Despăgubire. Sentința 367/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 367/2008

Ședința publică din 08 aprilie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâților AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect despăgubire în baza Legii nr. 247/2005.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că prin încheierea din data de 01 aprilie 2008 se admite excepția de litispendență invocată de pârâtă și dispune conexarea prezentului dosar cu dosarul nr- al Curții de Apel Cluj.

Procedându-se astfel, instanța constată că prin întâmpinarea formulată, s-a invocat de către pârâta Autoritatea Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor, excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia pârâte ce urmează a fi puse în discuție, iar Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea ca prematură a acțiunii.

Constatând că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242. pr. civ. Curtea apreciază cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

CURT E

Prin acțiunile în contencios administrativ formulate în dosarele nr- și respectiv nr- pe rolul Curții de Apel Cluj reclamantul în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și respectiv COMISA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a solicitat instanței obligarea celor două pârâte să soluționeze dosarele de revendicare depuse de reclamant în baza Legii nr. 10/2001 și înaintate de către Primăria Mun C-N în baza adresei nr. 164/452/7 martie 2007 cu privire la imobilul situat în C-N- care să fie evaluat și acordată astfel despăgubirea cuvenită în favoarea reclamantului.

Totodată s-au solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că este beneficiarul dispoziției nr. 3815/28 februarie 2007 emisă de Primăria C-N prin care s-a stabilit acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în C-N- iar această dispoziție a fost înaintată COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR prin adresa nr. 164/452/7 martie 2007 pentru evaluare și acordarea despăgubirilor cuvenite. Cu toate acestea cererea este nesoluționată așa încât se impune obligarea pârâtei la soluționarea acesteia.

Inițial reclamantul a formulat două acțiuni identice prima pe rolul Tribunalului Cluj -Secția civilă în dosar nr- iar cea de-a doua pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B sub dosar nr-.

Prin sentința civilă nr. 35/25 ianuarie 2008 Tribunalului Cluj secția civilă și respectiv sentința civilă nr. 1549 din 5 februarie 2008 Judecătoriei sectorului 1 B s-a admis excepția necompetenței materiale a acestor instanțe cu consecința declinării competenței de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Cluj -Secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, cele două dosare au ajuns pe rolul Curții de apel Cluj iar prin încheierea din 1 aprilie 2008 pronunțată de această instanță în dosar nr- constatându-se identitatea de părți, obiect și cauză s-a admis excepția de litispendență invocată de pârâte, în temeiul art. 163 Cod procedură civilă iar această cauză a fost trimisă spre conexare instanței mai întâi investite, respectiv la dosarul cu nr-.

Pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca prematur introdusă și nefondată în timp ce pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.

Examinând excepția invocată precum și acțiunea pe fondul acesteia, în baza actelor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță reclamantul a chemat în judecată AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, solicitând obligarea pârâtelor să soluționeze dosarul depus în baza legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul situat în C-N-, imobil care să fie evaluat și pentru care să fie acordate despăgubirile cuvenite.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, instanța constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

În cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv există o procedură specială respectiv cea reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 care-i conferă calitate procesuală în emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire-COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR. În acest sens sunt și dispozițiile art. 2 din HG nr. 361/2005 astfel cum a fost modificată și completată prin HG nr. 1068/2007 unde sunt prevăzute principalele atribuții ale Autorității naționale pentru restituirea proprietăților în aplicarea Legii nr. 10/2001.

În consecință, legitimitate procesuală pasivă în baza dispozițiilor legale sus amintite îi este conferită COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și nicidecum AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR drept pentru care față de aceasta urmează a fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.

ÎN ceea ce privește fondul cauzei, acțiunea reclamantului este neîntemeiată pentru cele ce urmează a fi expuse.

Prin dispoziția nr. 3515/22 februarie 2007 emisă de Primăria mun C-N au fost soluționate notificările nr- respectiv nr. 18013/2001 prin care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în municipiul C-N-. Prin această dispoziție au fost acordate măsuri reparatorii în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

De aceea, dispoziția împreună cu dosarul întocmit în baza notificărilor amintite și însoțite de întreaga documentație au fost transmise Secretariatului Comisiei centrale de către entitatea notificată în speță- Primăria mun C-N fiind înregistrate sub nr. 33834/CC/ în vederea soluționării în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Procedura administrativă prevăzută în Titlul VII presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor, și etapa evaluării, iar întreaga procedură se finalizează prin emiterea de către COMISIA CENTRALĂ a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de pct 26 din OUG nr. 81/2007.

După cum rezultă din întreaga documentație de către pârâta COMISIA CENTRALĂ în speța dedusă judecății a fost parcursă etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor fiind necesare însă o serie de acte pentru a se putea parcurge etapa evaluării.

Astfel, cu ocazia analizării dosarelor s-a constatat că este necesar a se depune cărțile funciare unde s-a dezmembrat imobilul ce a constituit obiectul retrocedării fiind necesare clarificarea aspectelor legate de diferențele de suprafețe precum și de identificarea imobilului.

Cum prin adresa nr. 33834/24 ianuarie 2008 pârâta COMISIA CENTRALĂ a remis în copie întreaga documentație care a stat la baza emiterii dispoziției nr.3515 din 22 februarie 2007 către entitatea notificată solicitând actele privind situația juridică a imobilului pe fiecare număr topografic și cum nu s-a primit nici un fel de răspuns la aspectele semnalate, nu a putut fi finalizată etapa evaluării.

Luând în considerare toate cele mai sus amintite, nu se poate susține că în speță ar exista un refuz nejustificat din partea autorității de a răspunde cererii reclamantului, așa cum impun dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ drept pentru care acțiunile formulate de reclamant împotriva pârâtei COMISIA CENTRALĂ urmează a fi respinse ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calitații procesuale pasive a AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în B sector 1 Calea nr. 202.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul în C-N-/11 jud. în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR cu sediul în B Calea nr. 202 sector 1.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din data de 08 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red./

5 ex./17.04.2008

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Adriana Iluț

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire. Sentința 367/2008. Curtea de Apel Cluj