Despăgubire. Decizia 166/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.166

Ședința publică din data de 2 februarie 2009

PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana

JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru

- -

Grefier -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor formulate de reclamantaTRANScu sediul în Târgoviște,-, Județul D și pârâtulPRIMARUL MUNICIPIULUIcu sediul în Târgoviște,--4, Județul D, împotriva sentinței nr.1022 din 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtulCONSILIUL LOCALcu sediul în Târgoviște,--3, Județul

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2009, când, pentru a permite recurentului-pârât prin apărător să depună la dosar taxa judiciară de timbru, sub sancțiunea anulării recursului pentru netimbrare, Curtea a amânat pronunțarea la 2 februarie 2009, dată la care s-a depus la dosarul cauzei, din partea recurentului-pârât Primarul municipiului Târgoviște, taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei, potrivit ordinului de plată nr. din 28.01.2009 și timbru judiciar în valoare de 1 leu și dată la care instanța a rămas în pronunțare:

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la data de 07.08.2006 reclamanta - Trans SRL Târgoviște a chemat în judecată pe pârâții Primăria Târgoviște și Consiliul Local Târgoviște solicitând obligarea Primarului Municipiului Târgoviște la o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere pentru neexecutarea deciziei nr.1525/03.04.2006 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI și acordarea de despăgubiri reprezentând pierderile suferite de societate datorită HCL nr.293/2005 în sumă de aproximativ 50000 lei. La 25 septembrie 2006 instanța a dispus disjungerea primului capăt de cerere.

Prin sentința civilă nr.935/18.06.2007 Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 25045 lei despăgubiri și cheltuieli de judecată, reținând culpa pârâților dovedită prin anularea HCL nr.293/2005 și pierderile suferite de reclamantă ca urmare a adoptării acestei hotărâri anulate.

Împotriva acesteia s-a declarat recurs de către pârâți, care a fost admis prin decizia nr.950/13.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare pentru refacerea raportului de expertiză.

Tribunalul, având în vedere decizia de casare, și ținând cont de faptul că instanța de control a dezlegat problema de drept privind existența unui prejudiciu suferit de reclamantă, dând indicații doar cu privire la calculul acestora, a admis efectuarea unei noi expertize care să aibă ca obiective reținerile din decizia de casare cu privire la calculul despăgubirilor suferite de reclamantă, iar conform expertizei efectuate de s-a concluzionat că reclamanta a suferit un prejudiciu de 41.019,18 lei pe perioada septembrie 2005-iulie 2006.

Părțile au depus obiecțiuni la raportul de expertiză, obiecțiuni admise de către instanță care a dispus ca expertul să răspundă la acestea. Expertul a răspuns la obiecțiunile reclamantei arătând că valoarea despăgubirilor pe perioada septembrie 2005-decembrie 2007 actualizată cu indicele de inflație este de 129.764,68 lei, iar în privința obiecțiunilor depuse de pârâti, se arată că valoarea despăgubirilor pentru septembrie 2005-iulie 2006 este de 36.395,85 lei.

Prin sentința nr. 1022 din 14 octombrie 2008, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea formulată de reclamanta - TRANS SRL, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Târgoviște și Consiliul Local Târgoviște, obligând pârâtele la 36.395,85 despăgubiri civile pentru perioada septembrie 2005 - iulie 2006, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, totodată, obligând pârâtele la 1490 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin HCL nr.293/04.08.2005 au fost modificate traseele autovehiculelor aparținând reclamantei, situație ce a durat până la anularea acestei hotărâri prin decizia nr.1525/03.04.2006 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, dată de la care efectele hotărârii anulate nu s-au mai produs. Potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, obiectul acțiunii judiciare alături de anularea actului administrativ poate fi și cel de reparare a pagubei cauzate persoanei vătămate prin respectivul act administrativ.

Astfel, adoptarea nelegală a actului administrativ HCL nr.293/04.08.2005, constatată prin decizia nr.1525/03.04.2006 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, a adus atingere drepturilor și intereselor reclamantei, constituind un fapt ilicit care antrenează obligația de reparație a prejudiciilor materiale produse părții vătămate.

A mai reținut tribunalul că, răspunderea autorității administrative al cărei act a fost anulat este o răspundere civilă obiectivă pentru un prejudiciu cauzat de actul administrativ nelegal, bazat tocmai pe o culpă a administrației prezumată prin anularea HCL nr.293/2005.

Aceasta instituind în sarcina autorității administrative o obligație de garanție pentru prejudiciile cauzate persoanei vătămate, în speță, reclamantei, justificată tocmai de necesitatea asigurării legalității activității organelor și autorităților administrative.

