Despăgubire contencios administrativ. Decizia 121/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR.121
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci
GREFIER-- -
-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă, domiciliată în B, sector 5, str.-.- nr.5, împotriva sentinței civile nr.709/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul SPITALUL ORAȘENESC F, cu sediul în oraș F, jud.B, având ca obiect despăgubire.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 25.02.2008 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 27.02.2008.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 709/21.11.2007 a Tribunalului Brăila, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Spitalul Orășănesc F în contradictoriu cu pârâta și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 50.996 lei reprezentând despăgubiri.
S-a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la acest tribunal sub nr.2688/113/8 iunie 2006, reclamantul Spitalul Orășenesc F cheamă în judecată pe pârâta pentru a fi obligată să plătească suma de 50.996 RON reprezentând cheltuieli suportate de reclamant pentru pregătirea pârâtei ca medic specialist.
Reclamantul susține prin acțiune că a încheiat cu pârâta contractul individual de muncă nr.11 din 7 aprilie 2000, în baza căruia aceasta trebuia să presteze muncă de medic în cadrul instituției reclamante. La aceeași dată - 7 aprilie 2000 - pârâta a semnat actul adițional la contractul de muncă prin care s-a obligat ca după terminarea rezidențiatului (specializarea în domeniul pediatrie) să funcționeze minim 5 ani în această specialitate în cadrul Spitalului Orășenesc În caz contrar, s-a obligat să suporte toate cheltuielile efectuate pentru pregătirea sa ca medic specialist.
Pârâta, după trecerea perioadei de specializare, și-a dat demisia, situație în care reclamantul a emis decizia nr.4/6.02.2006 și promovat acțiunea de față.
Pârâta, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii iar pe fond - respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta se apără, susținând că actul adițional la contractul de muncă l-a semnat ca urmare a constrângerii morale ce a suportat-
În lipsa unui asemenea act adițional nu putea fi admisă la examenul de rezidențiat și nu se putea specializa în domeniul dorit. La semnarea actului adițional nu i-a fost adusă la cunoștință suma sau elementele care să determine suma de plată în cazul când nu s-ar întors să lucreze ca medic specialist la Spitalul Orășenesc
Pârâta mai arată că suma de bani pretinsă prin acțiune a fost de fapt suportată de la bugetul statului, așa cum prevede art.5 al.2 din OUG nr.58/2001. Prin urmare, nu Spitalul Orășenesc F are dreptul să o solicite.
Pe fond, acțiunea nu este fondată, întrucât nu i se poate solicita restituirea salariului pe care l-a primit pentru munca prestată, fără a i se încălca drepturile fundamentale.
Tribunalul, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, a reținut următoarele:
În baza actului adițional din 7 aprilie 2000 la contractul individual de muncă, încheiat între reclamant și pârâtă (-fila 12), cea din urmă s- obligat, ca după terminarea rezidențiatului să funcționeze minim 5 ani în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Orășenesc
În caz de nerespectare a acestei clauze, pârâta s-a obligat să suporte toate cheltuielile legate de pregătirea sa ca medic specialist.
Acest înscris numit "act adițional" are valoarea unui contract, în domeniul dreptului muncii și, fiind legal întocmit, are putere de lege între părțile semnatare.
Apărarea pârâtei în sensul că a fost constrânsă să semneze actul adițional de necesitatea de a se specializa, nu este de natură să lipsească de efecte actul adițional. Pârâta nu a făcut dovezi că voința sa de a contracta a fost alterată, iar actul nu a fost anulat.
Tot pe baza susținerilor părților, tribunalul a mai reținut că, după ce pârâta și-a terminat perioada de rezidențiat și-a dat demisia, determinând angajatorul să o concedieze (-filele 14 și 15).
Urmare a acestui fapt, reclamantul a calculat sumele pe care le-a cheltuit pentru pregătirea pârâtei ca medic specialist și promovat acțiunea de față.
Fiind cunoscut statutul reclamantului de instituție bugetară, fiind finanțat direct de la bugetul statului sau prin Casa de Asigurări de Sănătate, reclamantul are calitatea de ordonator terțiar de credite și titular de buget propriu. Suma de bani solicitată prin acțiune a fost cheltuită de reclamant pentru specializarea pârâtei, în baza reglementărilor ce se găsesc în dispozițiile OUG nr.58/2001 dar și a actului adițional la contractul individual de muncă al pârâtei. În lipsa actului adițional, Spitalul Orășenesc nu ar fi cheltuit suma de 50.996 lei, iar dacă pârâta ar fi respectat obligația de a lucra în cadrul Spitalului Orășenesc ca medic specialist timp de cinci ani după rezidențiat cheltuiala de mai sus ar fi fost recuperată prin serviciile medicale pe care aceasta le-ar fi prestat. Pentru aceste considerente este nefondată excepția invocată în apărare privind lipsa de interes a reclamantului în promovarea acțiunii.
