Despăgubire contencios administrativ. Decizia 137/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 137/ Dosar nr-
Ședința publică din 09 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 3: Daniel Marius
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul și de pârâta SC SRL B (în prezent 3 D MedJa ), împotriva sentinței civile nr. 1308/M din data de 5 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 26 ianuarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 2 februarie 2009, iar apoi pentru astăzi 9 februarie 2009.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC B reprezentată prin, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta la plata sumei de 200.000 lei, reprezentând daune morale pentru prejudicial nepatrimonial cauzat prin acțiunea ce a vizat concedierea lui, concretizată prin emiterea deciziei de concediere numărul 31 din 17.03.2006, anulată de Tribunalul Brașov prin Sentința civilă nr. 608/M/6 iulie 2006, hotărâre devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr 468/M/15 decembrie 2006 Curții de APEL BRAȘOV,
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1380/M/2008, Tribunalul Brașovar espins excepția inadmisibilității acțiuni reclamantului, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
A respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta.
A obligat pe reclamant să plătească pârâtei suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul că și în cazul anulării concedierii, dacă cel în cauză dovedește că prestigiul, onoarea, reputația, demnitatea sa etc au fost afectate prin măsura ilegală a unități, se pot acorda și daune morale.
Într-un asemenea caz, temeiul legal îl constituie prevederile OUG nr.137/2000 privind combaterea discriminării dar și art.998 cod civil care prevede că "orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșală s-a ocazionat, a-l repara".
Fiind vorba de o desfacere abuzivă a contractului de muncă, acordarea daunelor morale, admisibilă în principiu, trebuie să își găsească suport în prejudiciul moral suferit de salariat, pe planul aprecierii sociale a conduitei sau priceperii profesionale în legătură cu munca.
Aceasta presupune în primul rând probațiunea existenței unui prejudiciu moral adus salariatului, prejudiciu a cărui întindere, de o anumită gravitate trebuie probată sau prezumată și în legătură cu care reparația patrimonială să fie de natură a-l acoperi total sau parțial.
În ceea ce privește susținerea pârâtei privind incidența în cauză a prevederilor Deciziei nr.XL din 07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite în recursul în interesul legii instanța apreciază, având în vedere faptul că legiuitorul însuși a apreciat necesară reglementarea și acordarea posibilității încuviințări de daune morale salariaților. A refuza accesul la instanță pronunțând o soluție în sensul admiterii excepției inadmisibilității ar însemna crearea unei situații discriminatorii pentru faptele produse înainte de intrarea în vigoare a modificărilor Codului Muncii și cele produse ulterior.
Mai mult decât atât CEDO, în cauza Moșteanu și alții împotriva României arată că: " Cu privire la obligația judecătorilor de a se conforma jurisprudenței stabilite de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție, Curtea amintește că, reunirea camerelor sau secțiilor unei instanțe este menită să confere o autoritate specială celor mai importante decizii de principiu pe care instanța are datoria să le pronunțe. Această autoritate specială fiind vorba, ca în speță, de o curte supremă, se impune secțiilor acestei instanțe în calitate de jurisdicții inferioare, fără a aduce totuși atingere dreptului și datoriei lor de a examina în mod absolut independent cazurile concrete care le sunt supuse atenției" ( împotriva Italiei, cererea nr.7984/1977, Decizia Comisiei din 11 iulie 1979, Decizii și rapoarte 16, pag.93)
În aceste condiții primează, apreciază instanța prevederile legale menționate în raport cu cele constatate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XL din 07.05.2007 pronunțată în recursul în interesul legii întrucât din perspectiva art.4 din Lg.nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, judecătorii sunt obligați ca prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată motivat de faptul că:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte începând cu anul 2000 conform contractului individual de muncă nr.44127/11.12.2000 în funcția de redactor, iar apoi în funcția de redactor șef al revistei, revistă editată de pârâta SC.
Reclamantul în acțiunea sa indică în permanență pretinse diferende cu directorul societății, acestea având însă au un caracter personal și care nu au nici o legătura cu societatea comercială care a fost chemată să răspundă patrimonial pentru daune morale.
Activitatea comercială a firmei se circumscrie activităților de redactare, editare și tipărire a mai multor reviste în domeniul IT printre care și revista unde reclamantul a fost numit redactor șef. Fiecare revistă a fost considerată individual, ca un centru de profit urmând ca acesta să-și demonstreze pe parcurs eficiența economică. reclamantului la această revistă a desfășurat o activitate deosebită, criteriul de eficiență fiind evident numărul de reviste vândute din total trimise spre valorificare prin centrele specializate, situația economică din acest punct de vedere fiind tot mai bună, adică revista era căutată, vândută iar profitul în creștere.
Odată cu venirea reclamantului, pe segmentul de timp specific activității jurnalistice s-a constatat un regres evident, astfel cum s-a constatat și s-a demonstrat prin Auditul efectuat de Consult, precum și din expertiza extrajudiciară efectuată la momentul respectiv, pierderea de 123.140 RON fiind reală.
Chiar dacă nu s-a încheiat un contract de management cu reclamantul, acesta avea obligația profesională prin fișa de atribuții a postului, să desfășoare o activitate specifică de natură să mențină gradul de atractivitate la cumpărare al revistei prin vânzarea conținutului acesteia, cel puțin la nivelul lăsat de fostul redactor sef.
Toate acestea au determinat necesitatea reorganizării centrului de profit, reclamantul fiind nemulțumit de aceasta, dovadă fiind faptul că a contestat măsura luată.
Măsurile de reorganizare luate în cadrul firmei, reclamantul le-a considerat înjositoare și de natură să-1 jignească față de ceilalți colegi.
După reîncadrare reclamantul nu a primit imediat niște sarcini concrete întrucât postul de redactor șef nu mai exista în organigramă și prin urmare trebuiau redimensionate atribuțiile directorului de editorial și stabilirea unor atribuții specifice redactorului șef, lucru care nu este ușor atunci când se dispune reintegrarea pe un post care nu mai exista de un an de zile.
In mod firesc s-a apreciat că reclamantul are nevoie de o perioadă de acomodare atât în ceea ce privește colectivul cât și cu noul format al revistei imprimat de noua conducere a sa, intenția conducerii nefiind aceea de a-1 ține pe reclamant degeaba pe un salar de 4.600 RON ci de a-i stabili atribuții specifice și concrete mult mai eficient monitorizate pentru rentabilizarea activității economice, dar acesta nu a mai avut răbdare și a demisionat demonstrând încă odată lipsa de interes față de revistă, lipsă de inițiativă și de responsabilitate.
Diminuarea salariului cu 19% este consecința firească a constatării nulității absolute a clauzei de neconcurență. ( Decizia nr. 699/15.10.2007 ).
Plecarea reclamantului prin demisie nu poate determina obligarea societății la plata de plata de daune morale. Acesta putea rămâne în continuare să-și desfășoare activitatea dar pe coordonatele specifice ale activității impuse de economia de piață și prin creșterea gradului de responsabilizare a reclamantului față de bunul mers al revistei pe care o edita.
Daunele morale solicitate pentru acte ilicite apărute în decursul derulării contractului sau rezultate din contract nu există.
Situația economică a reclamantului după demisie și care nu se datorează societății, nu poate fi reținută de instanță așa cum o descrie reclamantul în acțiune. Acesta a implementat o altă revistă pe internet la o firmă concurentă și a participat la o conferință de presă ca reprezentant al acesteia, iar soția sa este asociat într-o altă firmă GRUP SRL încă din martie 2004.
Pe de altă parte societatea nu a luat niciodată legătura cu alte firme concurente pentru a-l discredita pe reclamant și nici nu avea interes să prezente concurenței disfuncțiile din cadrul redacției revistei, create de reclamant.