În privința perioadei pentru care pârâtele pot fi obligate la despăgubiri către reclamantă, aceasta este cea în care efectele HCL nr.293/2005, în prezent anulate, și-a produs efectele, perioadă ce a fost cuprinsă între septembrie 2005 - iulie 2006.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta - Trans SRL criticând-o, susținând că prin încheierea din 12 februarie 2008 au fost admise obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză, expertul contabil a răspuns la obiecțiunile formulate și a stabilit valoarea despăgubirilor nete actualizate cu rata inflației la suma de 129.764,68 lei.

Se mai arată că la termenul din 8.04.2008 a depus cerere de modificare a cererii inițiale în care și-a însușit concluziile din raportul de expertiză la nivelul sumei de 129.764,68 lei, iar instanța de fond nu a admis suma stabilită de expert în raportul suplimentar de expertiză din 1.02.2008.

Împotriva sentinței a declarat recurs și pârâtul Primarul municipiului Târgoviște criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că soluția instanței de fond este nelegală, în condițiile în care HCL nr.293/04.08.2005 este emanația exclusivă a Consiliului Local, primarul neavând decât atribuții de aducere la îndeplinire a hotărârilor, fără a le putea cenzura sau refuza aplicarea lor, nu se poate determina o legătură de cauzalitate între persoana primarului, ca autoritate executivă și paguba pretins suferită, ca urmare a aplicării actului administrativ anulat.

Se mai arată că, întrucât, prin Decizia nr. 1525/2006 Curtea de APEL PLOIEȘTI nu a stabilit și obligații în sarcina autorității publice locale, pronunțându-se numai cu privire la anularea actului administrativ atacat, instanța de fond, în mod eronat, a admis acțiunea, operatorul de transport - Trans SRL nefiind îndrituit să primească despăgubiri, câtă vreme numai din culpa sa exclusivă s-a adresat autorității competente în vederea modificării caietelor de sarcini.

Un alt motiv de recurs este acela potrivit căruia, instanța de fond a ignorat și faptul că prin anularea HCL nr.156/27.04.2005, conform căreia, traseele de circulație pentru microbuze - operatori transport județean - varianta B - punctul de îmbarcare și debarcare călători era tot punctul Transformator; mai mult, potrivit art. 5 din HCL nr.156/27.04.2005"este interzisă îmbarcarea călătorilor care au destinație de circuit interior(), aceștia beneficiind de serviciile transportului public local de călători" și potrivit acestui act normativ local, reclamanta nu putea opera curse de călători pe trasee urbane, astfel că, prejudiciul este eronat stabilit cu luarea în calcul a porțiunii de traseu intern.

În cauză părțile au depus întâmpinare și notă de concluzii scrise, solicitând în esență respingerea recursurilor formulate și respectiv admiterea acestora.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs și dispozițiile legale în vigoare, urmează să respingă ambele recursuri ca nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Referitor la recursul formulat de reclamanta - Trans SRL Târgoviște, prin decizia de casare nr.950/13.09.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, s-a stabilit calculul despăgubirilor pentru perioada 1.09.2005- 30.07.2006, conform cererii de chemare în judecată.

Potrivit suplimentului de expertiză contabilă încheiat la data de 26.09.2008, valoarea despăgubirilor pentru perioada septembrie 2005 - iulie 2006 este în cuantum de 36.395,85 lei.

Conform art. 315 (1) din Codul d e procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Cu privire, la recursul pârâtei Primarul municipiului Târgoviște, potrivit art. 63 (4) lit.a din Legea nr.215/2001 R privind administrația publică locală, primarul exercită funcția de ordonator principal de credite.

Referitor la celălalt motiv de recurs, prin decizia de casare nr.950/13.09.2007 Curtea de APEL PLOIEȘTIa dispus să se stabilească cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamant pentru perioada 1.09.2005- 30.07.2006.

Așa fiind, față de situația de fapt și de drept sus menționată și văzând și dispozițiile art. 312(1) pr.civilă, Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ambele recursuri declarate de reclamantaTRANScu sediul în Târgoviște,-, Județul D și pârâtulPRIMARUL MUNICIPIULUIcu sediul în Târgoviște,--4, Județul D, împotriva sentinței nr.1022 din 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtulCONSILIUL LOCALcu sediul în Târgoviște,--3, Județul D, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./16.02.2009

f- - Tribunalul Dâmbovița

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Tudose Ana Roxana
Judecători:Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire. Decizia 166/2009. Curtea de Apel Ploiesti