Despăgubire. Încheierea 6/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA -
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ÎNCHEIEREA NR. 6/R/CC/ 2009
Ședința Camerei de Consiliu din 28 ianuarie 2008
Completul alcătuit din:
PREȘEDINTE: Cibu Ioan
JUDECĂTOR 2: Morcan Iosif
JUDECĂTOR 3: Făt Ștefan
Grefier: - -
Pe rol se află examinarea cererilor de abținere formulate de doamna judecător și de către doamnele judecător și în dosarul nr- - cu termen de judecată la data de 28 ianuarie 2009 - având ca obiect soluționarea recursului declarat de pârâta prin Direcția Regională Vamală A împotriva sentinței civile nr. 1345/2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, în rejudecare, urmare admiterii contestației în anulare formulată de contestatoarea Direcția Regională Vamală T ca reprezentant al și anulării deciziei nr. 16/CA/15.01.2007 - pronunțată în recurs.
Conform planificării ședințelor de judecată pentru semestrul I 2009, pentru data de 28.01.2009 completul de judecată C2 recurs (miercuri) este compus din judecătorii: - -, - - și.
Având în vedere cererea de abținere de la soluționarea dosarului formulată de doamna judecător, precum și cererea de abținere formulată de doamnele judecător și - planificate, în ordine, judecător de serviciu în lista de permanență pentru data de 28.01.2009 și respectiv 29.01.2009, completul de judecată s-a complinit, în conformitate cu dispozițiile art. 98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și planificării de permanență, prin prezența următorului judecător de serviciu din lista de permanență, planificat pentru data de 30.01.2009, în persoana domnului judecător - -.
Procedura de soluționare a cererilor este îndeplinită fără citarea părților - conform prevederilor art. 31 Cod procedură civilă.
CURTEA DE APEL
Asupra cererilor de față:
În dosarul nr- aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia - Secția Comercială și de Contencios Administrativ - având ca obiect având ca obiect soluționarea recursului declarat de pârâta prin Direcția Regională Vamală A împotriva sentinței civile nr. 1345/2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-,în rejudecare, urmare admiterii contestației în anulare formulată de contestatoarea Direcția Regională Vamală T ca reprezentant al și anulării deciziei nr. 16/CA/15.01.2007 - pronunțată în recurs - cu termen de judecată la data de 28 ianuarie 2009 - unul dintre titularii completului - doamna judecător planificată să facă parte din completul de judecată nr. C2 - Recurs Contencios a formulat cerere de abținere invocând ca motiv faptul că a făcut parte din completul de recurs care a pronunțat sentința nr. 16/CA/2007 în dosar nr-.
În drept s-au invocat prevederile art. 24, 25, 26, 27 pct. 7 din Codul d procedură civilă.
De asemenea, în același dosar, au formulat cerere de abținere și următorii judecători planificați în lista de permanență - doamnele judecător și - invocând ca motiv faptul că au făcut parte din completul de recurs care a pronunțat sentința nr. 16/CA/2007 în dosar nr-.
În drept s-au invocat prevederile art. 24 alin. 1 Cod procedură civilă.
Examinând cererile de față în raport cu motivele invocate și actele dosarului, având în vedere că decizia nr. 16/CA/2007 - pronunțată în recurs - a fost anulată prin decizia nr. 89/CA/2007 și s-a dispus rejudecarea recursului, iar doamnele judecător, și și-au spus părerea în cauză, întrucât au făcut parte din completul de judecată care a pronunțat decizia nr. 16/CA/2007, instanță le apreciază întemeiate.
Ca urmare, în baza art. 25, 26 și 27 pct.1 Cod procedură civilă, cererile de față vor fi admise.
Pentru aceste motive,
DISPUNE
Admite cererile de abținere formulate de doamna judecător și de către doamnele judecător și în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBAI
SECȚIA COMERCIALĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 121/CA/2009
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
Judecător: - -
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală A și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței nr. 1345/CA/7.09.2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Având în vedere cererile de abține formulate în cauză de către doamna judecător și doamnele judecător și, admise prin încheierea nr.6/R/CC/2008, din Camera de Consiliu din data de 28.01.2009, completul de judecată s-a complinit, prin prezența judecătorului de serviciu din lista de permanență, planificat pentru data de 30.01.2009, în persoana domnului judecător - -.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță mandatarul ales al intimatului reclamant, avocat, lipsind părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că intimata reclamantă SA a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, prezentul termen de judecată fiind acordat în acest sens, în vederea soluționării cererii.
Mandatarul intimatului reclamant învederează instanței că a fost soluționată irevocabil excepția de nelegalitate, recursul declarat de T împotriva sentinței civile nr. 10/F/CA/2008 fiind respins ca nefondat. Arată că nu este în măsură să depună copia minutei deciziei pronunțată de, întrucât nu a obținut acest act, însă la dosar a fost depus extras de pe portalul care atestă cele susținute.
Deliberând, instanța admite cererea de repunere pe rol a cauzei.
Mandatarul intimatului reclamant declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatarul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Hunedoara. Arată că nu mai susține excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare.
Solicită respingerea excepțiilor invocate de recurentă, ca fiind neîntemeiate.
Referitor la excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ, arată că în speță este vorba de o datorie vamală încasată nelegal, astfel că potrivit art. 10 din legea 554/2004 competența de soluționare revine secției de contencios administrativ fiscal a Tribunalului.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii datorită lipsei plângerii prealabile, mandatarul intimatului reclamant arată că la filele 26-27 din dosarul de fond este notificarea SA și dovada expedierii acesteia, ceea ce echivalează cu o plângere prealabilă. De altfel, apreciază că nici nu trebuia urmată procedura prealabilă, întrucât acțiunea a fost formulată în baza prevederilor HG 376/2005, fără a se invoca prevederile Legii 554/2004.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat învederează instanței că aceasta nu operează în cauză, întrucât este în discuție a doua cerere formulată urmare Hotărârii de Guvern prin care se aprobă scutirea de taxe vamale, astfel că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.
În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, arată că nici aceasta nu este întemeiată, întrucât termenul de prescripție nu este de 6 luni sau 1 an, ci termenul general de prescripție fiscală - de 3 ani, dat fiind faptul că acțiunea formulată nu are ca temei de drept Legea 554/2004 ci HG 376/2005 prin care s-au acordat facilități fiscale, în conformitate cu Codul fiscal.
Pe fond, arată că Hotărârea de Guvern are la bază cele două acte normative și anume: Codul Vamal și art. 142 lit. j din Codul fiscal - care scutește de plata taxelor vamale. Precizează că Hotărârea de Guvern nu creează noi norme juridice, acestea erau create. În 387/9.05.2005 a fost publicată HG care prevede expres utilajele, echipamentele pentru protecția mediului ce sunt scutite de plata taxei vamale și a TVA, la import.
Or, chiar recurenta pârâtă și-a recunoscut vina de a aplica greșit prevederile legale și a restituit reclamantei de bună voie suma datorată, astfel că aceasta nu mai solicită decât consfințirea printr-o hotărâre judecătorească. Arată că baza legală subzistă cu atât mai mult că s-a respins irevocabil recursul declarat împotriva soluției pronunțată la excepția de nelegalitate invocată.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ fiscal înregistrată la ribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ sub dosar nr. 193/97/6.07.2006, reclamanta Bac hemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor reprezentată de către Direcția Regională Vamală A - Biroul Vamal D, solicitând să se dispună restituirea sumei de 462.937, 25 lei din care 129.122,62 lei achitată drept garanție pentru plata obligațiilor vamale în raport cu importul efectuat și suma de 333.814,62 lei reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție bancară nr. 248/17.09.2004 emisă de Bank prin care s-a garantat plata taxelor vamale - sume care să fie actualizate.
În motivarea acțiunii reclamanta susține că a achiziționat echipamente din import și cu toate că deținea întreaga documentație de scutire de la plata taxelor vamale și TVA a fost totuși nevoită a garanta efectuarea plății acestor taxe.
