Despăgubire. Sentința 1692/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.1692
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.04.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Bîcu Vasile
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că reclamantul a depus la dosar la data de 26.03.2009 concluzii scrise și că pârâtul a depus la data de 14.04.2009 o cerere prin care invocă excepția de necompetență materială a Curții de Apel București.
Curtea reține cauza în vederea soluționării excepției de necompență materială invocată de pârât.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la 20.02.2009 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul a chemat in judecată pe pârâtul STATUL R, prin MINISTERU FINANȚELOR PUBLICE solicitând obligarea acestuia să îi restituie, ca despăgubiri materiale de muncă și de pensie și ca despăgubiri materiale subsidiare lor, suma de bani (în euro) cuvenită din 1976, până în prezent, în sumă de 2000 000 Euro.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că această sumă reprezintă contravaloarea salariilor neîncasate, a diferențelor din salariile diminuate, a cheltuielilor suplimentare ce le-a suportat și a pagubelor care le-a suferit, inclusiv a pagubelor morale. Prejudiciul său a fost și este cauzat de Statul Român prin autoritățile sale și angajatorii săi, care l-au împiedicat să-și exercite dreptul u legal la muncă și la o viață socială normală, începând din 1976.
Statul Român, prin autoritățile sale (inclusiv angajatorii), începând din 1976, i-au confiscat drepturi, îngrădindu-i abuziv exercițiul drepturilor sale la muncă, ce i se cuveneau legal. Statul și autoritățile sale, nu au justificat confiscarea drepturilor sale de muncă printr-o hotărâre sau decizie a unei autorități sau a unei instanțe administrative sau judecătorești, civilă sau penală, ci au motivat-o ca fiind o măsură politică a.
Despăgubirile ce le pretinde, le estimează momentan la 200 000 euro, din care 100 000 euro ar fi contravaloarea sumelor salariale cu care a fost păgubit din 1976 până în prezent, 25 000 euro ar fi sumele neîncasate din salariile și pensiile diminuate, 25 000 euro ar fi despăgubirile materiale subsidiare celor de muncă, 25 000 euro ar fi daune morale (subsidiare celor de muncă) și 25 000 euro ar fi dobânzile pentru întârziere.
Principalele componente ale prejudiciului material i-au fost cauzate de Statul Român, autoritățile sale și angajatori și sunt:
salarii neîncasate, din perioada neîncadrării sale în muncă;
sumele neîncasate, din perioada încadrării sale în muncă, apărute ca urmare a pierderii sporului de continuitate în aceeași unitate, a diminuării vechimii în muncă, diminuarea salariilor ca urmare a încadrării și salarizării în posturi inferioare profesiunii sale (biolog), diminuarea salariilor ca urmare a neîncadrării sale pe posturi superior salarizate (ca urmare a scăderii încrederii angajatorilor față de el) etc.;
diminuarea pensiei ca urmare a diminuării vechimii în muncă și a salarizării luate în considerare ca punctaj pentru calcularea pensiei pentru limită de vârstă. Perioada cât nu a fost încadrat în muncă și salarizat, înainte de 1990 (aproximativ 8 ani), nu s-a echivalat ca vechime în muncă pentru pensie.
prejudiciu profesional (neprofesarea în meserie-biolog, reduce șansele de încadrare în muncă în posturi conforme profesiei, apărând decalificarea profesională, cu diminuarea sau pierderea salarizării); prejudiciu social (diminuarea excesivă a reputației sociale, cu diminuarea salarizării); prejudicierea familiei, până la destrămarea ei, cu afectarea vieții profesionale (randament de muncă scăzut, concediere etc.); imposibilitatea achitării la termen a taxelor sociale și a cheltuielilor personale (impozite, utilități și taxe către Stat, rate, cheltuieli personale etc.), prin lipsa salarizării; prejudiciu fizic și moral (neacordarea asistenței medicale gratuite de Stat, cu afectarea ireversibilă a sănătății și a personalității biologice, sociale, profesionale).
