Custodie publică. Sentința 3456/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr. 3456

Ședința publică de la 22.10.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria

GREFIER - - -

...

MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de doamna procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul OFICIUL ROMÂN PENTRU, în contradictoriu cu pârâții ( alias ) și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: reclamantul - prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, pârâtul - personal, lipsind pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

La prima strigare a cauzei pârâtul ( alias ) precizează că nu cunoaște limba română, motiv pentru care solicită a fi desemnat un interpret/ traducător de limbă franceză.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că se impune a i se asigura pârâtului apărarea, prin desemnarea unui interpret, dat fiind că acesta nu cunoaște limba română.

Curtea, față de faptul că pârâtul nu este cunoscător al limbii române, luând în considerare și punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public, apreciază ca fiind întemeiată cererea formulată de pârâtul, motiv pentru care i-a încuviințat acestuia cererea de ajutor public judiciar constând în aplicarea dispozițiilor art. 6 (b) din OUG nr. 51/2008, respectiv plata traducătorului în dosarul nr- al Curții de Apel București.

Pentru a se prezenta un traducător de limba franceză, care să asigure comunicarea dintre instanță și pârâtul, lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei se prezintă doamna interpret, în baza autorizației nr. 171/22.05.1998, pentru a asigura traducerea dialogului dintre instanță și pârâtul ( alias ), în limba franceză, pe care acesta o cunoaște.

Pârâtul ( alias ), personal, prin intermediul doamnei interpret, precizează că nu este de acord cu prelungirea duratei de luare în custodie publică, el dorind să plece din România. Menționează de asemenea că nu are unde să se ducă.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea cererii sale, astfel cum a fost formulată și motivată, prelungirea măsurii de luare în custodie publică pentru o perioadă de 5 luni, urmând ca, în momentul stabilirii identității reale și a obținerii unui document de călătorie, să fie îndepărtat de pe teritoriul României.

Pârâtul ( alias ) personal, prin intermediul doamnei interpret, solicită a avea acces la o nouă procedură pentru acordarea azilului în România, având în vedere că la prima procedură nici nu i s-a luat un interviu.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a acțiunii, astfel cum a fost formulată și motivată, prelungirea duratei de luare în custodie publică pentru o perioadă de maxim 5 luni, în conformitate cu dispozițiile art. 96 alineat 5 din OUG nr. 194/2002.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul plângerii.

CURTEA,

Instanța constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul acestei instanțe reclamantul Oficiul Român pentru, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul (identitate declarată) fiul lui și, născut la 09.07.1986 în -Franța, alias alias (apatrid de origine palestiniană) fiul lui și, născut la 09.10.1985 în -, aflat în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică-Otopeni, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună prelungirea duratei de luare în custodie publică pentru o perioadă de 5 luni, începând cu data de 23.10.2009.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că pârâtul a fost transferat în România de autoritățile austriece pe motiv că acesta a figurat în evidențe ca fiind solicitant de azil.

Reclamatul la data de 23.07.2009 a solicitat acordarea statutului de refugiat, cererea sa, analizată în procedură accelerată fiind respinsă la data de 4.08.2009, hotărârea rămânând irevocabilă la data de 10.08.2009.

Față de pârât prin Rezoluția nr.2322/115/23.09.2009 s-a dispus luarea în custodie publică pentru o durată de 30 de zile. Acesta nu a putut fi îndepărtat de pe teritoriul României deoarece pârâtul nu posedă documente de călătorie și nu a fost primit în țara de origine. Se arată că se efectuează demersuri pe lângă reprezentanțele diplomatice ale statelor și pentru audierea pârâtului.

În susținerea acțiunii reclamantul depune la dosar copia rezoluției de luare în custodie publică și acte privind demersurile efectuate în vederea îndepărtării pârâtului de pe teritoriul României.

În raport de actele depuse și de susținerile părților, instanța va aprecia pentru următoarele considerente că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev.de art.97(5) din OUG 194/2002 pentru a se dispune luarea în custodie publică a pârâtului.

În cauză, față de pârât s-a dispus prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 23.09.2009 luarea în custodie publică pentru o durată de 30 de zile. În acest termen, pârâtul din motive obiective și justificate nu a putut fi returnat în țara de origine deoarece i se contestă aparteneța și nu posedă documente legale de călătorie.

Pârâtul nu a invocat o cauză legală de interzicere a returnării, cererea sa de azil fiind respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare la data de 10.08.2009.

Față de cele expuse mai sus, instanța în baza art.97(5) din OUG 194/2002, va admite acțiunea și va dispune prelungirea duratei de luare în custodie publică a pârâtului pentru o perioadă de 5 luni, începând cu data de 23.10.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul OFICIUL ROMÂN PENTRU, în contradictoriu cu pârâții ( alias ), fiul lui și, născut la 09.07.1986 în -Franța, alias alias (apatrid de origine palestiniană) fiul lui și, născut la 09.10.1985 în -, aflat în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică-Otopeni, și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.

Dispune prelungirea duratei de luare în custodie publică a pârâtului pentru o perioadă de 5 luni, începând cu data de 23.10.2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 22.10.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.

EF/3ex.

30.10.2009

Președinte:Păun Luiza Maria
Judecători:Păun Luiza Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Custodie publică. Sentința 3456/2009. Curtea de Apel Bucuresti