Contract administrativ. Decizia 207/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 207/

Ședința publică din 11 februarie 2010

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

JUDECĂTOR 2: Diana Duma

JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu

GREFIER: - -

Pe rol fiind pronunțarea recursului declarat de reclamanta - C - împotriva sentinței civile nr.1013/9.10.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean C-S, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterea în fond a recursului și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 4 februarie 2010, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a amânat pronunțarea pentru data de 11 februarie 2010,

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 26.03.2009, la Tribunalul C - S, sub nr. de dosar -, reclamanta, C" în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean C - S, a solicitat instanței să constate că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a proceda la predarea obiectului concesiunii acordate prin Contractul nr. 12584/05.10.2007, respectiv a terenului înscris în nr. 14.419 C, de sub nr. top nou format (2865/2/a/1/a, 2622/1/1/1/1/3/1/1/1/1/1/1/1/1/1/b)/1 (cad. 2150) aeroport cu clădiri și teren de 1.224.696. ce formează obiectul Contractului de concesiune nr. 12584/05.10.2007, iar în subsidiar, în situația în care se va aprecia totuși că acest obiect a fost predat prin semnarea Contractului de concesiune autentificat sub nr. 1028/08.04.2008, solicită să se constate că predarea nu s-a realizat decât la data de 08.04.2008.

În motivarea cererii, reclamanta arată că, între, C" și Consiliul Județean C - S s-a încheiat la data de 05.10.2007 Contractul de concesiune nr. 12584, care avea drept obiect terenul necesar folosirii și exploatării pistei ui C, teren înscris în nr. 14419 al localității C, sub nr. top ce va rezulta în urma dezmembrării, teren situat administrativ în C, județul C - S și care are suprafața de 126 ha. Contractul inițial prevedea că predarea - primirea obiectului concesiunii se va efectua pe bază de proces verbal, anexă la contractul de concesiune. Un astfel de proces verbal a fost încheiat la data de 05.10.2007, dar acest document se referea la predarea - primirea concesiunii și nu la obiectul acesteia, situație confirmată și de un al doilea proces verbal, încheiat la data de 30.01.2008, dar care nu a fost urmat de predarea obiectului concesiunii.

Reclamanta arată că, în ambele documente se prevede că suprafața care urma să fie predată de către societate, era de 126 ha, din care 3,9332 ha fac obiectul unui litigiu privind rectificarea de a acestei suprafețe. De asemenea, în ambele documente se prevede că suprafața de teren ce formează obiectul concesiunii, va fi predată de către Consiliul Județean C - S, după corectarea legală a înscrisurilor în cartea funciară, a suprafeței aflate în patrimoniul județului C -

Se mai menționează de către reclamantă că, data de 08.04.2008 este data la care pârâtul a reușit să finalizeze demersul prin care a putut fi identificat obiectul concesiunii, după cum rezultă din Actul de unificare și dezmembrare autentificat sub nr. 1019/08.04.2008 de către din De asemenea, la aceeași dată de 08.04.2008, reclamanta a fost chemată în fața aceluiași notar public, unde s-a încheiat Contractul de concesiune autentificat sub nr. 1028/08.04.2008.

În drept, invocă dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. a și art. 111 Cod procedură civilă.

Pârâtul Consiliul Județean C - Sad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicită a se stabili forța probantă a Contractului de concesiune nr. 12584 din data de 05.10.2007 și a se constatat în mod cert data la care a fost predat obiectul concesiunii, ce rezultă din procesul verbal de predare primire.