După 7 ani de profesare biolog și cercetător științific a fost concediat disciplinar din Institutul de Cercetări și . () din Măsura aplicării desfacerii disciplinare a contractului de muncă s-a făcut prin decizia 131/1976 emisă de conform art. 100 litera f din CM coroborat cu art. 130 lit. i din CM. Prin sentința civilă nr. 905/1977, Judecătoria sectorului 4 (actual 3) i-a respins contestația, iar prin decizia civilă 1072/1977, Tribunalul București secția a -III - a civilă, i-a respins recursul, concedierea disciplinară rămânând definitivă.
Instanța de fond a concluzionat în considerente că abaterile disciplinare de muncă menționate în decizia 131/1976 a, au fost abateri grave de la disciplina socialistă a muncii, iar încălcarea regulilor de conviețuire făcea referire la încălcări repetate ale regulilor de conviețuire socialistă. Se mai reținea că a fost pus și în discuția organizațiilor de sindicat și de partid din, dar că a rămas refractar la critică. Menționază că a fost sancționat în 1975 cu vot de blam și în 1976 cu vot de blam cu avertisment de Organizația din.
La ședința Consiliului al din octombrie 1976 în care s-a dispus desfacerea contractului său de muncă, au participat oficial un reprezentant al Comitetului al mun. B, un reprezentant al Comitetului al sectorului 4, reprezentanți ai Ministerului Industriei Ușoare, alți invitați, fiind o ședință lărgită cu acești invitați. A fost concediat pentru indisciplină politică, în muncă și în relațiile cu salariații la locul de muncă, printr-o măsură dispusă de și aplicată de.
În adevăr, reprezentanții invitați și cei din, au recomandat și au dispus împreună cu Consiliul (CS) al concedierea sa disciplinară și au recomandat și dispus și scoaterea sa din societatea organizată, caracterizându-l,rebut uman" (a se vedea procesul verbal nr. 10/1976 al, anexat).
Ca urmare a hotărârilor și, de a-l exclude din societate, în perioada 1976-1990 i s-a refuzat aproape permanent, de angajatori, încadrarea în muncă. Uneori aceștia îi ofereau locuri de muncă temporare și în munci grele, în mediul toxic ori periculos, de regulă necalificate și prost salarizate (la limita de jos a salarizării). În cazul angajărilor definitive, ulterior angajării era permanent șicanat și era forțat de torționari și angajatori să renunțe la acel loc de muncă (de ex. a fost îndepărtat dintr-o instituție prin legea 5/1978 art. 64 lit. t, măsură de sancționare politică).
Permanent a întocmit cereri scrise de încadrare în muncă la angajatorii din B, din țară și din străinătate, dar a fost refuzat. Acolo unde a reușit încadrarea în muncă a lucrat în diverse meserii, conform cărții de muncă: tehnician chimist(toxicitate excesivă); biolog și cercetător științific (în mediu toxic); muncitor necalificat (hamal); biolog (temporar biolog în mediu periculos, toxic); biolog în platformă chimică (toxic, periculos); cenușeritor (hamal) și biolog (în mediu poluat); laborant(în mediu toxic); muncitor necalificat (hamal, om de serviciu, gunoier); lucrător comercial (navetă în 20 comune, periculos); muncitor necalificat (hamal, mediu periculos); biolog(în mediu periculos).Conform meseriei sale (licențiat în biologie, specialitatea botanică) trebuia să primească muncă în mediu, în rezervații e, în activități cu viețuitoare, activități horticole, ecologice etc. care,erau departe" de mediul toxic oferit.
Organele abilitate legal cu încadrarea în muncă a celor fără serviciu (Forțele de muncă, Direcția forțelor de muncă, Ministerul Muncii ), cât și cele implicate în aceste atribuții (Organele Ministerului d e Interne, ale Guvernului, ale, ale Primăriilor etc.), i-au refuzat sprijinul legal ce i se cuvenea pentru încadrarea în muncă.
De exemplu organele de repartizare în muncă, de regulă refuzau să îi ofere repartizări pentru încadrarea în muncă. Dacă totuși acceptau, îi ofereau repartizări nepotrivite profesional, la angajatori care îl refuzau, motivat sau nu.
De ex. era refuzat ca necalificat fiind licențiat și paznic că nu mai era rezervist.
Permanent a fost înscris în evidența forțelor de muncă de sector, ale mun. B și ale., cu cereri scrise de încadrare în muncă. De asemenea a făcut nenumărate cereri scrise la organele Statului Român, mai sus amintite, pentru a fi sprijinit legal pentru încadrarea în muncă. Statul era obligat să îl angajeze în muncă.
Nu a beneficiat de ajutorul social ce i se cuvenea legal pentru perioada cât nu a fost încadrat în muncă, deși nu avea nici un alt venit material și avea și 2 copii minori în grijă, cărora după divorț, trebuia obligatoriu să le plătească pensia alimentară.
Pentru faptul că a protestat că i se refuză încadrarea în muncă și că a susținut aceasta și public, inclusiv printr-o demonstrație pașnică stradală (exemplu în 1978 în fața clădirii CC al, a fost reținut sau arestat de mai multe ori (ex: în 1978 a fost arestat la CC al; în 1979 a fost arestat acasă, dus la forțele de muncă și eliberat deoarece figura la forțele de muncă cu cerere de încadrare în muncă; în 1984 a fost citat la, unde a fost răpit de torționari, fiind deținut în secret sub pază și otrăvit și schinjuit o lună, fără nici un document justificativ, într-un lagăr de politici (an 1984) (comă, orbire, surzenie, paralizii, paraplegii, toate temporare).
Deși dreptul la muncă era un drept garantat de Constituția Statului Român și de alte legi, deși era licențiat și autor de invenții, lucrări științifice și autor de cărți, niciodată nu i se lua în considerare dosarul de lucrări științifice când era evaluat pentru încadrare. La toate concursurile la care reușea să participe, era respins din oficiu.
Este de menționat că executarea unei cereri de încadrare în muncă sau de participare la un concurs pentru ocuparea unui post necesită acțiuni laborioase și de durată: pregătirea profesională pentru concurs, examen sau test; analize și examene medicale; probe practice; adunarea de acte necesare cererii sau dosarului de încadrare etc.
Cei fără serviciu, erau conform legii și în evidența Secțiilor de teritoriale lor, fiind urmăriți permanent. De aceea reclamantul avea o stare de drept dublă: vroia să se încadreze în muncă, dar era refuzat, iar pe altă parte legea îl obliga să lucreze și să își plătească obligațiile și care i se cerea de Stat să îl respecte (inclusiv prin arestarea sa de ). Permanent trăia sub teroarea morală că nu poate plăti pensia de întreținere minorilor și era permanent și sub teroarea judiciară, putând fi arestat oricând și condamnat la închisoare, pentru abandon familial.
A susținut mai multe procese de muncă. A încercat să dovedească în justiție că i se refuză repartizarea în muncă de forțele de muncă, dar nu i s-au primit cererile de chemare în judecată. A chemat în judecată autorități și angajatori care îi încălcau drepturi de muncă și alte drepturi, dar permanent cererile i s-au respins, permițând torționarilor fostului regim să continue nestingheriți batjocorirea sa.
În 1981 a dat în judecată Statul Român reprezentat în opinia sa de Procuratura Generală la Tribunalul Suprem. Statul Român că încalcă legile și Constituția refuzând să îl încadreze în muncă. Solicita instanței supreme obligarea Statului Român să îl încadreze în muncă.
Considera că Procuratura asigură controlul aplicării legilor în numele Statului. Nu i s-a primit cererea ca acțiune judecătorească, iar cererea de încadrare în muncă, nu i s-a admis de Procuratura Generală.
Nu a fost condamnat penal, nu a fost înscris în cazier judiciar, nu a fost pensionat pe motiv de boală.
Era imposibil să evite măsura refuzului încadrării în muncă (1976-1990)
În perioada din discuție (1976-1990) nu putea să evite măsura de condamnare politică a sa de scoatere din societate și de refuzare a încadrării în muncă, măsură emisă de fostul și de în 1976 ( procesul verbal al din 7.10.1976).
