Despăgubire. Decizia 3046/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 3046
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr.753 din data de 04 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, pentru intimații pârâți INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR D și OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR M, lipsind recurenta reclamantă și intimata pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen; că s-au depus întâmpinări de către intimata pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR și COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR
Consilier juridic, pentru intimații pârâți INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR D și OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR M, învederează că prin HG 284/2009 Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor s-a reorganizat iar INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR Dad evenit COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente.
Consilier juridic, pentru intimații pârâți COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR D (fostul INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR D) și OFICIUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR M solicită respingerea recursului ca nefondat conform motivelor din întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.753 din data de 04 martie 2009, respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor D, și Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor.
Pentru a pronunța această soluție a reținut că cele două drepturi, suplimentul de post și suplimentul de treaptă de salarizare sunt prevăzute de Legea nr.188/1999 - lege-cadru care reglementează statutul funcționarilor publici și care la art.31 prevede că, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii salarizării. Același act normativ, prin art. 62 al.(4), stabilește că, actul de numire în funcție al funcționarului public trebuie să conțină și drepturile salariale ale acestuia.
Că, începând cu data de 01 ianuarie 2007 și în prezent, drepturile salariale ale funcționarilor publici sunt reglementate de G nr.6/2007, care prin dispozițiile art.14 - 16 stabilește în mod expres și limitativ sporurile ce sunt componente ale salariilor funcționarilor publici, în care nu sunt incluse și cele două suplimente: suplimentul de post și suplimentul de treaptă de salarizare.
Prin art.3 al acestui act normativ ce reglementează salarizarea funcționarilor publici, se prevede în mod expres că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii. Din dispozițiile acestui articol rezultă clar că, atribuția de stabilire ale drepturilor salariale și ale altor drepturi ale funcționarilor publici o are numai ordonatorul principal de credite nu și ordonatorul secundar sau terțiar, care are calitate de angajator.
In motivarea Deciziei nr.78/11 noiembrie 2007 pronunțată în recursul în interesul legii privind acordarea unor sporuri consilierilor juridici care au calitate de funcționari publici Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în privința drepturilor salariale ale funcționarilor publici este exclusă stabilirea acestora prin negociere, întrucât ele nu pot fi determinate decât în conformitate cu dispozițiile legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, mai ales că sporurile cuvenite funcționarilor publici nu pot fi altele decât cele prevăzute în legislația specifică acestei categorii.
Față de normele de drept incidente în cauză, rezultă că cele două drepturi: suplimentul de post și suplimentul de treaptă de salarizare, solicitate de funcționarii publici nefiind cuantificate în procent sau în sumă fixă, nu sunt reglementate în mod expres de lege, legiuitorul prevăzându-le doar la modul general, urmând ca în baza acestor prevederi legale, fiecare ordonator principal de credite să le stabilească cu respectarea condițiilor cerute de art.3 din nr.OG6/2007 și anume: încadrarea în recursele financiare și numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
Suplimentul de post și suplimentul de treaptă de salarizare nefiind stabilite de ordonatorul de credite printr-un act administrativ, instanța nu poate obliga angajatorul la plata acestora.
A obliga angajatorul la plata acestor drepturi fără ca în prealabil să fi fost stabilite și acordate în mod expres prin ordin administrativ pentru fiecare funcționar public în parte, instanța se substituie acestuia în evaluarea performanțelor profesionale ale funcționarului public.
Evaluarea și aprecierea obiectivă a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, în vederea recompensării cu alte drepturi salariale (sporuri, premii, indemnizații) se face de către angajator, prin compararea gradului de îndeplinire a obiectivelor, a atribuțiilor stabilite prin fișa postului cu rezultatele obținute în mod efectiv de către fiecare funcționar public.
Numai respectând această procedură prevăzută de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr.1209/2003 și ale Legii nr.188/1999 se poate asigura un sistem motivațional, care să determine creșterea performanțelor profesionale.
