Despăgubire. Decizia 3743/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 3743
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și CAMERA DE CONTURI A JUDEȚULUI D împotriva sentinței nr. 392 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, și intimata parte vătămată PRIMĂRIA
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.392 din 23.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, a fost respinsă sesizarea formulată de reclamantele CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și CAMERA DE CONTURI A JUDEȚULUI D- DIRECȚIA DE CONTROL FINANCIAR ULTERIOR, împotriva pârâților, și intimata parte vătămată PRIMĂRIA M, Județul
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, cu privire la excepția inadmisibilității sesizării, a reținut următoarele:
Prin art. 44 din legea nr. 94 din 8 septembrie 1992,. privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi colegiul jurisdicțional al camerei de conturi județene și a municipiului B judecă cauzele care fac obiectul art. 40 - 43 privind unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice, regiile autonome de interes național și local, companiile și societățile naționale, filialele și sucursalele regiilor, companiilor și societăților naționale, precum și persoanele juridice prevăzute la art. 18 lit. d) și e) și la art. 19, care își au sediul pe teritoriul județului sau al municipiului
Investirea colegiilor jurisdicțiilor se realizează conform art. 51 din Legea nr. 94/1992 conform căruia colegiul jurisdicțional se învestește prin încheierea de sesizare a completului constituit potrivit art. 31 alin. (1), prin actul de sesizare al procurorului financiar, prin contestația introdusă de persoana obligată la plată împotriva actului de imputație și prin întâmpinarea introdusă împotriva deciziei emise, potrivit art. 95 alin. (1), de directorii direcțiilor de control financiar ulterior ale camerelor de conturi județene.
Prin nr.OUG 117 din data de 24 octombrie 2003 privind activitatea de preluare a activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești aprobată cu modificări prin Legea nr. 49/20004 se stabilește faptul că activitatea jurisdicțională a Curții de Conturi este preluată de instanțele judecătorești ordinare până la constituirea instanțelor judecătorești specializate. până la înființarea instanțelor judecătorești specializate.
Astfel, potrivit disp. art. 2 alin. 1 lit. a din nr.OUG 117/2003 stabilește faptul că dosarele aflate pe rolul colegiilor jurisdicționale de pe lângă camerele de conturi se preiau de tribunale, urmând să fie soluționate de secțiile sau, după caz, de completele de contencios administrativ.
Modalitățile de investire prevăzute pentru colegiile jurisdicționale prevăzute la art. 51 din legea nr. 94/1992 privind activitatea Curții de Conturi au fost, de asemenea, preluate prin art. 4 din nr.OUG 117/2003.
Prin lege nr. 217 din 24 octombrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi au fost abrogate dispozițiile art. 40 - 88 deci și dispozițiile art. 44 prin care era dată în competența colegiilor jurisdicționale ale camerelor de conturi județene ( activitate jurisdicțională ce a fost preluată de instanțele judecătorești ) soluționarea cauzelor care fac obiectul art. 40 - 43 privind unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice, regiile autonome de interes național și local, companiile și societățile naționale, filialele și sucursalele regiilor, companiilor și societăților naționale, precum și persoanele juridice prevăzute la art. 18 lit. d) și e) și la art. 19, care își au sediul pe teritoriul județului sau al municipiului
Instanța de fond a constat, în raport de considerentele mai sus expuse, faptul că anterior intrării în vigoare a nr.OUG 117/2003 activitatea jurisdicțională prevăzută de art. 44 din Legea nr. 94/1992 era atribuită colegiilor jurisdicționale ale camerelor județene de conturi. După intrarea în vigoare a respectivei ordonanțe de urgență activitatea jurisdicțională prevăzută de art. 44 din Legea nr. 94/1992 a fost dată în competența exclusivă a instanțelor judecătorești. După abrogarea dispozițiilor art. 40 - 88 din Legea nr. 94/1992 competența materială prevăzută la art. 44 din Legea nr. 94/1992 ce fusese atribuită instanțelor judecătorești ordinare a fost înlăturată de legiuitor.
S-a mai reținut astfel faptul că legiuitorul a abrogat în întregime dispozițiile ce reglementau competența materială și teritorială a instanțelor Curții de Conturi, competențe ce fuseseră transferate prin nr.OUG 117/2003 instanțelor judecătorești ordinare. Prin urmare instanțele judecătorești nu mai au temei juridic de materială pentru soluționarea cauzelor care fac obiectul art. 40 - 43 privind unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice, regiile autonome de interes național și local, companiile și societățile naționale, filialele și sucursalele regiilor, companiilor și societăților naționale, precum și persoanele juridice prevăzute la art. 18 lit. d) și e) și la art. 19, care își au sediul pe teritoriul județului sau al municipiului
Astfel legiuitorul a stabilit o procedură distinctă cu privire la valorificarea rapoartelor de audit prevăzută de dispoz art. 31 din Legea nr. 94/1992 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 217/2008.
În acest sens se prevede faptul că în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate.
Prin urmare, raportul de control nu mai face obiectul sesizării instanței de judecată prin formele de sesizare prevăzute de lege ci se comunică conducerii entității publice iar întinderea prejudiciului stabilit și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate, care urmează să procedeze la recuperarea prejudiciului de la persoanele răspunzătoare pentru producerea acestuia iar în situația în care se constată existența unor fapte pentru care există indicii că au fost săvârșite cu încălcarea legii penale, conducătorul departamentului sesizează organele în drept pentru asigurarea valorificării constatării și informează entitatea auditată.
În acest sens sunt și disp. art. 36 din Legea nr. 94/1992 astfel cum a fost modificat prin legea nr. 217/2008 conform cărora în situația în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuției bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 18 și 19, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 31.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Curtea de Conturi a României pentru Camera de Conturi a Județului D criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, respingând cererea introductivă ca inadmisibilă fiind încălcate dispozițiile art. 1 și art. 4 din OUG nr. 117/2003 aprobată prin Legea nr. 49/2004, coroborat cu dispozițiile art. 140 din Constituția României revizuită aplicarea greșită a dispozițiilor art. I pct. 12 raportat la pct. 39, pct. 45 și 46 din Legea nr. 217/2008 pentru modificarea Legii nr. 94/1992 care conferă fundamentul legal al învestirii instanțelor de judecată de către completul constituit în cadrul Camerei de Conturi a județului D, pentru stabilirea răspunderii juridice.
S-a mai arătat că potrivit art. 12 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, valorificarea actelor de control se realizează potrivit regulamentului aprobat prin hotărâre de către Plenul Curții de Conturi, iar până la elaborarea unui astfel de document ce presupune un proces anevoios și de durată, prin Hotărârea nr. 22/19.11.2008 a Plenului Curții de Conturi s-au adoptat ca soluție tranzitorie, instrucțiuni privind valorificarea actelor de control finalizate în trimestrul IV al anului 2008, în temeiul cărora s-a efectuat și sesizarea instanței de judecată.
S-a susținut de asemenea că în speță este vorba de un caz de ultraactivitate a legii ținând de prelungirea efectelor prevederilor legii nr. 94/1992, republicată, care între timp au fost modificate, cât și a efectelor dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 117/2003, aprobat prin Legea nr. 49/2004, până la înlocuirea lor cu alte norme adoptate potrivit procedurii instituite de lege, în speță adoptarea regulamentului de valorificare a actelor de control, potrivit art. 12 din Legea nr. 217/2008.
S-au depus la dosar Instrucțiunile privind valorificarea actelor de control finalizate în trimestrul IV al anului 2008 nr. 2851/12.11.2008.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de reclamantă și a dispozițiilor art. 3041din codul d e procedură civilă se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept.
Instanța de fond a respins sesizarea formulată de Camera Județeană de Conturi D reținându-se că raportul de control și încheierea de sesizare nu mai fac obiectul sesizării instanței de judecată, în acest sens fiind invocate și dispozițiile art. 31 și art. 36 din Legea nr. 94/1992 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 217/2008.
La pronunțarea acestei soluții, instanța de fond nu a avut însă în vedere și Hotărârea nr. 22/19.11.2008 a Plenului Curții de Conturi privind Instrucțiunile de Valorificare a actelor de control întocmite în trimestrul IV și considerentele aprobării acestor instrucțiuni raportate la dispozițiile art. 12 din Legea nr. 94/1992 modif. Hotărârea nr. 22/2008 reprezentând o soluție tranzitorie de acoperire a lipsei Regulamentului de valorificare a actelor de control.
Conform dispozițiilor art. 129 alin. 4 și 5 din codul d e procedură civilă, judecătorii pot cere părților să prezinte explicații și să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză prin aplicarea corectă a legii.
În cazul de față, instanța de fond a pronunțat o soluție în lipsa oricăror probe sau lămuriri ale reclamantei, care, așa cum se observă la dosarul de recurs a acționat în baza Hotărârii nr. 22/2008 și a Instrucțiunilor nr. 2851/NV/12.11.2008, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului litigiului.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 5 din codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe spre rejudecare, urmând ca instanța de fond să analizeze excepția inadmisibilității sesizări și prin raportare la înscrisurile depuse la dosar în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și CAMERA DE CONTURI A JUDEȚULUI D împotriva sentinței nr. 392 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, și intimata parte vătămată PRIMĂRIA
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.jud.
LF/ 3 ex/13.10.2009
Jud.fond:
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță