Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1103/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1103/2008
Ședința publică de la 20 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta ( fostă, având ca obiect despăgubire, împotriva sentinței civile nr.617/3.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta pârâtă ). asistată a avocat -, intimatul pârât - și avocat pentru intimata reclamantă .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care mandatarele celor două părți învederează instanțe că nu mai au cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara recurentei pârâte solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei pentru motivele formulate în scris, pe care le susține și oral. Cu cheltuieli de judecată.
Mandatara intimatei reclamante depune la dosar concluzii scrise. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond pentru motivele arătate în concluziile scrise. Cu cheltuieli de judecată justificate cu chitanța de la dosar.
Intimatul pârât - solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, achiesând la concluziile mandatarei recurentei pârâte.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea de dreptul muncii înregistrată la 03.12.2007 formulată de reclamanta " " în contradictoriu cu pârâții și căsătorită, s-a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 27600,29 lei reprezentând contravaloare prejudiciu material cauza prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că pârâții au fost angajații societății în funcția de manager teritorial și respectiv agent de vânzări. Raportat la atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului, pârâta căsătorită a vândut clientului M mărfuri în valoare totală de 6021,29 lei pentru care a emis chitanțele nr.- și nr.-, însă nici până în prezent suma de bani încasată nu a fost predată societății, potrivit regulilor interne în domeniu.
De asemenea, în 12.12.2006 s-a livrat marfa identificată în avizul nr.-/12.12.2006, în valoare totală de 39.237,26 lei, care a fost distribuită la clienți, mai puțin traversa de în valoare de 527,74 lei care a fost returnată, însă facturile fiscale întocmite au fost numai pentru suma de 20.525,49 lei, rezultând o diferență nefacturată de 18.184,03 lei la care se adaugă TVA de 3454,97 lei, total 21.639 lei, ce reprezintă prejudiciu adus prin nefacturarea integrală a mărfii. Consideră că vinovați pentru aceste fapte sunt atât agentul de vânzări menționat, dar și șeful ierarhic superior, care avea sarcina de a coordona și supraveghea activitatea agenților de vânzări și de a întocmi rapoarte în acest sens.
În drept a invocat dispozițiile art.270, 271 Codul muncii, susținând că dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se determină proporțional cu salariul net avut la încetarea activității.
În probațiune a anexat contractele individuale de muncă, fișe de post, adrese, tichete recomandate și chitanțe.
Prin întâmpinare, pârâții s-au opus admiterii acțiunii, arătând în esență că și-au încetat activitatea din 15.04.2007, ocazie cu care au predat actele și inventarul avut în primire și nu s-au constatat nereguli, că acuzațiile aduse sunt nereale, doar pentru că și-au deschis o societate cu același obiect de activitate, iar chemarea în judecată a pârâtului este vădit șicanatoare, el neavând decât funcția de agent comercial. Pe de altă parte, consideră că în speță nu sunt întrunite elementele răspunderii patrimoniale și în nici un caz în dreptul muncii nu operează răspunderea solidară.
În apărare au solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială, expertiză contabilă.
Prin sentința civilă nr.617/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta " " în contradictoriu cu pârâta căs. și ca urmare aceasta din urmă a fost obligată să achite reclamantei suma de 21639 lei cu titlu despăgubiri și au fost respinse celelalte pretenții.
S-a respins acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul.
S-au compensat cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reținut că pârâtul a fost angajatul pârâtei în perioada 8.09.2003 - 16.04.2007 ca agent comercial, iar pârâta în perioada 1.07.2005 - 16.04.2007 în funcția de agent vânzări.
În privința pârâtei s-a reținut că întocmea facturi, iar pentru marfa expediată s-au întocmit facturi în sumă totală de 20525,49 lei din totalul valorii mărfii de 39.237,26 lei, la poziția traversă restituindu-se marfă în valoare de 527,74 lei, astfel că a rămas o diferență nefacturată de 21.639 lei (inclusiv TVA).
S-a reținut astfel având în vedere și raportul de expertiză întocmit în cauză că pentru neîntocmirea facturilor răspunderea revine pârâtei, iar în lipsa acestor documente nu este posibilă recuperarea contravalorii mărfurilor de la beneficiar.
În ceea ce-l privește pe pârâtul, s-a avut în vedere că atribuțiile sale de coordonare și control al agenților de vânzări erau colaterale sarcinilor propriu-zise de facturare și nu se poate reține o legătură directă cu prejudiciul produs.
În drept s-au reținut dispozițiile art.270 Codul muncii, art.274 și 276 Cod pr.civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta solicitând, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare și, în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
S-au solicitat cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
În expunerea de motive arată că în calitatea sa de agent de vânzări făcea comenzi și căuta clienți, etc. distribuirea mărfii făcându-se de către cei care transportau marfa, iar marfa nepredată era predată gestionarei unității care întocmea aviz de returnare.
În privința mărfii expediate în 12.12.2006, arată că nu a fost prezentă nici la încărcarea mărfii și nici la eliberarea avizului de expediere, iar transportul s-a efectuat cu o mașină închiriată de la o altă firmă, care a pus la dispoziție și șoferul.
Menționează că nu cunoaște câtă marfă a adus înapoi acest șofer și că uzanța în societate era ca după returnarea mărfii, să confrunte marfa cu avizul de însoțire, după care, pe baza unui bilet, agenții de vânzări întocmeau facturile.
Dacă datele din acest bilet erau eronate, susține că răspunderea îi revine gestionarei care le dădea biletul și eventual șoferului care a predat marfa.
Mai invocă faptul că expertul a reținut în concluziile raportului că în societate nu s-a înregistrat un minus în inventar la finele anului 2006 și că există un sistem defectuos de circulație a documentelor.
În drept invocă art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă, art.312 Cod pr.civilă și art.274 Cod pr.civilă.
Societatea reclamantă nu a depus întâmpinare, ci doar concluzii scrise (17-19), prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea dispozițiilor sentinței atacate.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea apreciază rec de față ca fondat, urmând a-l admite în temeiul art.312 Cod pr.civilă, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.:
Potrivit art.270 (1) Codul muncii:
"Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor."
Rezultă, așadar, că pentru antrenarea răspunderii patrimoniale trebuie întocmite cumulativ următoarele condiții: fapta culpabilă, vinovăția, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și calitatea de salariat a persoanei.
Pârâta recurentă, căsătorită a avut raporturi de muncă cu societatea reclamantă în baza nr.99/1.07.2005, raporturi care au încetat la 16.04.2007 în baza deciziei nr.1/4.04.2007, conform art.79 alin.1 Codul muncii.
Conform fișei postului aceasta, în calitate de agent de vânzări, avea printre altele și activități cum ar fi: promovarea vânzărilor tuturor produselor firmei, coordonarea vânzărilor cu toate celelalte departamente ale firmei, cunoașterea activităților concurenței, obținerea de comenzi, încasarea facturilor la timp, asigurarea prezenței produselor firmei în magazine, asigurarea rotației corecte a stocurilor, ducerea la îndeplinire a sarcinilor de serviciu, stabilite de șeful ierarhic, cât și activități zilnice cheie, cum ar fi: introducerea produselor firmei în toate magazinele, culegerea și comunicarea informațiilor, asigurarea de servicii de calitate superioară către clienți.
Deci, nu rezultă că între activitățile pârâtei ca și agent vânzări aceasta ar fi avut și obligații privind urmărirea cantității de marfă încărcată pentru a fi distribuită în magazine și nici pe cea de urmărire și confruntare a calității mărfii returnate de către șoferii distribuitori cu avizul de însoțire a mărfii.
Așa cum reiese din probatoriul testimonial administrat în cauză în persoana gestionarei (129-130 dosar fond)) practica în societate era că șoferul pleacă cu marfă și cu aviz de însoțire a acesteia, iar la întoarcere, lista cu marfă predată se prezintă gestionarului care o confruntă cu avizul de însoțire, pentru ca ulterior să fie predată agenților de vânzări, cum este cazul pârâtei, în scopul de a întocmi facturile., pentru marfa restituită, întocmește un aviz de retur cu care se încarcă în gestiune. În privința mărfii în litigiu declară însă că fiind restituită doar o traversă, a omis să întocmească avizul de retur. Mai menționează că nu a fost facturată toată marfa și că nu-și poate explica de ce nu au fost întocmite facturile pentru toată marfa livrată.
Coroborând cele până în prezent expuse reiese că pârâta pe lângă faptul că nu avea atribuții de predare a mărfii și de preluare a celei nedistribuite, nu întocmea facturi decât pe baza celor cuprinse în lista pe care i-o preda și care cuprindea marfa predată, alături de avizul de însoțire a mărfii.
Nu-i poate fi imputată deci vreo omisiune sau vreo eroare în întocmirea facturilor față de maniera de lucru din societate, cu atât mai mult cu cât pentru marfa în litigiu a recunoscut că a omis să întocmească aviz de returnare, și cu atât mai puțin i se poate reține vreo culpă.
Mai mult decât atât, din cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert contabil (80-86), se desprinde concluzia unui circuit defectuos al documentelor în firmă, precum și nereflectarea în documentele societății a mărfii restituite, astfel că nu se poate duce la concluzia clară că mărfurile în cauză au fost sau nu restituite gestiunii și deci nu mai trebuiau facturate.
În plus de aceasta, tot expertul concluzionează că la inventarul de la sfârșitul anului 2006 NU se înregistrează minus în inventar la nivelul societății.
Deci, pretinsa pagubă nu există, ori în lipsa unui prejudiciu cert și real răspunderea patrimonială a unui salariat nu poate fi antrenată.
Față de toate aceste aspecte, se reține că în cauză nu sunt întrunite cumulativ toate condițiile obligatorii a fi îndeplinite potrivit art.270 Codul muncii pentru ca pârâta să poată fi obligată la plata vreunei sume de bani cu titlu de despăgubiri.
În consecință, Curtea va admite recursul său și va modifica în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulată de societate împotriva sa.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Ca o consecință a admiterii recursului, potrivit art.274 Cod pr.civilă, intimata reclamantă va fi obligată să plătească recurentei suma de 3925 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs reprezentând onorariul de avocat, respectiv 3600 lei și contravaloarea raportului de expertiză în cuantum de parte, având în vedere că acesta a fost efectuat atât în beneficiul său cât și al pârâtului, iar acestuia din urmă i-a profitat proba, dar nu a promovat recurs față de dispoziția de compensare a cheltuielilor de judecată din sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, ca fondat, recursul declarat de pârâta ). împotriva sentinței civile nr.617/3.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nrt-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge sentința civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtei )..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Obliga intimata să plătească recurentei suma de 3925 lei, cheltuieli de judecată în fond și în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.11.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Thred. 2 ex.
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Monica Maria Mureșan, Nicoleta Vesa
