Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1173/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1173/R/2009
Ședința publică din data de 12 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Laura Dima
JUDECĂTOR 3: Ioan Daniel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta și de reclamantele, și împotriva sentinței civile nr. 199 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, având ca obiect litigiu de muncă - despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantele și asistate de avocat - în reprezentarea și a celorlalți reclamanți și reprezentantul pârâtei - - - consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta pârâtei depune la dosar întâmpinare comunicând un exemplar reprezentantei reclamanților care de asemenea depune concluzii scrise arătând că nu are de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea recursului declarat de aceștia, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar. Arată în esență că în mod nelegal prima instanță s-a pronunțat asupra acordării de despăgubiri civile apreciind că acestea pot fi solicitate pe calea dreptului comun, instanța specializată de litigii de muncă neputându-le acorda.
Reprezentanta societății pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat, prima instanță înn mod corect respingând cererea reclamanților de acordare a despăgubirilor civile.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 199 din 26 ianuarie 2009, pronunmțată de Tribunalul Clujs -a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva pârâtei D A, jud.C, pârâta fiind obligată să achite reclamanților câte 20.000 lei pentru fiecare, reprezentând daune morale.
S-a respins capătul de cerere privind daunele materiale.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că antecesorii reclamanților au suferit la data de 20.06.2005, ora 21,40, un accident de muncă în sala pompelor din cadrul secției, la demontarea reper de vehiculare a pastei de celuloză din tancul de stocare spre separatorul de corpuri grele. Accidentul a fost adus de îndată la cunoștința conducerii și pârâta a demarat imediat procedura de informare a Inspecției.
Accidentul a fost cercetat de Inspecția din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei fiind încheiat procesul verbal de cercetare nr. 2492/27.07.2005, la punctul 13 reținând că persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale sunt victimele decedate și mai multe persoane care au fost și sancționate contravențional
Legislația elaborată în domeniul sănătății și protecției muncii asigură transpunerea directivelor europene, păstrând principiile de bază ale acestora. Politica și direcțiile de acțiune privind activitate a de protecție a muncii sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, funcția de control al respectării legislației fiind îndeplinită de Inspecția.
Baza reglementărilor privind accidentele de muncă o constituia la data producerii accidentului Legea protecției muncii nr. 90/1996, cu Normele Metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea și evidența accidentelor de muncă.
Legea definește cadrul organizatoric al protecției muncii și responsabilitățile privind coordonarea și controlul acestei activități, transpunând Directiva cadru 89/391/ CEE.
Legea protecției muncii nr. 90/1996 definește accidentul de muncă ca fiind vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia se desfășoară activitatea, și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile, invaliditate ori deces.
Accidentele sunt evenimente neașteptate, neprevizibile și necontrolate care au ca rezultat lezarea integrității fizice a muncitorilor și/sau distrugeri de bunuri materiale.
Mai mult chiar, prin art. 1 din Legea nr. 346 din 5 iunie 2002 - privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale se statuează că asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat și cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecția sociala împotriva riscurilor profesionale ca pierderea, diminuarea capacității de muncă și decesul ca urmare a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, la art. 5 lit. a fiind precizat că sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii persoanele care desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, inclusiv funcționarii publici.
Instanța a reținut că pârâta, potrivit art. 15 al procesului-verbal de cercetare, a fost cea care a înregistrat și raportat accidentul de muncă colectiv.
Potrivit prevederilor art. 269 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul.
Referitor la prejudiciul suferit de reclamanți, instanța a reținut în primul rând că acesta se datorează accidentului de muncă de care se fac vinovați atât antecesorii decedați cât și pârâta, culpa fiind comună și fiind reținută ca atare de Inspecția în cadrul cercetării efectuate.
Potrivit acestei culpe comune, pârâta a plătit concediile medicale ale angajaților victime ale accidentului colectiv de muncă pe perioada incapacității temporare de muncă și a achitat pentru aceștia sumele către bugetul asigurărilor de sănătate corespunzătoare.
Referitor la despăgubirile civile solicitate, instanța le-a respins având în vedere că acestea se pot solicita pe cale dreptului comun, instanța specializată de litigii de muncă nefiind competentă a le soluționa.
Cu privire la daunele-morale, doctrina a adoptat multiple criterii de determinare și clasificare a prejudiciului nepatrimonial. Pentru acordarea daunelor-morale este necesară administrarea unor probe corespunzătoare care să contureze dimensiunea suferințelor, întinderea prejudiciului moral la care reclamanții au fost supuși. Având în vedere prevederile art. 39 din Codul muncii care stipulează că angajatul are dreptul la securitate și sănătate în muncă și faptul că prin pierderea prematură a antecesorilor, prin accidentul colectiv de muncă, instanța a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la repararea prejudiciului moral cauzat, astfel că a admis acest petit.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta și reclamanții.
Pârâta D, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate ca fiind nelegală și în consecință respingerea în totalitate a pretențiilor formulate de reclamanți.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a încalcăt prevederile obligatorii ale Deciziei nr. XL (40) din 7 mai 2007, pronunțată de Inalta C de Casație și Justiție-Secțiile Unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție prin care s-a statuat că în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
Din contractul colectiv de muncă și din contractele individuale de muncă ale foștilor salariați, rezultă că nu există clauze exprese privind acordarea daunelor morale, însă instanța a nesocotit prevederile deciziei susmenționate și a obligat pârâta la plata daunelor morale.
Arată că în mod greșit instanța a reținut culpa comună a societății pârâte și a antecesorilor decedați ai reclamanților, societatea nu are nici o culpă în producerea accidentului de muncă, dimpotrivă, culpa producerii acestui accident aparține victimelor decedate și.
Lipsa culpei societății rezultă în mod clar din Procesul-verbal de cercetare nr. 2492/27.07.2005 întocmit de Inspecția, potrivit căruia singurele cauze ale producerii accidentului colectiv de muncă sunt cele arătate la pct.11.0 din p/v de cercetare, însă pentru acestea societatea nu a fost făcută răspunzătoare și nu s-a constatat vreo culpă a societății în ceea ce privește încălcarea prevederilor care au condus la producerea accidentului. Dimpotrivă, din acest proces-verbal rezultă culpa victimelor decedate și (antecesorii reclamanților), care au fost găsiți răspunzători pentru producerea accidentului.
De asemenea, culpa victimelor decedate rezultă și din actele de cercetare și urmărire penală întocmite de către Parchetul de pe lângă Judecătoria D e
Mai arată că instanța le-a acordat despăgubiri și reclamanților (fiica a victimei decedate și (fiu al decedatului ), (ambii fiind majori, căsătoriți și angajați în muncă), motivând că aceștia îl au în întreținere pe - tatăl victimei decedate -, deși aceștia nu au făcut dovada în nici un fel că l-ar fi avut în întreținere pe acesta.
Reclamanții, prin recursul lor solicită modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulată.
În motivarea recursului au arătat că în mod nelegal instanța de fond s-a pronunțat asupra acordării de despăgubiri civile, apreciind că acestea se pot solicita pe calea dreptului comun, instanța specializată de litigii de muncă neputându-le acorda.
Despăgubiri civile au fost pretinse avându-se ca temei legal art. 269 alin. 1.muncii, care obligă angajatorul la despăgubirea angajatului în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu.
Culpa angajatorului raportată la producerea accidentului colectiv de muncă a fost reținută în mod corect de către instanța de fond, însă într-o manieră contradictorie s-a apreciat că instanța nu poate acorda daunele materiale solicitate, justificate prin ansamblul probator administrat.
Apreciază că refuzul acestei instanțe de a soluționa cererea formulată încalcă dreptul reclamanților la un proces echitabil, astfel cum acesta este consacrat atât de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin art. 6 pct. 1, cât și de art. 21 din Constituția României, mai exact a unei componente esențiale a acestui drept - liberul acces la justiție.
