Despăgubire. Sentința 75/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚE NR. 75
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu
GREFIER -- -
Pe rol, judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pt. Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală De Stabilire A Despăgubirilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care;
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări;
CURTEA:
Asupra acțiunii de față;
Prin acțiunea formulată la data de 04.02.2009 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate să emită decizia reprezentând titlurile de despăgubire, aferente imobilului preluat abuziv, situat în C,- și de asemenea să fie obligate la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale și la 100 lei/zi de întârziere, începând cu data pronunțării hotărârii și până la executarea efectivă a acesteia.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin dispoziția nr.10456/27.05.2005, emisă de Primarul Municipiului C, s-a stabilit cu titlu de măsuri reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală, pentru imobilul situat în C,-, la care a fost evaluat imobilul.
S-a mai arătat că dosarul a fost înaintat de către Primăria C către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fiind înregistrat sub nr.18903 CC și că, deși au trecut mai mult de 2 ani, nu a fost încă emisă decizia privind titlurile de despăgubire.
La dosar au fost depuse de către reclamantă următoarele înscrisuri: cererea de eliberare a titlurilor, adresată Comisiei Naționale de Restituire a Proprietăților la data de 15.12.2008, Dispoziția Primarului Municipiului C nr.10456 din 27.06.2005, adresa nr.18903/CC/27.07.2007 a Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, adresa nr.73076 din 28.09.2007 a Primăriei Municipiului
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată, motivându-se că soluționarea dosarului reclamantei se face prin aplicarea unei prevederi speciale reglementată de Legea nr.247/2005, care implică mai multe etape, între acestea fiind și cea a evaluării.
Cu privire la această etapă, pârâta a precizat că urmează ca printr-un proces de selecție aleatorie, dosarul să fie transmis evaluatorului, explicându-se în continuare modul de lucru al acestuia.
Cu privire la cererile privind plata daunelor morale și a daunelor cominatorii, s-a susținut de asemenea că acestea sunt netemeinice și nelegale.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat de asemenea întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea acțiunii.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, se apreciază de asemenea că este neîntemeiată, întrucât, chiar dacă emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire intră în atribuțiile Comisiei Centrale, totuși, așa cum rezultă din prevederile art.13, Titlul VII din Legea 247/2005, pârâta are între alte atribuțiuni și pe acelea de acorda sprijin și îndrumare metodologică autorităților publice și persoanelor juridice implicate în procesul de aplicare a Legii 10/2001 R și de a monitoriza acest proces și ca atare hotărârea pronunțată trebuie să-i fie opozabilă.
Examinând pe fond acțiunea, Curtea constată că aceasta este fondată în parte, conform motivelor ce se vor expune în continuare:
Reclamanta din prezenta cauză au solicitat ca în baza Legii nr.10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru situat în C,-.
Prin dispoziția nr.10456/27.05.2005, Primarul Municipiului Cap ropus acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat, imposibil de restituit în natură, dosarul fiind transmis către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fiind înregistrat sub nr.18903 /CC.
Ulterior transmiterii dosarului către, respectiv Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, reclamanta a formulat mai multe demersuri pentru ca cererile sale să fie soluționate.
Reclamanta a introdus acțiunea la data de 04.02.2009.
Curtea apreciază că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecință, se va face aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilele imposibil de restituit în natură conform dispoziției nr. 10456/27.05.2005, emisă de Primarul Municipiului
Curtea consideră că în speță s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.
Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.
Este de notorietate că în România, după schimbarea regimului social au fost adoptate, în decursul timpului, mai multe legi cu caracter reparatoriu.
Între acestea se înscrie legea nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, lege care a fost modificată prin legea nr. 247/2005.
Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.
Astfel în baza art. 11 din Constituția României statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
În conformitatea cu art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției.
Între aceste drepturi se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, acela privind procesul echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen rezonabil.
Autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă, încălcarea CEDO.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea consideră că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea are în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.
În speța de față prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art.6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă,incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, Curtea apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 6 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Cu privire la cererea de daune morale, instanța apreciază că este neîntemeiată, întrucât nu a fost motivată în nici un fel de reclamantă, iar simpla cerere de daune morale formulata in aceste condiții nu poate fi primita.
Se va respinge și cererea de obligare la acordarea daunelor cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Față de motivele enunțate în prezenta hotărâre, acțiunea va fi admisă în parte, în sensul că va fi obligată pârâta Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlurile de despăgubire, aferente imobilului preluat abuziv situat în C,-, conform dispoziției nr.10456/27.05.2005, emisă de Primarul Municipiului
Vor fi respinse celelalte capete de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în C, - B, -.13,.3,.6, Județul D, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pt. Restituirea Proprietăților,cu sediul în B, sector 1,- și Comisia Centrală De Stabilire A Despăgubirilor, cu același sediu.
Obligă pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlurile de despăgubire aferente imobilului preluat abuziv situat în C,-, conform dispoziției nr.10456/27.05.2005, emisă de Primarul Municipiului
Respinge celelalte capete de cerere.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2009
Președinte, |
Grefier, |
Red.jud.
LF/ 5 ex/17.03.2009
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu