Despăgubire. Sentința 440/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 440

Ședința publică de la 13 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Răescu

Grefier: - -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtului STATUL ROMÂN PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR DIN CADRUL B, având ca obiect despăgubire

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamantul și pârâtul STATUL ROMÂN PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR DIN CADRUL

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.

CURTEA:

Asupra acțiunii de față;

La data de 19.08.2009, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul B, obligarea pârâtei să emită decizia privind titlul de despăgubire pentru terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 3,26 ha a cărei despăgubire se ridică la valoarea de 692.194,02 lei.

În motivare reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr.3536/15.05.2007, rămasă definitivă ș investită cu formulă executorie i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3,26 ha teren forestier preluat de stat prin naționalizare de la părinții săi.

La data de 03.03.2008, Prefectura Județului Gad epus la documentația necesară calculului și plata despăgubirilor.

Pârâta, pentru a stabili valoarea despăgubirilor, a semnalat la SC""SA Pitești, care a comunicat o fișă de calcul pe care reclamantul a respins-o, deoarece societatea nu a făcut o evaluare așa cum prevede Legea 247/2005, rezumându-se la un fals studiu de piață. În acest sens, reclamantul a efectuat o expertiză extrajudiciară de evaluare.

Reclamantul a mai arătat că, la data de 04.04.2009 a somat în scris pârâta să îi trimită Decizia de despăgubiri, fără a primi însă un răspuns, în acest sens solicitând obligarea pârâtei să-i comunice Decizia de despăgubiri.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii 247/2005 și Legii contenciosului administrativ.

Au fost anexate dosarului cauzei următoarele înscrisuri: titlul executoriu - sentința nr.3536/15.05.2007 a Judecătoriei Tg J, raport de expertiză tehnică extrajudiciară, somație înaintată B, adresa nr.1642/01.04.2009, emisă de Instituția Prefectului Județului

Pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Baf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A arătat că Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se emite în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Calitate procesuală în vederea stabilirii și modalității de plată a despăgubirilor are Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și.

În cadrul procedurii administrative amintite anterior trebuiesc parcurse mai multe etape, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu, în condițiile prevăzute de Capitolul V, Secțiunea I din Legea 247/2005.

În cauză, după înregistrarea dosarului reclamantului, s-a procedat la analizarea acestuia, fiind transmis către societatea de evaluatori stabilită în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Raportul de evaluare, întocmit în conformitate cu Internaționale de Evaluare, conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Valoarea terenurilor se stabilește în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. Orice altă raportare la o altă valoare a terenului în litigiu este neconformă cu standardele impuse, fiind neîntemeiată solicitarea reclamantului de a i se acorda o anumită valoare a despăgubirilor.

A mai arătat pârâtul că valoarea stabilită pentru terenul forestier prin raportul de evaluare întocmit de SC""SA desemnat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezintă valoarea de piață a proprietății. Pentru stabilirea acestei valori, evaluatorul a utilizat abordarea prin comparația directă de piață.

Raportul de evaluare depus de evaluator și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr.14272/R/04.05.2009 conține declarația de conformitate cu.

A fost anexat la întâmpinare dosarul de acordare a despăgubirilor, raportul de evaluare, răspunsul la direcțiunile petentului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea Deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Se reține astfel că reclamantul a invocat refuzul nejustificat al pârâtului în soluționarea cererii sale.

Conform art.1, coroborat cu art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.554/2004, prin refuz nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

În speța de față nu există însă o astfel de exprimare explicită, având în vedere că, din înscrisurile depuse, respectiv dosarul de acordare a despăgubirilor, se reține că reclamantul se află în cursul parcurgerii procedurii reglementate de Legea nr.247/2005, în Titlul VII.

Astfel, la data sesizării instanței, 19.08.2009, se afla în faza procedurii contestării raportului de evaluare, fiind formulate obiecțiuni la acest raport de către reclamant.

Conform art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 și pct.16.13 din HG nr.1095/2005, evaluatorul are obligația de a răspunde la aceste obiecțiuni și ulterior se emite Decizia.

Ca atare, anterior emiterii Deciziei pentru Stabilirea Despăgubirilor este obligatorie parcurgerea tuturor acestor etape, fără a se putea concluziona că există un refuz nejustificat al autorității competente în emiterea deciziei anterior parcurgerii procedurii obligatorii.

În ceea ce privește cuantumul acestor despăgubiri, se reține că, în conformitate cu art.19 din Legea nr.247/2005, Titlul VII, reclamantul căruia i s-au respins obiecțiunile formulate la raportul de evaluare are posibilitatea contestării acestei decizii prin care s-au acordat despăgubirile.

Având în vedere cele enunțate anterior, se reține că nu există un refuz nejustificat în soluționarea cererii reclamantului, acțiunea fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în comuna Bălești, sat, județul G, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR DIN CADRUL B, cu sediul în B, sector 1, Calea B nr.202.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 13 2009

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

LF/ 4 ex/04.12.2009

Președinte:Alina Răescu
Judecători:Alina Răescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire. Sentința 440/2009. Curtea de Apel Craiova