Despăgubire. Decizia 800/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-

Dosar nr- Decizia nr. 800/2009

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Vasilică Pintea președinte secție

- - - - - judecător

- - - judecător

- - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 220 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect despăgubire.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant, personal, lipsă fiind intimatul-pârât.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că în cauză a promovat recurs reclamantul, care este declarat și motivat în termen.

Recurentul-reclamant invocă excepția inadmisibilității achitării taxei de timbru, arătând că potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 416/2001 recursul său este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Instanța constată la termenul de azi că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 416/2001 și în consecință taxa judiciară de timbru a fost stabilită din eroare.

Recurentul-reclamant arată că nu are alte cereri prealabile.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părții prezente pe fondul cauzei.

Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tot ceea ce a cerut, respectiv acordarea de despăgubiri pentru întârziere, pârâtului fiindu-i aplicată numai amenda de 78 lei/zi întârziere. Susține în acest sens că, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care prevede amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, avea dreptul și la acordarea despăgubirilor prevăzute de același alineat.

În concluzie, solicită anularea sentinței recurate, cu achitarea cheltuielilor de întârziere, inclusiv cheltuielile de judecată reprezentând contravaloare transport. Depune la dosar concluzii scrise.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 220/19 februarie 2009 Tribunalul Bacăua respins acțiunea, reținând următoarele:

Prin sentința civilă nr. 236/1.06.2007 pronunțată în dosarul nr. 3484/2007 de Tribunalul Bacăus -a admis acțiunea în parte cum a fost precizată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei, județul B, s-a respins capătul de cerere privind nesoluționarea cererii 14/26.06.2006 ca nefondat, a anulat Dispoziția nr. 185/6.07.2006 emisă de Primarul comunei și a obligat pârâtul să reanalizeze cererea reclamantului privind acordarea ajutorului social în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii. Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr. 620/13.09.2007 a Curții de APEL BACĂU.

Prin sentința nr. 9/30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- pârâtului i-a fost aplicată o amendă de 78 lei/zi de întârziere până la executarea dispozițiilor sentinței civile nr. 236/1.06.2007.

Potrivit art. 24 (7) din Legea 557/2004 reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere însă, potrivit principiului disponibilității părților, reclamantul fixează în cererea sa de chemare în judecată, limitele și obiectul acțiunii.

Instanța nu poate depăși limitele acțiunii fixate de reclamant, în sensul de a-i acorda mai mult decât a cerut sau altceva decât obiectul indicat în cerere.

Instanța a pus în vedere reclamantului să facă precizări la acțiune în ceea ce privește cuantumul daunelor cominatorii solicitate însă acesta nu s-a conformat.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul, invocând în mod generic aplicarea greșită a legii.

Recursul de față apare ca fondat.

Examinând sentința recurată pentru motivele invocate și din oficiu, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, instanța are obligația să pună în discuția părților toate aspectele care concură la aplicarea adevărului, în vederea ocrotirii intereselor ambelor părți.

Reclamantul trebuie să-și precizeze cu exactitate obiectul, întrucât acesta leagă instanța, care nu-i poate depăși limitele, după cum a reținut și prima instanță.

Tribunalul a reținut însă, greșit că, deși a pus în vedere reclamantului să facă precizări la acțiune în ceea ce privește cuantumul daunelor cominatorii solicitate, acesta nu s-a conformat.

Astfel, prin însăși cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că înțelege să solicite despăgubiri pentru întârziere, prevăzute de art. 24 al. 2 din legea nr. 554/2004, de 30 lei/zi întârziere începând din data de 19 mai 2008 până la reactualizarea cererii sale de acordare a ajutorului social.

Legea nr. 554/2004 a instituit o procedură deosebită față de cea din dreptul comun, prevăzând în art. 24 al. l că executarea hotărârii judecătorești se va face de către autoritatea publică căzută în pretenții, în termenul stabilit de instanță, în lipsa unui astfel de termen în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În caz de nerespectare a termenului, i se poate aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă pentru întârziere - 20 % din salariul minim brut pe economie, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, denumite și daune cominatorii.

Rezultă, așadar, că în sistemul de sancționare reglementat de Legea nr. 554/2004, întârzierea în executarea obligațiilor de a face de către autoritatea publică atrage aplicarea cumulativă a amenzii cominatorii și daunelor cominatorii.

Tribunalul, deși a statuat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri pentru întârziere, potrivit art. 24 (2) din Legea nr. 554/2004, a concluzionat că acestea nu-i pot fi acordate întrucât nu a indicat cuantumul, ceea ce echivalează cu a acorda mai mult sau altceva decât obiectul.

Procedural, este vorba de determinarea câtimii obiectului cererii și nu de limitele investirii, cum greșit a considerat prima instanță, iar ca sancțiune avea posibilitatea să facă aplicațiunea dispozițiilor art. 1551Cod procedură civilă, prin suspendarea judecății și nu să respingă acțiunea ca nefondată.

Neprocedând astfel, prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, iar considerațiile acestora conduc la concluzia că nu a intrat în cercetarea fondului cauzei.

Pe cale de consecință, va admite recursul și va casa hotărârea, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul contencios administrativ promovat de recurentul - reclamant cu domiciliul în comuna, satul, județul împotriva sentinței civile nr. 220 din 19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - pârât cu domiciliul în comuna, județul

Casează sentința recurată și trimite cauza pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,09 octombrie 2009.

PREȘEDINTE: Vasilică Pintea

JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 3: Loredana

Grefier,

Red.

Red.

tehnored 5 ex.

27 oct.2009

Președinte:Vasilică Pintea
Judecători:Vasilică Pintea, Maria Violeta Chiriac, Loredana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire. Decizia 800/2009. Curtea de Apel Bacau