Despăgubire. Sentința 72/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 72
Ședința publică de la 27 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 20 februarie 2009, privind acțiunea formulată de reclamanții, cu domiciliu în Tg.J,-, jud.G și cu domiciliu în Tg. J, str. - -,. 4,. 1,. 4,. 10, jud. G în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR cu sediul în bucurești, sector.1, calea, nr.202.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 20 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în vedere deliberării și pentru a se depune concluzii scrise de către reclamanți prin apărătorul ales, avocat C-tin a amânat pronunțarea pentru data de 27 februarie 2009.
CURTEA;
Asupra acțiunii de față;
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 5.11.2008 reclamanții și au formulat contestație împotriva deciziei nr. 2738/02.09.2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând anularea deciziei contestate și obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia contestată a fost stabilit cuantumul despăgubirilor ce armează a fi acordat reclamanților la suma de 117.790,07 lei ce a fost stabilită de către Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr. 111/22.04.2004 pronunțată în dosarul nr. 2677/CIV/2003.
S-a susținut că valoarea despăgubirilor acordate are un cuantum prea mic în concordanță cu valoarea în prezent a terenurilor din mun. Tg. J, deoarece la momentul în care s-a realizat raportul de expertiză ce a stat la baza pronunțării sentinței mai sus precizate erau prețuri mult mai mici la terenuri față de cel în prezent.
În consecință s-a solicitat admiterea contestației, revocarea deciziei și reactualizarea despăgubirilor ce urmează a fi acordate în raport de prețurile actuale.
În drept au invocat dispozițiile Legii 247/2005, 554/2004 și art. 274 cod procedură civilă.
În dovedirea cererii s-au depus la dosarul cauzei copie după decizia contestată, contestație formulată către pârâtă șir recipisă de comunicare a acesteia către pârâtă.
La data de 04.12.2009 pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți ca fiind neîntemeiată, deoarece Comisia Centrală a emis Decizia nr. 1651/13.03.2008, decizie, prin care a fost pusă în aplicare Decizia nr. 52/04.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, în temeiul celor statuate de Înalta Curtea d e Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia amintită Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia 1651/13.03.2008, prin care a stabilit că, în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta.
Anterior adoptării Deciziei nr. 1651/2008, Comisia Centrală luase decizia ca, în cazul hotărârilor judecătorești rămase definitive și irevocabile, persoanele îndreptățite să poată opta între solicitarea emiterii unei decizii în care să fie consemnată suma dispusă de către instanța de judecată sau trimiterea dosarului spre evaluare în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005 (adică lăsa la latitudinea persoanei îndreptățite dacă dorește să beneficieze de noile dispoziții, în cazul în care aceasta le-ar apreciat a-i fi favorabile).
Soluția pronunțată de instanțe și reținută de Înalta Curte este în sensul că instanțele vor stabili, prin hotărâri judecătorești cuantumul despăgubirilor, în condițiile Legii nr. 10/2001, fără a exista posibilitatea reevaluării în faza administrativă, deoarece Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu ar fi aplicabil dispozițiilor/deciziilor unităților deținătoare ce stabileau cuantumul despăgubirilor și care au fost supuse controlului judecătoresc sub acest aspect anterior apariției Legii nr. 247/2005.
Prin urmare, Comisia Centrală, după publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 52/04.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost nevoită să emită Decizia. 1651/2008, care corespunde celor statuate de instanța supremă în dispozitivul hotărârii.
În aceste condiții acțiunea reclamanților este neîntemeiată, având în vedere că valoarea despăgubirilor aferente imobilului notificat de reclamantă fost stabilit de instanța de judecată, astfel că, în prezenta cauză, a devenit aplicabilă Decizia nr. 52/04.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, implicit, Decizia nr. 1651/13.03.2008 a Comisiei Centrale.
Prin precizarea la acțiune din data de 29 ianuarie 2009 reclamanții au solicitat actualizarea sumei pe care urmează să o primească cu titlu de despăgubiri, avându-se in vedere atât preturilor actuale practicate în acest moment în zona în care se aflat terenul pentru care s-au acordat despăgubirile precum si coeficientul de inflație pentru această perioadă.
În motivarea cererii au arătat că la data la care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor s-au avut in vedere preturile practicate în anul 2002 la terenuri, la nivelul anului 2008 altele fiind preturile la terenuri.
Faptul că acordarea acestor despăgubiri nu s-a făcut nici până în acest moment se datorează exclusiv Statului Român si nu reclamanților în calitate de persoane îndreptățite.
S-a solicitat și încuviințarea unei expertize de specialitate în vederea actualizării sumei pe care urmează să o primească.
În dovedirea precizării la acțiune s-au depus la dosarul cauzei: sentința nr. 111 din 22 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 2677/civ/2003, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în această cauză, decizia nr. 5606 din 8 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, certificat de atestare fiscală.
Analizându-se argumentele și susținerile părților în raport cu probatoriul administrat în cauză se reține că acțiunea este întemeiată și urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:
În prealabil se reține că reclamanții prin acțiunea promovată în prezenta cauză solicită reactualizarea sumei acordată cu titlu de despăgubire prin decizia contestată raportat atât la preturile actuale practicate în zona în care se aflat terenul pentru care s-au acordat despăgubirile precum si la coeficientul de inflație pentru această perioadă.
Acest punct de vedere nu poate fi reținut ca întemeiat deoarece nu se poate admite și argumenta logic faptul că unica împrejurare prejudiciabilă invocată de reclamanți respectiv, trecerea timpului de la întocmirea raportului de expertiză în dosarul civil în care s-a constatat îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent și momentul emiterii deciziei contestate în prezenta cauză, ar putea fi reparată integral doar prin acordarea cumulată a celor două tipuri de reactualizări solicitate.
Dimpotrivă, se reține că aceste două moduri de reactualizare a despăgubirilor sunt apte fiecare în sine să acopere prejudiciul suferit de reclamanți prin trecerea timpului, excluzându-se unul pe altul.
Referitor la actualizarea în raport de valoarea actuală a imobilului se reține că în aplicarea art. 16 din Legea 247/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin decizia nr. LII (52) din 4 iunie 2007 a statuat că "prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005."
Din considerentele acestei decizii se reține că problema centrală a recursului în interesul legii soluționat prin decizia mai sus amintită este aceea de a înlătura refuzul controlului judecătoresc exercitat asupra deciziilor sau dispozițiilor care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi ca urmare a atacării lor cu contestație, ca și pentru cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, deci deciziile/dispozițiile emise anterior intrării în vigoare a Legii 247/2005, iar nu aceea de a limita cuantumul despăgubirilor acordate la cel cuprins în hotărârea judecătorească pronunțată în exercitarea controlului judecătoresc pe calea contestației formulate în temeiul Legii 10/2001 împotriva deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a Legii 247/2005.
Această concluzie se impune deoarece puterea legislativă ce a adoptat Legea 247/2005 este în drept să instituie norme prin care să prevadă acordarea unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica internă și internațională și neplafonarea despăgubirilor acordate potrivit normei edictate (art. 4 lit. a și b din Capitolul I Titlul VII al Legii 247/2005), în acest context neputându-se reține că evaluarea efectuată în procedura prevăzută de art. 16 și următoarele din Titlului VII, Capitolul V al Legii 247/2005 ar aduce atingere puterii de lucru judecat a hotărârii judecătorești pronunțate în procedura contestației formulate în baza Legii 10/2001.
Numai în contextul în care despăgubirile stabilite în procedura administrativă ar fi mai reduse decât cele stabilite în procedura contestației formulate în baza Legii 10/2001 s-ar putea pune în discuție acordarea despăgubirilor în cuantumul statuat prin hotărârea judecătorească pronunțată în procedura contestației formulate în baza Legii 10/2001 însă nu din perspectiva respectării puterii de lucru judecat al acestei hotărâri ci prin prisma drepturilor câștigate de contestator.
