Despăgubire. Sentința 3773/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.3773
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.11.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia
GREFIER - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 27.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la 03.11.2009 și la 10.11.2009.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.03.2009, reclamanta - - a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală solicitând, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 4.284.754,97 Ron, reprezentând dobânzi datorate în temeiul art.124 Cod pr.fiscală pentru plata cu întârziere a soldului sumei negative a TVA, sumă constituită din: 242.599,61 Ron - dobânzi aferente TVA de rambursat pentru Societatea și 4.042.155,37 Ron - dobânzi aferente TVA de rambursat pentru societatea.
În subsidiar, a solicitat stabilirea în sarcina pârâtei a obligației de plată a sumelor menționate, sub sancțiunea unei penalități de 0,5% pe zi de întârziere aplicate conform art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004 și stabilirea unui termen de executare de 5 zile a obligației de plată conform art.18 alin.6 din aceeași lege sub sancțiunea disp. art.24 alin.2 din lege.
În motivarea acțiunii a arătat că are calitatea de reprezentant fiscal în România al societăților Internațional Industries Elveția și Elveția, societăți beneficiare ale scutirii de plata TVA pentru operațiunile desfășurate (livrări intracomunitare de bunuri) conform art.143 și urm. din Codul Fiscal.
Reclamanta a înaintat la termenele legale către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili, câte 11 deconturi privind TVA aferentă lunilor ianuarie 2008 - noiembrie 2008, exprimându-și opțiunea de rambursare a soldului sumei negative a TVA.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a efectuat plata sumelor datorate cu depășirea termenului legal de plată, astfel cum reiese din extrasele de cont, termenul fiind de 45 de zile, conform art.70 alin.1 din OG nr.92/2003.
Reclamanta a susținut că pârâta datorează dobânzi în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere și a arătat că i-a solicitat prin adresele nr.75/13.01.2009 (pentru ) și nr.76/13.01.2009 (pentru Industries) efectuarea plății dobânzilor fiscale, îndeplinind astfel procedura prealabilă prev. de art.7 din Legea nr.554/2004.
Pârâta nu a dat curs acestor solicitări, nu a dat nici un răspuns la aceste cereri, ceea ce are semnificația nesoluționării în termenul legal a unei cereri.
În drept au fost invocate disp. Legii nr.554/2004, nr.2421/2007; 1899/2004; 753/2006 și Ordinul președintelui ANAF nr.1857/2007.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii reclamantei de obligare a NAF la plata sumei de 486.988,36 lei reprezentând dobânzi pentru decontul de TVA aferent lunii noiembrie 2008.
În motivarea excepției a susținut că prin adresa nr.76/13.01.2009 reclamanta a solicitat acordarea sumei de 3,555.167,01 lei, reprezentând dobânzi aferente TVA de rambursat pentru Industries pentru deconturile aferente perioadei ianuarie 2008 - octombrie 2008, fără a solicita și suma de 486.988,36 lei reprezentând dobânzi aferente decontului pentru luna noiembrie 2008, fiind incidente disp. art.124 alin.1 din OG 92/2003, pct.4 Cap.2 din Anexa 1 la nr.1899/2004 și art.7 din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că toate deconturile depuse de reclamantă au fost soluționate cu control anticipat, conform disp. Anexei 1 Cap.2 lit.B-1, pct.6.1 lit.c și d din nr.1857/2007, fiind efectuate la reclamantă inspecții fiscale având ca obiect verificarea realității modului de constituire a soldului sumei negative de TVA solicitată la rambursare.
Au fost invocate disp. art.104 alin.1 și 2, art.70 alin.2 din OG nr.92/2003, disp. pct.3,6 și 7 din Cap.2 din Anexa 1 din 1899/2004, precizându-se că singurul în măsură să calculeze dobânzile este organul fiscal competent care întocmește documentația în acest sens, dobânzi ce pot fi restituite numai după compensarea lor cu obligațiile fiscale restante ale contribuabilului.
Reclamanta a depus la dosar copii ale următoarelor înscrisuri: deconturile de TVA, extrase de cont, adresele nr.75 și nr.76/13.01.2009 și anexele la acestea.
