Despăgubire contencios administrativ. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 122
Ședința publică de la 06 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Pașcan
JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu
JUDECĂTOR 3: Niculina Țiț
Grefier - -
******************************
La ordine au venit spre soluționare recursurile promovate de pârâtul, și de reclamanta. TRANSPORT AIî mpotriva sentinței civile nr.1425/AC/05 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, s-a constatat lipsa părților.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța având în vedere că recurentul-pârât are apărător angajat, lasă cauza la a doua strigare pentru a da apărătorului recurentului posibilitatea de a se prezenta în instanță.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă pentru recurentul-pârât lipsă, av., lipsă fiind reprezentantul recurenteiu-reclamante.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Av. având cuvântul cu privire la recursul reclamantei arată că acesta este tardiv, hotărârea de fond este dată cu recurs în 5 zile de la pronunțare. Recursul apare ca fiind declarat la data de 26.11.2007. Având însă în vedere că reclamanta a fost lipsă la instanța de fond, termenul de declarare a recursului trebuia să fie de 5 zile de la comunicare și nu de la pronunțare.
Cu privire la recursul pârâtului solicită admiterea acestuia, casarea hotărârii și respingerea excepției. Pârâtul arată că dispozițiile aplicabile sunt cele ale art.101 și 73 din Legea 105/1992.
Părțile prin consens au prevăzut o competență teritorială alternativă. Analizându-se art.102 lit.b teza a II a și art.72 din /1992 rezultă că există suficiente elemente care arată că există legături mai puternice cu statul român, având în vedere că, contractul de muncă a fost încheiat în țară. Astfel în cauză este competentă legea română pentru soluționarea litigiului dintre părți.
Nu solicită cheltuieli de judecată, însă precizează că pârâtul a efectuat o serie de cheltuieli cu procesul de față, iar partea care a chemat în judecată pârâtul a ales corect competența instanței române de a soluționa cauza, astfel că toate cheltuielile efectuate de reclamantă în cauză, urmează a fi puse în sarcina acesteia.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea adresată instanței, reclamanta Compania Transport cu sediul în 13048 Club.310 localitatea sat a chemat în judecată pârâtul pentru a fi obligat la plata sumei de 17.000 USD, reprezentând daune, urmare a nerespectării contractului individual de muncă.
Prin sentința civilă nr. 875/11.05.2007 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.
În pronunțare s-au avut în vedere dispozițiile art. 284 (2) Codul muncii, întrucât reclamanta și-a indicat ca sediu procesual ales - cabinet avocat ales -localitatea
Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs - soluționat prin decizia civilă nr. 675 și prin care s-a dispus trimiterea cauzei pentru a se cerceta fondul excepției de necompetență, întrucât, în cauză este în discuție un raport de elemente de extraneitate.
Pe rolul Tribunalului Bacău cauza s-a înregistrat la nr-.
Instanța, în condiții de procedură completă, a pus în discuție excepția necompetenței instanțelor românești de a soluționa cauza, raportat la dispozițiile art. 102, 157 din Legea 105/1992.
Prin sentința civilă nr.1425/D/2007 a fost admisă excepția necompetenței instanțelor române și în consecință a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul.
S-a reținut de către instanță că potrivit dispozițiilor art. 102 din Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat: contractul de muncă este supus, dacă legile nu au convenit altfel, legii statului pe al cărui teritoriu:
a - salariatul își îndeplinește în mod obișnuit munca, în temeiul contractului, chiar dacă este temporar detașat într-un alt stat;
b - se află sediul întreprinderii care a angajat salariatul, dacă acesta își îndeplinește munca, prin natura funcției sale, în mai multe state, în cazul în care totuși există legături mai puternice ale contractului de muncă cu un alt stat, devine aplicabilă legea acestuia.
Analizând conținutul contractului individual de muncă, aflat la fila 5 dosar - s-a constatat că executarea contractului este supusă legislației americane întrucât pârâtul urma să își desfășoare activitatea pe teritoriul acestui stat, unde, de altfel, se află și sediul societății angajatoare.