Prin sentința nr.1345/CA/2006 acțiunea reclamantei a fost admisă așa cum a fost formulată, reținându-se că reclamanta a obținut toate avizele și aprobările necesare în vederea scutirii de la plata taxelor vamale și TVA pentru echipamentele importate, motiv pentru care nu avea obligația depunerii garanției în sumă totală de 402.583,42 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta prin Direcția Regională Vamală A care i-a adus critici de nelegalitate sub următoarele aspecte:
- pe rolul Tribunalului Hunedoaraa existat dosarul nr.6371/2005 în care s-a pronunțat sentința nr.41/2006, cauză având identitate de obiect și părți;
- nu a fost respectată de către reclamantă procedura prealabilă:
- există două sentințe contradictorii, fapt ce creează dificultăți de punere în aplicare.
Recursul nu a fost motivat în drept și este scutit de taxa de timbru, conform prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Prin întâmpinarea depusă reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând totodată și nulitatea recursului.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 16/CA/15.01.2007 a respins excepția nulității recursului invocată de reclamanta intimată și totodată a respins, ca nefondat, recursul pârâtei împotriva sentinței nr. 1345/2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, reținând că hotărârea atacată este temeinică și legală.
Împotriva acestei decizii pârâta Autoritatea Națională a Vămilor reprezentată de către Direcția Regională Vamală T, în data de 2.05.2007 a depus contestație în anulare, solicitând anularea hotărârii atacate și rejudecând recursul să fie respinsă acțiunea reclamantei.
Prin decizia nr. 89/CA/11 iunie 2007 Curtea de Apel - Secția Comercială și Contencios Administrativ a admis contestația și a anulat decizia atacată stabilind termen pentru rejudecarea recursului la data de 17.09.2007.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că nu s-au cercetat toate motivele de recurs.
În rejudecarea recursului recurenta reprezentată de către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Tai nvocat excepția de nelegalitate a HG nr. 376/28.04.2008 și a Avizului nr. 12822/13.05.2005 emis de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, excepție ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința nr. 10/F/6.02.2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr-, sentință rămasă irevocabilă la 10 decembrie 2008 - prin respingerea recursului.
Examinând recursul pârâtei în raport cu motivele invocate, actele dosarului și prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă instanța constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta.
Motivul privind necompetența materială a instanței de contencios administrativ este neîntemeiat, având în vedere obiectul acțiunii - restituirea taxei vamale - și temeiul de drept invocat:HG 376/28.04.2005 dată în baza prevederilor Codului Vamal și Ordonanța Guvernului nr. 26/1993, privind tariful vamal de import, precum și articolul 142 lit. j din Codul fiscal.
Motivul privind lipsa procedurii prealabile de asemenea nu este întemeiat, întrucât reclamanta cu adresa nr. 120/8.06.2006 a solicitat să se dispună restituirea taxei vamale având în vedere scutirea aprobată prin HG nr. 376/28.04.2005 - cerere la care pârâta nu a dat niciun răspuns și nici nu a procedat la restituirea taxei, astfel că reclamanta a depus, în data de 6.07.2006, acțiunea la ribunalul Hunedoara.
În ce privește excepția autorității lucrului judecat, cu referire la sentința nr. 41/CA/1.02.2006, această excepție nu poate fi reținută întrucât acțiunea a fost respinsă pentru alt motiv, respectiv pentru faptul că HG nr. 376/2005 a fost emisă ulterior plății taxelor vamale și ca urmare s-a reținut că reclamanta poate cere pe cale separată restituirea sumelor achitate care sunt de natura celor pentru care a intervenit scutirea de plată și ca urmare reclamanta a urmat această îndrumare prin noua acțiune, astfel că în cauză nu este îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză și aceleași părți cerută de articolul 1201 Cod civil.
Nici motivul privind tardivitatea acțiunii nu este întemeiat, termenul curge de la data publicării HG nr. 376/28.04.2005 prin care s-au acordat facilitățile fiscale și având în vedere obiectul acțiunii - datorii vamale achitate - modalitatea de restituire a sumelor de la buget este reglementată de Codul d e procedură fiscală - articolul 113 aliniatul 9, în care se prevede că modul concret de rambursare a sumelor de la buget se face conform procedurii stabilită prin ordin al ministrului finanțelor.
În acest sens ministrul finanțelor a emis Ordinul nr. 1899/22.12.2004 care stabilește modalitatea de restituire la cererea contribuabilului a sumelor datorate de la bugetul statului, nefiind stabilit alt termen de prescripție sau decădere deosebit de termenul general de 3 ani, înlăuntrul căruia se poate formula acțiunea dacă organul fiscal nu rezolvă cererea de restituire în termenul de 45 zile.
Cum în speță de la data când s-a ivit dreptul de a solicita restituirea - 28.04.2005 - și până la data depunerii cererii la organul fiscal: 8.06.2006 și apoi data înregistrării acțiunii la instanță: 6.07.2006 nu a trecut mai mult de 3 ani, în cauză nu poate fi reținută excepția tardivității acțiunii reclamantei.
Examinând motivul de fond privind netemeinicia și nelegalitatea sentinței atacate, instanța constată că nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 142 lit. j din Codul fiscal sunt scutite de taxa vamală și ca urmare implicit și de TVA importul de echipamente pentru protecția mediului stabilite prin hotărârea guvernului.
Reclamanta a importat echipamente care sunt destinate unor activități ce privesc protecția mediului conform Avizului Nr. 12822/ID/13.05.2005 emis de Ministerul Mediului astfel că este scutită de plata taxelor vamale și TVA, conform HG nr. 376/28.04.2005.
Faptul că Hotărârea Guvernului a fost emisă ulterior scadenței datoriei vamale nu înlătură facilitățile fiscale, prevăzute de art. 142 lit. j din Codul fiscal deoarece utilajele importate sunt destinate efectiv pentru protecția mediului, conform Avizului nr. 12822/ID/2005, însă taxa vamală fiind deja achitată în momentul publicării hotărârii Guvernului prin executarea silită a garanțiilor constituite de reclamantă, aceasta are dreptul să ceară restituirea acestei taxe în cuantumurile aprobate prin hotărârea Guvernului, așa cum a reținut corect și prima instanță.
Sub aspect procedural - Capitolul IV - . la plată - din Codul d e procedură fiscală, prin articolul 122 se reglementează procedura de acordare a unor înlesniri la plata obligațiilor fiscale, inclusiv scutiri de impozite ori amânări care se acordă conform Ordonanței nr. 26/2003 privind vamal al României și a dispozițiilor din legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal.
În conformitate cu aceste prevederi, reclamanta a solicitat pârâtei restituirea taxelor achitate situație în care aceasta trebuia ca în conformitate cu art. 33 să emită o dispoziție în scris pe care să o comunice, însă pârâta nu a respectat această obligație, astfel că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 49 și 235 din Codul Vamal, aplicând tariful favorabil acordat prin HG nr. 376/2005 de scutire a taxelor vamale și dispunând restituirea sumelor încasate din garanția bancară.
Pârâta susține că actul constatator întocmit de Biroul Vamal la data de 13.04.2005 este valabil așa cum s-a stabilit prin sentința nr. 41/2006 a Tribunalului Hunedoara, însă la data respectivă nu exista aprobarea legală pentru scutirea de taxele vamale aferente echipamentelor destinate unor activități ce privesc protecția mediului, aprobare dispusă ulterior începând cu 13.05.2005, astfel că au devenit aplicabile și prevederile art. 142 lit. j și 235 din Codul Vamal și ca urmare se impune restituirea taxelor vamale percepute în baza actului constatator, așa cum s-a menționat și în sentința nr. 41/CA/1.02.2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, invocată de pârâtă în susținerea excepției autorității lucrului judecat.
Așa fiind, și nereținând nici din oficiu vreun motiv de casare sau modificare a sentinței, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul de față ca nefondat.
Reclamanta intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală A împotriva sentinței nr. 1345/CA/7.09.2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
( continuare decizia nr. 121/CA/2009 dată în dosar nr- ).
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. /2 ex./06.03.2009
Jud. Fond.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBAI
SECȚIA COMERCIALĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
COPIA DECIZIE Nr. 121/CA/2009
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională Vamală A împotriva sentinței nr. 1345/CA/7.09.2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 Ianuarie 2009.
Președinte Judecător Judecător
indescifrabil indescifrabil indescifrabil
Pentru conformitate,
Președinte:Cibu IoanJudecători:Cibu Ioan, Morcan Iosif, Făt Ștefan