Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1022/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1022
Ședința publică din 17 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 531 din 24 martie2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta EXPORT - IMPORT SRL A, având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal s-a prezentat pentru pârâta intimată Export-Import SRL A, avocat, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială, fotocopia deciziei de desfacere a contractului de muncă, ce a fost comunicată și reclamantei și care nu a fost contestată, precum și copia procesului-verbal al adunării generale, încheiat la data de 28.10.2008.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat se constată cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Motivele invocate de recurentă nu au suport legal și probator, dreptul la apărare nu i-a fost încălcat cum greșit susține, cu atât mai mult cu cât aceasta a avut asistență juridică calificată, neputându-se reține că ar fi fost vătămată în drepturile sale, iar cu privire la practica CEDO, deși în cauză este prezentată trunchiat, aceasta nu poate constitui reper în speța de față. Pe fond, cere a se avea în vedere că prima instanță a apreciat corect actele și probele dosarului, iar motivarea fiind clară, simplă și precisă, fiind reținut corect că au fost respectate toate condițiile concedierii colective și că au fost parcurse toate etapele prevăzute de normele legale în materie. De altfel, așa cum rezultă și din actele dosarului, contestatoarei i s-a adus la cunoștință încă din data de 2.12.2008, faptul că societatea pârâtă este nevoită să recurgă la măsura concedierii datorită lipsei de contracte, ceea ce reprezintă un imperativ major în funcționarea societății. Mai mult, conform încheierii nr. 31798/2009 a Tribunalului Arad, societatea intimată are suspendată activitatea începând cu data de 1.03.2009 pe o durată nedeterminată. În ce privește durata preavizului, arată că în mod corect a reținut prima instanță că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.74 alin.2 Codul muncii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr.531 din 24.03.2009, a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâta -Import SRL A pentru anularea concedierii, reintegrarea în muncă, pentru plata despăgubirilor, a unu salariu lunar, a sporului de vechime, a obligației de completare a carnetului de muncă și cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâta a respectat condițiile concedierii colective, aceasta nefiind susceptibilă de vreo cauză de anulare, iar starea de fapt a societății a fost cunoscută salariaților din data de 28 octombrie 2008, când au început consultările cu reprezentanții salariaților și care s-au materializat prin înscrisuri aduse la cunoștința tuturor salariaților societății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul Arad, conform art.312 alin1 și 3 Cod procedură civilă și pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, conform art.312 alin.5 Cod procedură civilă.
În subsidiar, în măsura în care se respinge cererea privind casarea cu trimitere spre rejudecare, a solicitat modificarea sentinței și în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-și cererea de recurs, reclamanta a arătat că instanța de fond nu a analizat argumentele referitoare la nemotivarea concedierii, reținându-se doar că această înștiințare este motivată, deoarece societatea a motivat decizia " ca urmare a lipsei de contracte, adusă la cunoștința salariaților la data de 27.10.2008, precum și a crizei mondiale generate de dificultățile economice, mutațiile tehnologice etc", considerând reclamanta că nu-i suficientă această mențiune și, întrucât, a invocat aceste aspecte în acțiune, nu i-au fost analizate.
În acest sens, a apreciat că prin omisiunea analizării argumentelor reclamantei, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art.6 parag.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cât și jurisprudența constanță a Curții Europene a Drepturilor Omului, privitoare la omisiunea răspunderii în mod detaliat pentru fiecare argument al reclamantei.
Pronunțarea hotărârii cu nerespectarea dreptului recurentei la un proces echitabil, respectiv cu omisiunea analizării motivelor de nelegalitate invocate de recurenți, constituie o încălcare a dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, iar hotărârea dată în aceste condiții a fost emisă cu neobservarea formelor legale prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
În ce privește nerespectarea duratei preavizului, a arătat că pârâta avea obligația de a respecta dispozițiile din Contractul colectiv de muncă aplicabil, art.40 alin.2 lit.c Codul muncii prevăzând că angajatorului îi revine obligația să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, din acest punct de vedere fiind nelegală reținerea instanței de fond că era suficient un preaviz de minim 15 zile, iar pe de altă parte, instanța de fond nu a indicat textul legal în baza căruia a reținut că era aplicabil termenul de preaviz de 15 zile, iar nu cel de 20 de zile.
Cu privire la refuzul acordării sporului de vechime, a apreciat că instanța de fond a tras o concluzie contradictorie cu textele legale, conform cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, reiterând dispozițiile art.41 alin.3 lit.d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, nici un angajator neputând înlătura acordarea acestui spor.
În fine, referitor la cererea de obligare a pârâtei la acordarea unui salariu lunar, conform art.78 din același contract colectiv de muncă la nivel național, a precizat că plata acestui drept salarial a fost făcută după introducerea cererii de chemare în judecată, astfel încât pârâta a recunoscut temeinicia acestei cereri.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.5, 7, 9 și art.3041Cod procedură civilă, precum și art.6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, arătând, în esență, că nu este incident niciunul din motivele de casare sau, eventual, de modificare, invocate de reclamantă.
Examinând sentința pronunțată în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele de recurs invocate, Curtea constată recursul nefondat.
Din analiza hotărârii recurate rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt, pe baza actelor și probelor de la dosar, și în mod legal a respins acțiunea reclamantei.
Prima instanță a avut în vedere dispozițiile legale referitoare la concedierea colectivă, motivarea fiind clară, simplă și precisă, examinată într-o manieră care corespunde probelor administrate în cauză, în sensul că prin înscrisul intitulat "Înștiințare" din data de 2.12.2008, societatea și-a motivat hotărârea de concediere ca urmare a lipsei de contracte adusă la cunoștința salariaților la data de 27.10.2008, precum și a crizei mondiale generate de dificultățile economice, mutațiile tehnologice etc. și, în plus, starea de fapt a societății a fost cunoscută salariaților din data de 28.10.2008 când au început consultările reprezentanților salariaților și care s-au materializat prin înscrisuri aduse la cunoștința tuturor salariaților societății, atât înscrisul intitulat "Referat" nr. 307/28.10.2008, cât și "Intenția de concediere colectivă" nr. 308/28.10.2008, cuprinzând pe larg toate aspectele legate de starea financiară și economică a societății.
Contrar susținerilor reclamantei, instanța de fond nu are obligația de a se pronunța asupra fiecărui argument de fapt sau de drept, ci poate analiza apărările părților grupat, în sensul de a răspunde la ele printr-un considerent comun.
În acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că dispozițiile art. 6 alin. 1 din Convenție obligă instanțele să își motiveze hotărârile, însă fără a se putea înțelege că impune un răspuns detaliat pentru fiecare argument.
Din această perspectivă, se constată că instanța de fond a analizat corect șl detaliat starea de fapt, reținând în considerente toate aspectele și argumentele invocate în apărare de către reclamantă.
Prin urmare, în condițiile în care prima instanță a procedat la examinarea efectivă a tuturor probelor administrate de societatea pârâtă în cauză, ținând cont și de natura litigiului, unde sarcina probei incumbă angajatorului, iar probele au fost corect apreciate prin prisma argumentelor invocate de către recurentă, criticile formulate în sensul că a fost privată de dreptul la un proces echitabil nu pot fi reținute.
Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este incident în cauză.
Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond a reținut că au fost respectate toate condițiile concedierii colective, fiind parcurse toate etapele prevăzute de normele legale în materie.
Astfel, s-a adus la cunoștința contestatoarei, la data de 2.12.2008 faptul că societatea este nevoită să recurgă la măsura concedierii ca urmare a "lipsei de contracte", fapt dovedit prin Notificarea din data de 27.10.2008 adresată pârâtei de Di din Italia, iar începând cu data de 1.03.2009 activitatea societății pârâte a fost suspendată, conform încheierii pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 31978/2009.
Referitor la durata preavizului se apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art.74 alin.2 din Codul muncii, deoarece în speță, este aplicabil Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate care reglementează expres și durata preavizului, respectiv de 15 zile.
Neîntemeiată este și susținerea recurentei potrivit căreia Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ar conține, sub aspectul sporului de vechime, clauze inferioare Contractului colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 nu poate fi reținută, față de prevederile art.41 alin.1 și 2 din același contract.
Față de cele ce preced, cum sentința atacată este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în temeiul art.312 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, declarat împotriva sentinței civile nr. 531 din 24 martie2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta EXPORT - IMPORT SRL
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red./25.06.2009
Thred./25.06.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
