Despăgubire. Decizia 1640/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1640
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTOR 2: Valentina Gheorghe
JUDECĂTOR 3: Adrian
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâtaAUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (), prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 3. împotriva sentinței nr.596/12.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu reclamantul,domiciliat în T,-, județul D și pârâțiiMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B, sector 5,-prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEcu sediul în T, Calea Domnească, nr.166, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant, prin mandatar G, lipsind recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților () a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, prin intermediul serviciului registratură al instanței intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, purtând viza nr.18449/12.11.2009, după care:
G, având cuvântul, precizează că are procură de reprezentare pentru intimatul-reclamant, are studii juridice însă nu este rudă cu acesta.
Față de împrejurarea că G, mandatarul intimatului-reclamant, nu este rudă cu acesta, Curtea apreciază că acesta nu poate susține concluzii orale în fața curții, acesta având însă posibilitatea de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei.
G, mandatarul intimatului-reclamant precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați la plata despăgubirilor ce i-au fost stabilite prin hotărârea nr. 92/04.07.2007 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 290/2003, în procent de 40%, actualizat la data plății și să fie penalizat președintele cu 200 lei pe zi de întârziere pentru neachitarea drepturilor cuvenite.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul este beneficiar al Legii nr. 290/2003, conform hotărârii nr. 92/04.07.2007 a Comisiei județene D, iar potrivit art. 10 din actul normativ indicat, plata despăgubirilor se face în termen de 1 an sau în rate în maxim 2 ani, că a depus cerere la 30.07.2007 la autoritatea pârâtă, revenind cu numeroase cereri și memorii, însă nu a primit plata.
La 9 noiembrie 2008, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat lipsa calității procesuale pasive întrucât cealaltă pârâtă are calitate procesuală pasivă și competența de soluționare a cererilor reclamantului, revenindu-i inclusiv sarcina plății.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu precizarea că a solicitat Instituției Prefectului D să comunice un document din care să rezulte dovada proprietății bunurilor pentru care se solicită despăgubiri și a refugiului autoarei -, constatând că hotărârea emisă de comisia județeană nu respectă dispozițiile Legii nr. 290/2003 și HG nr. 1120/2006.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 215/20.10.2008, curtea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a respins și acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 1787/27.03.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dâmbovița, Secția Contencios administrativ și fiscal.
La Tribunalul Dâmbovița, dosarul a fost înregistrat sub nr-, pârâtele formulând aceleași apărări.
Pârâta, Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a precizat în plus că, deși reclamantul nu a făcut dovada calității de refugiat și a proprietății autoarei sale la momentul refugiului, cu acte certificate de autorități sau cu declarații de martori autentificate, Comisia Județeană a emis hotărârea nr. 92/2007 fără respectarea dispozițiilor legale și că, deși vicepreședintele autorității putea solicita revocarea hotărârii, pentru a se evita această situație, s-a solicitat reclamantului completarea dosarului, lucru pe care acesta nu l-a făcut, situație în care nu se poate dispune efectuare plății despăgubirilor.
Prin sentința nr.596/12 octombrie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția invocată de Ministerul Finanțelor Publice privind lipsa calității procesuale pasive, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a obligat să plătească acestuia procentul de 40% din suma acordată cu titlul de despăgubiri în baza Legii nr. 290/2003, respingând celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, analizând cu prioritate excepțiile de fond și de procedură ce fac de prisos în tot sau în parte cercetarea pricinilor în fond, astfel cum prevăd dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, a reținut că prin art. 11 alin. 1 din Legea nr. 290/2003, s-a prevăzut că plata despăgubirilor sau a compensațiilor acordate în temeiul legii se asigură de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene în raza cărora își au domiciliul beneficiarii, însă, potrivit art. 18 alin. 4 din HG nr. 1120/2006, plata despăgubirilor bănești se face prin Direcția Economică din cadrul, Ministerul Finanțelor Publice neintrând într-un raport juridic direct cu reclamantul în cadrul acțiunii de plată a despăgubirii, chiar dacă asigurarea sumelor ce provin de la bugetul de stat intră în atribuțiile pârâtului în cauză.
În considerarea acestor motive, tribunalul a admis excepția formulată de pârât și drept consecință, față de acesta, a respins acțiunea reclamantului pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pe fondul litigiului, tribunalul a reținut că, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în, de Nord și, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 februarie 1947, pentru terenurile rămase în teritoriu prevăzut la art. 1, foștilor proprietari sau moștenitorilor legali ai acestora li se vor atribui terenuri de același gen în județele în care locuiesc, în condițiile legii fondului funciar, în limita disponibilităților din domeniul privat al statului, al județului sau din rezerva la dispoziția comisiilor locale, constituite pentru aplicarea respectivei legi.
În cazul în care prevederile alin. 1 nu pot fi îndeplinite - se arată în alin. 2 - foștii proprietari beneficiază de despăgubiri sau compensații.
Potrivit art. 10 alin. 2 din aceeași lege, despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de 1 an de la comunicarea hotărârii comisiei județene, plata se va face în rate, în maximul 2 ani în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. 1.
În aplicarea Legii nr. 290/2003 au fost adoptate norme metodologice aprobate prin HG nr. 1120/2006 modificată și completată prin HG nr. 57/2008.
Potrivit art. 17 alin. 4 lit. a) din această hotărâre, are atribuția de a centraliza hotărârile primite de la comisiile județene, de a propune vicepreședintelui plata despăgubirilor, iar potrivit lit. h), vicepreședintele poate solicita comisiei județene revocarea actelor administrative emise în situația în care constată încălcarea prevederilor legale în vigoare.
Analizând cerere reclamantului, prin prisma dispozițiilor legale enunțate, tribunalul a reținut că prin hotărârea nr. 92/2007, Comisia Județeană D de aplicare a Legii nr. 290/2003 a hotărât să acorde reclamantului suma de 186.974 lei cu titlu de despăgubiri bănești pentru bunurile sechestrate, reținute sau rămase în localitatea, județul din Republica
Potrivit dispozițiilor legale, această hotărâre a fost comunicată pârâtei care prin adresa având nr. de ieșire 6833 din 13.12.2007 adresată Instituției Prefectului Județului D, face precizarea, referitor la dosarul nr. 87, beneficiar că "în mod corect comisia județeană D pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a admis pretențiilor formulate și a acordat despăgubiri prin hotărârea nr. 92 din 4 iulie 2007" (poziția 15, fila 61 dosar tribunal).
Tribunalul a observat că, exercitându-și atribuțiile stabilite prin art. 17 din HG nr. 1120/2006, ulterior emiterii adresei nr. 6833/13.12.2007, pârâta a constatat lipsa unor înscrisuri care să justifice temeinicia hotărârii adoptate de comisia județeană pentru plata despăgubirilor reclamantului, cu toate acestea nu a propus comisiei reanalizarea actelor administrative în aplicarea Legii nr. 290/2003 și nici revocarea acestei hotărâri, astfel că, refuzul de a efectua plata despăgubirilor apare nejustificat, câtă vreme actul administrativ, respectiv Hotărârea nr. 92/2007 a Comisiei Județene D de aplicare a Legii nr. 290/2003 este în vigoare.
Așa fiind, tribunalul a apreciat că cererea reclamantului de plată a despăgubirii în procent de 40% din cuantumul stabilit prin hotărârea nr. 92/2007 este întemeiată și a admis cererea pentru acest procent.
În privința actualizării, tribunalul a avut în vedere dispoziția înscrisă la art. 18 alin. 6 din HG nr. 1120/2006, potrivit căreia actualizarea se realizează înainte de efectuarea ultimei rate, motiv pentru care a dispus plata procentului prevăzut de lege prin raportare la cuantumul despăgubirii stabilit prin hotărârea comisiei județene, actualizarea fiind o operațiune ulterioară, legată de plata integrală a despăgubirii.
După acordarea cuvântului în dezbateri, reclamantul a pretins plata întregii sume atribuită cu titlul de despăgubiri, însă, dat fiind faptul că acesta a modificat conținutul cererii de chemare în judecată după intrarea în dezbateri, modificare care nu a fost adusă la cunoștința pârâților în condițiile art. 132 Cod procedură civilă, tribunalul a respins acest capăt de cerere.
Tribunalul a respins și cererea formulată de reclamant pentru obligarea președintelui pârâtei la plata penalităților pe zi de întârziere, în temeiul art. 18 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, nedovedindu-se reaua credință a conducerii acestei autorități în plata despăgubirilor.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termenul legal pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, astfel:
1. hotărârea nr.92/2007 prin care i s-a stabilit intimatului-reclamant cu titlu de despăgubire suma de 186.974 lei compensații bănești pentru bunurile autorilor și -, sechestrate, reținute sau rămase în localitatea, județul, a fost emisă fără a fi respectate prevederile Legii nr.290/2003.
În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta susține că pentru a beneficia de măsurile reparatorii, conform art.2 alin.1 din nr.HG1120/2006, persoanele îndreptățite trebuie să facă dovada că au avut în proprietate la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii.
2. în ceea ce privește dovada refugiului și a proprietății, susține că aceasta se face conform art.2 alin.4 teza I din nr.HG1120/2006 cu modificările și completările următoare, respectiv cu acte doveditoare certificate de autorități.
Susține recurenta că din analiza referatului de specialitate întocmit de Comisia Județeană D pentru aplicarea Legii nr.290/2003 pentru Hotărârea nr.92/2007 reclamantul nu a făcut dovada proprietății autorilor și - și, de asemenea, nu se menționează nimic de refugiul autoarei -.
În concluzie, susține recurenta, Comisia Județeană Dae mis Hotărârea nr.92/2007 fără a respecta prevederile Legii nr.290/2003.
S-a solicitat admiterea recursului și rejudecând cauza pe fond să se respingă acțiunea formulată împotriva - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
În temeiul dispozițiilor art.308 alin.2 Cod procedură civilă, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Intimatul-reclamant a susținut că la data întocmirii dosarului și până la modificarea nr.HG1120/2006 intervenită la data de 30 ianuarie 2008 a îndeplinit toate condițiile cerute de Legea nr.290/2003 și respectiv HG 1120/2006 astfel încât trebuia să-și îndeplinească obligația plății în acest termen, neplata în termenul de 1 an a obligației de către nu se datorează modificării art.17 din HG nr.1120/2006, modificare de care nu avea cunoștință în mod anticipat.
Arată intimatul-reclamant că este eronată susținerea cu privire la lipsa mențiunilor despre refugiul autoarei - deoarece în certificatul nr.C 250/02.08.2002 a Arhivelor Statului - Direcția Județeană CSf igurează - ca refugiată atât în arhiva Prefecturii județului C cât și în tabelul primăriei întocmit la 11 mai 1045.
Cu privire la dovada proprietății bunurilor susține că a făcut dovada intervenției către arhivele naționale centrale române de la care a primit scrisoarea nr.-/23.02.2007 conform căreia arhiva nu are documente privind bunurile deținute de persoanele refugiate sau evacuate din teritoriile, nordul și ținutul.
De asemenea, susține că a solicitat arhivelor M informații cu privire la bunurile abandonate, primind certificatul nr.4/26.02.2007, și dat fiind faptul că toate documentele administrației locale din Republica M din perioada până la anul 1945 se află în arhiva centrală a M, o scrisoare către localitatea de origine sau la arhiva raională era nesemnificativă, lipsa unei astfel de scrisori ca obligație nouă nefiindu-i imputabilă.
Cu toate acestea, susține intimatul-reclamant, în continuare se va conforma solicitărilor de a completa dosarul și cu corespondențe către comuna, din care s-a refugiat în anul 1944, condiție nouă valabilă pentru plata celei de a doua rate de despăgubiri.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului dar și a textelor legale care au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea nr.92/2007 emisă de Comisia Județeană D de aplicare a Legii nr.290/2003, s-au acordat reclamantului despăgubiri în cuantum de 186.974 lei cu titlu de despăgubiri bănești pentru bunurile sechestrate, reținute sau rămase în localitatea, județul, actual în Republica
Prin adresa nr.6833/15.12.2007 emisă de s-a precizat că, în mod corect, Comisia Județeană D pentru aplicarea Legii nr.290/2003 a admis pretențiile formulate de către reclamant.
Ulterior, a constatat lipsa unor înscrisuri care să justifice temeinicia pretențiilor formulate de reclamant dar nu a propus revocarea hotărârii nr.92/2007 emisă de Comisia Județeană D de aplicare a Legii nr.290/2003.
În consecință, Curtea reține că această hotărâre se bucură de o prezumție de legalitate atât timp cât nu a fost revocată și nici nu a fost desființată prin hotărâre judecătorească.
Susținerile recurentei privind nerespectarea dispozițiilor art.2 alin.5 din nr.HG1120/2006 și alte neregularități privind Hotărârea nr.92/2007 urmează a fi înlăturată atât timp cât hotărârea nu a fost revocată sau desființată.
În concluzie, Curtea reține că în mod legal prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să plătească reclamantului procentul de 40% din suma acordată cu titlu de despăgubiri în baza Legii nr.290/2003.
Față de cele reținute, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (),prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 3. împotriva sentinței nr.596/12.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu reclamantul,domiciliat în T,-, județul D și pârâțiiMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B, sector 5,-PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEcu sediul în T, Calea Domnească, nr.166, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
Red./CC
7 ex/10.12.2009
f- - Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu, Valentina Gheorghe, Adrian