Prin urmare, reclamanții ar fi fost în drept să pretindă și să obțină o nouă evaluare a imobilului său preluat abuziv în procedura administrativă prevăzută de art. 16 și următoarele din Titlului VII, Capitolul V al Legii 247/2005, și în contextul în care cuantumul despăgubirilor cuvenite acesteia au fost stabilite prin hotărâre judecătorească pronunțată în procedura instituită de Legea 10/2001.
În speță însă nu se solicită evaluarea imobilului pentru care s-au acordat despăgubiri prin decizia contestată în prezentul litigiu în cadrul procedurii administrative instituite de art. 16 și următoarele din Titlului VII, Capitolul V al Legii 247/2005 ci, acordarea direct de către instanță a despăgubirilor în cuantum egal cu valoarea actuală a terenului, cerere ce va fi reținută ca inadmisibilă deoarece tinde să eludeze procedura instituită de Legea 247/2005 pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții.
Din acest punct de vedere expertiza solicitată de reclamanți în prezenta cauză se reține a nu fi concludentă.
Pornindu-se însă de la premisa că decizia reprezentând titlu de despăgubire a fost emisă în cauză, fiind supusă controlului judecătoresc pe calea prezentei acțiuni se reține că prin aceasta s-a stabilit cuantumul despăgubirilor chiar la suma statuată prin: sentința nr. 111 din 22 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 2677/civ/2003, rămasă definitivă prin decizia nr. 3647 din 1 nov. 2004 stată în dosar nr. 6271/civ/2004 al Curții de APEL CRAIOVA și irevocabilă prin decizia nr. 5606 din 8 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-.
Or, stabilirea cuantumului despăgubirilor la cuantumul reținut prin această sentință fără posibilitatea reactualizării sale este în mod vădit de natură să producă prejudicii reclamanților, dat fiind faptul de notorietate al devalorizării monedei naționale ce se coroborează cu perioada de timp de când au fost stabilite despăgubirile în cauză și până la plata efectivă a acestora.
În acest sens se rețin ca relevante dispozițiile art. 4 lit. a și b din Titlul VII cap. I al Legii 247/2005 care statuează principiul acordării unor despăgubiri juste și echitabile precum și principul neplafonării acestor prin lege, dar și dispozițiile art. 16 alin. 9 din din Titlul VII cap. V al Legii 247/2005, care renunțând la principiul nominalismului monetar instituit în legislația noastră civilă prin Codul civil, prevede posibilitatea actualizării sumei acordate ca despăgubiri cu indicele de inflație.
În consecință, văzându-se și dispozițiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ urmează să se admită în parte acțiunea formulată de reclamanții așa cum a fost ulterior precizată, să se anuleze decizia nr. 2738/2.09.2008 emisă de Comisa Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și va fi obligată pârâta să emită o nouă decizie reprezentând titlu de despăgubire într-un cuantum de 117.790,07 actualizat cu indicele de inflație, actualizare care se va face avându-se în vedere că în discuție este o sumă de bani stabilită prin hotărâre judecătorească iar nu în cadrul procedurii administrative, potrivit art. 3712alin. 3 teza finală cod procedură civilă de la data rămânerii definitive a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea precizată de reclamanții, cu domiciliu în Tg. J,-, jud. G și cu domiciliu în Tg.J, str. - -,.4,.1,.4,.10, jud.G în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR cu sediul în B, sector. 1, calea, nr. 202.
Anulează decizia nr. 2738/2.09.2008 emisă de Comisa Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Obligă pârâta să emită o nouă decizie reprezentând titlu de despăgubire într-un cuantum de 117.790,07 actualizat cu indicele de inflație de la data de 01 noiembrie 2004 până la data plății efective.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2009
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
5 ex/08.05.2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru