Contract administrativ. Decizia 274/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 274
ȘEDINȚA DE - 2010
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 2: Lavinia Barbu
JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru
GREFIER -- -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor, privind recursul formulat de reclamantul Consiliul Local Al Comunei prin Primar, împotriva sentinței numărul 579 din data de 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 27 ianuarie 2010, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vedere deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 03 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 26.03.2009 sub numărul -, reclamantul Consiliul Local al comunei, prin primar, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta Asociația Familială să se dispună rezoluțiunea contractului de prestării servicii încheiat între părți la data de 07.02.2007, cu numărul 187/6274, ca urmare a faptului că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
Prin sentința civilă nr.3212 din 06.05.2009 a Judecătorie S s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului O l t- Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Slatinaa avut în vedere natura administrativă a contractului încheiat între părți, respectiv realizarea lui pe calea procedurii achizițiilor publice, în cauză fiind astfel incidente dispozițiile art.286 alin 1 din OUG nr.34/2006, atâta vreme cât se solicită rezoluțiunea unui contract de această natură.
Urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată la Tribunalul O l t- Secția de Contencios Administrativ și Fiscal sub umărul -.
Prin sentința nr.579 din data de 29 septembrie 2009, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al comunei prin Primar, în contradictoriu cu pârâta AF și s- dispus rezoluțiunea contractului nr. 187/07.12.2007 încheiat între părți.
S-au repus părțile în situația anterioară încheierii contractului în sensul că pârâta va restitui prețul primit de 10000 lei, iar reclamanta va restitui bunurile pentru care s-a emis factura -/10.12.2007.
S-a respins capătul de cerere privind plata daunelor interese ca neîntemeiat.
Au obligat pârâtă la plata sumei de 698 lei cu titlu de cheltuiueli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond analizând actele aflate la dosarul cauzei s-a reținut că prin contractul nr. l87/7.l2.2007 încheiat intre părți pârâta s-a obligat să asigure procurarea de aparatură, sonorizare și lumină de ultimă generație, să asigure montarea și darea in folosință a instalației, să asigure personal instruit de specialitate, executarea integrală a lucrării având ca termen de finalizare data de 20.l2.2007.
Valoarea totală a acestor servicii s-a stabilit la nivelul sumei de 25.00 lei.
La data de l2.l0.2007 s-a emis factura fiscală nr. - de către pârât, factură ce poartă semnătura de primire și ștampila Primăriei comunei din care rezultă că s-au procurat materiale în vederea realizării lucrării, în cuantum de l0.000 lei, pentru care s-a efectuat plata prin ordinul de plată nr. l078/l2.l2.2007 aflat la fila 7 dosar.
S-a constatat că lucrarea nu a fost finalizată la termenul stipulat în contract, culpa aparținând în exclusivitate pârâtei, motiv pentru care în baza art.l020 cod civil se va proceda la rezoluțiunea contractului încheiat între părți, cu repunerea acestora în situația anterioară.
Capătul de cerere privind plata daunelor interese urmează să fie respins ca neîntemeiat, deoarece nu s-a făcut dovada în ce a constat prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a neexecutării culpabile a obligației de către pârâtă, astfel cum prevăd dispoz. art.l084 cod civil și nici nu s-a precizat cuantumul acestora.
Au fost avute în vedere și dispozițiile art. 274, pârâta fiind obligată la 698 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Consiliul Local al comunei, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond nu a rezolvat toate capetele de cerere cu care a fost investită, respectiv cererea referitoare la "neîndeplinirea nici unei obligații de către pârâtă", fie a analizat și s-a pronunțat asupra unei cererii cu care nu a fost investită, adică cea privitoare la " restituirea de către reclamantă a bunurilor pentru care s-a emis factura din data de 10.12.2007".
Examinând recursul declarat, Curtea urmează să îl admită în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. 5 din, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de fond, respectiv Tribunalul O l
Art. 129 din prevede în mod expres obligativitatea instanței de a manifesta pe tot parcursul procesului un rol activ în soluționarea cauzei, sens în care urmează a efectua toate demersurile legale în vederea justei soluționări a litigiului, începând cu corecta calificare a cererii de chemare în judecată și terminând cu administrarea tuturor probatoriilor necesare pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
Examinând cererea de chemare în judecată, Curtea constată că prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat rezoluțiunea contractului de prestării servicii încheiat cu pârâta la data de 07.12.2007, obligarea pârâtei la restituirea prestațiilor efectuate de reclamantă în baza contractului încheiat între părții, respectiv suma de 10.000 lei și obligarea acesteia la plata de daune interese pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neexecutării culpabile a contractului de către pârâtă, conform prevederilor art. 1084 din codul civil.
Tribunalul O l t, deși reclamantul nu a mai formulat nici o precizare sau completare la acțiunea introductivă, s-a pronunțat și asupra unor lucruri care nu s-au cerut, fie nu a efectuat nici un demers legal pentru a lămuri alte cereri cu care a fost investită.
În sensul celor de mai sus, Curtea constată că instanța de fond nu a fost investită cu o cerere de repunere a părților în situația anterioară încheierii contractului și nici nu s-a solicitat obligarea reclamantei, prin intermediul unei cererii reconvenționale a pârâtei, la restituirea bunurilor pentru care s-a emis factura din data de 10.12.2007.
De asemenea, instanța de fond nu a manifestat rol activ nici în ceea ce privește cercetarea capătului de cerere privitor la obligarea pârâtei la daune-interese, mulțumindu-se a îl respinge ca fiind nedovedit, și nici nu a lămurit situația juridică care rezultă din existența facturii întocmită de părți.
În aceste condiții, Curtea va constata că Tribunalul Olta soluționat cauza fără a cerceta în totalitate fondul litigiului cu care a fost investit și fără a lămurii toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, fiind astfel incidente dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. 5 din
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond se va preocupa să lămurească cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, dar în limitele investirii sale, inclusiv prin punerea în discuția părților a împrejurărilor de fapt și de drept considerate relevante, începând cu aplicabilitatea în cauză, având în vedere natura contractului, a dispozițiilor art. 7 alin 6 din Legea nr. 554/2004 și terminând cu valoarea juridică a facturii întocmite de către părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul Consiliul Local Al Comunei prin Primar, împotriva sentinței numărul 579 din data de 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond Trib.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 februarie 2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.Jud.
Jud.fond
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Lavinia Barbu, Gabriel Viziru