Despăgubire. Sentința 754/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr. 754

Ședința publică de la 10.02.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe

GREFIER: - - -

...

Pe rol se află spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-OFICIUL DE PLĂȚI ȘI CONTRACTARE PHARE.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 03.02.2010, când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise a amânat pronunțarea la 10.02.2010.

CURTEA,

Asupra acțiunii de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.04.2009, sub nr-, reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-OFICIUL DE PLĂȚI ȘI CONTRACTARE PHARE, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la returnarea către reclamantă a sumei de 909.960 euro și 34.690 euro, reprezentând dobânda legală acumulată între data încasării fără drept a acestei sume, respectiv de la 1.09.2008 la 30.04.2009, calculată la valoarea ratei aplicate de Banca Centrală Europeană pentru refinanțarea tranzacțiilor.

Motivându-și cererea timbrată în condițiile legii cu taxa judiciară de timbru, reclamanta arată că, a încheiat cu pârâta, autoritate contractantă, un contract de servicii pentru Ajutor Extern de la Comunitatea Europeană nr.2000/RO/16/PE/004-01, referința publicației Europe /-/D/SV/RO, având ca obiect "Asistența tehnică pentru administrarea și supravegherea contractelor în T".

In temeiul dispozitiilor art. 28 din Conditiile Generale pentru Servicii Contractuale de Comunitatea European, parte integranta din Contract, pentru garantarea avansului de pret stipulat a se achita reclamantei, respectiv suma de 909.960 Euro, a procedat la furnizarea unei garantii financiare sub forma scrisorii de garantie bancara nr. 525.038 datata 15 iulie 2003 in valoare de 909.960 Euro emisa de Bank -.

Scrisoarea de garantie bancara mentionata a fost emisa si furnizata catre pârât, ca garantie pentru acoperirea avansului de pret achitat in temeiul acelorasi dispozitii ale art. 28 din Conditiile Generale despre care a făcut vorbire mai sus, avans de pret care urma a se deduce proportional din serviciile prestate.

Avand in vedere că, Contractul are stipulata o perioada de executie de 60 de luni de la data inceperii derularii lui, avansul de pret a fost stabilit la o valoare de 60% din estimarea fluxului de numerar pentru cele 12 luni care urmau dupa data inceperii contractului, fiind stabilite plati intermediare ulterioare la 6 luni in valoare de 1.984.962 Euro si o plata finala de 10% din valoarea maximă a contractului, în sumă de 321.658 euro, conf.prev.art.7 din Condițiile Speciale de Contract.

La data de 01.09.2008, prin adresa nr. -, pârâtul a solicitat Băncii executarea garantiei, invocand neexecutarea obligatiilor contractuale si faptul ca plata finala conform termenilor Contractului nu a fost efectuata.

Intrucat scrisoarea de garantie nu prevedea nici o posibilitate ca Banca sa se opuna acestei cereri a, aceasta a procedat la achitarea catre a sumei garantate, respectiv suma de 909.960 Euro, conformandu-se termenilor si conditiilor scrisorii de garantie bancara, platibila fara obiectii la prima cerere.

Or, arată reclamanta pârâtul, a procedat abuziv si neintemeiat la executarea scrisorii de garantie bancara în conditiile in care, in primul rand, singurul si unicul scop al acestei garantii financiare era acela de a garanta acoperirea avansului de pret. Avans care a fost achitat integral pe parcursul derularii Contractului, prin deduceri proportionale din platile intermdiare, iar, in al doilea rand, nu se poate invoca neexecutarea obligatiilor contractuale pentru justificarea executarii garantiei, in conditiile in care, aceasta nu a fost intentionata si nici nu poate fi interpretata ca avand caracterul unei garantii de buna executie a obligatiilor contractuale.

De altfel, în recunoașterea celor de mai sus, la data de 22.01.2009 cu adresa nr. - pârâtul a comunicat reclamantei ca rasp uns la cerere din 18.12.2008 de restituire a garantiei 8.525.03 ca nu are nici un fel de obiectie fata, de aceasta cerere si ca va proceda la restituirea sumei garantiei impreuna cu penalitati, la data primirii unei cereri din partea acesteia care sa cuprinda suma garantiei solicitate, penalitati si detaliile contului bancar.

La data de 26 ianuarie 2009, cu adresa nr. --09-012 comunicat catre pârâtul, formal si expres, asa cum s-a solicitat, faptul ca solicită rambursarea sumei de 909.960 Euro, impreuna cu penalitati pentru perioada cuprinsa intre data executarii garantiei si data platii efective a sumei de rambursat, indicand si detaliile contului bancar al subscrisei in care urma a se face plata.

Pârâta, nu a dat curs cererii din 26.01.2009 și nici plangerii ulterioare din 26.02.2009, care a avut și caracter de conciliere in baza art.7 al.6 din lege și aad ispozitiilor art. 7201din Codul d e procedura civila, respectiva plângere constituind plângere prealabila si invitatie la conciliere directa in materie comerciala

Cu toate ca pârâtul si-a recunoscut culpa, prin adresa nr. -/226.03.2009 se comunica o invitatie la discutii pentru. reconcilierea pe cale amiabila. a disputei in data de 01.04.2009" fara insa a li se comunica locul și ora unde ar fi trebuit sa A loc întâlnirea. Acest aspect atesta o inconsecventa regretabila pentru o asemenea institutie dând dovada si de rea credinta.

În susținere au fost depuse copia înscrisurilor la care a făcut referire.

Pârâta prin întâmpinare a invocat pe cale de excepție necompetența funcțională a instanțelor de judecată în soluționarea cererii și excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în judecata cauzei.

Curtea în raport de disp.art.137(1) cod pr.civ. având a se pronunța asupra excepțiilor invocate cu privire la excepțiile de necompetență funcțională și materială invocate, reține următoarele:

În ce privește excepția funcțională aceasta urmează a fi respinsă, orice parte într-o convenție arbitrară, cazul în speță, având posibilitatea în condițiile art.343 și urm. cod pr.civ. să se adreseze și instanțelor judecătorești.

În ce privește competența materială, Curtea, față de prev.art.3434cod pr.civ. urmează să admită excepția și să decline competența în favoarea Tribunalul București -Secția Civilă pentru a se analiza și verifica competent în raport de prev.art.3434al.1 și al.2 cod pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția de necompetență generală a instanțelor de judecată invocate de pârâtă.

Admite excepția privind necompetența materială a Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.

Declină competența la Tribunalul București -Secția Comercială.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 10.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

Red.GG

EF/4ex.

14.05.2010

Președinte:Grecu Gheorghe
Judecători:Grecu Gheorghe

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire. Sentința 754/2010. Curtea de Apel Bucuresti