Despăgubire. Decizia 350/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 350/
Ședința publică din 09 Aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, nr.1/A, sector 1 reprezentat prin Direcția generală Juridică, de DIRECȚIA GENERALĂ DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ, cu sediul în B,--4, sector 5 și de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, cu sediul în Târgu-M,--3, jud.M, împotriva Sentinței civile nr. 868 din 22 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor s-a consemnat în Încheierea ședinței din 02 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, o9 aprilie 2009.
CURTEA,
Prin sentința nr. 868 din 22 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității judecătorești, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, Serviciul de Informații și Protecție Internă M și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva Ministerului Finanțelor Publice și au fost obligați pârâții Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, Serviciul de Informații și Protecție Internă M și Ministerul Internelor si Reformei Administrative să plătească reclamanților primele de vacantă, actualizate în funcție de indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății, astfel:
- pentru pentru perioada 1.01.2004 - 30.06.2004;
- pentru pentru perioada 1.01.2004 - 31.03.2005:
- pentru pentru perioada 1.01.2004 - 31.03.2005 și
- pentru pentru perioada 1.01.2004 - 31.03.2006. Au fost obligați pârâții Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, Serviciul de Informații și Protecție Internă M și Ministerul Internelor și Reformei Administrative să plătească reclamanților sporul de fidelitate în procent de 20% din salariul lunar al fiecăruia, sume care vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație de la data scadenței fiecărui spor până la data plății, astfel:
- pentru pentru perioada 1.01.2004 - 30.06.2004;
- pentru pentru perioada 1.01.2004 - 31.03.2005;
- pentru pentru perioada 1.01.2004 - 31.03.2005 și
- pentru pentru perioada 1.01.2004. 31.03.2006.
Au fost obligați chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare pentru plata în favoarea reclamanților a drepturilor bănești stabilite prin prezente hotărâre, s-a respins ca nefondată cererea reclamanților având ca obiect obligare; pârâților la plata sporului pentru condiții periculoase de muncă, s-a respins cererea reclamanților împotriva pârâtei Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești ca fiind formulată împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești este întemeiată, având în vedere că între reclamanți și această instituție nu există raporturi de serviciu și de asemenea nu există nici o dispoziție legală care să stabilească în sarcina acestei pârâte obligația de plată a drepturilor solicitate de reclamanți.
Ca urmare, instanța a admis excepția și a respins acțiunea reclamanților îndreptată împotriva acestei pârâte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, instanța a reținut că această excepție este neîntemeiată și a respins- Instanța a avut în vedere faptul că reclamanții și-au desfășurat activitatea în cadrul acestei direcții, astfel că raporturile de serviciu ale reclamanților au fost încheiate cu această pârâtă, care are obligația achitării drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
Pe fondul cauzei instanța a constatat că reclamanții au avut calitatea de funcționari publici și anume de polițiști și și-au desfășurat activitatea în cadrul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă - Serviciul de Informații și Protecție Internă M, în prezent fiind pensionari. În perioada desfășurării activității, drepturile salariale ale reclamanților au fost reglementate prin OG nr.38/2003.
Potrivit disp.art.37 alin.2 din OG nr.38/2003, la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Acest act normativ a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2004, însă ulterior adoptării, aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată succesiv prin legile bugetare anuale, pana la data de 31.12.2006.
Potrivit dispozițiilor art. 64 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Astfel, rezultă că dreptul la acordarea primelor de concediu a existat în toată perioada în care exercițiul dreptului a fost suspendată, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența, prevederile art. 37 din OG nr. 38/2003 nefiind abrogate nici expres și nici implicit prin dispozițiile de suspendare. Prevederile legale prin care exercițiul dreptului a fost suspendat au avut un caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare.
Ca urmare, pentru ca acest drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, se impune concluzia că de la data la care a încetat suspendarea, deci începând cu data de 01.01.2007, funcționarilor publici polițiști li se cuvine acordarea primelor de concediu și pentru perioada 2004 - 2006.
Mai mult, plata acestor prime de concediu a fost recunoscută de legiuitor, prin adoptareaOGnr.146/2007, astfel că aceste pretenții sunt întemeiate și au fost admise.
Primele de concediu nu au fost acordate reclamanților nici după încetarea suspendării, după cum rezultă din adresa nr. 953.197/15.12.2008.
Pentru aceste motive, instanța a admis acest petit din acțiune și a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând rimele de concediu începând cu data de 01.01.2004 și până la data încetării activității, sume care vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății.