Or, a evalua, instanța de judecată, performanțele profesionale ale funcționarului public reclamant în baza cărora să poată stabili și acorda un anumit procent pentru suplimentul de post și suplimentul de treaptă de salarizare neprevăzute în mod expres de actele normative ce reglementează salarizarea funcționarilor publici, însemnă ca instanța să se substituie angajatorului și să stabilească în mod arbitrar cele două suplimente, cu consecința încălcării normelor de drept ce reglementează procedura de evaluare și criteriile de performanță pe baza cărora se face evaluarea funcționarilor publici.
Prin Decizia nr.1325 din 04 decembrie 2008, pronunțată de Curtea Constituțională, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, s-a reținut că, Parlamentul și prin delegare legislativă în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală; instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția potrivit art.126 alin.(1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor subiective.
In art.31 alin.(1) din legea nr.188/1999 sunt prevăzute elementele componente ale salariului la care au dreptul funcționarii publici.
In mod expres, drepturile salariale sunt prevăzute în legea specială a salarizării aplicabile în domeniul în care funcționarii publici își desfășoară activitatea, la care face trimitere și art.31 alin.(3) din legea nr.188/1999.
Cum cele două adaosuri salariale, suplimentul de post și suplimentul de grad profesional nu sunt prevăzute în legea specială de salarizare a reclamantei și nici nu a fost adoptat un alt act normativ în aplicarea și punerea în executare art.31 alin.(1) din Legea nr.188/1999, instanța de judecată nu se poate substituie legiuitorului ori executivului în privința stabilirii și a acordării efective a acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.
A arătat că în mod nelegal instanța de fond nu a acordat suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de baza, drepturi prevăzute de art. 31 alin. 1, lit. c), d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
Examinând recursul formulat, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare:
În conformitate cu prevederile art. 31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Curtea precizează că prin modificarea adusă Legii 188/1999 prin Legea 251/2006, lit. "d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art. 37 alin. 3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art. 11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia, aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamant ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanta a fost privată de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 lit. c și d din legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Reclamant a avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamantei s-a întemeiat pe prevederile art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
În situația în care, deși prin legea care reglementează Statutul funcționarului public s-a instituit dreptul acestuia de a primi în cadrul componentelor drepturilor salariale și suplimentul postului și pe cel al treptei de salarizare, judecătorul investit cu soluționarea cauzei, în lipsa unei reglementări expres privind cuantumul dreptului, va face aplicarea principiilor generale de drept, în sensul analogiei dreptului.
Astfel, se va aplica sporul cel mai mare, ca fiind reglementarea cea mai favorabilă funcționarului, în acest fel fiind înlăturat orice criteriu arbitrar.
Aceasta se instituie într-o măsură de protecție a angajatului, în raport cu angajatorul care poate fi în situația de a aplica abuziv și arbitrar prevederile legale.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamantei, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Cu privire la acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioadanoiembrie 2004 - 02.12.2005se reține că a operat prescripția extinctivă, fiind depășit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, art.3.
Curtea constată că față de data introducerii acțiunii- 02.12.2008, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada pentru suplimentul postului perioada noiembrie 2004 - 02.12.2005 s-a prescris.
În baza art. 312 alin.1 raportat la art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, Curtea va admite recursul formulat de către reclamanta, va modifica sentința în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâții să plătească reclamantei suplimentul treptei si suplimentul treptei de salarizare în cuantum de câte 25% pentru fiecare din salariul de bază pe perioada 02.12.2005- 06.11.2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D
Admite recursul reclamanta împotriva sentinței nr.753 din data de 04 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți, in contradictoriu cu intimatii parati Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor D ( fostul Inspectoratul Regional pentru Protectia Consumatorilor pentru Protectia Consumatorilor D) si Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor
Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâții să plătească reclamantei suplimentul treptei si suplimentul treptei de salarizare în cuantum de câte 25% pentru fiecare din salariul de bază pe perioada 02.12.2005- 06.11.2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
/2ex/ 26 Iunie 2009
Fond
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi, Doina Ungureanu