Mai arată că în fața instanței civile ar fi obligați să timbreze acțiunea formulată, ceea ce ar constitui o discriminare de natură să încalce temeiurile de drept la care au făcut referire anterior. Atâta timp cât însăși victimele în viață ale accidentelor de muncă sunt scutite de obligația achitării taxei de timbru, descendenții victimelor decedate, care în acest caz acționează în calitate de continuatori ai personalității juridice a antecesorilor lor, nu pot fi supuse unor atare obligații. Mai mult, instanțele specializate de dreptul muncii soluționează cauzele cu celeritate raportat la instanțele civile, ceea ce ar constitui o altă discriminare raportându-se la aceleași prevederi legale.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită în parte recursul pentru următoarele considerente:
Cât privește recursul pârâtei, aceasta invocă, relativ la plata daunelor morale, Decizia nr. XL (40) din 7 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Curtea reține că, ulterior acestei decizii, prin Legea nr. 237/2007, art. 269 alin. (1) din Codul muncii, a fost modificat iar forma actuală a textului permite și repararea prejudiciului moral chiar dacă contractul colectiv de muncă ori contractele individuale de muncă ale foștilor salariați, nu prevăd clauze exprese privind acordarea daunelor morale.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța a reținut culpa comună a societății pârâte și a antecesorilor decedați ai reclamanților, deoarece societatea nu are nici o culpă în producerea accidentului de muncă, dimpotrivă, culpa producerii acestui accident aparține victimelor decedate și.
Curtea reține că susținerea nu poate fi primită deoarece din Procesul-verbal de cercetare nr. 2492/27.07.2005 întocmit de Inspecția, rezultă încălcarea unor prevederi care au condus la producerea accidentului și de către persoane cu funcții de conducere.
Recurenta omite să menționeze și constatările de la pct. 12 din procesul verbal pentru care vinovate se fac persoanele cu funcții de conducere indicate la pct. 13, și recurenta - -, menționată nominal la pct. 13. Prin urmare în mod corect s-a reținut culpa comună.
Recurenta susține că instanța le-a acordat despăgubiri și reclamanților (fiica a victimei decedate și (fiu al decedatului ), (ambii fiind majori, căsătoriți și angajați în muncă), motivând că aceștia îl au în întreținere pe - tatăl victimei decedate -, deși aceștia nu au făcut dovada în nici un fel că l-ar fi avut în întreținere pe acesta.
Acest aspect rămâne a fi analizat de către instanța de fond în rejudecare ca și raporturile de succesiune între reclamanți și persoanele decedate.
Reclamanții, prin recursul lor au arătat că în mod nelegal instanța de fond s-a pronunțat asupra acordării de despăgubiri civile, apreciind că acestea se pot solicita pe calea dreptului comun, instanța specializată de litigii de muncă neputându-le acorda.
Curtea reține că recursul este întemeiat cu privire la acest aspect, instanța de fond fiind competentă a judeca cauza, deoarece prejudiciul moral sau material rezultat dintr-o faptă petrecută în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, poate fi solicitat de către persoana prejudiciată sau de către succesorii acesteia, în cazul în care a decedat din cauza faptului prejudiciabil sau independent de acesta, drepturile și acțiunea existând în patrimoniul persoanei prejudiciate și fiind transmisibilă.
Natura cauzei nu este dată de persoana care formulează acțiunea, anume persoana prejudiciată sau moștenitorii acesteia, ci de raportul juridic dedus judecății iar natura acestui raport nu se schimbă în funcție de persoana care formulează acțiunea, respectiv nu se poate susține că este un raport de muncă dacă persoana prejudiciată în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul a formulat acțiunea și că ar fi un raport civil dacă succesorul celui care a fost prejudiciat în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul a continuat sau inițiat acțiunea.
Raportul civil apare doar între persoana prejudiciată și succesorul său, dar acest raport dă doar legitimarea procesuală succesorului iar nu temeiul acțiunii, temei care rămâne tot art. 269 din Codul muncii.
Nu în ultimul rând, dacă instanța a considerat că pretențiile materiale pot fi judecată doar potrivit dreptului comun atunci și daunele morale ar fi avut aceași soartă, dat fiind că nu putea considera că daunele morale au un alt regim decât daunele materiale, cât timp temeiul juridic este același, art. 269 din Codul muncii.
Apoi, dacă tot a considerat că cererea trebuie judecată potrivit dreptului comun, soluția era declinarea la instanța care ar fi considerat că este competentă iar nu respingerea acțiunii.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3 și 5, art. 299 alin. 1 și art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de pârâta - - și de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 199 din 26.01.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o va casa în întregime și în consecință va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe cu privire atât la daunele morale cât și cu privire la cele materiale, pentru a asigura o soluție unitară cauzei, ținând seama de cele expuse mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta - - și de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 199 din 26.01.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și în consecință, trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
de, dactilografiat de Sz.
În 3 ex. la data de 01.06.2009
Judecător fond -, - Tribunalul Cluj
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima, Ioan Daniel
