Contract administrativ. Sentința 55/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 08.09.2008

SENTINȚA CIVILĂ NR.55

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.02.2009

PREȘEDINTE: Diana Duma

GREFIER:- -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta " -" T împotriva pârâților Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor T, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B, Agenția Domeniilor Statului B și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă, consilier juridic, pentru pârâții de I și II se prezintă consilier juridic, lipsă fiind pârâții de III și IV.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 23.02.2009, răspuns la adresa instanței, formulat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Reprezentanta pârâților de I și II învederează instanței că înscrisul depus la dosar, este un răspuns la solicitarea instanței și depune la dosar un răspuns formulat de același pârât - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - ca urmare adresei formulate de pârâta A, cu nr. -/14.09.2007.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, să se constate că cele 18 contracte de concesiune nu sunt reziliate de drept, să fie obligată pârâta S B, să întocmească diferența de 18 acte adiționale ci privire la subrogarea acesteia în drepturile și obligațiile contractuale, obligarea pârâtei A să întocmească actele adiționale cu privire la identificarea și înregistrarea animalelor pentru cele 18 circumscripții concesionate de către - - - în baza acelorași contracte de concesionare și obligarea A T să plătească în termenul legal sumele cuvenite pentru plata executării tuturor acțiunilor efectuate de către - - - în calitate de concesionar.

Reprezentanta pârâților de I și II solicită respingerea acțiunii față de pârâții Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor T și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B, arătând că nu are calitatea de a se pronunța cu privire la rezilierea contractelor, întrucât nu are calitate de concedent; singurul contract care a rămas valid, s-a încheiat cu un act adițional în care s-a introdus o clauză cu privire la rezilierea contractului. Se menționează ca paratul MAAP nu a procedat la anularea procedurii de atribuire a contractelor de concesiune încheiate cu reclamanta iar rezilierea judiciara a contractelor nu a intervenit. Se învederează ca imposibilitatea perfectării actelor adiționale se datorează împrejurării ca nu este clarificata situația juridica a contractelor de concesionare.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr.123/30/08.01.2008, ulterior precizată, reclamanta - - - Tac hemat în judecată pârâtele Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor T, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Agenția Domeniilor Statului și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței a constata că cele 18 contracte de concesiune enumerate în petitul cererii nu sunt reziliate, obligarea la întocmirea celor 18 acte adiționale la contractele de concesiune și a celor cu privire la identificarea și înregistrarea animalelor pentru cele 18 circumscripții concesionate, cu obligarea la plata tuturor acțiunilor efectuate de reclamantă în calitate de concesionar.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș cât și a lipsei calității procesual pasive.

Prin sentința civilă nr. 531 din 06.09.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea soluționării prezentei cauze în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA -contencios administrativ și fiscal.

Pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA cererea a fost înregistrată la data de 08.09.2008,sub același număr.

La data de 20.01.2009 pârâta ADS Bad epus la dosarul cauzei note de ședința în cuprinsul cărora menționează că nu a putut perfecta actele adiționale la cele 18 contracte de concesionare întrucât contractele de concesionare au fost reziliate conform notei ANSV nr. -/05.11.2001.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Curtea reține ca reclamanta - - - a perfectat cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Alimentației, în calitate de concedent 19 contracte de concesiune având ca obiect activitățile sanitare veterinare de interes public național pentru o serie de circumscripții sanitare veterinare de pe raza Județului T, și anume la circumscripțiile din localitățile:, CURTEA, FABRIC, NOUA, PIF., T, devenind astfel concesionarul acestor contracte în raport cu concedentul MINISTERUL AGRICULTURII și ALIMENTAȚIEI la data respectivă.

De la data concesionarii 01.09.1999 și până în prezent decontarea contravalorii acțiunilor efectuate conform contractelor de concesionare a fost făcuta lunar de către Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor T, pe baza deconturilor întocmite și aprobate și a facturilor emise de către noi.

Începând cu data de 01.01.2006 a fost introdusă o noua acțiune sanitar-veterinara de interes național, reprezentând identificarea și înregistrarea animalelor de pe raza fiecărei circumscripții concesionate, pentru care li se refuză întocmirea actelor adiționale la contractele de concesionare. De la începutul acestei activități și până la data de 01.10.2006, lucrările efectuate de aceasta, au fost achitate.

După data de 01.10.2006 au început problemele, DSVSA T, refuzând întocmirea documentelor pentru decontarea lucrărilor efectuate de către reclamantă și plata acestora.

Pentru acțiunea de identificare si înregistrare a animalelor, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor T refuza întocmirea deconturilor și facturarea valorii acestora pentru 18 circumscripții, din cele 19 concesionate, pe motiv ca Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu s-a subrogat în drepturile Agenției Domeniilor Statului care nu s-a subrogat în drepturile Ministerul Agriculturii și Alimentației.

Se mai arată că nu se cunosc motivele pentru care DSVSA T, în prezent, refuză întocmirea deconturilor și decontarea lucrărilor făcute pentru acțiunea de identificare și înregistrare a animalelor. In mod practic li se refuză plata unei munci prestate.

În urma protocoalelor de predare-primire intervenite în baza legii prin subrogarea în drepturi de-a lungul timpului între instituțiile mai sus amintite, - - - în calitate de concesionar, trebuia notificata direct de către concedent despre orice modificare a clauzelor contractuale potrivit art.8 alin 1, 2, 3, 4, din contractele de concesionare. Acest lucru nu s-a întâmplat, ori reclamanta este pusă în fața faptului împlinit de a fi prestat serviciile concesionate la timp și cu bună credința, ca apoi să se spună ca aceste contracte ar fi reziliate și ca nu li se vor mai plăti acțiunile efectuate.(Cu toate ca acestea, în același context au fost plătite până la data de 01.10.2006).

Menționează că rezilierea unui contract poate să intervină doar în urma neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale de către una din părți ci ca urmare a introducerii, în acest sens a unei acțiuni în justiție de către cel prejudiciat, ori, în aceasta situație nu există prejudiciu pentru concedent, partea prejudiciată fiind reclamanta în calitate de concesionar prin faptul că este tulburată în exercițiul drepturilor rezultate din contractele de concesiune.

Din anul 1999, de la data încheierii contactelor de concesionare, și-a îndeplinit cu prisosința clauzele contractuale, neexistând și nefiindu-ne comunicat din partea concedentului nici un motiv de neexecutare culpabilă a obligațiilor contractuale și pentru rezilierea acestora, mai mult decât atât, fiind de buna credința a efectuat de la începerea acțiunii și pana în prezent și acțiunea de identificarea și înregistrare a animalelor.

De la data ivirii diferendului s-a adresat pârâților pentru clarificarea situației însă nu a primit nici un răspuns concludent, ba mai mult decât atât a primit răspunsuri contradictorii. În acest sens a fost anexată adresa cu nr. 48/27.04.2007 cu care s-a adresat Agenției Domeniilor Statului solicitând diferența de documente neprimite de aceasta și răspunsul primit din partea ADS cu adresa nr. 42036/23.05.2007.

DSVSA T, a comunicat abia în data de 05.07.2007 (la 8 ani după întocmirea contractelor de concesionare) cu adresa nr.9707/05.07.2007 un răspuns al B, către DSVSA T pe care de asemenea îl anexează în copie.

Comparând cele doua răspunsuri cu privire la situația celor 18(din 19 existente) contracte de concesionare, se poate constata ca nici una dintre cele două instituții nu au dat un răspuns concret și concis cu privire la acestea, fiecare rămânând să ceara punctul de vedere al celeilalte.

Precizează că din punct de vedere legal contractele de concesiune încheiate de la data de 01.09.1999, sunt valabile și trebuie să fie respectate.

In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.998, 999, 1003, 1007,1009, 1073 - 1091. civil.

Pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei care nu este parte în cele 18 contracte de concesiune la care se refera reclamanta - lucru recunoscut de aceasta în chiar formularea cererii de chemare în. judecată, singura parte în acele contracte fiind Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, în prezent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale -

Prin procesul verbal din data de 30.04.2001, Curtea de Conturi a Romanici a constatat încălcarea unor prevederi legale referitoare la regimul concesiunilor în cadrul licitațiilor publice în urma căreia au fost atribuite către - - T contractele de concesiune aferente Sanitar Veterinare de Asistenta, Curtea,.,., Nouă, Pietroasa, T - și T -.

Din același proces - verbal rezultă faptul ca atribuirea contractului de concesiune cu privire la Circumscripția Sanitar Veterinară Fabric a fost încheiata cu respectarea prevederilor legale referitoarea la regimul juridic al concesiunilor.

Acesta este motivul pentru care numai acest contract de concesiune a fost preluat de către și toate drepturile și obligațiile care decurg din el s-au respectat integral de către aceasta.

Urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului ( ). Calitatea de concedent a fost preluata de către Agenția Domeniilor Statului, care s-a subrogat în drepturile și obligațiile Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, prin încheierea de acte adiționale la contractele de concesiune încheiate anterior de către acesta, așa cum s-a întâmplat în cazul contractului de concesiune nr. 61 1/01.09.1999, la care s-a încheiat actul adițional nr. 1/30.10.2003. referitor la subrogarea in drepturile de concedent al circumscripției sanitar-veterinare Fabric.

De asemenea se menționează că nu s-au încheiat acte adiționale prin care Agenția Domeniilor Statului să se fi subrogat în drepturile și obligațiile de concedent ale Ministerului Agriculturii Alimentației și Pădurilor referitoare fa celelalte 18 circumscripții sanitar veterinare cu privire la care &- - avea calitatea de concesionar.

În conformitate cu această prevedere expresă a legii SSA. nu poate deveni concedent decât cu privire la Contractul de concesiune nr. 611/1999, așa cum a fost modificat prin Actul Adiționai nr. 1/30 10.2003 referitor la.V Fabric întrucât doar cu privire la acesta Agenția Domeniilor Statului s-a subrogai în drepturile și obligațiile Ministerului Agriculturi; Alimentației și Pădurilor( actualmente ). devenind parte in contract.

Pe fondul acțiunii, se precizează că în urma constatărilor Curții de Conturi, Direcția Sanitară Veterinară Taa dus la cunoștința Agenției Naționale Sanitar Veterinare (parte integranta în acel moment în P) situația creată, iar aceasta a înaintat ministrului din acel moment nota nr. -/5.11.2001 prin care propunea rezilierea contractelor de concesionare nr.: 652, 651,649, 599, 626, 614, 596, 638, 579, 584, 634, 606, 648, 647, 601, 646, 591, 584/01.09.1999. Această notă a fost aprobată, lucru ce s-a comunicat T prin adresa înregistrata la aceasta sub nr. 7989/23.11.2001 urmând să fie reluata procedura de licitație publică deschisă, conform prevederilor legale în vigoare cu privire la cele 18 circumscripții sanitar veterinare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, Legea nr. 268/2001 și Legea nr.127/2005.

Pârâta Agenția Domeniilor Statului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Domeniilor Statului pentru neîndeplinirea condiției esențiale a calității procesuale pasive și anume, nu există identitate între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul dedus judecăți.

Se menționează ca Agenția Domeniilor Statului nu are calitatea de concedent în cele 18 contracte aflate în litigiu, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a și scoaterea acesteia din prezenta cauză.

In fapt, prin Ordinul nr. 17/10.01.2002 modificat s-a aprobat preluarea de către subscrisa Bac ontractelor de concesionare, precum și a activităților sanitare veterinare de interes național și a bunurilor proprietate publică a statului, prevăzute in anexele nr. 1 si 2 la HG nr. 446/1999 din cadrul, pe baza de protocol de predare primire.

Intre Ministerul Agriculturii, Alimentației si Pădurilor în calitate de concedent și - & - - T în calitate de concesionar au fost încheiate un număr de 19 contracte de concesiune a activităților sanitar veterinare publice de interes național și a unor bunuri proprietate publică a statului, în urma organizării licitațiilor publice deschise prevăzute de Legea nr. 219/1998 si a HG nr. 216/1999.

Având in vedere ca aceste contracte de concesiune erau însoțite de Procesul Verbal de constatare al Curții de Conturi a României - Direcția de Control Financiar T, care prevedea anularea licitațiilor prin care au fost concesionate cele 18 circumscripții sanitar veterinare, pozițiile din procesul verbal de predare preluare nr. 15768/26.02.2002 aferente circumscripțiilor respective au fost anulate prin Procesul verbal nr. -/16.10.2002.

Din cele 19 contracte de concesiune a activităților sanitar veterinare publice de interes național și a unor bunuri proprietate publică a statului încheiate cu - & - - T, doar atribuirea contractului de concesiune privind circumscripția sanitar veterinară Fabric a fost realizată cu respectarea prevederilor legale, agenția subrogându-se în drepturile și obligațiile ministerului în ceea ce privește acest contract de concesiune.

Agenția Domeniilor Statului nu a încheiat acte adiționale pentru cele 18 contracte de concesiune și nu s-a substituit în drepturile și obligațiile ministerului având în vedere anularea pozițiilor din procesul verbal de predare preluare aferente circumscripțiilor cuprinse în Procesul Verbal de constatare al Curții de Conturi a României - Direcția de Control Financiar

In drept, se invocă dispozițiile art. 115-118 Cod Procedură Civilă și Legea nr. 268/2001.

Pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Taf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a DSVSA T, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii față de subscrisa ca inadmisibilă, fiind îndreptată împotriva unei părți lipsită de calitate procesuală pasivă.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor T nu a deținut și nu deține calitatea de concedent în contractele de concesiune încheiate în anul 1999 de către reclamantă (în calitate de concesionar), concedent fiind Ministerul Agriculturii și Alimentației (în prezent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) și nici nu are raporturi contractuale cu - - - din care să rezulte obligația de plată a instituției noastre pentru acțiunile invocate de reclamantă.

Pe fondul cauzei,se arată că ulterior controlului Curții de Conturi efectuat în perioada 02.04 - 30.04.2001, Direcția Sanitară Veterinară T, prin Adresa nr. 6800/24.11.2001, a adus la cunoștința Agenției Naționale Sanitare Veterinare din subordinea AA.P, constatările Curții de Conturi, precum și încălcarea de către concesionarul C - -, a prevederilor din contractele de concesiune încheiate la data de 01.09.1999, desprinsă din Notele de control încheiate în teritoriu și din analiza Referatului serviciului de Poliție sanitară veterinară nr. 6570/14.09.2001.

Prin această adresă se comunică Agenției Naționale Sanitare Veterinare propunerea de reziliere a celor 18 contracte de concesionare încheiate cu C - -.

Ca urmare a acestei adrese, prin Adresa Agenției Naționale Sanitare Veterinare nr. -/12.11.2001, înregistrată la DSV T cu nr. 7989/23.11.2001, se comunică DSV T că a fost aprobată de către concedentul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor propunerea de reziliere a acestor contracte de concesiune (astfel cum rezultă din Nota cu nr. -/5.11.2001, atașată prezentei).

Ca urmare a acestei adrese, - - -, prin adresa nr. 30/21.01.2002 se adresează concedentului, contestând decizia de reziliere a contractelor de concesionare care i-a fost adusă la cunoștință de către DSV T, primind răspuns la această contestație prin Adresa nr. -/28.01.2002, prin care se menționează motivele care au stat la baza deciziei de reziliere, învederând - - - despre organizarea unei noi licitații.

Având în vedere aprobarea rezilierii contractelor de concesiune, DSV T s-a adresat Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor prin Adresa nr. 6977/17.10.2002, prin care arată că a fost adusă la cunoștința - - - aprobarea propunerii de reziliere a celor 18 contracte, precum și faptul că până la o nouă reconcesionare și până la clarificarea definitivă a conflictului, s-a stabilit de comun acord cu acest concesionar continuarea activității contractuale.

Ulterior aprobării propunerii de reziliere a celor 18 contracte de concesiune încheiate cu - - -, ADS B, în calitate de concedent al activităților sanitare veterinare publice de interes național și a bunurilor proprietate publică a statului, în baza Legii nr. 168/2001privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publica și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului,nu a încheiat acte adiționale la cele 18 contracte de concesiune încheiate cu această societate comercială, nesubrogându-se în drepturile și obligațiile concedentului inițial, fapt care a făcut imposibilă subrogarea, prin intermediul DSVSA T, în drepturile si obligațiile acesteia în condițiile Legii nr. 127/2005 și completarea obiectului acestor contracte de concesiune cu activitatea de identificare și înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor și suinelor.

Pe cale de consecință, în lipsa încheierii actelor adiționale având ca obiect acțiunile de identificare și înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor și suinelor cu C - - solicită să se constate că pârâta se află în imposibilitatea obiectivă de a efectua plata acțiunilor de identificare și înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor și suinelor către aceasta societate, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor T neputând efectua plăți în lipsa unui cadru juridic care să genereze obligația de plată în sarcina instituției noastre.

În urma acestor solicitări, prin Adresa cu nr. 48124/04.07.2007, înregistrată la DSVSA T cu nr. 9707/04.07.2007, s-a comunicat că poate deveni concedent al activităților sanitare veterinare de interes național doar cu privire la Contractul de concesiune nr. 611/01.09.1999, aferent Fabric concesionat de - - -, întrucât doar cu privire la acesta ADS B s-a subrogat în drepturile și obligațiile concedentului Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Totodată, această instituție a comunicat că "rezilierea contractelor de concesiune atribuite - - - T poate interveni numai în situația neexecutării culpabile de către aceasta a obligațiilor contractuale și doar ca urmare a introducerii, în acest sens, a unei acțiuni în justiție de către concedent".

Cu privire la aceste aspecte, se arată că aceste contracte de concesiune nu au fost reziliate judiciar, nefiind introdusă nici o acțiune la instanța de judecată în aceste sens, de către concedent.

Se mai precizează că în conținutul acestor contracte nu au fost introduse pacte comisorii care să stipuleze expres faptul că în cazul în care o parte nu-și execută obligațiile, contractele se desființează, fără a mai fi necesară adresarea la instanța de judecată.

Menționează că un astfel de pact comisoriu s-a introdus prin actele adiționale încheiate de ADS B după încheierea acestor contracte, ulterior subrogării în drepturile și obligațiile concedentului inițial - MAAP (acte adiționale care nu s-au încheiat și la contractele încheiate cu C - -, cu excepția contractului de concesiune nr. 611/01.09.1999 aferent Fabric, jud. T).

La termenul de judecată din data de 26.02.2008, reclamanta. - - a formulat o precizare de acțiune prin care a arătat că obiectul acțiunii îl constituie în principal obligarea pârâtelor la recunoașterea celor 18 contracte de concesionare ca fiind valide, că nu au fost reziliate, au fost și sunt în continuare generatoare de drepturi și obligații, iar pe cale de consecință, obligarea pârâtei ADS de a întocmi actele adiționale la contractele de concesionare de preluare a drepturilor și obligațiilor de la.P în baza nr.17/10.01.2002 și obligarea pârâtei N-A B prin intermediul A T să întocmească actele adiționale la contractele de concesionare privind identificarea și înregistrarea animalelor în baza Legii nr. 127/2005.

Cât privește capătul de cerere privind obligarea DSVSA T la plata acțiunilor efectuate, arată că renunță la acesta, pe considerentul că odată cu întocmirea actelor adiționale arătate mai sus, se creează cadrul juridic invocat ca necesar, prin întâmpinare, de către concedentul A B, pentru plata tuturor acțiunilor efectuate deja de reclamantă.

Ținând cont de definiția calității procesuale care presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titulara dreptului în raportul juridic dedus judecății și între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic, din moment ce a preluat prin proces verbal cele 18 contracte de concesionare - decis-a subrogat în drepturile și obligațiile concedentului inițial - Ministerul Agriculturii și Alimentației prin preluarea cu proces-verbal a bunurilor imobile nu poate invoca excepția lipsei calității procesuale pasive. Mai mult prin adresa ADS dobândește calitatea procesuală, aceasta devenind concedent în aceste contracte.

Având în vedere poziția exprimată prin întâmpinările depuse de către pârâte, prin invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive, reclamanta a solicitat respingerea acestei excepții față de toate cele trei pârâte ca nefondată și netemeinică.

Pentru o clarificare mai completă a situației de fapt și de drept, reclamanta a solicitat aprobarea introducerii în cauză în calitate de pârâtă și a concedentului inițial Ministerul Agriculturii și Alimentației, în prezent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care înțelege să invoce cu prioritate excepția de necompetenta materiala a instanței, iar in subsidiar excepția lipsei calității procesuale pasive a, solicitând admiterea acestora și în principal declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel - secția de contencios administrativ și fiscal, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate.

In fapt, în anul 1999, în baza HG. 446/1999 si Legea nr. 219/1998, între reclamantă și s-au încheiat 18 contracte de concesiune având ca obiect concesionarea activităților sanitare veterinare de interes public național si bunuri mobile si imobile.

In anul 2000, s-a publicat Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului.

Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi (7 iunie 2001) a operat o subrogație în drepturi și obligații, ope legis, ADS preluând toate contractele de concesionare, inclusiv cele încheiate cu reclamanta.

În acest sens, în baza Ordinului nr. 17/2002 intre si ADS s-a încheiat protocolul nr. 800/2002.

Principalele efecte ale suborgației se referă la transmiterea drepturilor și obligațiilor aferente contractelor de concesiune și a tuturor accesoriilor acestora. Raportul juridic complex de drepturi și obligații trecând în patrimoniul ADS, în ansamblul său, inclusiv obligațiile.

Pârâta ADS susține că nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece preluarea contractelor a fost însoțită de Procesul verbal al Curții de Conturi a României - Direcția de Control Financiar T, care prevedea anularea licitațiilor prin care au fost concesionate cele 18 circumscripții sanitar veterinare, pozițiile din procesul verbal de predare preluare nr. 15768/26.02.2002 fiind anulare prin procesul verbal nr. -/16.10.2002.

Or, aceste susțineri nu pot constitui temei juridic in susținerea lipsei calității procesuale a acesteia deoarece, așa cum am arătat, pe de o parte ADS a preluat si obligațiile nu numai drepturile, iar pe de alta parte, cum reiese în mod neechivoc din probatoriul administrat în cauză și cum însăși această pârâtă susține, contractele au fost predate de și preluate de ADS însoțite de procesul verbal al Curții de Conturi care prevedea anularea licitațiilor, așa încât aceasta trebuia să pună în executare măsura dispusă de Curtea de Conturi.

Se apreciază că și DSV T au calitate procesuală pasivă în cauză potrivit aceleiași subrogații în drepturi și obligații, ope legis, prelunâd pe baza de proces verbal și protocol (6026/2005 și 5209,1692/2005) toate cele 18 contracte încheiate de reclamanta de la ADS, așa încât nu poate opune lipsa calității procesuale pasive atât timp cât subrogația presupune și preluarea obligațiilor, fiind inadmisibilă invocarea propriei turpitudini.

In perioada 02.04.2001-30.04.2001 Curtea de conturi a României -Direcția de Control Financiar Tae fectuat un control în urma căruia s-au constatat abateri în desfășurarea licitației cu privire la concesionarea unui număr de 18 circumscripții sanitar veterinare. In procesul verbal constatare din data de 30.04.2001 s-a menționat că la un număr de 18 circumscripții sanitar veterinare din cele 19 concesionate de către reclamanta concesionarea s-a efectuat cu încălcarea prevederilor HG nr. 216/25.03.1999. Astfel la titlul III art. 20 alin 4 se prevede ca fiecare participant poate depune doar o singura oferta iar la art. 24 alin 1 se prevede ca pentru desfășurarea procedurii licitației deschise este obligatorie participarea a cel puțin 2 ofertanți.Se menționează in același proces verbal ca in anexa 11 la contractele de concesionare s-a inserat ca au fost prezente doua oferte dar din partea delegaților aceleiași societăți - - -.

Față de constatările Curții de Conturi cu privire la procedura de atribuire a contractelor de concesionare a celor 18 circumscripții sanitar veterinare se impunea anularea procedurii respective de către concedentul Ministerul Agriculturii și Alimentației și reluarea procedurii cu respectarea prevederilor legale incidente în materie.

Curtea constată că pârâtul Ministerul Agriculturii și Alimentației nu a dispus prin nici un act administrativ anularea procedurii de atribuire a contractelor de concesionare către reclamanta si reluarea procedurii.

Prin Legea nr. 168/2001 a fost înființata Agenția Domeniilor Statului, instituție de interes public cu personalitate juridică, finanțată din surse extrabugetare, în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.In articolul 4 din actul normativ menționat se arată că printre atribuțiile ADS se află și concesionarea sau închirierea bunurilor, activităților și serviciilor publice în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor. In acord cu dispozițiile art. 4 alin 2 atribuțiile și structura organizatorică ale Agenției Domeniilor Statului se stabilesc prin ordin al Ministrului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Prin Ordinul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr./10.01.2002 s-a aprobat preluarea de către ADS a contractelor de concesionare, precum și activităților sanitare veterinare publice de interes național și a bunurilor proprietatea publică a statului, prevăzute la anexele nr. 1 si 2 la HG nr. 446/1999 din cadrul Ministerului Agriculturii și Pădurilor pe baza protocolului de predare-primire.

Prevederile art. 1.2. din acest ordin stipulau ca la contractele de concesionare preluate in baza protocolului de predare primire se vor încheiau de către Agenția Domeniilor Statului acte adiționale.

Curtea constată că între pârâții Ministerul Agriculturii și Pădurilor și ADS s-a încheiat Protocolul de predare primire nr. -/13.02.2002 și nr. 800/12.02.2002 prin care pârâta ADS a preluat contractele de concesionare a unor activitatea sanitare veterinare publice de interes național și a unor bunuri proprietate publică încheiate de către MAAP în calitate de concedent. Se constată că în ceea ce privește contractele de concesionare încheiate cu reclamanta ADS a perfectat un singur act adițional, și anume nr. 1/30.10.2003 la contractul de concesionare nr. 611/01.09.1999, încheiat pentru Fabric, Jud. T, subrogându-se în drepturile si obligațiile concedentului inițial MAAP doar in privința acestui contract în care reclamanta avea calitate a de concesionar.

In condițiile art. II alin 3 din legea nr. 127/2005 în contractele de concesiune deja încheiate Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor se subroga în drepturile și obligațiile ADS în ceea ce privește activitățile sanitar veterinare de interes național prin încheierea unor acte adiționale.

Prin adresa nr. -/05.11.2001 înregistrată la T cu nr. 7989/23.11.2001 Agenția Naționala Sanitar Veterinara a comunicat DSV T ca a fost aprobată de către pârâtul-concedent MAAP propunerea sa de reziliere a contractelor de concesiune.

Față de împrejurarea ca pârâtul MAAP, în calitate de concedent a aprobat propunerea de reziliere a celor 18 contracte de concesionare perfectate de către reclamanta, in calitate de concesionar, ADS, in baza legii nr. 168/2001, nu a încheiat acte adiționale la cele 18 contracte de concesionare, nesubrogându-se în drepturile și obligațiile concedentului inițial, împrejurare care a atras și atitudinea pârâtei, prin intermediul DSV T, de a se subroga în drepturile și obligațiile concedentului în virtutea dispozițiilor Legii nr. 127/2005 mai sus expuse.