Pârâta a depus la dosar documentația întocmită pentru soluționarea deconturilor de TVA, respectiv: decizii privind nemodificarea bazei de impunere, rapoarte de inspecție fiscală,decizii de rambursare TVA, fișe de calcul a standardului individual negativ pentru semestrele I și II 2008.
Curtea apreciază că este întemeiată excepția inadmisibilității cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor de întârziere solicitate pentru decontul de TVA aferent lunii noiembrie 2008, urmând a fi admisă având în vedere următoarele:
Prin adresa nr.76/13.01.2009, înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili sub nr.-/15.01.2009, reclamanta, reprezentant fiscal al - Industries Elveția a solicitat în temeiul art.124 din OG 92/2003 plata dobânzilor calculate conform Anexei 1 atașată cererii, pentru sumele restituite după ziua expirării termenului legal prev. de art. 70 alin.1 din Ordonanță.
Anexa nr.1 la această cerere este depusă la fila 11 din dosar, constatându-se în urma analizării acesteia că reclamanta nu a solicitat plata dobânzilor de întârziere și pentru decontul de TVA aferent lunii noiembrie 2008.
În anexă nu se face nicio mențiune în ceea ce privește luna noiembrie 2008 la rubricile "zile depășire scadență" și "penalități", suma totală solicitată cu titlu de penalități prin adresa nr.76/2009 fiind de 3.555.167,01 lei corespunzătoare lunilor ianuarie 2008 - septembrie 2008.
Prin acțiune, reclamanta solicită suma de 4.042.155,37 lei reprezentând dobânzi aferente TVA de rambursat pentru Industries, în anexa 1 la acțiune (fila 9 dosar), fiind menționate penalitățile calculate pentru decontul de TVA aferent fiecărei luni.
Pentru luna noiembrie 2008 se solicită penalități în cuantum de 486.988,36 lei, deși acestea nu au fost solicitate ANAF prin cererea nr.76/2009.
Curtea reține că Ordinul FP nr.1899/21.12.2004 reglementează Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Potrivit pct.4 Cap.2 din Anexa 1 la acest ordin, plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai în baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent.
În condițiile în care reclamanta nu a solicitat ANAF plata dobânzii de întârziere de 486.988,36 lei aferentă decontului de TVA pentru luna noiembrie 2008, cererea prin care solicită direct instanței de contencios administrativ obligarea pârâtei la plata acestei sume este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că reclamanta are calitatea de reprezentant fiscal în România al societăților Internațional Industries Elveția ( Industries) și Elveția ( ).
În această calitate a depus la ANAF - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili, câte 11 deconturi de TVA aferentă lunilor ianuarie 2008 - noiembrie 2008, cu opțiunea de rambursare a soldului sumei negative a TVA, care au fost soluționate după cum urmează:
Pentru societatea, decontul aferent lunii ianuarie 2008 fost depus la 15.02.2008, prin Decizia de rambursare nr.1907/10.04.2008 s-a aprobat rambursarea pentru suma solicitată, iar Nota de restituire nr.2097 a fost întocmită la 23.04.2008, operațiunea de rambursare fiind înregistrată la Activitatea de trezorerie și contabilitate publică la 25.04.2008.
Decontul aferent lunii februarie 2008 fost depus la 17.03.2008, decizia de rambursare nr.2473 a fost întocmită la 19.05.2008, iar Nota de restituire nr.2869, la 05.06.2008, operațiunea de rambursare fiind înregistrată la 11.06.2008.
Decontul aferent lunii martie 2008 fost depus la 11.04.2008, Decizia de rambursare nr.2959 a fost întocmită la 16.06.2008, iar Nota de restituire nr.3133, la data de 24.06.2008, operațiunea de rambursare fiind înregistrată la 01.07.2008.
Din suma totală aprobată la rambursare, a fost compensată suma de 14.000 lei prin Nota de compensare nr.3134/24.06.2008.
Decontul aferent lunii aprilie 2008 fost depus la 23.05.2008, iar la data de 08.07.2008 s-a întocmit Decizia de rambursare nr.-, iar Nota de restituire nr.3858 a fost întocmită la 18.07.2008, operațiunea de rambursare fiind înregistrată la 24.07.2008.
Deconturile aferente lunilor mai și iunie 2008 au fost depuse la 25.06.2008 și 08.07.2008, cele două decizii de rambursare fiind întocmite la 02.09.2008, iar notele de restituire la 17.09.2008, cele două operațiuni de rambursare fiind înregistrate la 22.09.2008.
Deconturile aferente lunilor iulie și august 2008 au fost depuse la15.08.2008 și 16.09.2008, deciziile de rambursare au fost întocmite la 31.10.2008, iar notele de restituire, la 20.11.2008, operațiunile de rambursare fiind înregistrate la 25.11.2008.
Deconturile aferente lunilor septembrie și octombrie 2008 au fost depuse la 17.10.2008 și 14.11.2008, deciziile de rambursat au fost întocmite la 18.12.2008,iar notele de restituire la aceeași dată, operațiunile de rambursare fiind înregistrate la 22.12.2008.
În ceea ce privește soluționarea deconturilor de TVA pentru Industries, se rețin următoarele:
Decontul aferent lunii ianuarie 2008 fost depus la 15.02.2008, pârâta a aprobat rambursarea parțială pentru suma de 8.546.078 lei. Nota de restituire nr.1999 a fost întocmită la 15.04.2008, operațiunea de rambursare fiind înregistrată la 17.04.2008.
Decontul aferent lunii februarie 2008 fost depus la 17.03.2008, la data de 16.06.2008 s-a întocmit Decizia de rambursare nr.2960, iar la data de 20.06.2008, Nota de restituire nr.3023, operațiunea de rambursare fiind înregistrată la data de 25.06.2008.
Din suma totală aprobată la rambursare a fost compensată suma de 14.000 lei, prin Nota de compensare nr.3024/20.06.2008.
Decontul aferent lunii martie 2008 fost depus la 11.04.2008, s-a aprobat rambursarea parțială pentru suma de 9.610.150 lei, fiind întocmită Nota de restituire nr.3022/20.06.2008, operațiunea de rambursare fiind înregistrată la 25.06.2008.
Decontul aferent lunii aprilie 2008 fost depus la 23.05.2008, decizia de rambursare a fost întocmită la 08.07.2008, iar nota de restituire la 18.07.2008, operațiunea de rambursare fiind înregistrată la 24.07.2008.
Deconturile aferente lunilor mai și iunie 2008 au fost depuse la 25.06.2008 și 08.07.2008, notele de restituire au fost întocmite la 17.09.2008, iar operațiunile de rambursare au fost înregistrate la 22.09.2008.
Deconturile aferente lunilor iulie și august 2008 au fost depuse la 15.08.2008 și 16.09.2008 deciziile de rambursare au fost întocmite la 31.10.2008, iar notele de restituire la 20.11.2008, operațiunile de rambursare fiind înregistrate la 25.11.2008.
Deconturile aferente lunilor septembrie și octombrie 2008 au fost depuse la 17.10.2008 și 14.11.2008, deciziile de rambursare au fost întocmite la 18.12.2008, iar notele de restituire la aceeași dată, operațiunile de rambursare fiind înregistrate la 22.12.2008.
Datele efective la care reclamanta a încasat sumele reprezentând TVA de rambursat, rezultă din extrasele de cont depuse la dosar.
Prin adresele nr.75/13.01.2009 și nr.76/13.01.2009, reclamanta în calitatea de reprezentant fiscal al celor două societăți, a solicitat Agenției Naționale de Administrare Fiscală plata dobânzilor calculate conform anexelor la cele două cereri, pentru sumele restituite după ziua expirării termenului legal prev. de art.70 alin.1 din OG nr.92/2003.
La aceste cereri reclamanta primește răspuns ulterior sesizării instanței cu prezenta acțiune, respectiv prin adresele nr.- și -/12.06.2009 prin care i se comunică faptul că Direcția Generală de Administrare a Contribuabili nu datorează dobânzi pentru restituirea cu întârziere a sumelor datorate pentru deconturile cu sume negative cu opțiune de rambursare întrucât soluționarea deconturilor s-a efectuat cu respectarea termenului prev. de art.104 din OG 92/2003.
Acest text de lege reglementează durata inspecției fiscale care nu poate fi mai mare de 3 luni, respectiv de 6 luni în cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare.
Curtea constată că la data înregistrării cererilor de rambursare TVA formulate de reclamantă, procedura de soluționare era reglementată de nr.1857/2007 privind aprobarea Metodologiei de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare.