Instanța a înlăturat susținerile reclamantei că părțile au convenit în ce privește legislația aplicabilă executării raporturilor de muncă, reținând următoarele:
Potrivit anexei la contractul de muncă, respectiv contractul de garanție imobiliară încheiat la 16.03.2006 - filele 6-7 dosar -, părțile au prevăzut la art. 2 "Prezentul contract produce efecte juridice și poate fi urmărit atât pe teritoriul statului american cât și pe teritoriul statului român".
Instanța a apreciat că părțile au ales ca executarea contractului de garanție imobiliară să poată fi urmărit pe teritoriul celor două țări - în condițiile art. 73, 74, 75 din Legea 105/2002 și nu legea aplicabilă privind executarea contractului individual de muncă.
Instanța, având în vedere cele reținute, a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 157 din Legea nr. 105/2002, potrivit căruia "instanța sesizată verifică, din oficiu, competența sa de a soluționa procesul privind raporturile de drept privat și, în cazul în care constată că nu este competentă, nici ea și nici o altă instanță română, respinge cererea ca nefiind de competența instanțelor române."
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.
Cu privire la recursul reclamantului Compania " Transport ", Curtea a pus în discuția părților tardivitatea acestuia. S-a reținut astfel că potrivit dovezii de comunicare a sentinței (fila 7 dosar) rezultă că reclamanta a primit această hotărâre la data de 2.XI.2007, iar recursul a fost expediat prin poștă la data de 20.XI.2007 (fila 12 dosar) după expirarea termenului prevăzut de art.301 Cod procedură civilă, acesta urmând în consecință, a fi respins ca tardiv.
În ceea ce privește recursul pârâtului acesta a fost declarat în termen și motivat astfel:
Recurentul critică sentința ca fiind nelegală și netemeinică, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.101, 102 și art.73, coroborate cu art.77 Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat.
În dezvoltarea motivului se arată că s-a stabilit greșit necompetența instanțelor românești, fără a se avea în vedere principiul autonomiei de voință al părților, ce se desprind din contract, legăturile cele mai strânse fiind cu statul român, sub acest aspect ambele părți fiind de acord solicitând judecarea cauzei.
O altă critică vizează omisiunea instanței de a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată.
Curtea, urmează a admite recursul pârâtului, pentru următoarele considerente:
Între părți s-a încheiat contractul de muncă din 15.02.2006, contractul conținând un element de extraneitate vizând angajatorul și locul desfășurării activității.
Fiind astfel aplicabile dispozițiile Legii 105/1992, cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, situație reținută de astfel și de prima instanță, aceasta avea însă mai întâi a stabili instanța competentă și apoi legea aplicabilă fondului litigiului.
Sub acest aspect însă instanța s-a preocupat doar de a analiza legea aplicabilă din punct de vedere material, concluzionând însă sub aspect procedural asupra competenței.
Din această perspectivă, se va reține că potrivit art.148 Legea 105/1992, instanțele judecătorești române sunt competente, în condițiile prevăzute, să soluționeze procesele dintre o parte română și o parte străină. Potrivit art.149 instanța română este competentă dacă pârâtul are domiciliul în România. Din actele dosarului, rezultă cu certitudine că recurentul pârât domiciliază în România.
Părțile în contract nu au ales o competență anume astfel încât având în vedere și dispozițiile art.101, 102, cu trimitere la art.73, 77 Legea 105/1992 Curtea, va admite recursul și conform art.312, 5 Cod procedură civilă va casa sentința și reținând sub aspectul competenței jurisdicționale competența Tribunalului Bacău, va trimite cauza acestei instanțe pentru judecarea fondului litigiului.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, față de soluția pronunțată de casare cu trimitere, instanța urmând a soluționa cauza, va soluționa în consecință și cererile privind plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul promovat de COMPANIA TRANSPORT. AIî mpotriva sentinței civile nr.1425/AC/05 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Admite recursul promovat de pârâtul, declarat împotriva aceleiași sentințe civile.
Casează sentința recurată și trimite cauza la ribunalul Bacău pentru judecarea fondului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
Pt. grefier aflat în
GREFIER SECȚIE,
Red. /
Red.
Tehnored. /3 ex.
21/25.02.2008
Președinte:Elena PașcanJudecători:Elena Pașcan, Camelia Viziteu, Niculina Țiț
