Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1293/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Despăgubire -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1293
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - " " SRL R cu sediul în mun. R, Calea nr.114, județul S, împotriva sentinței civile nr. 1299 din 09 iunie 2009 Tribunalului Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Dezbaterile asupra recursului de față au avut loc în ședința publică din data de 15 octombrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea reclamantei recurente să depună concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art. 156 al. 2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 22 octombrie 2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 20.11.2007, reclamanta - " " SRL Rac hemat în judecată pârâtul solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata unei despăgubiri bănești în valoare de 11781 lei, reprezentând contravaloarea a 3366 litri de motorină însușiți (valorificați) de acesta, la plata dobânzii legale aferente acestei sume și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost angajatul său în perioada 01.06.1999 - 04.04.2006 în funcția de conducător auto, calitate în care pârâtul a efectuat mai multe curse în țară cu autovehiculul companiei înmatriculat sub nr. -. În urma verificării situațiilor lunare întocmite de șeful de coloană pe baza fișei de activități zilnice pentru autovehicule s-a constatat că depășirea totală înregistrată pe parcursul anului 2005 la consumul de motorină de către conducătorul auto este de 3366 litri. Reclamanta a susținut că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, conform art. 998 Cod civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar copia contractului individual de muncă al pârâtului ( 4), fișele activității zilnice pentru autovehiculul cu nr. - ( 5 - 16), calculul prejudiciului ( 17), Ordonanța Parchetului nr. 1479/P/2006 din 21.12.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoriei Rădăuți ( 18 - 19) și a solicitat administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, precum și a probei testimoniale.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivarea că fișele de activitate zilnică pentru autovehiculul pe care 1-a condus nu sunt semnate de el, iar reclamanta nu a indicat normativele interne care stau la baza estimării consumului de motorină la autovehicule.
Prin sentința civilă nr. 1299 din 9 iunie 2009, Tribunalul Suceavaa respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 270 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Potrivit art. 287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
În speță, pârâtul a fost angajatul reclamantei în perioada 01.06.1999 -04.04.2006 pe postul de conducător auto conform contractului individual de muncă nr. - ( 4 dosar), reclamanta invocând faptul că pârâtul a înregistrat depășiri mari la consumul de motorină la fiecare cursă efectuată și depunând, în acest sens, la dosar fișa de activități zilnice pentru autovehicule ( 5 - 16 dosar). Din analiza acestor fișe, instanța a constatat că acestea provin de la reclamantă, nefiind însușite de pârât, iar în condițiile în care pârâtul s-a opus pretențiilor reclamantei aceasta nu a făcut dovada, deși s-au acordat mai multe termene de judecată în acest sens, care era consumul normat pentru tipul de autovehicul condus de pârât, ținând seama de starea tehnică, de gradul de uzură al mașinii, de condițiile în care s-a circulat, respectiv că s-a depășit în mod nejustificat de către pârât consumul normat pentru autovehiculul - pe care 1-a condus în perioada în care a fost angajatul reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, care a susținut că au fost încălcate dispozițiile privind competența instanțelor în ceea ce privește soluționarea prezentei cauze, prin substituirea puterii legislative care, prin dispozițiile art. 287 și 291 din Codul muncii, permit instanțelor a reține susținerile reclamantei în măsura în care pârâtul nu le contestă. În cadrul prezentului litigiu, pârâtul nu a contestat în mod expres aspectele invocate de către reclamantă, instanța impunând însă reclamantei să-și dovedească toate susținerile, situație în care reclamanta a apreciat că au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești în ceea ce privește administrarea probatoriului în fața instanțelor de judecată. Reclamanta a susținut că soluționarea cauzei a avut loc cu încălcarea art. 1081pct. 2 lit. a din Codul d e procedură civilă, în condițiile în care nu s-a administrat proba cu martori prin audierea martorului propus inițial, deși necesitatea a rezultat în mod evident din dezbateri, înlocuirea martorului nefiind încuviințată în condițiile prevăzute de Codul d e procedură civilă. Reclamanta a insistat în necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică în ceea ce privește consumul de combustibil și ulei al autovehiculului pe care și-a desfășurat activitatea pârâtul, în lipsa administrării acestei probe considerând că nu se poate stabili cu certitudine producerea unui prejudiciu de către pârât, respectiv îndeplinirea condițiilor legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului față de reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate de către reclamantă,instanța constată prezentul recurs ca fiind neîntemeiat.
Deși reclamanta a criticat depășirea competențelor instanțelor judecătorești în soluționarea prezentei cauze prin reținerea necesității dovedirii susținerilor sale în condițiile în care pârâtul nu a contestat în mod expres și punctual aceste susțineri, instanța constată că în mod corect s-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 1169 din Codul civil. Conform dispozițiilor acestui text normativ, cu caracter de principiu, orice persoană este ținută a face dovada susținerilor sale în fața instanțelor de judecată, neavând relevanță în ce măsură pârâtul contestă sau nu pretențiile reclamantei. Dispozițiile art. 287 și 291 din Codul muncii, precum și dispozițiile din Codul d e procedură civilă, trebuie interpretate în strictă corelație cu dispozițiile art. 1169 din Codul civil care impun obligația oricărei reclamante de a face dovada susținerilor sale, indiferent de poziția pârâtului.
Mai mult decât reținerea în sarcina reclamantei a obligației de a dovedi toate susținerile pe care aceasta le-a făcut în cadrul litigiului declanșat împotriva pârâtului, în mod corect prima instanță a reținut că aceasta era obligată a proceda la solicitarea și administrarea tuturor probelor necesare, utile și concludente soluționării cauzei, încă de la prima zi de înfățișare, cu atât mai mult cu cât anterior declanșării litigiului civil, formulase împotriva pârâtului o plângere penală privind săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă. Imposibilitatea reclamantei de a depune încă de la declanșarea litigiului a unor înscrisuri din care să rezulte consumul normat al autovehiculului condus de pârât în perioada în care era angajatul reclamantei, respectiv nesolicitarea administrării probei cu o expertiză tehnică de specialitate în vederea verificării consumului efectiv al autovehiculului încă de la declanșarea prezentului litigiu, nu pot fi reținute ca reprezentând modalități rezonabile de soluționare a prezentei cauze. Conform dispozițiilor art. 287 din Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului, iar conform dispozițiilor 723 din Codul d e procedură civilă "drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege", astfel că nu poate fi imputată pârâtului nicio culpă în modul defectuos în care reclamanta a înțeles să solicite administrarea probatoriului în prezenta cauză. Solicitarea reclamantei de a fi administrate proba cu înscrisuri și cu expertiza tehnică de specialitate după ce au fost acordate mai multe termene de judecată, deși conform dispozițiilor art. 112 alin. 1 pct. 5 din Codul d e procedură civilă reclamanta avea obligația ca prin însăși cererea de chemare în judecată să indice dovezile pe care se sprijină în cererea formulată, nu poate fi apreciată ca fiind făcută cu respectarea dispozițiilor art. 723 din Codul d e procedură civilă.
Constatând că prima instanță a făcut o corectă stabilire a situației de fapt și a aplicat dispozițiile legale incidente în cauză în mod corespunzător, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat prezentul recurs.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - " " SRL R cu sediul în mun. R, Calea nr.114, județul S, împotriva sentinței civile nr. 1299 din 09 iunie 2009 Tribunalului Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2 ex./15.12.2009
Președinte:Ciută EugeniaJudecători:Ciută Eugenia, Maierean Ana, Timofte Cristina