Toate deconturile de TVA depuse de reclamantă au fost soluționate numai în urma efectuării unor inspecții fiscale privind verificarea realității modului de constituire a soldului sumei negative a TVA solicitată la rambursare, având în vedere disp. pct.6.1 lit.c și d, lit.B1 din Cap.2 al Anexei 1 la ordin.
Conform acestor prevederi, Standardul individual negativ () se stabilește la valoarea de o (1) unitate și rambursarea se efectuează numai în urma inspecției fiscale pentru persoanele impozabile nou înființate și pentru persoanele impozabile pentru care nu există toate datele necesare întocmirii de calcul a.
Potrivit lit.B1 pct.1 din Cap.2 al Anexei 1 la ordin, reprezintă suma maximă a TVA ce poate fi rambursată fără analiză documentară sau inspecție fiscală anticipată, riscul implicat de această rambursare fiind considerat acceptabil de către administrația fiscală.
Efectuarea inspecțiilor fiscale a fost impusă de mențiunile din fișele de calcul a pentru semestrele I și II 2008 depuse la dosar, conform cărora a fost stabilit la valoarea de o unitate pentru semestrul I întrucât era vorba despre un plătitor nou înființat și tot la valoarea de o unitate pentru semestrul II deoarece nu au existat toate datele necesare întocmirii fișei de calcul a.
Dispozițiile cuprinse la Cap.2 lit.C din Anexa 1 la nr.1857/2007 reglementează fluxul operațiunilor în cazul deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare soluționate cu inspecție fiscală anticipată prevăzându-se la pct.1 că deconturile - se transmit zilnic împreună cu documentația aferentă, compartimentului cu atribuții de inspecție fiscală în vederea efectuării verificării.
Conform disp. pct.5, în maximum 35 de zile calendaristice de la data depunerii decontului de TVA, compartimentul cu atribuții de inspecție fiscală transmite compartimentului de specialitate dosarul solicitării, împreună cu raportul de inspecție fiscală, precum și după caz, decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală sau decizia privind nemodificarea bazei de impunere.
Scopul reglementării acestui termen a fost acela de a se asigura respectarea termenului de 45 de zile prev. de Cap. 1 lit.B, pct.6 din aceeași anexă care prevede că solicitările de rambursare se soluționează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, în termen de maximum 45 de zile calendaristice de la data depunerii decontului cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare.
De altfel, același termen este reglementat și de art.70 alin.1 din OG 92/2003, conform căruia cererile depuse de contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
În aceste condiții, se constată că nu sunt aplicabile în cauză termenele prev. de art.104 din OG 92/2003 invocate de pârâtă în răspunsurile formulate la cele două cereri ale reclamantei de acordare a dobânzilor de întârziere, pârâta având obligația de a efectua inspecțiile fiscale în cel mult 35 de zile calendaristice de la data depunerii decontului de TVA și de a soluționa solicitarea de rambursare în maximum 45 de zile calendaristice de la data depunerii decontului.
În întâmpinare, pârâta a invocat disp. art.70 alin.2 din OG 92/2003 potrivit cărora în situațiile în care pentru soluționarea cererii sunt necesare infirmații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate, iar la dezbaterile pe fondul cauzei a precizat că aceste disp. sunt aplicabile în cauză în raport de mențiunile din cele două fișa de calcul ale conform cărora a fost stabilit la valoarea de o unitate, fiind vorba despre o persoană impozabilă nou înființată (pentru semestrul I 2008), respectiv față de datele incomplete pentru întocmirea fișei (pentru semestrul II 2008).
Susținerea nu poate fi reținută având în vedere că cele două motive care au impus efectuarea inspecțiilor fiscale pentru soluționarea deconturilor de TVA nu au impus solicitarea unor informații suplimentare în scopul soluționării acestora, ci au determinat luarea în calcul a unei valori fixe a (de o unitate) și nu a unei valori calculate în conformitate cu disp. Cap.2, lit.B-1, pct.6.3 din Anexa la ordin.
De altfel, pârâta nu a fost în măsură să precizeze dacă a solicitat infirmații suplimentare, care au fost acestea, la ce dată și cărei persoane au fost solicitate, nerezultând din înscrisurile depuse la dosar că pentru soluționarea cererilor de rambursare TVA formulate de reclamantă s-a făcut aplicarea disp. Cap.2 lit.B-3 pct.6 din anexa la ordin în sensul solicitării de către organul de inspecție fiscală a unor informații suplimentare.
De asemenea, Curtea apreciază că nu pot fi considerate informații suplimentare relevante în sensul art.70 alin.2 din OG 92/2003, rapoartele de inspecție fiscală întocmite pentru soluționarea cererilor, de către inspectorii organului fiscal care se deplasează la sediul contribuabilului pentru obținerea tuturor datelor necesare întocmirii rapoartelor obligatorii conform nr.1857/2007.
Informațiile la care se referă disp. legale invocate de pârâtă sunt cele solicitate de organul fiscal persoanelor care dețin date relevante pentru soluționarea cererilor de rambursare și nu cele obținute de inspectorii fiscali cu ocazia efectuării inspecțiilor fiscale.
În consecință, nu se poate reține incidența în cauză a disp. art.70 alin.2 din OG 92/2003 în raport de efectuarea inspecțiilor fiscale impuse de 1857/2007, pârâta având obligația de a respecta termenul de 45 de zile reglementat de alin.1 al aceluiași articol.
Din probele administrate rezultă că acest termen nu a fost respectat, soluționarea deconturilor de TVA pentru lunile ianuarie 2008 - septembrie 2008 făcându-se cu depășirea acestuia, ceea ce face aplicabile disp. art.124 din OG 92/82003 potrivit cărora pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prev. la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prev. de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Totodată, devin aplicabile și disp. Cap.2 pct.1 din Anexa la nr.1899/2004 care stabilesc că pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prev. de art.199 alin.1 și 2 sau de art.112 alin.2 din OG 92/2003, după caz, contribuabilul are dreptul la dobândă conform disp. art.119 din ordonanță (art.124 după republicare).
Față de aceste considerente, se constată că cele două adrese din 12.06.2009 comunicate reclamantei de către Agenția Națională de Administrare Fiscală exprimă un refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.554/2004, reclamanta fiind îndreptățită să obțină dobânzi de întârziere pentru rambursarea cu întârziere a TVA aferent lunilor ianuarie 2008 - septembrie 2008.
Referitor la deconturile de TVA aferente lunii octombrie 2008, Curtea reține că reclamanta nu a solicitat penalități și pentru acestea, în cele 2 anexe la cererea de chemare în judecată fiind menționată cifra 0 la "zile depășire scadență" și "penalități", aceeași cifră fiind menționată și în anexele la cererile nr.75 și nr.76/13.01.2009 adresate Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru plata dobânzilor.
Sub aspectul cuantumului dobânzilor de întârziere, Curtea reține că potrivit Cap.2 pct.3 din Anexa 1 la nr.1899/2004, dobânda se calculează de organul fiscal competent.
Reclamanta nu are posibilitatea calculării dobânzilor, iar pentru obținerea acestora pârâta va proceda în conformitate cu disp. Cap.2 pct.2, pct.3, pct.6.3 și următoarele din Anexa 1 la ordinul sus menționat.
În raport de aceste considerente, în temeiul disp. art.18 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite în parte acțiunea, va obliga pârâta la plata către reclamantă a dobânzilor datorate pentru plata cu întârziere a TVA de rambursat, pentru deconturile de TVA aferente lunilor ianuarie 2008 -septembrie 2008, depuse pentru societățile Industries și, dobânzi ce vor fi calculate în conformitate cu disp. art.124 din OG nr.92/2003.
În temeiul disp. art.274 și art.276 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la plata sumei de 30 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor de întârziere solicitate pentru decontul de TVA aferent lunii noiembrie 2008 și, în consecință, respinge această cerere ca inadmisibilă.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta - -, cu sediul în C,-, județul O și cu sediul ales la " și Asociații", cu sediul în B, Șos.B - P nr.42 - 44, Băneasa Business, Clădirea B,.1, sector 1, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în B-, sector 5.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzilor datorate pentru plata cu întârziere a TVA de rambursat, pentru deconturile de TVA aferente lunilor ianuarie 2008 - septembrie 2008, depuse pentru societățile și, dobânzi calculate în conformitate cu disp. art.124 din OG nr.92/2003.
Obligă pârâta la 30 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.11.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Președinte:Canacheu ClaudiaJudecători:Canacheu Claudia