Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1271/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1271/2008-
Ședința publică din 23 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de contestatorul din S M, B-dul. -, nr.11,.15, Cod poștal -, jud. S M, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.171/LM din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurentul contestator personal, lipsă fiind partea intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 18.06.2008 prin registratura instanței a parvenit la dosar întâmpinare din partea intimatei, la care se află anexată copia sentinței civile nr.171/LM din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, după care:
La întrebarea instanței, recurentul contestator arată că nu are probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul contestator solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, fără cheltuieli de judecată. În motivare arată că, începând cu luna august i s-a dat sporul de 45 %, dată de la care trebuia să i se acorde indemnizația majorată cu 30 % și sporul de vechime de 25 %. Reactualizarea pensiei trebuia făcută începând cu data de 01 aprilie 2006 când a intrat în vigoare OUG. 27/2006 și nu cu data de 1 ianuarie 2007, iar plata la 31 decembrie 2006. Arată că, trebuia să i se acorde tot cu data de 1 aprilie 2006, sporul de vechime de 25 %, ca urmare a faptului că are o vechime în munca de procuror de 45 ani. Aceste indemnizații și sporul de vechime trebuie avute în vedere la calcularea și acordarea pensiei.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.171/LM din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatorul. în O str. - nr.3/A, jud. B cu reședința în S M,-/15 jud. S M în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul in O-. jud. B, fără cheltuieli de judecată. Prin încheierea din 31 martie 2008, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.171/LM/2008 a Tribunalului Bihor, în sensul că în minuta sentinței se va trece " respinge contestația" în loc de "admite contestația", cum greșit s-a consemnat.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatorul și-a desfășurat activitatea de procuror inspector la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA până la data de 2.12.2004, dată la care a fost înscris la pensie de serviciu prin decizia nr.-/23.12.2004.
Prin decizia cu același număr din data de 3.04.2007, intimata ținând cont de disp.85 din Legea 303/2004 conform cărora pensia se actualizează în raport cu media veniturilor realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor și procurorilor în activitate, a dispus majorarea pensiei contestatorului începând cu data de 1.01.2007.
Pe considerentul că majorarea salarială a magistraților a avut loc la data de 1.04.2006, contestatorul invocând disp. art. 4. al.2 din OUG. 27/2006 conform cărora indemnizația de încadrare majorată potrivit al.1, se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în funcțiile prev. la al.1, a apreciat că majorarea pensiei trebuia să se facă începând cu data de 1.04.2006 și nu cu data de 1.01.2007, fiind astfel prejudiciat cu suma de 8.856 RON.
Conf. art. 85 al.2 din Legea 303/2004 (astfel cum era în vigoare la data de 1.04.2006 dată la care s-a făcut majorarea salariilor magistraților aflați în activitate și față de care intimata a majorat pensia contestatorului), pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum si pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor și procurorilor în activitate.
Din examinarea acestui text de lege rezultă indubitabil că majorarea pensiei foștilor magistrați se realizează în baza unei medii anuale neraportându-se la fracțiuni de luni dintr-un an, aspect desprins din sintagma "media veniturilor realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor și procurorilor în activitate". Prin urmare, în mod legal și temeinic intimata prin decizia contestată a dispus majorarea pensiei contestatorului începând cu data de 1.01.2007, întrucât în caz contrar nu se putea stabili care este media veniturilor realizate în ultimele 12 luni.
În ceea ce privește susținerile contestatorului conform cărora majorarea pensiilor trebuia să se facă în conf. cu art. 4 al.2 din OUG. 27/2006 instanța a constatat că acest text de lege reglementează salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor aflați în activitate, aplicabilitatea textului de lege menționat neputându-se extinde și la pensionarii magistrați cărora li se aplică disp. speciale prev. la art. 85 din Legea 303/2004, în ceea ce privește majorarea pensiei de serviciu.
Față de aceste considerente și văzând în drept și disp. art.85 din 303/2004 și art. 4 din OUG. 27/2006 instanța a respins ca nefondată contestația formulată și a menținut ca legală și temeinică decizia de pensionare emisă pe seama contestatorului.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs reclamantul - recurent, solicitând casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
În motivarea recursului se arată că reactualizarea pensiei trebuia făcută începând cu data de 1 aprilie 2006 când a intrat în vigoare OUG. 27/2006 și nu 01 ianuarie 2007 așa cum s-a procedat.
Apreciază totodată că OUG. 27/2006 se aplică și magistraților pensionari - atâta timp cât în art. 4 alin.3 și art.4/1 alin. 2 se prevede expres că indemnizația de încadrare majorată și sporul de vechime în muncă se iau în calcul la stabilirea pensiilor, la calcularea și actualizarea pensiilor și a oricăror alte drepturi ce se determină pe baza veniturilor salariale.
Cu privire la acordarea sporului de vechime, instanța nu s-a pronunțat în nici un fel și nici nu l-a avut în vedere la judecarea cauzei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Casa Județeană de Pensii Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că potrivit OUG. 27/2006 indemnizația de încadrare majorată se ia în calcul la stabilirea pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, la stabilirea, recalcularea și actualizarea pensiei de serviciu, însă acest text se coroborează cu dispozițiile din Legea 303/2004, care prevăd în art. 85 alin.2 că pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor se actualizează anual în raport de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor și procurorilor în activitate.
Din coroborarea celor două texte de lege rezultă că actualizarea pensiilor se realizează pe baza unei medii anuale a veniturilor și nu se raportează la fracțiuni de luni dintr-un an, așa încât în mod corect s-a dispus actualizarea pensiei reclamantului începând cu 01 ianuarie 2007, în raport de media veniturilor brute pe ultimele 12 luni ale judecătorilor și procurorilor în funcție.
Referitor la vechimea în muncă, aceasta a fost avută în vedere atât la stabilirea drepturilor de pensie cu ocazia pensionării cât și ulterior la actualizarea pensiei de serviciu.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 304 indice 1 și 312 alin.1 Cod procedură civilă să respingă recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de contestatorul din S M, B-dul. -, nr.11,.15, Cod poștal -, jud. S M, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.171/LM din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
Red.dec. - /01.10.2008
Jud.fond. -
./01.10.2008
Ex.2
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena