Despăgubire. Sentința 76/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 76/2008
Ședința camerei de consiliu din data de 14 octombrie 2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S- luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea promovată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR -COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect despăgubire.
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2008, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 19 august 2008, reclamanta a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea conducătorului autorității publice pârâte la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând din data de 7 iunie 2008 și până la data de 30 iulie 2008, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru întârziere în cuantum total de 488.255 lei la nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești calculată pentru suma de 500.000 lei începând din data de 7 iunie 2008 și până la data de 30 iulie 2008 pentru punerea în executare cu întârziere a sentinței civile nr.53/17.01.2008, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru întârziere în cuantum total de 48.255 lei, la valoarea dividendului brut de 0,- RON/acțiune pentru anul 2007, pentru un număr de 1.090.424 acțiuni, raportat la data de 19 august 2008 ca dată de înregistrare, aprobată de a Fondului Proprietatea.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat, în esență, că se impune obligarea pârâtei la plata sumelor amintite mai sus întrucât prin nepunerea în executare a hotărârii judecătorești respectiv a sentinței civile nr 603 /2008 a Curții de APEL CLUJ, în termenul stabilit de instanță, prin emiterea deciziei de despăgubire și care îi dă dreptul de opțiune la emiterea titlului de plată și valorificarea titlului prin plata despăgubirilor îi este nesocotit un interes legitim privat adică posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.
S-a arătat, de asemenea, că pârâta a nesocotit împrejurarea că a fost pusă de drept în întârziere pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești amintite astfel că vinovăția acesteia este dovedită. Cât privesc despăgubirile solicitate, s-a arătat că ele sunt datorate întrucât urmare a neîndeplinirii obligației stabilite de instanță prin hotărârea amintită anterior reclamanta a fost pusă în situația de nu putea înregistra cererea sa de opțiune la achiziționarea unor acțiuni la Fondul Proprietatea și, de asemenea, de a participa la distribuirea dividendelor aferente anului 2007.
Pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR-COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată. În susținerea poziției sale procesuale, s-a arătat că solicitarea reclamantei nu poate fi primită întrucât Comisia Centrală a pus în executare hotărârea instanței prin emiterea deciziei nr. 2478 din data de 30 iulie 2008 și, de asemenea, că nu se poate reține vreo culpă a pârâtei în emiterea cu întârziere a actului administrativ contestat întrucât atât anterior cât și ulterior pronunțării hotărârii irevocabile de către ICCJ au întreprins toate demersurile necesare pentru emiterea deciziei. Cât privesc celelalte pretenții ale reclamantei, s-a susținut că acestea sunt neîntemeiate întrucât pârâta a efectuat cercetările necesare emiterii deciziei într-un interval de timp scurt, că au solicitat ICCj urgentarea motivării deciziei pentru a afla cuantumul exact al despăgubirilor iar raportul de evaluare pentru imobil a fost făcut cu precădere; se susține, de asemenea, că despăgubirile solicitate la pct. trei se impun a fi respinse întrucât reclamanta nu a dovedit că aceasta a fost acționară a Fondului în anul 2007 și nici nu a precizat criteriile avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate.
Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr 603/15.11.2007de către Curtea de APEL CLUJs -a admis în parte acțiunea precizată formulată de către reclamanta împotriva pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR -COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, și în consecință a fost obligată pârâta să emită o decizie reprezentând titlul de dispoziție conform disp.art. 16 alin.7 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 - dosar nr.17560/CC, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru imobilul situat administrativ în C-N,- jud. C, înscris în CF 5461, nr.top 2419, casă și teren în suprafață de 201 mp și pârâta să plătească suma de 1000 RON cu titlu de penalități pentru fiecare zi de întârziere a executării prezentei sentințe începând cu data rămânerii definitive și irevocabile și până la executarea efectivă a sentinței în sensul emiterii deciziei în dosarul înregistrat sub nr.17560/CC.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta; prin decizia nr. 1795, pronunțată în data de 07 mai 2008 de către ICCJ, recursul declarat a fost respins ca fiind nefondat cu consecința menținerii hotărârii recurate.
1. Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că ulterior acestui moment, la data de 19 iunie 2008 pârâta a solicitat instanței motivarea hotărârii pronunțate pentru a putea proceda la emiterea deciziei administrative de despăgubire.
La data de 02.09.2008, pârâta Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor emite decizia cu nr.2623 prin care se emite titlul de despăgubire în favoarea reclamantei.
Potrivit art.24 alin.1 și 2 din Legea nr.554/2004, (1) dacă în urma admiterii acțiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar in lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar dacă termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Se poate observa că aceste norme juridice sunt cuprinse în CAP. III și vizează procedura de executare a hotărârii pronunțate de instanța de contencios administrativ.
În speță, însă, se constată că ipoteza normei legale instituite de legiuitor prin prevederile art.24 din lege nu este întrunită. Astfel, la momentul analizării demersului judiciar al părților se constată că etapa procedurii de executare a hotărârii judecătorești irevocabile respectiv a sentinței civile, pronunțată de către Curtea de APEL CLUJ este epuizată prin emiterea deciziei de către Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor și prin urmare solicitarea reclamantei de aplicare a unei amenzi conducătorului autorității pârâte nu este întemeiată.
Se poate constata că atât anterior momentului rămânerii irevocabile a sentinței a cărei executare se solicită cât și ulterior pârâta, prin organele sale abilitate au întreprins toate demersurile necesare pentru emiterea deciziei prin efectuarea verificării dosarului de despăgubiri, întocmirea raportului de evaluare a imobilului, etc.
Această interpretare a aplicării prevederilor art.24 din Legea nr.554/2004 a fost dată și de către ICCJ care prin decizia nr.2656 pronunțată la data de 25 iunie 2008 statueză că aplicarea sancțiunilor amenzii pe seama conducătorului autorității respectiv acordarea despăgubirilor este condiționată de existența culpei autorității manifestată prin refuzul punerii în aplicare a hotărârii instanței de contencios administrativ.
De altfel se poate observa că demersul judiciar al reclamantei care vizează aplicarea unei sancțiuni pe seama conducătorului autorității pârâte are ca parte doar AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și nu pe conducătorul acestei autorități, numita care nu este parte în proces. Atragerea acestei persoane în proces nu putea fi dispusă de către instanță din oficiu prin exercitarea prerogativelor impuse prin art.129 alin.5 pr.civ. întrucât astfel instanța ar fi nesocotit un principiu fundamental de drept procesual civil respectiv principiul disponibilității părților.
Prin această soluție nu se poate susține cu temei că dreptul cetățeanului la o bună administrație a fost nesocotit. Astfel, Curtea reține că cetățeanul are dreptul la o bună administrație, exigență ce rezultă din legile interne pertinente și din actele internaționale la care România este parte ori din alte recomandări transmise de organizații internaționale din care face parte și România și pe care aceasta a declarat că și le însușește.
Însăși în expunerea de motive a inițiatorului proiectului noii Legi a contenciosului administrativ s-a avansat teza, care apoi a fost reluată și dezvoltată în lucrări de specialitate, a compatibilității legii de contencios administrativ cu legile și recomandările europene în domeniu în care la loc principal se regăsește dreptul cetățeanului la o bună administrație și dreptul acestuia de a beneficia de mijloace alternative de stingere a litigiilor administrative.