În acea perioadă, toate instituțiile din societate, aparțineau Statului și structurilor sale ierarhice, ce le coordonau, supravegheau, controlau. Nu existau instituții particulare, iar cetățenii nu aveau dreptul la activități particulare. Erau câteva excepții: micii meșteșugari, activitățile agricole pe lotul agricol propriu, micul comerț in piețe.
Deoarece practic toate activitățile din societate erau în proprietatea Statului Român și erau coordonate de fostul, chiar în cazul unei încadrări reușite în muncă într-o instituție de Stat, oricând salariatul în cauză putea fi concediat (sau forțat să plece), dacă nu era agreat sau era condamnat politic de ( cazul meu).
Cum reușea să se încadreze și afla aceasta și organele sale de constrângere, imediat era concediat. De asemenea era totdeauna la discreția i, Securității, a diverselor organe, de Sindicat și a asociațiilor muncitorești, pentru a fi concediat.
De ex. în 1987 a fost încadrat ca muncitor necalificat la o anexă a unui Institut, prin repartiția forțelor de muncă de sector (carnetul de muncă). Deși a fost pus de maistru la cele mai grele și la cele mai murdare munci care se făceau acolo, nu au putut să îl facă să demisioneze. A fost suficient ca să fie incendiat un simbol uriaș al comunismului, expus la o expoziție la șosea, pentru ca el să fie concediat fără nici un motiv de muncă, în dimineața următoare.
Deoarece viața socială era extrem de centralizată, i-a fost imposibil să scape de urmărirea torționarilor și ai celor ai autorităților și să reușească să se încadreze normal în muncă. Nici în alte țări nu a găsit de lucru.
i s-a destrămat familia (avea și 2 copii minori), rămânând singur după divorț, pentru a-și plăti datoriile, a trebuit să își vândă apartamentul cu 3 camere (cu ratele în curs de achitare) și a trebuit să accepte în continuare să muncească în diverse munci grele sau murdare și prost plătite (ex. efectuarea curățeniei și spălarea closetelor la un cămin de muncitori nefamiliști; acceptarea navetei săptămânale de 300 km, până la o fabrică unde a lucrat ca biolog).
La 14.04.2009, pârâtul a depus întâmpinare invocând excepția necompetenței materială a Curții de Apel București, având în vedere obiectul acțiunii reclamantului, prin care solicită instanței obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice să îi restituie, ca despăgubiri materiale de muncă și de pensie și ca despăgubiri materiale subsidiare lor, suma de bani (în euro), cuvenită acestuia legal din 1976, până în prezent, însumând 200.000 euro.
Reclamantul nu a indicat în cererea de chemare în judecată temeiul de drept în baza căreia aceasta a fost formulată, însă, din motivarea în fapt a acesteia rezultă în mod evident că acțiunea nu este de competența instanței de contencios administrativ și fiscal.
Astfel, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările și modificările ulterioare, potrivit cărora, Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin. 1 lit. h, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."
Ori, în cauza de față nu ne aflăm în niciuna din situațiile reglementate de legea specială a contenciosului administrativ pentru ca litigiul să fie soluționat de instanța de contencios administrativ și fiscal.
Din motivarea acțiunii rezultă că pretențiile reclamantului și, implicit, natura litigiului este una de muncă, urmând ca instanța competentă să-i pună în vedere acestuia să-și precizeze cererea în ceea ce privește temeiul de drept.
Din motivele invocate de reclamant, desfacerea abuzivă a contractului său de muncă și, mai ales, săvârșirea unor fapte de natură a-l împiedica să-și exercite drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul de a munci, de a exprima opiniile personale, reiese că reclamantul își întemeiază cererea pe răspunderea civilă delictuală a pârâtului, astfel că natura raportului juridic dintre părți este civilă.
În aceste condiții, față de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b și 158 proc. civ. Curtea va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența soluționării cauzei la Tribunalul București, cauza urmând a fi soluționată de o secție civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOT Ǎ ǍȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența soluționării cererii formulată de reclamantul domiciliat în B,-,. 112 A,. B,. 9,. 88, sector 2 împotriva pârâtului STATUL R, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, la Tribunalul București.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red. jud. /4 ex./07.05.2009
Președinte:Bîcu VasileJudecători:Bîcu Vasile