Curtea constată că pârâta DSV T s-a adresat pârâtei solicitând clarificarea statutului de concesionar al reclamantei, menționând ca de această clarificare depinde și încheierea actelor adiționale la contractele de concesionare.

Prin urmare, față de situația de fapt prezentată rezultă că pârâtul MAAP nu a anulat procedura de atribuire a celor 18 contracte de concesionare către reclamanta - - -, astfel cum i s-a propus prin procesul verbal întocmit de către Curtea de Conturi in urma controlului efectuat.

Curtea constată că MAAP a aprobat doar propunerea făcută de către pârâta ANSV de a rezilia contractele de concesionare perfectate de către MAAP si reclamanta, conform notei ANSV nr. -/05.11.2001 ( fila 51 dosar).Propunerea de reziliere făcută de către pârâta ANSV are drept temei invocat prev art. 9 lit. c din capitolul VIII din contractele de concesionare.

Din analiza cuprinsului contractelor de concesionare perfectate de către reclamanta si paratul MAAP rezulta ca încetarea contractului de concesiune poate interveni in cazurile expres si limitativ prevăzute in art. 9 din contractele încheiate. Curtea constata ca la art. 9 alin 1 lit. c se menționează ca poate sa intervină încetarea contractelor de concesiune in cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concesionar, prin reziliere cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului sau situația prevăzuta de același articol la lit. d, și anume în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concedent, prin reziliere cu plata de despăgubiri in sarcina concedentului.

Prin urmare, cazurile în care ar putea interveni rezilierea contractelor de concesionare sunt strict si limitativ prevăzute in convențiile menționate.

Neîndeplinirea obligațiilor contractuale de câtre concesionar ar atrage sancțiunea rezilierii contractului de concesiune in măsura in care in urma unei acțiuni in justiție s-ar demonstra culpa concesionarului in neîndeplinirea obligațiilor asumate. Prin urmare, singura autoritate competenta să dispună rezilierea contractelor este instanța judecătoreasca. Atitudinea concedentului de a aproba rezilierea unilaterala a contractelor de concesionare este o măsura abuziva, care nu are nici o justificare legala.

Totodată, amintim dispozițiile din Legea nr. 219/1998, act normativ în baza căruia au fost perfectate cele 19 contractele de concesionare.

Astfel fiind,Curtea constată că potrivit art. 31 din actul normativ menționat concedentul poate modifica unilateral partea reglementară a contractului de concesiune, cu notificarea prealabilă a concesionarului, din motive excepționale legate de interesul național sau local, după caz. În cazul în care modificarea unilaterală a contractului îi aduce un prejudiciu, concesionarul are dreptul să primească în mod prompt o despăgubire adecvată și efectivă. În caz de dezacord între concedent și concesionar cu privire la suma despăgubirii, aceasta va fi stabilită de către instanța judecătorească competentă. Acest dezacord nu poate, în nici un caz, să permită concesionarului să se sustragă obligațiilor sale contractuale.

Totodată potrivit art. 35 încetarea contractului de concesiune poate avea loc în următoarele situații: în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina concedentului; în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concesionar, prin rezilierea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului; în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concedent, prin rezilierea unilaterală de către concesionar, cu plata de despăgubiri în sarcina concedentului; la dispariția, dintr-o cauză de forță majoră, a bunului concesionat sau în cazul imposibilității obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunțare, fără plata unei despăgubiri.

Față de dispozițiile legale mai sus menționate rezultă fără putință de tăgadă că rezilierea contractelor de concesiune poate să intervină în urma introducerii unei acțiuni în justiție în cadrul căreia instanța competenta să constate neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către concedent sau, după caz de către concesionar.

Curtea constată că denunțarea unilaterală de către concedent a contractului având drept consecința încetarea contractului de concesiune poate interveni doar în cazul în care interesul național sau local o impune, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina concedentului. In speța de față nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea unei denunțări unilaterale a contractului de concesiune.

Curtea constată că pârâtul MAAP nu a introdus vreo acțiune în justiție în contradictoriu cu reclamanta care să aibă ca obiect rezilierea contractelor de concesionare perfectate intre cele doua parți, motivat de neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către concesionar.

Totodată, după cum am menționat mai sus pârâtul MAAP nu a anulat nici procedura de atribuire către reclamanta a celor 18 contracte de concesionare.

Simpla aprobare a propunerii de reziliere a contractelor de concesionare perfectate cu reclamanta nu are valoarea unei hotărâri judecătorești prin care se dispune rezilierea in urma constatării neîndeplinirii culpabile a obligațiilor contractuale.

Se poate observa că în speță nu a intervenit rezilierea contractelor de concesionare perfectate de către reclamanta, astfel ca modificarea anexelor nr. 1 si 2 din procesul verbal nr. - din 26.02.2002 prin care ADS a preluat inventarul circumscripțiilor sanitare veterinare de interes public național, care au fost concesionate, prin anularea pozițiilor pentru cele 18 circumscripții care fac obiectul contractelor de concesionare nu poate fi valabila și nu poate produce efecte juridice. De fapt, chiar și în nota nr. - emisă la data de 16.10.2002 de către ADS se menționează cauza pentru care se impune modificarea procesului verbal precizat mai sus, și anume împrejurarea că situația juridică a celor 18 contracte de concesionare nu este încă clarificată.

Curtea constată că însuși pârâtul ADS Bar ecunoscut în nota mai sus amintită că nu este clarificată situația juridică a contractelor de concesionare perfectate de către reclamantă, deși la data de 05.11.2001 s-a aprobat propunerea de reziliere a contractelor de concesionare.Prin urmare, chiar pârâtul ADS pune la îndoială legalitatea rezilierii aprobata de către pârâtul MAAP.

Reținând situația de fapt expusă, văzând și prevederile legale invocate, Curtea va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B, Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor T, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția Domeniilor Statului

Curtea va admite acțiunea precizată de către reclamantă și în consecință va constata ca nu a operat rezilierea contractelor de concesionare: contract nr.652/0109.1999; contract nr. 646/01.09.1999; contract nr. 647/01.-; CURTEA contract nr. 579/01.09.1999; contract nr. 614/01.09.1999; contract nr. 649/. 1.09.1999; contract nr. 651/01.09.1999; contract nr. 626/01.09.1999; contract nr. 648/01.09.1999; contract nr. 591/01.09.1999; contract nr. 596/01.09.1999; NOUA contract nr. 634/01.09.1999; contract nr. 606/01.09.1999; contact nr.638/01.09.1999; contract nr. 603/01.09.1999; contract nr. 599/01.09.1999; T contract ne. 582/01.09.1999; contract nr. 584/01.09.1999.

Pe cale de consecință, în baza Ordinul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr.17/10.01.2002 va obliga pârâta ADS să întocmească actele adiționale la contractele de concesionare de preluare a drepturilor și obligațiilor de la Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

In temeiul prevederilor Legii nr. 127/2005 va obliga pe pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B prin Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor T, să întocmească actele adiționale la contractele de concesionare menționate privind identificarea și înregistrarea animalelor.

Curtea va lua act de renunțarea reclamantei la judecata petitului din cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea DSV T la plata contravalorii acțiunilor prestate de către reclamantă.

Curtea va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B, Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor T, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția Domeniilor Statului

Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta - - - T cu sediul în T- A, jud. T în contradictoriu cu pârâții Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor T cu sediul în T,Str. - -, nr. 4jud. T, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B cu sediul în B,Str. -,nr.1B, sector 2, Agenția Domeniilor Statului B cu sediul în B,-, sector 1 și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu sediul în B, Bv. I, nr. 24 sector 3.

Constată că nu a operat rezilierea unilaterală a următoarelor contracte de concesionare: contract nr.652/0109.1999; contract nr. 646/01.09.1999; contract nr. 647/01.-; CURTEA contract nr. 579/01.09.1999; contract nr. 614/01.09.1999; contract nr. 649/. 1.09.1999; contract nr. 651/01.09.1999; contract nr. 626/01.09.1999; contract nr. 648/01.09.1999; contract nr. 591/01.09.1999; contract nr. 596/01.09.1999; NOUA contract nr. 634/01.09.1999; contract nr. 606/01.09.1999; contact nr.638/01.09.1999; contract nr. 603/01.09.1999; contract nr. 599/01.09.1999; T contract nr. 582/01.09.1999; contract nr. 584/01.09.1999.

Obligă pârâta Agenția Domeniilor Statului B de a întocmi actele adiționale la contractele de concesionare de preluare a drepturilor și obligațiilor de la Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor în baza Ordinului nr.17/10.01.2002.

Obligă pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor B prin Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor T, să întocmească actele adiționale la contractele de concesionare menționate privind identificarea și înregistrarea animalelor.

Ia act de renunțarea la judecată a reclamantei la capătul de cerere având ca obiect obligarea Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor T, la plata acțiunilor efectuate de către reclamantă.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.DD-03.03.2009

Tehnored LM-04.03.2009

7 expl./SM/emis 5

Președinte:Diana Duma
Judecători:Diana Duma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contract administrativ. Sentința 55/2009. Curtea de Apel Timisoara