Instanța are în vedere și preambulul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară în care legiuitorul român afirmă fără echivoc că principiile și direcțiile esențiale ale organizării judiciare din dreptul intern și unde se proclamă că organizarea judiciară este instituită având ca finalitate asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoane private în principal în următoarele documente: Carta Internațională a Drepturilor Omului, Convenția pentru asigurarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Cu privire la aceste documente Curtea are în vedere că dreptul la o bună administrație este reglementat de art.41 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene adoptată cu prilejul Consiliului European de la din 2001, anexă la Tratatul d l Nisa, codul bunei conduite administrative edictat de Parlamentul European la 5.01.2005 și principiul bunei administrări așa cum este configurat în dreptul intern de art.4 lit.e din Legea nr. 571/2004. Totodată, Curtea are în vedere și principiile ce rezultă din (2001) 9 Comitetului de Miniștri ai membre ale Consiliului Europei asupra modurilor alternative de soluționare a litigiilor între autoritățile administrative și persoanele private din 5 septembrie 2001.
Curtea are în vedere și împrejurarea că, prin decizia emisă de autoritatea pârâtă i s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în echivalent bănesc, că acest act deși contestat de reclamantă este irevocabil, sens în care a și formulat cererea. Curtea reține astfel că reclamanta este în posesia unui bun în sensul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru asigurarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Din aceasta se desprinde concluzia că reclamanta deține un drept de creanță, drept pe care jurisprudența Curții Europene îl califică ca fiind un bun în sensul amintit anterior. Așa fiind, reclamanta poate invoca dreptul la respectarea proprietății așa cum este el configurat și dezvoltat în jurisprudența pertinentă a Curții Europene a Drepturilor Omului. In acest sens, conform art.11 și art.20 din Constituția României Curtea are în vedere hotărârile recente de condamnare a României în cauzele și și din 29 iunie 2006, din 12 octombrie 2006 ca și cele din hotărâri anterioare pronunțate în cauzele, și.
Curtea reține, de asemenea, că nu este necesar a da eficiență acțiunii reclamantei prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești constrângătoare pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp și eficient a atribuțiilor sale întrucât aceasta și-a îndeplinit obligațiile care-i revin, însăși substanța acestor drepturi și negarea justiției nefiind pusă în discuție.
Curtea reține, de altfel, că are prerogativa ca în virtutea principiului subsidiarității în materia protecției internaționale a drepturilor omului să prevină încălcarea drepturilor de care se prevalează reclamanta și să nu expună astfel România la o nouă condamnare previzibilă în fața jurisdicției internaționale în materia Drepturilor Omului de la Strasbourg, cu atât mai mult cu cât pe lângă necesitatea protejării dreptului de proprietate este important de reținut că și termenul ce implică durata de rezolvare a cererilor în procedura administrativă sunt socotite că fac parte din proces or, dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenție impune rezolvarea acestor cereri într-un termen rezonabil, optim și previzibil.
Cât privește cel de al doilea capăt de cerere respectiv obligarea pârâtei, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, la plata de despăgubiri pentru întârziere, în favoarea acesteia, în cuantum total de 6500 lei, la nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, calculată pentru suma de 500 000 lei, începând cu data de 30.05.2008 și până la data de 30.07.2008 pentru punerea în executare cu întârziere a sentinței amintite, se poate constata că acesta este neîntemeiat.
După cum rezultă din procesul verbal al ședinței Comisiei Centrale s-a pus în discuție cazul reclamantei respectiv emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire și s-a decis transmiterea dosarului unui evaluator în vederea stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat, în scopul punerii în executare a sentinței amintite până la data întocmirii raportului, emiterea deciziei nefiind posibilă anterior acestui moment.
Emiterea actului administrativ de către autoritatea pârâtă ulterior îndeplinirii procedurilor impuse de legiuitor prin prevederile Titlului VII din Legea nr.247/2005 nu justifică solicitarea reclamantei de obligarea a pârâtei la despăgubiri deoarece nu se poate reține culpa autorității, prevederile art.24 din Legea nr.554/2004 nefiind incidente.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată iar în temeiul art.10 din Legea nr.554/2004 raportat la art.24 din același act normativ o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea precizată formulată de reclamanta domiciliată în C-N-. 19 județul C.
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
2 ex./21.11.2008
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan
