Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1086/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 1086/2008 -

Ședința publică din 24 iunie 2008

PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel

- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâtul domiciliat în S,-, județul S în contradictoriu cu intimata reclamantă "TRANSILVANIA GENERAL IMPORT EXPORT" - cu sediul în O,- - 2, județul B, împotriva sentinței civile nr. 32 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă - despăgubiri.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurentul pârât - personal, și reprezentantul intimatei reclamante "TRANSILVANIA GENERAL IMPORT EXPORT" - O, consilier juridic, în baza delegației nr. 2902 din 5.05.2008.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, după care:

Recurentul pârât depune la dosar adresa nr. 4253 din 18.05.2005 emisă de intimata reclamantă către recurentul pârât.

Nefiind alte probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris și schimbarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată. Arată în esență că în gestiunea sa nu putea să existe nici minus și nici plus în ce privește existența vitrinelor, cu ocazia primirii acestora în gestiune în avizele de expediere erau înscrise eronat seriile vitrinelor, prin urmare a considerat că se impune înregistrarea în evidență a seriilor înscrise pe obiectele de inventar și nu a celor înscrise în actele de expediere.

Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe, fără cheltuieli de judecată. Învederează că la filele 58 - 82 din dosarul de fond se află listele de inventar din septembrie 2003, din care rezultă atât plusul cât și minusul constatat cu ocazia inventarierii, neexistând nici un fel de erori cu privire la înscrierile din liste, existența vitrinelor fiind dovedită.

CURTEA DE APEL,

Constată că, prin sentința civilă nr. 32 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta "TRANSILVANIA GENERAL IMPORT EXPORT" - O în contradictoriu cu pârâtul și în consecință a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 23.126,59 lei cu titlu de pagube materiale reprezentând lipsă în gestiune, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 132/1.08.1997, pârâtul a fost numit în funcția de director zona C în cadrul unității reclamante, având ca atribuțiuni de serviciu coordonarea întregii activități a unităților depozit din C și Oltenița, așa cum rezultă din decizia de la fila 30 dosar. Prin decizia nr. 327/16.11.1998, pârâtul a fost numit în funcția de director zonă S în cadrul unității reclamante așa cum rezultă din decizia aflată la fila 31.

Conform fișei postului directorului de zonă, aflat la dosar la filele 24 - 28, rezultă că directorul de zonă răspunde de administrarea legală a patrimoniului încredințat din cadrul depozitelor și punctelor de lucru și totodată răspunde de evidența vitrinelor frigorifice, umbrelelor și celorlalte materiale de reclamă avizând cererea pentru materialele de reclamă și răspunde de încheierea și semnarea contractelor de comodat pentru vitrinele frigorifice.

În urma inventarului și controlului de gestiune efectuat de conducerea unității reclamante în perioada 22.04.2005 - 27.04.2005, s-a constatat o lipsă totală în gestiune de 335.078.188 ROL reprezentând contravaloarea a 14 vitrine frigorifice, 37 transpaleți manuali, 3 cărucioare aluminiu, 2 telefoane mobile "" și a unui detector de alcool, așa cum rezultă din procesul verbal de inventariere aflat la dosar.

Din examinarea actelor întocmite cu ocazia inventarului rezultă faptul că pârâtul a participat la efectuarea inventarului, semnând procesul verbal și menționând că inventarul și controlul gestiunii a fost corect efectuat.

Din nota explicativă dată în urma inventarului efectuat, fila 17-18 dosar, pârâtul își recunoaște vinovăția în cauzarea prejudiciului imputat, declarând în mod expres că se consideră vinovat și că va încerca să rezolve aceste probleme cât mai repede posibil.

Față de starea de fapt prezentată și văzând în drept și dispozițiile art. 270 Codul muncii, conform cărora salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vină și în legătură cu munca lor, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a nerespectării sarcinilor de serviciu însușite prin fișa postului, și pe cale de consecință a admis acțiunea conform dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că prejudiciul invocat de societatea reclamantă și constând în contravaloarea a 8 vitrine frigorifice nu este real, pentru că, în fapt, numărul de vitrine frigorifice formând obiectul contractelor de comodat este identic cu numărul de vitrine care i-au fost predate și care apar evidențiate ca mijloace fixe.

Mai arată că ipoteticul prejudiciu este consecința unei erori de evidențiere contabilă a vitrinelor frigorifice, erori care nu îi sunt imputabile.

În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata "TRANSILVANIA GENERAL IMPORT EXPORT" - Oas olicitat respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, apreciind că hotărârea atacată se fundamentează pe probele administrate în cauză.

Verificând recursul prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Inițial, reclamanta intimată a pretins pârâtului recurent despăgubiri în sumă de 24.113,32 lei, reprezentând lipsă în gestiune urmare a inventarelor de control efectuate în perioada 22.04.2005 - 16.10.2005.

Ulterior, în urma unui nou inventar efectuat în data de 12 iunie 2007, reclamanta și-a precizat cuantumul despăgubirilor la suma de 23.126,59 lei.

Având în vedere diferențele constatate cu ocazia inventarelor efectuate în perioadele mai sus evocate, raportat și la actele depuse de recurent (filele 16 - 17 dosar recurs), se impune administrarea de noi probe, eventual a unei expertize în scopul clarificării acestor neconcordanțe, respectiv a problemei existenței sau nu a unui prejudiciu real.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează în temeiul art. 304 indice 1 coroborat cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, să admită recursul și să caseze hotărârea cu trimitere pentru rejudecare la instanța de fond, conform celor de mai sus

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul civil declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 32 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor, ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Pronunțată în ședința publică de azi, 24 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - -

red.

în concept la 1.07.2007

jud.fond. -

dact.

2 ex./8.07.2008.

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Pantea Viorel, Stan Aurelia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1086/2008. Curtea de Apel Oradea