Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1044/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1044/

Ședința publică din 13 Iunie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC " & " SA, cu sediul în B, str. - nr.3. județul B, împotriva sentinței civile nr.472 din 20 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul pârâtei-recurente, consilier juridic -, lipsă fiind reclamantul-intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.

De asemenea, se constată că reclamantul-intimat a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare, din care un exemplar se comunică reprezentantului recurentei.

Reprezentantul recurentei nu solicită termen pentru studierea întâmpinării, întrucât a luat la cunoștință conținutul acesteia.

Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.

Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului conform memoriului de la dosar, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 472 din 20 martie 2008, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei & SA B;

-a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4800 lei, reprezentând bonusuri de vânzări cuvenite și neachitate;

-a respins capătul de cerere al acțiunii privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale reclamantului.

În considerentele hotărârii s-a reținut că din actul de la fila 8 dosar rezultă că pachetul salarial al reclamantului avea și o componentă variabilă, în cazul realizării planului de vânzări în proporție de 100%, acesta urmând să primeaqscă încă un salariu fix.

Pârâta nu a negat existența acestor bonusuri și nu a dovedit în condițiile art. 287 Codul muncii că reclamantul nu ar fi îndeplinit atribuțiunile de serviciu sau că a achitat pe seama susnumitului aceste bonusuri.

Legat de obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri de 4500 lei, s-a arătat că evenimentul auto în care a fost implicat reclamantul, nu poate fi apreciat ca fiind un accident de muncă în sensul Legii nr. 319/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta & SA B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate și respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivarea cererii s-a arătat că instanța de fond a aplicat în mod greșit legea, interpretând greșit și actul dedus judecății.

Înscrisul în cauză nu poate fi asimilat unui act adițional la contractul individual de muncă a reclamantului, este semnat de un fost angajat al punctului de lucru B, ce nu poate antrena răspunderea angajatorului, întrucât nu emană de la organele statutare de conducere, ce au dreptul să decidă cu privire la raportul de muncă, în conformitate cu actul constitutiv și cu Legea nr. 31/1990.

Reclamantul a înțeles să ceară drepturi de natură salarială de la un punct de lucru din B, fără personalitate juridică.

Prin întâmpinarea depusă la 6 iunie 2008 reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304/1 și art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul declarat este fondat, în sensul celor ce urmează:

Contractul individual de muncă al reclamantului încheiat cu societatea pârâtă (fila 4 dosar fond) și actul adițional (fila 7 dosar fond) stipulează doar salariul de bază lunar al reclamantului, fără a se face referire la alte sporuri, adaosuri sau bonusuri.

Într-adevăr, actul emis la data de 12 iulie 2002 și semnat de Coordonatorul Regional de prevede că pachetul salarial are și o componentă variabilă conform rezultatelor obținute; în cazul realizării targetului în proporție de 100% componenta variabilului este încă un salariu fix. (fila 8 dosar fond).

Reclamantul susține de fapt că acest act reprezintă un act adițional la contractul individual de muncă, prin care s-a modificat salariul.

Pornind de la dispozițiile art. 16 din Codul muncii, părțile pot face dovada prevederilor contractuale prin orice mijloc de probă.

În fața primei instanțe pârâta a contestat pretențiile reclamantului și față de motivele invocate în cererea de recurs, instanța apreciază că se impune completarea probatoriului administrat.

Astfel, se vor face verificări suplimentare, prin orice mijloace de probă, privind înscrisul de la fila 8 dosar fond, pentru a se stabili dacă a intervenit un acord de voință între părți în sensul stipulat, dacă actul a fost încheiat de reprezentantul legal al societății la data respectivă.

De asemenea, se va verifica dacă în perioada menționată s-a realizat targetul în proporție de 100% de către reclamant și se va determina cadrul procesual sub aspectul părților.

Văzând că pentru lămurirea acestor chestiuni de fapt este necesar administrarea de noi probe, că fondul cauzei nu a fost cercetat, nefiind stabilită cu exactitate situația de fapt, instanța, ținând seama de Decizia nr. XXI din 12 iunie 2006 Înaltei Curți de Casație și Justiție și art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă, urmează să admită recursul declarat, să caseze sentința civilă atacată și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Harghita.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta & SA, cu sediul în B, str. -. -, nr. 73-75, Clădirea 2000, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 472 din 20 martie 2008 Tribunalului Harghita, pronunțată în dosarul nr-.

Casează sentința civilă atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored:BI/2ex

Jud.fond:;

-30.07.2007-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1044/2008. Curtea de Apel Tg Mures