Custodie publică. Sentința 614/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 614

Ședința publică de la 3 februarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Petrovici Cristina

Grefier - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul OFICIUL ROMÂN PENTRU în contradictoriu cu pârâtul.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul Oficiul Român pentru, prin consilier juridic și pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La interpelarea Curții, pârâtul arată că nu e de acord cu prelungirea duratei de luare în custodie publică, că are doi copii minori, de întreținerea cărora se ocupă chiar dacă au fost încredințați în urma divorțului, mamei, că nu a fost depistat niciodată cu ședere ilegală, nu are datorii la stat, este de mulți ani în România și dorește să rămână aici.

Nemaifiind alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul, prin consilier juridic, susține temeinicia și legalitatea măsurii contestate solicitând admiterea cererii și prelungirea duratei de luare în custodie publică pentru o perioadă de 5 luni.

Pârâtul solicită respingerea cererii. Învederează că a solicitat prelungirea permisului de ședere dar nu a avut documentele necesare.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a acțiunii și prelungire a duratei de luare în custodie publică pentru 5 luni.

CURTEA,

Asupra actiunii in contencios administrativ de fata;

La data de 27.01.2010 s-a inregistrat cererea reclamantului OFICIUL R PENTRU care a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna prelungirea duratei de luare in custodie publica a cetateanului iranian, nascut la 15.06.1961 in loc. -.

In fapt, reclamantul a aratat ca cel in cauza a intrat in țara legal, la data de 29.05.1995 prin Aeroport International " " B Otopeni, in baza unei vize valabile 90 de zile.

Ulterior, i-a fost prelungita sederea pana la 12.02.1999.

In 21.01.1998 s-a casatorit cu un cetatean R, din aceasta relatie nascandu-se doi copii.

Prin sentinta civila nr. 1661 Judecatoriei Sectorului 5 B, ramasa irevocabila la 16.06.2008 minorii au fost incredintati spre crestere si educare mamei, paratul fiind obligat la plata pensiei alimentare.

Acesta nu si-a indeplinit aceasta obligatie pana in prezent, declaratiile fostei sotii nefiind contrazise de vreo proba.

Decizia de returnare emisa la 8.08.2008 a fost contestata de parat, insa a fost respinsa ca neintemeiata la 14.01.2009.

a fost depistat cu sedere ilegala la 17.02.2009, fiind luat in custodie publica.

Paratul a solicitat acordarea statutului de refugiat, cererea sa fiind respinsa definitiv la 9.03.2009.

Reclamantul a mai aratat ca paratul nu a respectat decizia de returnare, motiv pentru care acesta urmeaza a fi indepartat sub escorta de pe teritoriul Romaniei in conformitate cu dispozitiile art. 87 al. 1 lit a din OUG nr. 194/2002.

Intrucât paratul nu poseda document de calatorie si nici mijloacele necesare pentru cumararea unui bilet de avion, indepartarea acestuia nu s-a putut efectua in termenul de 24 de ore prevazut de art. 88 al. 2 din actul normativ sus indicat.

Prin rezolutia nr. 46/II-5/12.01.2010 s-a dispus luarea paratului in custodie publica pe o perioada de 30 de zile, pana la 10.02.2010.

Au fost intreprinse demersuri in vederea obtinerii unui document de calatorie, dar pana in prezent nu s-a raspuns din partea misiunii diplomatice, respectiv a Ambasadei la

Intrucat cele 30 de zile dispuse de Parchetul de pe langa Curtea de APEL BUCUREȘTI expira la data de 10.02.2010,reclamantul a solicitat prelungirea duratei luării în custodie publică a strainului pentru o perioadă de 5 luni urmând ca, în momentul obtinerii documentului de câlâtorie si achizitionarii biletului de avion, strâinul sâ fie îndepârtat de pe teritoriul României.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 97 alin. 5 din Ordonanța de Urgențâ a Guvernului nr.194/2002 privind regimul strâinilor în Romania, republicata.

In dovedirea cererii, reclamantul a depus decizii, adrese, referate, rezolutia procurorului invocata in cerere, procese verbale de verificare si depistare.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanța reține următoarele:

Prin rezolutia nr. 46/II-5/2010 a Parchetului de pe langa Curtea de Apel B s-a dispus luarea in custodie publica a paratului pe o perioada de 30 de zile cu incepere de la 12.01.2010 la 10.02.2010.

Potrivit art. 97 al. 1 din OUG nr. 194/2002 rep. "Luarea în custodie publică este o măsură de restrângere temporară a libertății de mișcare pe teritoriul statului român, dispusă de magistrat împotriva străinului care nu a putut fi îndepărtat sub escortă în termenul prevăzut de lege, precum și împotriva străinului care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanța a dispus expulzarea".

Se constata ca paratul nu a putut fi indepartat de pe teritoriul Romaniei in termenul prevazut de lege conform actelor aflate la filele 6-8, neavand document de calatorie, respectiv pasaport si nici mijloace materiale pentru procurarea unui bilet de calatorie.

De asemenea nici in perioada de 30 de zile in care a fost luat in custodie publica urmare a rezolutiei procurorului sus invocate (fila 9) nu a putut fi returnat desi potrivit adresei de la fila 11 s-au efectuat demersurile necesare in vedere punerii in executare a masurii returnarii.

Potrivit art. 97 al. 5 din acelasi acelasi act normativ mai sus indicat"relungirea p. duratei de luare în custodie publică a prevăzuți la alin. (2) care nu au putut fi îndepărtați de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Oficiului Român pentru ".

Paratul se afla in Centrul de cazare Otopeni conform actiunii reclamantului si notei de la fila 10.

Se constata indeplinirea conditiilor prevazute de textele legale mai sus invocate pentru prelungirea duratei de luare in custodie publica si prin urmare va admite cererea reclamantului urmand sa se dispuna prelungirea masurii pe o perioada care sa respecte dispozitiile art. 97 al. 6 din OUG nr. 194/2002.

Paratul nu a putut face dovada ca detine mijloacele materiale necesare intretinerii sale in afara centrului, si nici achitarii intretinerii minorilor.

In baza dispozitiilor indicate mai sus va admite actiunea reclamantului si va dispune prelungirea duratei luarii in custodie publica a paratului pe o perioada de 5 luni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul OFICIUL ROMÂN PENTRU, cu sediul in B, str. -. -., nr. 2. sector 5, în contradictoriu cu pârâtul, aflat în Centrul de cazare a strainilor luati in custodie publicâ - Otopeni, județul

Dispune prelungirea duratei luării în custodie publică a cetâțeanului iranian, nascut la data de 15.06.1961 in, pentru o perioadă de 5 luni, de la 11.02.2010 la 11.07.2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astazi, 3.02.2010.

PRESEDINTE,

- - GREFIER,

- -

RED. CP (2 EX)

Președinte:Petrovici Cristina
Judecători:Petrovici Cristina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Custodie publică. Sentința 614/2010. Curtea de Apel Bucuresti