Despăgubire. Sentința 4464/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.4464
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Radu Constantin Daniel
GREFIER- - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect "despăgubiri".
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11 XII 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea având nevoie pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 17 XII 2009.
CURTEA
Deliberand, constata urmatoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel B- Sectia a-VIII-a Contencios Adminidtrativ si Fiscal sub nr- reclamantul a chemat in judecata parata AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, solicitand instantei de contencios administrativ sa dispuna:- obligarea paratei sa emita pe numele reclamantului titlul de plata pentru din suma de 42.378 RON, adica 21.189 RON, in baza cererii de optiune inregistrata sub nr.8717/18.12.2008, suma reprezentand masuri reparatorii pentru imobilul teren in suprafata de 800 mp situat in mun. Oltenita, str. - - ( fosta G ), nr.17, jud. C, acordate conf. deciziei nr.987/24.10.2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor;- obligarea paratei sa vireze in contul reclamantului, indicat in cererea de optiune, suma de 21.189 RON, ca urmare a emiterii titlului de plata. In motivarea cererii reclamantul a aratat ca prin sentinta civila nr.33/20.01.2006 Tribunalul Caa dmis contestatia formulata de reclamant impreuna cu celalalt mostenitor, al autorilor acestora, si, impotriva dispozitiei nr.817/26.04.2005 emisa de Primarul mun. Oltenita, in urma expertizei efectuate acordandu-se despagubiri constand in masuri reparatorii in echivalent in cuantum de 42378 RON pentru imobilul teren in suprafata de 800 mp situat in mun. Oltenita, str. - - ( fosta G ), nr.17, jud. Hotararea a ramas definitiva si irevocabila, ulterior emitandu-se decizia nr.987/24.10.2006 si inaintandu-se dosarul spre solutionare paratei. La data de 18.12.2008 reclamantul a formulat optiunea pentru acordarea despagubirilor in numerar, aceasta fiind inregistrata la sub nr.8717/18.12.2008 si privind numai cota-parte de din suma totala de 42378 RON. In continuarea motivarii, reclamantul contesta temeinicia justificarilor prezentate de parata in intarzierea emiterii titlului de plata, anume necesitatea ajungerii dosarului acestuia la ordinea prestabilita de conform deciziei nr.2/2006, respectiv necesitatea existentei disponiobilitatilor banesti in contul, sustinand ca cea din urma conditionare este discretionara si inacc eptabila in raport cu disp. art. 6 paragraf 1 din CEDO. S-a mai aratat ca ii este nerespectat dreptul sau la un bun in sensul art. 1 din protocolul nr. 1 la CEDO, cat timp detine un drept de creanta nascut din emiterea deciziei nr.987/24.10.2006 a. In sfarsit, reclamantul a mentionat ca a realizat procedura prealabila conf. 7 din Legea nr.554/2004. In drept, actiunea a fost intemeiata pe disp. Legii nr.247/2005 si OUG nr.81/2007. In dovedire, reclamantul a depus la dosar o serie de inscrisuri in copie. Pârâta a formulat intampinare, invocand exceptia prematuritatii, in raport de disp. art. 18/2 pct. 1 lit. a ) din HG nr.128/2008 si art. 18/2 lit. a ) din Titlul VII al legii nr.247/2005, cu modificarile si completarile OUG nr.81/2007, in considerarea faptului ca cererea de optiune a reclamantului a fost inregistrat sub nr.8717/18.12.2008, iar pana la acel moment despagubirile in numerar s-au efectuat pana la cererea de optiune inregistrata sub nr.3204/05.03.2008. Cu privire la fondul cauzei, parata a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, aducandu-se argumente similare celor prezentate si in sustinerea exceptiei, anume necesitatea respectarii prev. invocate in intampinare si posibilitatea legala de emitere a titlului de plata pe numele reclamantului abia numai in momentul in care se va atinge numarul de ordine al cererii de optine a acestuia si cu respectarea termenului legal, de 15 zile curgand din momentul existentei disponibilitatilor banesti in contul. Reclamantul a formulat completari ale motivarii in fapt, sustinand ca argumentele prezentate in sustinerea exceptiei prematuritatii de catre parata sunt aspecte ce vizeaza insasi fondul litigiului, iar, in plus, in ceea ce priveste aspectul existentei sau inexistentei disponibilitatilor fondului, pe de-o parte, aceasta conditionare nu poate impiedica exercitarea dreptului sau recunoscut si, pe de alta parte, face dovada existentei acestor fonduri cu adresa nr.