Despăgubire. Sentința 473/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 473
Ședința Publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător
Grefier: - - -
XXXXX
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 24 noiembrie 2009, privind acțiunea formulată de reclamanta prin mandatari și în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților, având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la data de 24 noiembrie 2009, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea inițial pentru data de 26.11.2009 și ulterior pentru ziua de 03 2009.
CURTEA
Asupra acțiunii de față;
Prin acțiunea formulată la data de 14 iulie 2009 și înregistrată sub nr- pe rolul acestei instanțe, reclamanta a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca prin sentința ce va fi pronunțată să se dispună obligarea pârâtului la emiterea unei decizii cuprinzând cuantumul despăgubirilor prevăzute în raportul de evaluare întocmit de SC SRL T la data de 11.08.2008, despăgubiri cuvenite pentru terenul situat în C,- și construcția demolată situată la aceeași adresă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a formulat notificare conform Legii nr. 10/2001 depusă la Primăria C înregistrată sub nr. 38/N/2001.
Reclamantaa mai arătat că la data de 31.07.2008 a fost convocat de SC SRL T pentru a participa la lucrările de inspecție în teren în vederea evaluării proprietății, conform convocării nr. 954/31.07.2008.
De asemenea, a mai arătat că la data de 11.08.2008 s-a întocmit de către SC SRL T raportul de evaluare - proprietate imobiliară compusă din teren în suprafață de 1737 mp și construcție demolată ( parte în suprafață totală de 451,39 mp și apartamentul 2 în suprafață totală de 267,76 mp) situat în C,-.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. 1,2, art. 8 alin.1 și art. 10 din Legea nr. 554/2004.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: procura specială nr. 661/15.06.2009, notificare 38/N/2001, Dispoziția nr. 2903/23.01.2006 a Primarului Municipiului C, Convocare nr. 954/31.07.2008 a SC SRL T, raportul de evaluare întocmit de SC SRL T și acceptul evaluării sub semnătura privată transmis de subsemnata prin fax la B la data de 19.01.2009.
La data de 21 septembrie 2009, pârâtul Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În vederea soluționării cauzei, instanța a solicitat pârâtului Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să comunice dosarul de despăgubiri înregistrat sub nr. 12955/CC.
Examinând pe fond acțiunea, Curtea constată că aceasta este fondată, conform motivelor ce se vor expune în continuare:
Reclamanta din prezenta cauză a solicitat ca în baza Legii nr.10/2001 să li se acorde măsuri reparatorii pentru terenul situat în C,-.
Prin dispoziția nr.2903/23.01.2006, Primarul Municipiului Cap ropus acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat, imposibil de restituit în natură, dosarul fiind transmis în cursul anului 2006 către Comisia Centrală din cadrul, fiind înregistrat sub nr.12955/CC/2006.
După cum s-a efectuat analiza sumară de mai sus, Curtea constată că reclamanta a început procedura de recuperare a unui bun al său ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se la 23.01.2006.
Ulterior transmiterii dosarului către, respectiv Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, reclamanta a fost convocată la lucrările de inspecție în teren în vederea evaluării, întocmindu-se un raport de evaluare, comunicat la 15.01.2009 și împotriva căruia nu au formulat obiecțiuni. Întrucât din luna ianuarie 2009 pârâta nu a continuat procedura administrativă în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, reclamanta a introdus acțiunea la data de 14.07.2008.
Curtea apreciază că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecință, se va face aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției nr. 7614/1.04.2005, emisă de Primarul Municipiului
Curtea consideră că în speță s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.
Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.
Este de notorietate că în România, după schimbarea regimului social au fost adoptate, în decursul timpului, mai multe legi cu caracter reparatoriu.
Între acestea se înscrie legea nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, lege care a fost modificată prin legea nr. 247/2005.
Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.
Astfel în baza art. 11 din Constituția României statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
În conformitatea cu art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției.
Între aceste drepturi se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, acela privind procesul echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen rezonabil.
Autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă, încălcarea CEDO.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea consideră că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea are în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.
În speța de față prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art.6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamantului o sarcină excesivă,incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, Curtea apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 6 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Față de motivele enunțate în prezenta hotărâre, acțiunea va fi admisă, se va obliga pârâta Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlurile de despăgubire, aferente imobilului preluat abuziv situat în C,-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta prin mandatari și în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților, având ca obiect despăgubire.
Obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlurile de despăgubire, aferente imobilului preluat abuziv situat în C,-, conform dispoziției nr. 2903/23.01.2006 emisă de Primarul Municipiului
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2009.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red. MF
Tehn. MI 4 ex/15.12.2009
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță