Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1087/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 1087/2008 -

Ședința publică din 24 iunie 2008

PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel

- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanta domiciliată în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 954 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de asigurări sociale - recalcularea pensiei.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurenta reclamantă - personal, lipsă fiind intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, după care:

Recurenta reclamantă semnează cererea de recurs formulată, acoperind astfel nulitatea prevăzută de art. 302 indice 1 alin. 1 lit. d Cod procedură civilă. Depune la dosar copia cărții de identitate seria nr. -.

Nefiind alte probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta reclamantă solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul de a se dispune obligarea pârâtei la plata pensiei de urmaș ce i se cuvine pentru perioada 1 octombrie 2004 - 1 octombrie 2005, fără cheltuieli de judecată, arătând că este îndreptățită să beneficieze de pensie de urmaș întrucât și în prezent este studentă, iar drepturile de pensie se acordă până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

CURTEA DE APEL,

Constată că, prin sentința civilă nr. 954 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins excepția autorității de lucru judecat, precum și contestația formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii B, ără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut că întrucât obiectul prezentei acțiuni îl constituie obligarea pârâtei la plata pensiei de urmaș pe perioada 1 octombrie 2003 - 1 octombrie 2004 și nu anularea deciziei de înființare debit nr. - din 10 noiembrie 2005, excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtă nu subzistă.

Împotriva deciziei de înființare debit nr. - din 10 noiembrie 2005, reclamanta a formulat contestație, care a fost soluționată prin sentința civilă nr. 72/LM/2007 a Tribunalului Bihor și prin care s-a dispus anularea acesteia. La data emiterii deciziei de înființare debit (10 noiembrie 2005), plata pensiei pentru perioada 1 octombrie 2003 - 1 octombrie 2004 fost deja efectuată, acesta fiind și motivul pentru care s-a emis respectiva decizie, considerente față de care instanța a respins acțiunea formulată de, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenta, care a invocat că în fapt a solicitat obligarea pârâtei la plata pensiei de urmaș pentru perioada 1.10.2004 - 1.10.2005, fiind studentă a Facultății de farmacie din O, neavând relevanță că urmează a doua facultate, pensia de urmaș i se cuvine până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

Intimata s-a opus admiterii recursului.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea constată că recursul este fondat.

Este adevărat că în acțiunea introductivă petenta a solicitat pensia de urmaș pentru perioada 2003 - 2004, perioadă pentru care de fapt pensia i s-a acordat, motiv pentru carte curtea apreciază că dintr-o eroare materială cererea a fost formulată pentru o perioadă pentru care petenta nu avea interes să o solicite.

Esențial în cauză este că petenta este studentă, nu împlinise vârsta de 26 ani la data promovării acțiunii, iar dispozițiile art. 66 lit. b din Legea nr. 19/2000 nu limitează numărul facultăților pe care persoana le poate urma, beneficiind de pensia de urmaș.

În concluzie, pentru perioada solicitată, 1.10.2004 - 1.10.2005, petenta era îndreptățită la pensia de urmaș după defuncta sa mamă.

Ordinul Ministerului Sănătății nr. 340/2002 nu poate adăuga la lege, cât timp Legea nr. 19/2000 nu limitează numărul facultăților pe care beneficiarii pensiei de urmaș le pot frecventa.

De altfel, prin sentința nr. 124/CA/2004 a Curții de Apel Oradeaa fost admisă excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 340/2002, constatându-se că acesta contravine prevederilor art. 66 lit. b din Legea nr. 19/2000.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1, raportat la art. 316 și 296 Cod procedură civilă, se va admite recursul petentei, se va schimba în tot sentința de fond și se va admite acțiunea cum a fost precizată, fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 312 alin. 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul civil introdus de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 954 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:

Admite contestația precizată, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Obligă pârâta să-i plătească reclamantei pensia de urmaș aferentă perioadei 1 octombrie 2004 - 1 octombrie 2005.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 24 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - -

red.R

jud.fond. -

dact.

2 ex./11.07.2008.

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Pantea Viorel, Stan Aurelia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1087/2008. Curtea de Apel Oradea