Custodie publică. Sentința 178/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 178
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.01.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
GREFIER - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul OFICIUL ROMÂN PENTRU în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect "prelungire custodie".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul reprezentat de consilier juridic cu delegație la dosar, pârâtul personal.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se prezintă traducătorul de limbă rusă - d-na.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilierul juridic al reclamantului depune la dosar delegație de reprezentare și solicită prelungirea duratei de luare în custodie a pârâtului pentru o perioadă de 5 luni respectiv 14.01.2010 - 14.06.2010, pentru finalizarea demersurilor necesare pentru ca pârâtul să fie îndepărtat de pe teritoriul României.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea cererii și prelungirea duratei luării în custodie publică a pârâtului pentru o perioadă de 5 luni.
Pârâtul având cuvântul, arată că nu dorește să plece în țara de origine.
Curtea reține cauza pentru soluționare.
CURTEA,
Deliberând în condițiile art.256 pr.civ, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București -Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 7.01.2010, reclamantul OFICIUL ROMÂN PENTRU în contradictoriu cu pârâtul, a solicitat să se dispună prelungirea duratei de luare în custodie publică a pârâtului.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost transferat în România de către autoritățile ungare în baza regulamentului și a fost preluat de la Nădlac de către lucrători ai Serviciului pentru A din cadrul ORI în data de 16.12.2009.
Reclamantul a mai arătat că, în urma verificării situației a rezultat că, la data de 26.08.2008 cetățeanul depus cerere de acordare a statutului de refugiat sub identitatea, iar Direcția Integrare a respins această cerere prin hotărârea nr.-/h/25.09.2008, rămasă irevocabilă prin Decizia nr.31/16.07.2009 a Tribunalul Galați.
Prin hotărârea nr.-/h/10.08.2009 Direcția de și Integrare a respins și cererea pârâtului pentru accesul la o nouă procedură de azil, rămasă irevocabilă prin sentința civilă 2270/7.12.2009 a Judecătoriei Galați.
Reclamantul susține că pârâtul a trecut fraudulos frontiera de stat a României la data de 23.07.2009 și împotriva acestuia s-au efectuat actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat cu dispunerea măsurii de obligare de a nu părăsi localitatea sau țara, fiind sub incidența prev.art.92 din OUG 194/2002. Totodată, arată că, cetățeanul nu posedă mijloace financiare pentru achiziționarea biletului de călătorie necesar întoarcerii în țara de origine astfel că, îndepărtarea sub escortă a acestuia nu s-a putut efectua în termenul de 24 de ore prev.de art.88(2) din ordonanță.
Prin rezoluția nr.2948/II/-5/16.12.2009 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia dispus luarea în custodie publică a străinului pentru o perioadă de 30 de zile, până la 14.01.2010, dar întrucât cele 30 de zile dispuse de Parchet nu au fost suficiente pentru obținerea unui document de călătorie, necesar punerii în aplicare măsurii de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României, reclamantul solicitat prelungirea duratei luării în custodie publică pentru o perioadă de 5 luni.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art.97 al.5 din OUG 194/2002.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul a solicitat în ședința publică de judecată să nu fie îndepărtat de pe teritoriul României prin trimiterea în țara de origine.
Analizând actele și lucrările din dosar în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin Rezoluția nr.2948/II-5/16.12.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia dispus luarea în custodie publică a cetățeanului născut la data de 7.11.1961 în, fiul lui și, pe o perioadă de 30 de zile cu începere de la data de 16.12.2009 și până la data de 14.01.2010 și depunerea cetățeanului în Centrul de Otopeni (filele 6,7 dosar).
Din conținutul Rezoluției nr.2948/II-5/16.12.2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, rezultă că măsura a fost dispusă în considerarea deciziei din 16.12.2009 emisă de reclamant de îndepărtare a străinului sub escortă precum și a împrejurărilor că măsura nu a putut fi adusă la îndeplinire de către ORI în termenul de 24 de ore prev.de art.88 al.2 din OUG 194/2002 rep. întrucât străinul nu posedă documente de călătorie.
Curtea constată că în cauză subzistă motivele obiective care au determinat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București să dispună măsura luării în custodie publică a pârâtului, cetățeanul străin neputând fi îndepărtat de pe teritoriul României, în termenul de 30 de zile în care se află în custodie publică.
Conform art.97 al.5 din OUG 194/2002, prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor care nu au putut fi îndepărtați de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată Oficiul Român pentru.
Constatând că solicitarea reclamantului este justificată, pentru considerentele anterior arătate, în temeiul art.97 alin.5 și 6 din OUG 194/2002, Curtea va admite acțiunea și va dispune prelungirea duratei luării în custodie publică pentru o perioadă de 5 luni, începând cu data de 14.01.2010 și până la data de 14.06.2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul OFICIUL ROMÂN PENTRU, cu sediul în str.- - nr.15 A, sector 5, B, în contradictoriu cu pârâtul, aflat în Centrul de a Otopeni, județ
Dispune prelungirea duratei luării în custodie publică pentru o perioadă de 5 luni, începând cu data de 14.01.2010 și până la data de 14.06.2010.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.01.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
EF/3ex.
02.02.2010
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria