în baza unor titluri executorii fiscale, respectiv contestații împotriva unor titluri executorii fiscale, este de competența tribunalului - secția de contencios administrativ și fiscal.
În motivarea acestui punct de vedere s-a învederat că, în raport cu prevederile art. 41 din Codul d e procedură fiscală, actele menționate au caracter administrativ fiscal, cât timp sunt emise de un organ fiscal competent, acestea încadrându-se în conținutul noțiunii de "act administrativ" definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004".
Înalta Curte de Casație și Justiție a expus ulterior alte două opinii, arătând că "alte instanțe au considerat că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestațiile formulate împotriva executării silite înseși sau a unor acte de executare efectuate în baza titlurilor executorii fiscale, precum și contestațiile împotriva unor titluri executorii fiscale". Înalta Curtea precizat că "aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii".
Așadar, în opinia Înaltei Curți, instanțele de contencios administrativ nu sunt competente să soluționeze în primă instanță contestațiile la executare formulate în materie fiscală.
Motivându-și opinia, Înalta Curtea arătat că "judecătoriei în circumscripția căreia se face executarea îi revine competența să judece în cazul contestației împotriva executării propriu-zise sau al contestației la titlu, atunci când o astfel de contestație vizează un titlu executoriu fiscal ce nu emană de la un organ de jurisdicție, evident, în cazul în care legea nu prevede o altă cale de atac împotriva acestuia.
O atare soluție se impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele administrativ-fiscale în baza unui titlu executoriu fiscal,dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și procesual,iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ și, respectiv, în titlul IX din Codul d e procedură fiscală, care sunt aplicabile numai la soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale, ce constituie titlu de creanță fiscală."
Curtea observă, așadar, că instanța supremă a statuat aplicabilitatea dreptului comun în cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele administrativ-fiscale, respectiv a normelor dreptului civil, material și procesual, iar nu a dispozițiilor din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sau a dispozițiilor din Codul d e Procedură Fiscală.
Înalta Curtea arătat în continuare că "posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal" și că "excluderea de către legiuitor a instanței de contencios administrativ de la soluționarea contestațiilor îndreptate împotriva titlului executoriu fiscal reiese din interpretarea comparativă, logică, a dispozițiilor art. 188 alin. (2) și ale art. 169 alin. (4) din Codul d e procedură fiscală".
În raport cu cele reținute de instanța supremă în stabilirea competenței de soluționare în primă instanță a contestațiilor la executare în materie fiscală, Curtea apreciază - potrivit raționamentului Înaltei Curți de Casație și Justiție - competența de soluționare a acestor litigii aparține instanțelor de drept comun și în căile de atac, pentru identitate de rațiune.
Înalta Curte de Casație și Justiție a exclus expres instanțele de contencios administrativ de la soluționarea acestor litigii în primă instanță. În aceste condiții, nu există o justificare pentru înlăturarea raționamentului Înaltei Curți în stabilirea competenței de soluționare a acestor litigii în căile de atac, respectiv în recurs.
De aceea, Curtea reține că, în prezenta cauză, competența soluționării recursului formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 4222/17.05.2007 a Judecătoriei Arad aparține Tribunalului Arad - Secția civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea va admite recursul formulat de reclamantul recurent împotriva încheierii date de Tribunalul Arad la data de 20.06.2008 în dosar nr- și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Arad - Secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul recurent împotriva încheierii date de Tribunalul Arad la data de 20.06.2008 în dosar nr-.
Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Arad - Secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
red. -25.09.2008
tehnored. - 29.09.2008; 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecătorii:
G
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Chiu Mircea Ionel, Barbă