În motivare, arată că terenul, care face obiectul contractului de concesiune, este atestat ca aparținând domeniului public al județului C - S în conformitate cu anexa nr. 1, poziția nr. 13 din nr.HG 532/2002 privind atestarea domeniului public sau privat al județului C - S, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul C - Astfel, în 05.10.2007 se semnează Contractul de concesiune nr. 12584, între Consiliul Județean C - S și reclamantă, având ca obiect concesionarea terenului necesar folosirii și exploatării pistei, înscrisă în nr. 14419 localității

Mai arată că, predarea - primirea terenului s-a efectuat la aceeași dată, 05.10.2007, prin procesul verbal de predare - primire realizat în prezența împuternicitului, C", av., cu precizarea faptului că 3,9332 ha urmează a fi predate ulterior, după corectarea legală a înscrisurilor în cartea funciară, Consiliul Județean având pe rol, la Judecătoria Caransebeș, o cauză a cărei obiect este rectificare în

Menționează faptul că, contractul inițial prevedea că predarea - primirea obiectului concesiunii se va efectua pe bază de proces verbal, anexă la contractul de concesiune. Primul proces verbal de predare primire a fost încheiat la data de 05.10.2007, cu mențiunea potrivit căreia predarea - primirea concesiunii exploatării pistei, Consiliul Județean C - S are pe rol un proces al cărui obiect este rectificare în a unei suprafețe de 39.332 mp, inclusă în cele 126 ha supuse exploatării.

În data de 16.01.2008 s-a întocmit un al doilea proces verbal de predare - primire, în care se prevede, de asemenea, că suprafața care urma să fie predată către societatea reclamantă era de 126 ha, din care 3,9332 ha fac obiectul unui litigiu privind rectificarea de a acestei suprafețe. Ambele procese verbale de predare - primire poartă antetul, ștampila, numărul de înregistrare și semnătura concesionarului, C" și, pe cale de consecință, sunt asumate de către aceasta.

Pârâtul consideră că, acțiunea reclamantei este deturnată de la scopul ei, fiind întrebuințată pentru a ajunge la o răsturnare a contenciosului, implicând contractul judiciar,a priori" și nu,a posteriori" și, solicitând instanței acoperirea responsabilității care revine părții dintr-o situație juridică determinată, respectiv predarea obiectului concesiunii, care rezultă, în mod cert, dintr-un înscris asumat de reclamantă sub semnătură privată și, pe cale de consecință să stabilească prin hotărârea ce o va pronunța, în mod cert, data la care a fost predat obiectul concesiunii.

În apărare, invocă dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr.1013/9.10.2009 Tribunalul C- a respins acțiunea în constatare formulată de reclamanta, C", în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN C -

Tribunalul a reținut că, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat instanței să constate că pârâtul Consiliul Județean C - S nu și-a îndeplinit obligația de a proceda la predarea obiectului concesiunii, iar în subsidiar, în situația în care s-ar aprecia că imobilul reprezentând aeroport cu clădiri și teren a fost predat, să se constate că predarea s-a realizat în data de 08.04.2008.

Tribunalul a reținut că între reclamantă și pârât s-a încheiat contractul de concesiune nr. 12584/05.10.2007 (fila 19-24 dosar), autentificat sub nr. 1028/08.04.2008 (fila 16-18 dosar); obiectul contractului îl constituie terenul înscris în nr. 14419 C, în suprafață de 126 ha, proprietarul acestui imobil fiind Consiliul Județean C - S; terenul face parte din domeniul public al județului C - S (fila 9 dosar).

Reclamanta a arătat că predarea - primirea obiectului concesiunii, prin proces verbal, anexă la contractul autentificat în fața notarului public, nu a fost finalizată nici la data formulării prezentei acțiuni în constatare (fila 5 dosar).

Potrivit dispozițiilor art. 111 alin. 1 Cod procedură civilă, acțiunea în constatare vizează constatarea existenței sau inexistenței unui drept. cea mai importantă a acțiunii în constatare, prevăzută expres în lege, o reprezintă caracterul subsidiar al acesteia. Astfel, conform alin. 2 al art. 111 Cod procedură civilă, cererea nu poate fi primită, dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Tribunalul a apreciat că, în speța de față, reclamantul a solicitat constatarea existenței unei situații de fapt și nu a existenței sau inexistenței unui drept, pentru constatarea căreia are deschisă o altă cale de constatare a ceea ce reclamă, respectiv o acțiune în realizarea dreptului său.

Impotriva sentinței civile nr.1013/9.10.2009 pronunțată de Tribunalul C- a declarat recurs C, solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii, iar în urma rejudecării admiterea acțiunii și să se constate că pârâta Consiliul Județean C S nu și-a îndeplinit obligația de a proceda la predarea obiectului concesiunii acordate prin Contractul nr. 12584/05.10.2007, respectiv a terenului înscris în CF nr. 14.419 C, de sub nr. top nou format 2865/2/ / /a,2622 /l/l/l/ /3 /l/l/l/l/l/l/l/l/ / )/(cad. 2150) aeroport cu clădiri și teren de 1.224.696. ce formează obiectul Contractului de concesiune nr. 12584/05.10.2007, iar în subsidiar, în situația în care veți aprecia totuși că acest obiect a fost predat prin semnarea Contractului de concesiune autentificat sub nr. 1028/08.04.2008, și să se constate că predarea nu s-a realizat decât la data de 08.04.2008.

În motivarea a arătat că, rin p. acțiunea depusă la Tribunalul C S, reclamanta a învederat instanței că între C și Consiliul Județean CSs -a încheiat la data de 05.10.2007 Contractul de concesiune nr. 12584 care avea drept obiect terenul necesar folosirii și exploatării pistei ui C, teren înscris în CF nr. 14419 al localității C, sub nr. top ce va rezulta în urma dezmembrării, teren situat administrativ în C, județul C S și care are suprafața de 126 ha.

Contractul inițial prevedea că predarea-primirea obiectului concesiunii se va efectua pe bază de proces-verbal, anexă la contractul de concesiune. Un astfel de proces-verbal a fost încheiat la data de 05.10.2007, dar acest document se referea la predarea-primirea concesiunii și nu la obiectul acesteia, situație confirmată și de un al doilea proces-verbal, încheiat la data de 30.01.2008, dar care nu a fost urmat nici de această dată de predarea obiectului concesiunii.

În ambele documente se prevede că suprafața care urma să fie predată către societatea noastră era de 126 ha, din care 3,9332 ha fac obiectul unui litigiu privind rectificarea de CF a acestei suprafețe.

De asemenea, în ambele documente se prevede că suprafața de teren ce formează obiectul concesiunii, va fi predată de către Consiliul Județean CSd upă corectarea legală a înscrisurilor în cartea funciară, a suprafeței aflate în patrimoniul județului C

Așa cum reiese din Actul de unificare și dezmembrare autentificat sub nr. 1019/08.04.2008 de către din C, aceasta este data la care Consiliul Județean CSa reușit să finalizeze demersul prin care a putut fi identificat obiectul concesiunii.

A mai arătat că la aceeași dată de 08.04.2008 Caf ost chemată în fața aceluiași notar public, unde s-a încheiat Contractul de concesiune autentificat sub nr. 1028/08.04.2008, prin care au fost reluate integral prevederile primului contract de concesiune, însă de această dată la Art. 1 (1) se prevede: Obiectul contractului de concesiune îl constituie terenul necesar folosirii și exploatării pistei, înscris în CF nr. 14.419 C, cu nr. top nou format (2865/2/ / /a,2622 /l/l/l/ /3 /l/l/l/l/l/l/l/l/ / )/(cad. 2150) aeroport cu clădiri și teren de 1.224.696. rezultat în urma Actului de și autentificat sub nr. 1019/2008 de notar public, anexat.

In aliniatul 2 al art. 1 se prevede, de asemenea, că predarea-primirea obiectului concesiunii se va efectua pe bază de proces-verbal, anexă la prezentul contract.

Trebuie menționat că procesul-verbal la care face referire Contractul de concesiune încheiat în fața notarului public nu a fost încheiat nici la data formulării prezentei acțiuni, nefiind finalizat nici litigiul privind rectificarea de CF la care se referea procesul-verbal încheiat la data de 05.10.2007, toate aceste motive fiind de natură a prejudicia grav societatea, care se află datorită acestor motive în imposibilitatea de a realiza la timp obiectivele investiționale la care s-a angajat la privatizarea societății, în anul 2002.

Recurenta apreciază că se impune admiterea recursului pentru următoarele considerente:

Acțiunea promovată de către societate este o acțiune în constatare declaratorie tipică, prin care a solicitat instanței constatarea judecătorească a existenței unei anumite situații juridice în legătură cu contractul încheiat între părți, respectiv existența obligației de a proceda la predarea - primirea efectivă a obiectului concesiunii, precum și a datei de la care pârâta ar fi putut efectiv să-și îndeplinească această obligație.

Așa cum a arătat practica judiciară și literatura de specialitate, în cazul acțiunii în constatare declaratorii "părțile supun instanței interpretarea unei clauze îndoielnice dintr-un contract, sau a realității în legătură cu voința exprimată de ele într-un act juridic" (Tribunalul Suprem, Secția civilă, Decizia nr. 1123/1967, publicată în Revista română de drept, 1967, nr. 11, pag. 154).

Față de aceste aspecte invocate, recurenta consideră că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, prin care a solicitat instanței să constate că din Contractul de concesiune nr. 12584/05.10.2007 reiese obligația concedentului de a preda efectiv obiectul concesiunii, respectiv terenul identificat și demarcat.

Ori din probatoriul administrat în cauză este evident că nu se putea trece la predarea obiectului concesiunii decât după data de 08.04.2008, dată când acest teren a fost dezmembrat prin actul autentic încheiat în fața notarului public.

În drept, recurenta invocă disp. Art. 304 pct. 7, 8 și 9. pr. Civilă.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat si va menține ca temeinica si legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat constatarea existenței unei situații de fapt și nu a existenței sau inexistenței unui drept, respectiv a solicitat instanței să constate că pârâtul Consiliul Județean C - S nu și-a îndeplinit obligația de a proceda la predarea obiectului concesiunii, iar în subsidiar, în situația în care s-ar aprecia că imobilul reprezentând aeroport cu clădiri și teren a fost predat, să se constate că predarea s-a realizat în data de 08.04.2008.

Între reclamantă și pârât s-a încheiat contractul de concesiune nr. 12584/05.10.2007 (fila 19-24 dosar fond), autentificat sub nr. 1028/08.04.2008 (fila 16-18 dosar), obiectul contractului îl constituie terenul înscris în nr. 14419 C, în suprafață de 126 ha, proprietarul acestui imobil fiind pârâtul Consiliul Județean C -

Pentru constatarea existenței unei situații de fapt și nu a existenței sau inexistenței unui drept reclamantul are deschisă o altă cale de constatare a ceea ce reclamă, respectiv o acțiune în realizarea dreptului său, după cum corect a reținut și instanța fondului.

Potrivit dispozițiilor art. 111 alin. 1 Cod procedură civilă, acțiunea în constatare vizează constatarea existenței sau inexistenței unui drept. cea mai importantă a acțiunii în constatare, prevăzută expres în lege, o reprezintă caracterul subsidiar al acesteia. Astfel, conform alin. 2 al art. 111 Cod procedură civilă, cererea nu poate fi primită, dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Recurenta reclamantă arată că acțiunea promovată de către societate este o acțiune în constatare declaratorie tipică, prin care a solicitat instanței constatarea judecătorească a existenței unei anumite situații juridice în legătură cu contractul încheiat între părți, respectiv existența obligației de a proceda la predarea - primirea efectivă a obiectului concesiunii, precum și a datei de la care pârâta ar fi putut efectiv să-și îndeplinească această obligație, fiind o acțiune în constatare declaratorii, conform căreia "părțile supun instanței interpretarea unei clauze îndoielnice dintr-un contract, sau a realității în legătură cu voința exprimată de ele într-un act juridic", apărare ce nu poate fi primită de către C întrucât o astfel de acțiune este inadmisibilă pe calea contenciosului administrativ.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta - C - împotriva sentinței civile nr.1013/9.10.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean C-

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2010.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.B/09.03.2010

Dact.MM/2 ex./09.03.2010

Inst.fond.: jud.

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contract administrativ. Decizia 207/2010. Curtea de Apel Timisoara