Despăgubire. Decizia 3045/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 3045
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
GREFIER - - -
XXX
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței nr.370 din data de 16 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.
La apelul nominal au lipsit recurenții pârâți PRIMĂRIA COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI și intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen.
S-a arătat că intimata reclamantă a depus întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 370 din 16.02.2009 Tribunalul Mehedințiaa dmis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru plata suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare aferente perioadei 1 ianuarie 2004 - 22 mai 2004.
A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei și Primarul Comunei, județul
A obligat pârâții să plătească reclamantei suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare aferente perioadei 23 mai 2004- 16 februarie 2009, sumele urmând să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâta Primăria Comunei, județul M, să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune, s-a constat că cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161 din 19 aprilie 2003, publicată în la 21 aprilie 2003, urmând să fie acordate de la 1 ianuarie 2004.
Prin art.50 ind.1 din Legea nr.164/2004, publicată în nr.446 din 19 mai, intrată în vigoare la 22 mai 2004, s-a prevăzut că pentru anul 2004 aplicarea dispozițiilor art.29 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, se suspendă. Suspendarea acestor dispoziții a continuat, conform art.44 din OUG nr.92/2004, până la 31 decembrie 2005, și, potrivit art.48 din OG nr.2/2006, s-a menținut până la 31 decembrie 2006.
Așadar, începând cu data de 22 mai 2004 până la 31 decembrie 2006 exercițiul dreptului de acordare a celor două suplimente a fost suspendat.
Prin urmare, pentru perioada cuprinsă între data introducerii în Legea nr.188/1999 a dreptului la cele două suplimente, respectiv 1 ianuarie 2004, și data suspendării acestui drept, respectiv 22 mai 2004, reclamantul își putea exercita dreptul la acțiune în limita termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Față de cele arătate, s-a constată că drepturile solicitate de reclamantă pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 22 mai 2004 nu mai pot fi pretinse, dreptul său la acțiune stingându-se prin împlinirea termenului de prescripție.
Față de împrejurarea că la 31 decembrie 2006 încetat orice cauză de suspendare a acordării celor două suplimente, dreptul la acțiune s-a născut la 1 ianuarie 2007, pe perioada cât a operat suspendarea succesivă cursul prescripției fiind întrerupt.
Raportat la dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, Legii nr.164/2004, pentru aprobarea, cu modificări și completări, a OUG nr.123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului bugetar în anul 2004, OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi a funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005, OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări prin Legea nr.417/2006, OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, precum și creșterile salariale ce se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.232/2007, OG nr.9/2008 pentru modificarea OG nr.6/2007 și pentru acordarea unor creșteri salariale pentru funcționarii publici în anul 2008, Legii nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 și Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, instanța apreciază ca fiind întemeiată acțiunea reclamantului, urmând să fie admisă în parte din următoarele considerente:
În perioada 28 septembrie 2000 până în prezent reclamanta a avut și are calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei Comunei, județul M( fila 25).
Prin Legea nr.161/19 aprilie 2003 - art.13, pct.21 - a fost modificat art.29 - alin.1 din Legea nr. 188/1999, având următorul cuprins:
"Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Conform art.25 din acest act normativ, prevederile art.29 alin.1 din legea nr.188/1999, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu 1 ianuarie 2004.
Legea nr.161/2003 a intrat în vigoare la 21 aprilie 2003.
Creșterile salariale ale funcționarilor publici pentru anul 2004 au fost reglementate prin OUG nr.123/2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2004, art.50 ind.1 din această lege stipulând că pentru anul 2004 aplicarea dispozițiilor art.29 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată la 22 martie 2004, se suspendă.
Legea nr.164/2004 a intrat în vigoare la 22 mai 2004.
De asemenea, prin OUG nr.92/2004 și OG nr.2/2006 se dispune suspendarea prevederilor referitoare la suplimentul postului și suplimentul gradului pentru anul 2005 și respectiv anul 2006.
Potrivit art.1 pct.30 din Legea nr.251/23 iunie 2006, sintagma "suplimentul gradului " este înlocuită cu sintagma" suplimentul corespunzător treptei de salarizare", și potrivit art.13 din Lege, prevederile art.29 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.
Ca urmare, și prin OG nr.6/24 ianuarie 2007 privind drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a statuat, conform art.48, că prevederile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Așadar, dreptul funcționarilor publici de a primi, pentru activitatea desfășurată, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a fost prevăzut de lege începând cu 1 ianuarie 2004, fiind însă suspendat succesiv, în perioada 22 mai 2004- 31 decembrie 2006, prin legi și ordonanțe ale Guvernului.
Or, deși acordarea acestor drepturi salariale a fost suspendată în perioada menționată, drepturile respective subzistă, nefiind înlăturate prin nici un act normativ echivalent celui prin care au fost reglementate și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care prevede aceste drepturi, la încetarea cauzei de suspendare drepturile devenind actuale. În sensul celor arătate s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizii privind soluționarea recursurilor în interesul legii.
Pentru ca aceste drepturi să nu fie o simplă ficțiune este necesar ca după încetarea suspendării drepturile să producă efectele pentru care au fost create și în consecință trebuie asigurată plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare de către ordonatorii principali de credite și de ordonatorii de inferior.
Pentru faptul că dreptul la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare există iar reclamantei nu i s-au plătit aceste drepturi pentru activitatea desfășurată, urmează ca pârâții să fie obligați la plata acestor suplimente pe perioada 23 mai 2004- 16 februarie 2009, sumele urmând să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În ceea ce privește cuantumul suplimentelor, întrucât legiuitorul, până în prezent, nu a reglementat procentele în care acestea pot fi acordate, instanța nu se poate transforma în legislator pozitiv, pentru că altfel ar încălca principiul separației puterilor.
Referitor la cererea reclamantei de acordare a acestor suplimente pe viitor, s-a constat că, în speță, creanța pretinsă nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții - de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind deci născută, și putând fi influențată ulterior fie de modificări legislative, fie de modificări ale raporturilor de serviciu dintre părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în cauză pârâții PRIMĂRIA COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Pârâții au arătat că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este reglementat de art.31 lit.c și d din legea 188/1999 modificată, că printr-o serie de acte normative a fost suspendat acest drept, dar începând din anul 2007 nu s-a mai dispus suspendarea acordării drepturilor respective și că neacordarea drepturilor se constituie într-o încălcare a prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, pârâții au invocat prin motivele de recurs excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune.
Examinând recursul, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Curtea precizează că prin modificarea adusă Legii 188/1999 prin Legea 251/2006, lit"d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia. aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamantul a fost privat de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Reclamanta a avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamantei s-a întemeiat pe prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamantei, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către recurenta pârâtă Curtea o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Se constată că față de data introducerii acțiunii 26.01.2009, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei în cuantum de 25% pentru fiecare pentru perioada 23.05.2004- 1.11.2005 este prescris, însă pentru perioada ulterioară instanța, din eroare, a omis să precizeze care este cuantumul celor două sporuri solicitate, respectiv procentul de 25% din salariul de bază pentru fiecare.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312. va admite recursul formulat de pârâții Primăria com. și Primarul com., se va modifica în parte sentința în sensul că cele două suplimente se vor acorda pe perioada decembrie 2005 - februarie 2009.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței nr.370 din data de 16 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.
Modifică în parte sentința în sensul că cele două suplimente se vor acorda pe perioada decembrie 2005 - februarie 2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. Jud. G
Ex.2//26.06.2009
Jud. fond V
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi, Doina Ungureanu