Întrucât pârâta a înțeles să demisioneze, adică să-și exprime în mod clar intenția de înceta raporturile de muncă cu Spitalul Orășenesc F, în mod legal și temeinic angajatorul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor efectuate. Acțiunea reclamantului se întemeiază în drept pe dispozițiile art.270 în referire la art.188 și următoarele din Codul muncii, coroborate cu dispozițiile OUG nr.58/2001 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, stagiarii și activități de cercetare medicală în sectorul sanitar.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
1.a considerat că este întemeiată excepția lipsei de interes a reclamantului.
Astfel, a susținut că reclamantul nu este titularul creanței invocate în prezenta cauză pentru că drepturile salariale ale rezidenților din primii doi ani de rezidențiat se suportă din bugetul Ministerului Sănătății, conform art. 5 alin. 2 din OUG nr. 58/2001.
1. pe fondul cauzei, a precizat că, la data semnării contractului individual de muncă și a actului adițional, 07.04.2000, era în vigoare Ordinul nr. 1214/1993 privind înființarea rezidențiatului ca formă de pregătire în specialitate a medicilor și farmaciștilor, act normativ ce nu prevedea răspunderea materială în sarcina medicului rezident.
Ulterior angajamentului luat la data de 07.04.2000, a intrat în vigoare OUG nr. 259/07.12.2000 care, la data de 19.04.2001 era abrogat explicit de OUG nr. 58/2001 care, la rândul ei, a suferit mai multe modificări.
Astfel, a arătat recurenta că, în prezent, există două cerințe legale în ceea ce privește răspunderea medicului rezident și anume respectarea legislației în vigoare și respectarea normelor Uniunii Europene cu privire la libera circulație a persoanei.
Unica răspundere ce îi revine este asumată în temei contractual, respectiv contractul nr. 11/07.04.2000 completat prin act adițional.
Ori, contractul individual de muncă respectiv actul adițional prevede obligația sa de a suporta toate cheltuielile legale efectuate pentru pregătirea sa ca medic specialist și nicidecum ceea ce a solicitat reclamantul.
A precizat că legea părților-contractele se supun normelor în vigoare de la data semnării respectiv Ordinul nr. 1214/1993, act ce nu stabilește nici un fel de răspundere materială a medicului rezident.
Angajamentul său a fost de a suporta cheltuielile efectuate pentru pregătirea sa ca medic specialist ori cheltuielile reclamantului au fost de rezidențiat.
2. Nu se face o distincție clară între cheltuieli legale efectuate cu pregătirea ca medic specialist și drepturi salariale, fiind inadmisibil și în totală contradicție cu dispozițiile legale în vigoare obligarea unei persoane la restituirea sumelor de bani cu titlu de drepturi salariale primite în contul muncii prestate.
În concluzie, a învederat că sentința recurată este greșit întemeiată în baza reglementărilor OUG nr. 58/2001 iar speța de față nu se întemeiază pe tărâmul juridic al instituției formării profesionale, pentru a fi aplicabile disp. art. 188 și 207 Codul muncii.
Astfel, instanța a pronunțat o hotărâre cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
În drept, a invocat disp. art. 304 indice 1.pr. civilă.
A solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca lipsită de interes și, în subsidiar, ca lipsită de temei legal.
Intimata reclamantă nu s-a prezenta în instanță și nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurentă cât și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că acesta este nefondat față de următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantului, invocată de către recurenta pârâtă, apreciem că în mod corect a fost respinsă de către prima instanță.
Astfel, faptul că fondurile sunt alocate Spitalului de către Ministerul Sănătății sau Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu înseamnă că pârâta nu are nici o obligație de restituire a sumelor cheltuite de reclamanta intimată pentru pregătirea sa profesională, recurenta având raporturi de muncă cu Spitalul Orășenesc
Unitățile bugetare arătate mai sus alocă fonduri pentru plata salariilor, așa cum a învederat recurenta însă, corect, răspunderea materială a pârâtei recurente este față de angajator, cu care are raporturi de muncă și nu față de ceilalți ordonatori de credite, cu atât mai mult cu cât temeiul de drept al acțiunii este art. 270 din Codul muncii, în baza căruia răspunderea materială a salariatului este față de angajatorul său și față de alte persoane, indiferent de faptul că sunt ordonatori principali sau secundari de credite.
Este cert faptul că fondurile au fost alocate într-adevăr, reclamantei intimate de către ordonatorul de credite însă au fost cheltuite de aceasta pentru pregătirea profesională a recurentei astfel că, în mod corect este titularul dreptului pretins.
Afirmația recurentei în sensul că, potrivit notei de calcul depusă la dosarul de fond, s-au efectuat cheltuieli reprezentând drepturi salariale ale recurentei nu o pute reține deoarece din această notă de calcul rezultă că suma reprezintă cheltuieli efectuate de unitate pentru pregătirea ca medic specialist în perioada 17.04.2000-31.12.2005 constând în drepturile salariale primite în perioada școlarizării, și deci este arătat în ce constă prejudiciul adus unității.