În ceea ce privește petitul al doilea al acțiunii, potrivit dispozițiilor art. 6 din OG nr.38/2003, pentru activitatea desfășurată, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministerului d e interne.
Aplicarea acestor prevederi a fost suspendată pe perioada anului 2005 prin art. 2 (1) din OUG nr. 118/2004.
Conform acestei prevederi, suspendarea a operat pentru anul 2005, respectiv până la data de 31.12.2005, după care dispozițiile art.6 din OG nr. 38/2003 au devenit aplicabile și odată cu reintrarea în vigoare, efectul lor trebuie să fie retroactiv. Astfel, având în vedere și motivele reținute cu privire la primele de concediu, rezultă că reclamanților li se cuvine sporul de fidelitate și pentru perioada anului 2005.
Din adresa emisă de Direcția Generală de Informații și Protecție Internă rezultă că reclamanților nu li s-a achitat sporul de fidelitate, începând cu anul 2004.
În consecință, instanța a obligat pârâții în solidar la plata către fiecare reclamant a drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate în procent de 20% din salariul de bază al fiecăruia, având în vedere vechimea reclamanților în activitate, începând cu data de 01.01.2004 și până la data încetării activității, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății.
Referitor la cererea de acordare a sporului pentru condiții periculoase de muncă, instanța reține că acest drept este reglementat de art. 21 din OG nr.38/2003, potrivit cu care "polițiștii, care executa, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor operative de. culegere, prelucrare, verificare și valorificare a informațiilor,. beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de "bază".
Unitățile, categoriile de personal și cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne (art. 21 alin. 2).
Din adresele pârâtei rezulta că reclamanții au îndeplinit condițiile pentru a beneficia de acest spor, care le-a și fost achitat în procent de 30%, cu excepția perioadei aferente anului 2004, când procentul s-a diminuat cu 10%, în aplicarea art. I pct. 10 din nr.OG 8/2004, care a intrat în. vigoare la data de 02.02.2004.
Instanța a constatat așadar că sporul pentru condiții periculoase de muncă a fost prevăzut într-un procent care poate până la maxim 30% din salariul de bază, iar pentru anul 2004 acest procent maxim a fost modificat, tot printr-o ordonanță a guvernului, în sensul diminuăm cu 10%. Procentul de acordare a sporului fiind astfel modificat de legiuitor, printr-un act normativ de același nivel, instanța nu poate cenzura această modificare și nu poate dispune acordarea sporului într-un cuantum superior celui prevăzut de lege.
Pentru aceste motive, instanța a respins ca nefondat petitul privind obligarea pârâților la plata sporului pentru condiții periculoase de muncă.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și HG. nr. 208/2005 Ministerului Economiei și Finanțelor îi revine responsabilitatea administrării bugetului de stat de faza de proiect și până la închiderea execuției bugetare. În cadrul acestor atribuții ale, acestui minister îi revin și obligații privind alimentarea bugetelor donatorilor principali de credite cu sumele necesare plății dispuse prin hotărâri judecătorești. Astfel, cererea de chemare în garanție nu este inadmisibilă, astfel cum a susținut Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta având calitate procesuală, instanța are în vedere și faptul că acest minister participă în proces nu ca pârât ci în calitate de chemat în garanție în baza prevederilor art. 60-63 Cod procedură civilă, situație care îi conferă calitatea de participant în procesul civil, fiind fără relevanță faptul că nu a încheiat raporturi de muncă cu reclamanții.
Instanța, pentru considerentele expuse anterior, a admis cererea de nare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și va obliga chematul în garanție să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale stabilite prin această hotărâre.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs MAI, și DGFP
MAI prin cererea de recurs formulată contestă dispoziția din hotărârea recurată cu privire la acordarea sporului de fidelitate pentru anul 2004 și 2006, susținând că acordarea acestui spor a fost suspendată doar în anul 2005 conform art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului MAI, pentru perioadele anterioare și ulterioare anului 2005, acest spor acordându-se în conformitate cu prevederile legale incidente. Prin urmare solicită respingerea cererii reclamanților de acordare a sporului de fidelitate pentru anul 2005.
Aceleași motive sunt invocate și de recurenta, care la rândul ei solicită modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii cererii reclamanților de acordare a sporului de fidelitate pentru anul 2005.
MEF prin DGFP M prin cererea de recurs formulată solicită modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, susținând că nu are calitate procesuală pasivă având în vedere obiectul acțiunii principale, respectiv obligarea pârâtelor la acordarea primelor de vacanță, a sporului pentru condiții periculoase și a celui de fidelitate. Apreciază cererea de chemare în garanție ca fiind inadmisibilă întrucât în materia litigiilor de muncă nu există nici un raport juridic între MEF și angajați. Prin admiterea cererii de chemare în garanție au fost încălcate disp.art.60 alin.1 pr.civ. potrivit cărora partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Nu pot fi luate în considerare la admiterea cererii de chemare în garanție nici disp.art.19 din Legea nr.500/2002 întrucât ministerul nu are obligația de a depune diligențe în vederea verificării de credite bugetare necesare plății sumelor stabilite prin hotărâre judecătorească, această obligație revenind celorlalte instituții publice.
Pe fond se arată că reclamanții nu sunt îndreptăți la acordarea sporului de fidelitate atâta timp cât acordarea lui a fost suspendată prin art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004, dreptul solicitat nefiind născut și actual.
Prin întâmpinarea depusă la dosar se solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală, susținând că prima instanță a dat o interpretare corectă textelor legale aplicabile în speță, că în raport de dispozițiile cuprinse în OUG nr.38/2003 reclamanții așa cum corect a reținut și prima instanță sunt îndreptățiți la acordarea drepturilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă judecății.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prev. de art.3041pr.civ. Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Recurentele MAI și prin cererile de recurs formulate critică hotărârea primei instanțe sub aspectul acordării reclamanților a sporului de fidelitate pe anul 2004 și 2006 pe motiv că pentru această perioadă reclamanții au beneficiat de acest spor, acordarea lui fiind suspendată numai pentru anul 2005.
Aceste susțineri ale recurentelor nu sunt dovedite cu probe din care să rezulte acordarea acestui spor, mai puțin pe anul 2005 și de altfel prima instanță investită cu judecarea cauzei după casare cu trimitere spre rejudecare a solicitat pârâtelor la mai multe termene de judecată situația privind sporurile acordate reclamanților iar prin adresa de la fila 54, comunică instanței că sporul de fidelitate nu a fost acordat reclamanților începând cu anul 2004. Prin aceleași relații se comunică perioadele în care reclamanții au beneficiat de sporuri pentru condiții periculoase.
Nefiind dovedită acordarea sporului de fidelitate pentru perioada solicitată de către reclamanți prin acțiune și în condițiile în care acest drept prevăzut în mod expres de art.6 din Legea 353/2003 de aprobare a OG 38/2003 este în ființă, pentru ca el să nu fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, se impune plata efectivă a sumelor prevăzute cu acest titlu, așa cum corect a apreciat și prima instanță.
Prin obligarea la plata acestor sume s-a asigurat aplicarea efectivă a legii adoptate în spiritul și litera ei și eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, așa cum s-a întâmplat și în cazul acestui drept, valorificarea lui fiind suspendată în mod succesiv prin mai multe acte normative cu încălcarea prevederilor cuprinse în art.41 și 53 din Constituție, întrucât nu exista nici un motiv de suspendare dintre cele prevăzute de legea fundamentală.
În ceea ce privește recursul formulat de MEF prin DGFP M instanța de control reține că recursul este nefondat întrucât calitatea procesuală a MEF se justifică prin disp.art.19 din Legea nr.500/2002 potrivit cărora Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar cum ar fi pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Totodată potrivit disp.art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea MEF și a ANAF, în realizarea funcției sale MEF are în principal atribuții de elaborare a proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectului legii de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală a MEF se justifică și prin disp.art.1 din OUG nr.22/2002 aprobat prin Legea nr.228/2002 potrivit cărora executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, bugetele acestor instituții publice fiind aprobate așa cum s-a arătat mai sus de aceeași instituție MEF.
Pentru aceleași considerente instanța de recurs găsește întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de MAI, așa cum de altfel corect a reținut și prima instanță.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurenta MEF în sensul că dreptul la sporul de fidelitate a fost suspendat prin acte normative succesive și că instituția nu avea posibilitatea să achite sumele solicitate cu acest titlu, instanța reține că actele normative la care face referire recurenta și prin care s-a suspendat sau amânat plata acestuia nu dispun desființarea acestui drept iar suspendarea sau amânarea plății lui nu echivalează cu însăși înlăturarea dreptului.
Pentru toate aceste considerente, recursurile pârâtelor apar ca fiind nefondate urmând a fi respinse în temeiul disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, nr.1/A, sector 1 reprezentat prin Direcția Generală Juridică, de DIRECȚIA GENERALĂ DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ, cu sediul în B,--4, sector 5 și de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, cu sediul în Târgu-M,--3, jud.M, împotriva Sentinței civile nr. 868 din 22 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 09 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
12.05.2009
2 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
