Contract administrativ. Decizia 2179/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contencios administrativ -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2179
Ședința publică din 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Galan Marius
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Artene Doina
Grefier - -
Pe rolul instanței se află soluționarea recursului declarat de reclamanta - " " SA R, cu sediul în municipiul R,- B, județul S,împotriva sentinței nr. 1583 din 08 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-,în contradictoriu cu pârâta-intimată Primăria Municipiului R - prin primar, cu sediul în R, - - nr. 2, județul S și pârâtul-intimat Municipiul R - prin primar, cu sediul în municipiul R,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat, care substituie pe avocat, pentru recurenta - " " SA R, lipsă fiind pârâta-intimată.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătoarea reclamantei depune la dosar chitanța nr. MH nr. 54459/08.12.2009 în cuantum de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar mobil de 0,3 lei, aferente recursului declarat.
Instanța verifică actele și lucrările dosarului constată recursul legal timbrat și în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat, pentru reclamanta recurentă - " " SA R, pune concluzii de admitere a recursului, casarea primei sentințe, cu trimiterea cauzei spre soluționare în favoarea Tribunalului Suceava, întrucât prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Cu privire la primul motiv de recurs, învederează instanței că nu îl mai susține.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din 11.09.2009,reclamanta - " " SAîn contradictoriu cupârâții Municipiul R - prin primar și Primăria municipiului R,a solicitat să se constate nulitatea clauzei inclusă în art. 4 pct. 4.3. din contractul de lucrări nr. 11152 din 01.10.2008 încheiat cu pârâta Primăria municipiului R și să fie obligați pârâții să-i plătească suma de 634.844,77 lei, reprezentând plata lucrărilor executate în favoarea acestora la infrastructura afectată de calamitățile naturale din 24-27 iulie 2008 pe raza municipiului R, județul S, actualizată cu rata inflației de la data scadenței plății 20.11.2008 și până la plata efectivă a acesteia, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din 08.10.2009, Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, reținând că în speță se contestă un contract de achiziții publice cu o valoare mai mare de 500.000 lei.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta arătând că criteriul locului ocupat de organul care a emis sau, după caz a încheiat actul operează în cazul actului unilateral, cât și în contractul administrativ indiferent care este valoarea despăgubirilor, în timp ce criteriul cuantumului de până la 500.000 lei (sau peste) operează numai pentru litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, indiferent dacă actul emană de la o autoritate locală sau de la una centrală.
Recursul este întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 " Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Analiza gramaticală a textului citat conduce la concluzia dezvoltată de recurentă prin motivele de recurs, aceea că numai în ce privește taxele și impozitele, competența de soluționare se repartizează între tribunal și curte de apel în funcție de valoarea litigiului, mai mică sau mai mare de 500.000 lei, în ce privește celelalte litigii criteriul aplicabil fiind cel al autorității care emite sau încheie actul administrativ contestat.
Așa fiind, cum în cauză nu este vorba de impozite și taxe iar contractul administrativ a fost încheiat de către o autoritate publică locală - municipiul R,Curteaconstată că este competent să soluționeze cauza Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Suceava.
În consecință, constatând că Tribunalul Suceavaa făcut în cauză o greșită aplicare a art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și că totodată a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului,Curteava admite recursul și va casa sentința recurată cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru soluționarea ei pe fond.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - " " SA R - prin adm., cu sediul în municipiul R,- B, județul S,împotriva sentinței nr. 1583 din 08 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-,în contradictoriu cu pârâta-intimată Primăria Municipiului R - prin primar, cu sediul în R, - - nr. 2, județul S și pârâtul-intimat Municipiul R - prin primar, cu sediul în municipiul R,-, județul
Casează sentința tribunalului căruia îi trimite cauza spre soluționare ca instanță competentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 17 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond.
2 ex.13.01.2010
Președinte:Galan MariusJudecători:Galan Marius, Nechifor Veta, Artene Doina