Pentru aceste considerente, nu reținem ca fiind întemeiat primul motiv de recurs.
Asupra fondului cauzei, de asemenea, apreciem ca fiind legală și temeinică sentința primei instanțe pentru următoarele motive:
Reținem că recurenta reclamantă a semnat actul adițional la contractul individual de muncă, la data de 07.04.2000.
Chiar dacă actul normativ în vigoare la acea dată (Ordinul nr. 1214/1993) nu prevedea răspunderea materială în sarcina medicului rezident, devin incidente dispozițiile Codului muncii care nu interzic încheierea un act prin care salariatul să își asume anumite obligații, atât timp cât și în cadrul relațiilor de muncă este instituit principiul libertății contractuale.
De altfel, chiar și prin art. 8 din Codul munciis -a instituit principiul consensualismului și al bunei credințe în relațiile de muncă.
Și în materia dreptului muncii se aplică regulile generale specifice ale dreptului civil, cu distincțiile particulare care nu se aplică în cazul de față, potrivit disp. art. 295 din Codul muncii.
Prin art. 969 cod civil este consacrat principiul libertății actelor juridice civile, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Deci, dacă se respectă legea și morala, subiectele de drept sunt libere să încheie convenții sau orice acte juridice.
Unul din efectele acestui principiu este și acela că, în cazul în care încheie un act juridic, părțile sunt libere să stabilească așa cum doresc, conținutul acestuia numai cu condiția să se încadreze în limitele prevăzute de lege.
Așa cum am arătat mai sus clauzele actului adițional nu încalcă în nici un fel dispoziții imperative ale legii
Prin semnarea actului adițional de către recurenta pârâtă și acordul acesteia la suportarea cheltuielilor de școlarizare nu se încalcă nici o prevedere legală imperativă ci este doar o asumare a unei obligații de către recurentă neinterzisă de legea specială în vigoare la acel moment.
Nici Codul muncii nu prevede obligații dar nici nu interzice încheierea de acte juridice prin care părțile să își poată exprima opțiunile.
Din aceste motive nu reținem ca întemeiată nici susținerea recurentei în ceea ce privește dispozițiile legale aplicabile în prezent deoarece analizăm prevederile legale în vigoare la data semnării actului adițional.
Mai mult, acțiunea este întemeiată pe disp. art. 270 din Codul muncii care instituie răspunderea salariaților.
În ceea ce privește afirmația recurentei în sensul că este interzisă munca forțată, arătăm că acest aspect a fost analizat și de către Curtea Constituțională care, prin decizia nr. 271/2005, s-a pronunțat asupra conformității textului art. 195 alin.1, 2 și 3 din Codul muncii cu dispozițiile legii fundamentale.
A arătat Curtea Constituțională că norma prohibitivă nu este absolută ci doar condiționează inițiativa salariatului de a înceta un contract de muncă de suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională și, implicit, de respectarea unei obligații asumate prin act adițional.
Această dispoziție din Codul muncii interzice salariatului doar inițierea încetării contractului de muncă înainte de expirarea timpului prevăzut în actul adițional, în care trebuia să presteze munca în folosul angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea sa profesională. Salariatul nu este ținut cu forța la acel loc de muncă însă, dacă nu își respectă obligația asumată prin actul adițional, poate fi obligat să restituie angajatorului cheltuielile suportate de acesta. În acest mod, nu se încalcă nici una din normele Uniunii Europene.
Nu reținem ca întemeiată nici afirmația recurentei în sensul că au fost efectuate cheltuieli pentru rezidențiat iar angajamentul a fost legat de pregătirea sa ca medic specialist, întrucât din nota de clacul rezultă că se au în vedere cheltuielile efectuate de unitate pentru pregătirea ca medic specialist și nu de rezidențiat.
Chiar dacă în actul adițional nu erau precizat cuantumul cheltuielilor, arătăm că această creanță este determinabilă, fiind specificat "cheltuieli legale efectuate pentru pregătirea ca medic specialist" (fila 12 din dosarul de fond).
Ori, dacă pregătirea a avut loc în anii 2000-2005, nu era nicidecum posibilă cuantificarea unei sume prin actul adițional întocmit în anul 2000.
Referitor la distincția între cheltuielile efectuate cu pregătirea ca medic specialist și drepturi salariale, apreciem că suma solicitată de intimată reclamantă este echivalentă cu drepturile salariale încasate pe perioada rezidențiatului, proporțional cu perioada nelucrată.
În consecință, în baza disp. art. 312 alin. 1.civilă Cod Penal, se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă, hotărârea instanței de fond fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, domiciliată în B, sector 5, str.-.- nr.5, împotriva sentinței civile nr.709/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/ 3.04.2008
FOND: -
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Ion Ioneci