-/16.03.2009 comunicata de Ministerul Finantelor Publice, potrivit careia a fost alimentat contul cu resurse financiare in valoare de 10.000.000 lei in luna ianuarie 2009, respectiv 20.951.000 lei in luna februarie, dintr-un buget afectat anului 2009 de 115.995.000 lei. Reclamantul a depus la dosar acest inscris invocat ( fila 55 dosar ). In cauza, a fost incuviintata partilor si administrata proba cu inscrisuri. Deliberand cu intaietate, conf. art. 137 alin. 1. asupra exceptiei prematuritatii, Curtea apreciaza ca argumentele prezentate de autoritatea publica parata in sustinerea acestei exceptii au natura unor veritabile aparari pe fondul cauzei, astfel incat urmeaza a respinge aceatsa exceptie pentru aceste considerente, urmand a fi avute apararile in solutionarea fondului litigiului. Pe fondul cauzei, analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea constata urmatoarele: In fapt, se constata prin sentinta civila nr.33/20.01.2006 Tribunalul Caa dmis contestatia formulata de reclamant impreuna cu celalalt mostenitor, al autorilor acestora, si, impotriva dispozitiei nr.817/26.04.2005 emisa de Primarul mun. Oltenita, in urma expertizei efectuate acordandu-se despagubiri constand in masuri reparatorii in echivalent in cuantum de 42378 RON pentru imobilul teren in suprafata de 800 mp situat in mun. Oltenita, str. - - ( fosta G ), nr.17, jud. Hotararea a ramas definitiva si irevocabila, ulterior emitandu-se decizia nr.987/24.10.2006 si inaintandu-se dosarul spre solutionare paratei. La data de 18.12.2008 reclamantul a formulat optiunea pentru acordarea despagubirilor in numerar, aceasta fiind inregistrata la sub nr.8717/18.12.2008 si privind numai cota-parte de din suma totala de 42378 RON. Parata nu a emis inca pe numele reclamantului titlul de plata pentru din suma de 42.378 RON, adica 21.189 RON, in baza cererii de optiune, acest refuz de solutionare fiind argumentat, asa cum rezulta si din pozitia exprimata prin intampinare, de faptul ca cererile de emitere a titlului de plata se realizeaza in considerarea unei ordini de inregistrare, pana la acel moment despagubirile in numerar efectuandu-se pana la cererea de optiune inregistrata sub nr.3204/05.03.2008, iar dreptul reclamantului nu poate recunoscut decat in termen de 15 zile curgand din momentul existentei disponibilitatilor banesti in contul, termen neatins inca datorita lipsei disponibilitatilor banesti in contulparatei. Curtea considera acest refuz ca nefiind justificat, pentru urmatoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005 privind reforma domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în forma introdusă prin nr.OUG 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, titlurile de plată sunt certificate emise de, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depășește această sumă. Sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 lei se vor plăti într-o singură tranșă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei dar până în 500.000 lei se vor plăti astfel: prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua tranșă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 lei. Suma de până la 500.000 lei urmează a se acorda pentru fiecare dosar de despăgubire, cu mențiunea ca în ipoteza în care obiectul cererilor de restituire, deși identic, a fost disjuns, pretențiile de restituire fiind soluționate de entități diferite, dosarele respective se vor conexa, socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire. Pe de altă parte, potrivit art. 181din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005, (1) Titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deținătorii acestora într-una din modalitățile prevăzute în prezenta secțiune.(2) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea , fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar. (3) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depășește 500.000 lei, titularul acestuia are două posibilități de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcție de opțiunea sa: a) să solicite primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul Proprietatea sau b) să solicite primirea de titluri de plată, în condițiile art. 141și cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege și, până la concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acțiuni emise de Fondul Proprietatea. (4) Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 182din Titlul VII al aceluiași act normativ, în cazul prevăzut la art. 181alin. (2), titularul titlului de despăgubire va proceda astfel: a)dacă optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Direcție, care, după reținerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare; b) dacă optează pentru valorificarea titlului de despăgubire exclusiv prin conversia acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la. care în baza solicitării exprese a persoanei despăgubite și după reținerea titlului de despăgubire în original, dispune realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea și instructează depozitarul central al acțiunilor emise de Fondul Proprietatea să înregistreze persoana despăgubită în registrul acționarilor Fondului Proprietatea; c) dacă optează pentru primirea de despăgubiri în numerar și acțiuni emise de Fondul Proprietatea, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la. care, după reținerea titlului de despăgubire în original, eliberează untitlu de platăpentru suma solicitată de persoana despăgubită și un titlu de conversie, pentru diferența dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire și valoarea înscrisă în titlul de plată. Titlul de plată va fi valorificat conform lit. a), iar titlul de conversie se va valorifica conform lit.b) . În plus, potrivit prevederilor exprese ale art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, în cazul prevăzut la art. 181alin. (3) lit. a), se aplică în mod corespunzător procedura prevăzută la art. 182lit. b), iar conform prescripțiilor art. 184din același act normativ, în cazul prevăzut la art. 181alin. (3) lit. b), se aplică în mod corespunzător procedura prevăzută la art. 18 lit. c) din lege. În fine, se dispune, prin art. 185din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, că (1) Titlurile de despăgubire emise pe numele mai multor persoane se valorifică în condițiile menționate la art. 181- 184, cu luarea în considerare a următoarelor reguli: a) dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularii titlului de despăgubire pot opta pentru soluția prevăzută la art. 182 lit. a) și/sau pentru cea de la art. 182 lit. b), dar numai dacă toți titularii titlului de despăgubire sunt de acord cu aceeași soluție de despăgubire. Indiferent de soluția de despăgubire exprimată, aceștia vor desemna un reprezentant unic și comun, căruia i se transferă despăgubirea în numerar; b) dacă titlul de despăgubire este emis pentru o sumă care depășește 500.000 lei, titularii titlului de despăgubire pot opta exclusiv pentru soluția prevăzută la art. 181alin. (3), dar numai dacă toți titularii titlului de despăgubire sunt de acord cu aceeași soluție de despăgubire. Indiferent de soluția de despăgubire exprimată, aceștia vor desemna un reprezentant unic și comun, căruia i se transferă despăgubirea în numerar. Dacă aceeași persoană deține, singură sau împreună cu alte persoane, titluri de despăgubire, având ca obiect același imobil, și optează atât pentru primirea de titluri de plată, cât și pentru primirea de titluri de conversie, titlul de plată se va emite până la concurența sumei de 500.000 lei, indiferent de numărul titlurilor de despăgubire emise, pentru diferența dintre valoarea înscrisă în titlurile de despăgubire și titlul de plată emis, urmând a-i fi emis un titlu de conversie și că (2) Dacă până la valorificarea titlului de despăgubire emis pe numele mai multor persoane se stabilește cota de proprietate care revine fiecăreia, fiecare din aceste persoane are posibilitatea de valorificare în condițiile aplicabile titlurilor individuale de despăgubire. Tinand seama de prevederile legale incidente, Curtea apreciaza ca procedura instituita de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 care reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv poate fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească, întrucât ea are drept fundament sentinta civila nr.33/20.01.2006 Tribunalul C ( definitiva si irevocabila prin nerecurare ), căreia statul, în sens larg, prin autoritățile sale administrative, trebuie să i se conformeze. Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește în mod constant în jurisprudența sa că omisiunea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, mai ales când obligația de a executa decizia în cauză revine unei autorități administrative. Noțiunea de bunuri poate cuprinde atât bunurile actuale cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele în baza cărora reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o speranță legitimă de a obține beneficierea efectivă de un drept de proprietate. Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natura, rezultate din aplicarea <LLNK 12001 10 11 201 0 17>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată. Principiile de acordare a despăgubirilor, în sens larg, sunt următoarele: acordarea unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român; neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform prevederilor prezentei legi. Textele indicate confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de despăgubire nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării, într-un termen rezonabil, a sumelor actualizate, integral.Fondul Proprietateanu funcționează actualmente într-un mod susceptibil de a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri foștilor proprietari, iar Legea nr. 247/2005 nu ține seama de prejudiciul suferit prin absența prelungită a despăgubirii de către persoanele care, ca și reclamanta, s-au văzut în imposibilitatea de a se bucura de bunurile lor, astfel cum acestea au fost definite anterior. Reclamantul a parcurs procedurile instituite în favoarea acestuia și este doar culpa autorităților că ea nu se poate bucura de bunul de a cărui ocrotire ar trebui să se bucure, iar nerespectarea termenelor instituite prin actele normative indicate de către pârâtă nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul reclamantei, pentru care despăgubirea integrală semnifică doar acordarea unei sume real echivalente.
ÎPentru a se pronunța în sensul temeiniciei acțiunii, instanța a luat în considerare și împrejurarea că în practica Curții de la Strasbourg s-a stabilit, în egală măsură, că noțiunea de termen rezonabil include și durata procedurilor administrative, care au fost demarate în cauză de către reclamantă prin depunerea notificării, încă de la data de 26 martie 2001.
În concluzie, luând în considerare intervalul scurs de atunci precum și faptul că reclamanta a fost lipsită de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat încă din momentul exproprierii fara despagubire, iar sentinta civila nr.33/20.01.2006 Tribunalul C ( definitiva si irevocabila prin nerecurare )poate fi asimilată unui "bun" în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, nu poate fi primită apărarea pârâtei referitoare la netemeinicia acțiunii din perspectiva argumentelor prezentate in intampinare. Astfel, sub aspectul existentei sau inexistentei disponibilitatilor fondului, pe de-o parte, aceasta conditionare nu poate impiedica exercitarea dreptului recunoscut reclamantului si, pe de alta parte, face parata nu a facut dovada lipsei acestor fonduri, dimpotriva reclamantul dovedind cu adresa nr.-/16.03.2009 comunicata de Ministerul Finantelor Publice ca a fost alimentat contul cu resurse financiare in valoare de 10.000.000 lei in luna ianuarie 2009, respectiv 20.951.000 lei in luna februarie, dintr-un buget afectat anului 2009 de 115.995.000 lei.
Astfel, Curtea reține că este necesar a da eficiență acțiunii reclamantului prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești constrângătoare pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp și eficient a atribuțiilor sale tocmai pentru a nu expune pe reclamant arbitrariului și hazardului cu consecințe grave asupra drepturilor și intereselor legitime de care acesta se prevalează cu riscuri incalculabile, mergând până acolo unde s-ar pune în discuție însăși substanța acestor drepturi și negarea justiției.
Curtea reține că are prerogativa ca, în virtutea principiului subsidiarității în materia protecției internaționale a drepturilor omului, să prevină încălcarea drepturilor de care se prevalează reclamanții și să nu expună astfel România la o nouă condamnare previzibilă în fața jurisdicției internaționale în materia Drepturilor Omului de la Strasbourg. Și este așa, deoarece pe lângă necesitatea protejării dreptului de proprietate este important de reținut că și termenul ce implică durata de rezolvare a cererilor în procedura administrativă sunt socotite că fac parte din proces or, dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenție impune rezolvarea acestor cereri într-un termen rezonabil, optim și previzibil.
Emiterea actului administrativ atipic (refuzul) pe ideea dreptului de apreciere, dar prin care se încalcă dreptul reclamantului la respectarea bunurilor lor în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, reprezintă un abuz de drept care, evident, nu poate fi tolerat.
De aceea, Curtea în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr.247/2005 va admite acțiunea așa cum se va regăsi în dispozitivul prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neintemeiata exceptia prematuritatii.
Admite acțiunea formulată de reclamantul. Domiciliat in B, bd. - -, nr. 25,. 2,. C,. 6,. 26, sector 4 în contradictoriu cu parata AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, cu sediul in B, Calea, nr. 202, sector 1.
Obliga parata sa emita pe numele reclamantului titlul de plata pentru din suma de 42378 RON sis a vireze in contul indicat in cererea de optiune suma de 21.189 RON, urmare a emiterii titlului de plata.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17.12.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - - -
Red/ Tehnored ( 4 ex )
Președinte:Radu Constantin DanielJudecători:Radu Constantin Daniel