Despăgubire. Sentința 3289/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr.3289
Ședința publică de la 14.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Hortolomei Victor
GREFIER - - -
...
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, în contradictoriu cu pârâta INDUSTRIAL SERV, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE prin avocat și pârâta INDUSTRIAL SERV, prin reprezentant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Părțile prin reprezentanți, depun la dosar împuternicire avocațială, respectiv delegație.
Curtea, în baza disp. art.137 Cod procedură civilă, acordă cuvântul asupra excepției de necompetență materială.
Avocatul reclamantei apreciază că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, dar lasă la aprecierea instanței decizia finală.
Pârâta prin reprezentant, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA,
Asupra cauzei de contencios administrativ prezente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului sub nr-, reclamanta Societatea Română de Radio Difuziune, a solicitat în contradictoriu cu pârâta INDUSTRIAL SERV, obligarea pârâtei la plata sumei de 1399.14 lei, reprezentând taxa pentru serviciului public de radiodifuziune pe anul 2005, în cuantum de 360 lei, penalități în cuantum de 319.14 lei pentru factura -/28.11.2005 și taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anii 2006 și 2007 în cuantum de 720 lei.
In motivarea acțiunii se arată că în conformitate cu dispozițiile HG nr. 977/2003 și Legea nr. 533/2003 privind aprobarea OUG nr. 71/2003, a fost instituită obligația ca persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentantele acestora, precum și reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari prezumați ai acestor servicii, conform art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si funcționarea Societății Române de Radiodifuziune si a Societății Române de Televiziune, republicată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, Legea nr.533/2003 și HG nr.977/2003.
Reclamanta a depus la dosar, în copie, factura menționată în acțiune, confirmarea de primire, dovada privind achitarea taxei de timbru și timbru judiciar.
Cererea a fost înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 4, sub nr- și a fost soluționată de această instanță, prin sentința civilă nr.4991/10.10.2008, prin care s-a admis acțiunea, ca fiind întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta, care a fost soluționat de Secția a VI-a Comercială din cadrul Tribunalului București, prin decizia nr.346/9.02.2009, prin care a fost admis recursul și s-a casat sentința recurată trimițându-se cauza spre competentă soluționare pe fond la Secția a IX-a Tribunalul București, unde s-a constituit prezentul dosar.
Astfel, instanța de recurs a apreciat că raportul juridic dedus judecații nu are natură comercială, ci se circumscrie sferei dreptului administrativ, în contextul în care taxa menționată este instituită în favoarea unei persoane juridice de drept privat asimilată autorităților publice, conform dispozițiilor art. 2 lit. b din Legea nr. 554/2004, pentru prestarea unui serviciu de interes public, în înțelesul dispozițiilor art. 2 lit.c din același act normativ.
La prima zi de înfățișare, în cadrul prezentului dosar, față de natura de drept administrativ a litigiului, stabilită prin decizia de casare nr.348/9.02.2009, obligatorie pentru judecătorul fondului, potrivit dispozițiilor art.315 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a pus în discuție excepția de necompetență materială a Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalul București, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr.554/2004, luând în considerare faptul că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, nu constituie taxă fiscală în înțelesul dispozițiilor art.1 alin.1 si 2 din Codul d e Procedură fiscală, nefăcându-se venit la bugetul de stat ori bugetele locale, aceasta fiind orientată direct către bugetul propriu al unei persoane juridice de drept privat, asimilată autorităților publice, respectiv către Societatea Română de Radiodifuziune care, conform art.I din Legea nr.41/1994 republicată, este înființată ca serviciu public autonom de interes național.
Calificarea juridică a acestei taxe este reglementată de art. 40 alin. 3 din Legea nr.41/1994 republicată și constituie o contraprestație stabilită în sarcina tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, în raport de serviciului public oferit de societatea reclamantă, context în care, față de cele învederate și de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile care privesc autoritățile publice centrale (implicit cele asimilate acestora, conform act. 2 lit. b din Legea nr. 554/2004), se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, tribunalul a admis excepția de necompetență materială invocată, iar în baza act. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII a de Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentința civilă nr.1561/22.04.2009.
Pe rolul acestei instanțe, ulterior primirii dosarului, Curtea a invocat din oficiu, la data de 14.10.2009, excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei.
Soluționând cu prioritate, conform art.137 Cod procedură civilă, această excepție de procedură, absolută și dilatorie, Curtea o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
1.Sub un prim aspect, Curtea constată că în prezenta cauză, contrar susținerii tribunalului, este vorba despre un litigiu privind o taxă, astfel cum este ea definită de art. 2 pct. 40 din Legea 500/2002 privind finanțele publice:"sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituție publică sau un serviciu public",având în vedere următoarele:
Prin art. 40 din OUG 71/2003 aprobată cu modificări prin Legea nr. 533/2003, s-a prevăzut obligația persoanelor juridice cu sediul în România și ale reprezentanțelor din România, ale persoanelor juridice străine, să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, care constituie venituri ale bugetului general consolidat, nu venituri bugetare,conform art.1 al.2: "(1) Prezenta lege stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar.
(2) Dispozițiile prezentei legi se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării și raportării:
a) bugetului de stat;
b) bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) bugetelor fondurilor speciale;
d) bugetului trezoreriei statului;
e) bugetelor instituțiilor publice autonome;
f) bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz;
g) bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;
h) bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice;
i) bugetului fondurilor externe nerambursabile"și conform art. 2 pct. 7 și 42 din Legea 500/2002 privind finanțele publice:"În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
7. buget general consolidat - ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg;
42. venituri bugetare - resursele bănești care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuții și alte vărsăminte".
Sumele solicitate pe calea prezentei acțiuni, reprezintă plata neechivalentă pentru serviciul public de radiodifuziune.
Or, potrivit art. 10 al. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, litigiile privind taxele de până la - lei, se soluționează în fond, de tribunalele administrativ fiscale, fără ca legea să condiționeze natura litigiului, de emiterea vreunui act administrativ.
În raționamentul său, tribunalul ignoră metodele de interpretare gramaticală și istorico-teleologică a dispozițiilor art. 40 lit a și b din OUG 71/2003 aprobată cu modificări prin Legea nr. 533/2003, care reglementează expresis verbis, faptul că aceste surse de finanțare reprezintă taxe: taxe pentru serviciul public de radiodifuziune și taxe pentru serviciul public de televiziune.
Pe cale de consecință, în temeiul tuturor acestor considerente și întrucât prezentul litigiu privește o taxă de până la - lei, se va admite excepția necompetenței materiale invocate.
2. Sub un al doilea aspect, Curtea constată că, așa cum s-a arătat în doctrina judiciară, prevederile art. 20 din Codul d e procedură civilă reglementează instituția conflictului de competență, instituție care presupune situația în care două sau mai multe instanțe judecătorești ori alte organe cu activitate jurisdicțională, se consideră deopotrivă competente, să soluționeze o pricină sau dimpotrivă, se consideră toate necompetente și își declină reciproc competența.
Așadar, conflictele de competență pot fi pozitive sau negative. Conflictul pozitiv de competență se ivește în situația în care două sau mai multe instanțe, sesizate cu aceeași pricină, se declară competente să o soluționeze. Pentru a se evita pronunțarea unor soluții contradictorii, este necesar să se stabilească pe calea regulatorului de competență, care dintre aceste instanțe va rezolva pricina respectivă.
Conflictul negativ de competență apare atunci când două sau mai multe instanțe, sesizate cu aceeași pricină, s-au declarat prin hotărâri irevocabile, necompetente de aoj udeca. Astfel, instanța care a primit dosarul în urma hotărârii de declinare a competenței, constată că este necompetentă și apreciind ca și competentă, instanța care i-a trimis dosarul, își declină la rândul ei, competența, în favoarea primei instanțe. Pentru părți, există interesul de a se rezolva pricina și de a obține hotărârea pe fond, astfel încât se impune rezolvarea conflictului negativ de competență, pe calea regulatorului de competență.
Pentru a exista conflictul negativ de competență, este necesară întrunirea mai multor cerințe: să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași pricină (aceleași părți, același obiect, aceeași cauză); instanțele să se fi declarat necompetente, prin hotărâri rămase irevocabile; declinările de competență între instanțele sesizate să fie reciproce (declinările succesive de competență, intervenite între două sau mai multe instanțe, neechivalând cu un conflict negativ de competență, dacă nici una dintre instanțe nu a intrat în contradicție între ele); cel puțin una dintre instanțe să fie competentă să soluționeze cererea respectivă (dacă instanța sesizată cu rezolvarea conflictului negativ de competență, consideră că nici una dintre instanțele sesizate, nu este competentă, apreciind ca fiind competentă o altă instanță, va trimite acesteia dosarul, pe cale administrativă, existând posibilitatea ca această din urmă instanță să își decline competența).
Hotărârea care rezolvă conflictul negativ de competență, determinată conform regulilor instituite de art. 22 din Codul d e procedură civilă, nu soluționează fondul unei pricini, ci reglementează numai o situație care are un vădit caracter de administrare a justiției, statornicind care dintre cele două instanțe va trebui să judece. De aceea, fixarea competenței se rezolvă în camera de consiliu și fără citarea părților.
Hotărârea prin care se rezolvă conflictul negativ de competență, devenită irevocabilă, are putere de lucru judecat, astfel încât instanța căreia i se trimite dosarul, este obligată să rezolve pricina. În fața acestei instanțe, s-ar putea din nou ridica excepția de necompetență, dar numai dacă au apărut temeiuri noi, neverificate de instanța care a verificat regulatorul (în acest sens,;, - " Codul d e Procedură Civilă și ", a II-a revizuită și adăugită, Editura, B, 1996, pag. 63-65).
3. În consecință, în temeiul tuturor acestor argumente de fapt și de drept, Curtea va admite excepția necompetenței materiale a prezentei instanțe.
Va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal.
Va constată ivit conflictul negativ de competență.
Va înainta dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Va suspenda judecata până la soluționarea conflictului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a prezentei instanțe.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, cu sediul în B,--64, sector 1, în contradictoriu cu pârâta INDUSTRIAL SERV, în favoarea Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal.
Constată ivit conflictul negativ de competență.
Înaintează dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Suspendă judecata până la soluționarea conflictului.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.10.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Tehnodact. /
2 ex./1.03.2010
Președinte:Hortolomei VictorJudecători:Hortolomei Victor
