Despăgubire. Sentința 3558/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3558
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții, G, prin avocat, lipsind pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că pârâta a transmis prin fax, la data de 28.10.2009, ora 11,00, cerere de comunicare a motivelor acțiunii.
Curtea invocă și pune în discuție excepția necompetenței sale materiale în soluționarea prezentei cauze.
Reclamanții, prin avocat, consideră că Tribunalul București este instanța competentă să soluționeze cauza. Invocă dispozițiile art. 7 al. 3 din Legea nr. 9/1998.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea prezentei cauze.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2009 pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții, G, au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, obligarea acesteia la plata primei tranșe de 40% din suma totală de 236.776 de lei reprezentând compensații bănești pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului d l Craiova, precum și stabilirea unui termen maxim de 30 de zile calendaristice de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, în care pârâta să emită actul administrativ, cu penalități de întârziere de 100 RON pe zi.
În motivarea cererii lor, reclamanții au învederat instanței că aceste compensații bănești le-au fost acordate prin Hotărârea nr. 156/02.12.2005 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului C, fiind validată prin Decizia nr. 565/11.04.2008 a vicepreședintelui.
Cu toate că pârâta a fost și este obligată potrivit legii, arată reclamanții, să plătească încă din cursul anului 2008 sumele acordate cu titlu de despăgubiri, fără ca ei înșiși să mai fie nevoiți a face nenumărate demersuri în acest sens, i-au solicitat în numeroase rânduri să își îndeplinească obligația legală de plată, însă pârâta refuză cu rea credință să o facă.
Prin sentința civilă nr. 1689/05.05.2009 a Tribunalului București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI, în considerarea prevederilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind instituție publică centrală. În cauză nu sunt incidente, arată tribunalul, prevederile de excepție ale art. 7 din Legea nr. 9/1998 care vizează doar situația contestării deciziei de stabilire a despăgubirilor, iar această competență nu poate fi extrapolată.
În ședința publică de astăzi, Curtea de APEL BUCUREȘTIa invocat la rândul său excepția necompetenței sale materiale în soluționarea pricinii.
Astfel, potrivit disp. art. 7 alin. 4 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940, "Hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul", textul făcând referire la hotărârile comisiei centrale privind analizarea contestațiilor împotriva hotărârilor comisiilor locale și de validare/invalidare a acestora.
Secția de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ a dezbătut și stabilit, de principiu, în ședința plenului judecătorilor secției din data de 3 decembrie 2007, conform art. 33 alin. 1 și 3 din regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a ÎCCJ, că instanța competentă să soluționeze litigiile având ca obiect, spre pildă, obligarea de a emite hotărâre de validare/invalidare a hotărârii comisiei locale, este tribunalul, chiar dacă nu este vorba despre contestarea hotărârilor comisiei centrale privind analizarea contestațiilor împotriva hotărârilor comisiilor locale și de validare/invalidare a acestora.
Mai mult decât atât, textul mult mai larg însă, care acoperă și prezenta situație de față, este cel al art. 31 din Secțiunea a 8-a Măsuri de finalizare a aplicării Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940, OG nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare.
Potrivit acestui text, mult mai general, "Actele Cancelariei Primului-Ministru sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul".
În mod similar a decis ÎCCJ, într-o decizie de speță, cu privire la instanța competentă să soluționeze acțiunile privind aplicarea Legii nr. 290/2003, statuând următoarele: " chiar dacă nu se contestă hotărârea comisiei centrale, Înalta Curte constată că sunt incidente normele de competență materială derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ".
În lumina celor expuse mai sus, instanța urmează ca - în baza art. 159.pr.civ. rap. la art. 31 din Secțiunea a 8-a a OG nr. 94/2004 - să decline în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a prezentei cauze.
Constatând, în temeiul art. 20 pct. 2.pr.civ. ivirea conflictului negativ de competență, va dispune, în temeiul art. 21.pr.civ. suspendarea oricărei proceduri în prezenta cauză și, în temeiul art. 22 alin. 3.pr.civ. va înainta dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină în favoarea Tribunalului București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Constată ivirea conflictului negativ de competență între Curtea de APEL BUCUREȘTI - secția VIII contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Suspendă orice procedură în prezenta cauză.
Înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2009.
JUDECĂTOR GREFIER
Red./dact.2 ex.MN/MN
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