Referitor la ofertele generoase pe care le-a refuzat este de menționat că acestea erau făcute pentru redactorul șef și nu pentru persoana care ocupa această funcție. Reclamantul identifică rezultatele societății cu cele ale redacției cunoscut fiind însă faptul că fiecare revistă era considerată ca un centru de profit iar pierderile uneia nu puteau fi compensate cu profitul celorlalte reviste. In acest sens sunt edificatoare concluziile expertizei extra judiciare pierderile înregistrate, raportul de audit publicat pe internet.
Potrivit Deciziei nr.XL(40) din 07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -secțiile unite- s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin.l din Codul Muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze exprese în acest sens.
Nu s-a dovedit în cauză reaua intenție a pârâtei în concedierea reclamantului. Schimbarea din funcție și ulterior desființarea postului de redactor șef a fost doar o consecință a măsurilor de stopare a declinului revistei și de redresare a acesteia. Pe de altă parte reclamantul nu a produs nici o probă din care să rezulte că a efectuat demersuri pentru redresarea economică a revistei pe care o conducea, prin care să răstoarne astfel probele produese de pârâtă.
Măsurile concrete luate de conducerea societății legate de atribuțiile de serviciu și pentru redresarea centrului de profit nu au avut nici o legătură cu persoana reclamantului, ci cu redactorul șef al revistei.
Între directorul societății și reclamant nu au existat relații de antipatie sau dușmănie dovadă fiind faptul că i s-a solicitat să rămână în societate dar reclamantul a refuzat.
Numirea în funcția de redactor șef a reclamantului a fost una conjuncturală (plecarea in SUA a titularului), până la acea dată fiind un redactor fără veleități deosebite.
Acesta urma să-si perfecționeze pregătirea după numire, sens în care societatea l-a trimis la cursuri de perfecționare, conferințe, simpozioane etc. aceasta suportând toate cheltuielile.
pentru aceste activități nu veneau pentru reclamant nominal ci pentru "redactorul șef al revistei ", care, întâmplător era reclamantul; invitațiile vin și acum dar nu pe numele reclamantului ci tot pentru anumite funcții din cadrul societății.
profesională se datorează în mare parte societății care 1-a format și pregătit, colectivului redacțional din care a făcut parte.
La sfârșitul lunii decembrie 2005 intrat în conflict cu conducerea societății nu pentru ca nu a adus aparatul foto "ci pentru că, în urma analizei de sfârșit de an, au rezultat următoarele:
- retururile revistei au ajuns la aproximativ 40% din totalul reviste distribuite
- reclamantul a refuzat să facă o analiză realistă (profesionistă) a cauzelor care au generat acest declin al revistei și să propună măsuri concrete de redresare
- a susținut ca declinul se datorează doar unor factori externi, fără a face o analiza a activității sale și a subordonaților săi, faptul că a dat o orientare necorespunzătoare revistei care inițial se adresa specialiștilor în IT iar acum se adresează unei categorii de cititori cu un nivel scăzut de pregătire informatică ceea ce a făcut să scadă interesul cititorilor.
Referitor la interdicțiile din Nota de serviciu - sunt consecința faptului că:
- pe calculatorul reclamantului au fost găsite numeroase filme, muzică etc. care îi ocupau o buna parte din timpul de lucru și pentru care nu exista licență de utilizare.
- începând cu 03.01.2006, societatea a luat măsura desființării postului de redactor șef și a înființării postului de Director editorial(cu studii si experiență în jurnalism), în vederea redresării revistei;
- conducerea pârâtei nu mai avea încredere în el și pentru faptul că, a determinat pe majoritatea subordonaților săi să-și ia concediu în bloc.
Acestea sunt motivele pentru care i s-a solicitat să facă analiza articolelor scrise cu creionul și hârtia, și nicidecum intenția de a-1 umili -acesta fiind și în prezent un mod de lucru frecvent.
După reîncadrare, nu a primit imediat niște sarcini concrete din următoarele considerente:
- postul de redactor șef nu mai exista în organigramă, prin urmare, trebuiau redimensionate atribuțiile directorului editorial și stabilirea unor atribuții specifice pentru redactorul șef un lucru care nu este ușor atunci când se dispune reintegrarea pe un post care nu mai exista de un an de zile;
- în mod firesc, s-a apreciat că reclamantul are nevoie de o perioada de reacomodare atât în ceea ce privește colectivul, cât și formatul revistei imprimat de noua conducere a acesteia
- intenția conducerii nu era de a-1 ține degeaba pe un salariu de 4600 lei, ci de a-i stabili niște sarcini concrete, mult mai bine cuantificate pentru a fi mai eficient monitorizate, însă reclamantul nu a mai avut răbdare, dându-și demisia.
Actul unilateral al demisiei nu poate constitui suport legal pentru plata daunelor morale, întrucât nu se poate invoca propria culpă în producerea unor eventuale daune morale.
Reclamantul a încercat să demonstreze că a fost obligat să demisioneze și că ar fi fost supus unor presiuni în acest sens, afirmații nefondate și lipsite de susținere, întrucât, dimpotrivă, conducerea societății 1-a rugat să rămână în continuare însă acesta a refuzat.
Reclamantul a încercat să demonstreze că a fost concediat deși realitatea este cu totul alta. La restructurare reclamantul a fost numit simplu redactor. Ca urmare a contestării măsurii luate, instanțele au apreciat că restructurarea nu ar fi reală deși în acest moment postul de redactor șef nu există s-a dispus reintegrarea pe postul de redactor șef cu retribuția corespunzătoare, post din care reclamantul la nici trei săptămâni și-a prezentat demisia.
S-a dovedit cu martori și înscrisuri că încă din prima Jaa nului 2006, reclamantul participa la conferințe de presa în calitate de "reprezentant ",o revista implementată pe net de o firma concurentă. Imediat după ce a plecat de la societate prin demisie și-a achiziționat un autoturism, martorul audiat afirmând că nu ar aparține reclamantului ci socrului acestuia, dar în acest sens nu au fost depuse nici un fel de înscrisuri în contraprobă, așa încât nu se poate afirma că reclamantul avea dificultăți financiare.
- Soția sa are firma " GRUP SRL" încă din martie 2004.
Pârâta nu a luat niciodată legătura cu firme concurente pentru a-l discredita pe reclamant.
Firmele din sectorul IT puteau afla despre aceste probleme doar de la reclamant sau cunoscuții săi.
Pe de altă parte chiar reclamantul prin notele de ședință depuse la dosar recunoaște că a fost invitat și după demisie la diferite manifestări specifice, ceea ce demonstrează că imaginea sa profesională nu a fost afectată și în consecință nu i s-a produs nici un prejudiciu.
Reclamantul confunda rezultatele societății cu cele ale redacției.
Referitor la "ofertele generoase pe care le-a refuzat", nedovedite, acestea au fost determinate de calitatea de șef la revista, și nu de calitățile profesionale pe care le invocă reclamantul în caz contrar ar fi fost încadrat deja la o altă societate concurentă. Și în prezent se primesc invitații acum pentru directorul de editorial, la diferite simpozioane și întâlniri profesionale.
In consecință reclamantul nu a făcut dovada unor fapte de natură al prejudicia existența unei fapte ilicite cauzatoare a prejudiciului, a existenței raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, a vinovăției angajatorului, nu a indicat în mod concret în ce constau faptele ilicite ale societății, nu a dovedit existența prejudiciului moral, cuantumul acestuia, simpla solicitare a unor sume de bani in ideea generală că a fost prejudiciat moral nu conferă reclamantului dreptul la despăgubiri morale inclusiv în condițiile inexistenței unui raport de cauzalitate între așa numitele fapte ilicite și un prejudiciu inexistent.
Față de această stare de fapt și de drept instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă reclamantul fiind în culpă procesuală a fost obligat să plătească pârâtei 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantul și pârâta 3 D Medja B (fostă B), invocând prevederile art. 3041Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul susține că prima instanță nu a apreciat corect probele administrate, a interpretat greșit apărările părților, reținând doar susținerile părții adverse, acestea fiind chiar nedovedite.
Astfel, instanța de fond a avut în vedere situația economică a intimatei, dovedită printr-o expertiză extrajudiciară întocmită cu subiectivitate la ordinul societății comerciale, motiv pentru care expertiza nu este o probă utilă soluționării cauzei.
În considerentele hotărârii, instanța reia motivele analizate în sentința de anulare a deciziei de concediere care au mai fost analizate și care se bucură de puterea lucrului judecat.
Se arată că prin precizarea la acțiune a arătat care sunt elementele ce atrag răspunderea intimatei, arătând în concret care sunt faptele ilicite.
Astfel, deși instanța reține că din 19 decembrie 2005 i s-a permis accesul recurentului la birou numai însoțit de directorul societății, susținerea reclamantului era în sensul că i s-a permis accesul pentru a-și lua lucrurile personale și pentru a demonstra că începând cu 19 decembrie 2005 deși fiind redactor șef, nu avea un birou al său, demontându-i-se și calculatorul pentru motive de securizare a bazei de date.
Referitor la preocupările reclamantului legate de muzică și filme, se susține că acestea aveau legătură cu articolele publicate în revistă.
Se arată că, instanța nu se pronunță asupra faptei constând în emiterea deciziei nr. 14/24.01.2006 prin care se modifică unilateral contractul de muncă și reclamantul este retrogradat la funcția de redactor, decizie ulterior revocată și emisă decizia de concediere. De asemenea, instanța a reținut greșit motivele pentru care s-a emis nota de serviciu din 25.01.2006 ce cuprindea atribuții umilitoare pentru reclamant precum și motivele pentru care acesta din urmă nu a primit atribuții de serviciu imediat după reîncadrare.
Se critică subiectivismul martorilor audiați în cauză și propuși de intimată precum și referirile și reținerile greșite ale instanței cu privire la veniturile reclamantului, obținute după concediere, achiziționarea unui autoturism precum și la veniturile soției acestuia. Se conchide susținându-se că prin faptele ilicite săvârșite de pârâtă s-a cauzat reclamantului un prejudiciu prin afectarea propriei imagini, a prestigiului, a demnității și a onoarei, la locul de muncă și în familie, motiv pentru care se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta SRL în prezent 3 D Medja SRL B critică sentința instanței de fond pentru respingerea greșită a excepției inadmisibilității acțiunii și pentru faptul că au fost admise doar parțial cheltuielile judiciare.
Astfel, instanța de fond a modificat temeiul legal invocat de reclamant și stabilit de Curtea de APEL BRAȘOV, în sensul că deși instanța de recurs a stabilit în mod expres că temeiul legal al acțiunii îl reprezintă art. 269 alin. 1 Codul Muncii, instanța de fond din proprie inițiativă apreciază că temeiul legal îl constituie art. 998 Cod civil și prevederile OUG nr. 137/2000 privind combaterea discriminării.
Se arată că motivele reținute de instanța de fond pentru admisibilitatea acordării daunelor morale ca de altfel și practica CEDO din 1977 și 1979 nu au relevanță față de considerentele Deciziei XL/2007 a
Referitor la cheltuielile de judecată, se arată că acestea au fost dovedite în sumă de 5.000 lei și nu 2.500 lei. Ori, acțiunea fiind respinsă în totalitate, acestea trebuiau acordate integral.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de pârâtă se solicită respingerea recursului reclamantului ca nefondat față de materialul probator amplu administrat la instanța de fond.
La rândul său, reclamantul prin întâmpinarea formulată în cauză, solicită respingerea recursului pârâtei întrucât instanța de fond a reținut corect situația de fapt și de drept cu privire la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii privind acordarea daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința în raport de motivele recursurilor și prin prisma prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, curtea reține următoarele:
Recursul reclamantului este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul nu a făcut dovada că pârâta i-a produs un prejudiciu nepatrimonial cum de altfel, corect a reținut prima instanță prin considerentele foarte detaliate ale hotărârii atacate.
Astfel, soluția instanței de fond nu a fost bazată numai pe situația economică a intimatei pârâte dovedită printr-o expertiză extrajudiciară, ci această probă a fost coroborată cu celelalte probe administrate în cauză de părți.
Instanța de fond a menționat unele aspecte reținute în sentința de anulare a deciziei de concediere nu ca o reanaliză a acestor chestiuni de fapt și de drept, ci pentru a preciza că, în speță, concedierea ca urmare a desființării postului nu poate determina producerea de daune morale întrucât nu a fost afectată imaginea profesională a reclamantului, respectiv prestigiul și demnitatea acestuia în familie și societate. Pretinsele fapte ilicite enumerate de reclamant prin precizarea de acțiune, au fost corect analizate în parte și detaliate în considerentele hotărârii atacate de instanța de fond, pe baza coroborării întregului material probator și nu în raport numai de sensurile date de reclamant acestor situații de fapt.
Critica referitoare la faptul că, prima instanța nu s-a pronunțat asupra faptei constând în emiterea deciziei nr. 14/24.01.2006 prin care s-a modificat unilateral contractul de muncă, este înlăturată pe considerentul că asupra acesteia s-a pronunțat separat prin hotărâre instanța de judecată ca urmare a contestării măsurii de către reclamant. De altfel, această măsură a și fost ulterior revocată de intimată.
Prin nota de serviciu din 25.01.2006 i s-a cerut reclamantului să facă o analiză complexă a conținutului editorial al revistei și nu i s-au trasat sarcini umilitoare.
Prin declarațiile testimoniale s-a dovedit de pârâtă că sarcinile trasate reclamantului reprezentau un mod frecvent și necesar de lucru.
De altfel, reclamantul nu a efectuat niciuna din sarcinile trasate, plecând în concediu medical.
Se invocă faptul că reclamantul nu a primit imediat după reîncadrare sarcini concrete.
Ori, prin nota de serviciu menționată i s-au trasat acestuia unele sarcini, urmând ca în timp pârâta să stabilească în concret sarcinile de redactor ale reclamantului.
Însă, întrucât acesta și-a dat demisia la scurt timp după reîncadrare, intimata nu a mai finalizat fișa postului.
Critica referitoare la subiectivismul martorilor propuși de pârâtă este înlăturată de curte pe considerentul că, potrivit declarațiilor acestora, împrejurările relatate au fost recunoscute, percepute direct și nu indirect.
Mai mult, declarațiile acestora au fot analizate de prima instanță în raport cu întreg materialul probator al părților.
Ultimele critici sunt nefondate, întrucât prin menționarea veniturilor obținute de reclamant după concediere, precum și ale soției și prin achiziționarea unui autoturism, instanța a reținut că reclamantului nu i s-a cauzat un prejudiciu după concediere prin afectarea imaginii pe plan profesional, pe planul reputației și al demnității personale și pe plan familial.
De reținut este și faptul că reclamantul a fost concediat la data de 17.03.2006, ori, faptele invocate de reclamant ca interzicerea accesului la locul de muncă din 19 decembrie 2005, decizia nr. 14/24.01.2006, nota de serviciu din 25.01.2006, sunt anterioare concedierii.
Prin urmare, nu există o atitudine șicanatoare a societății după concediere, aceasta nerefuzând reintegrarea și nelipsindu-l pe reclamant de mijloacele necesare asigurării traiului, care să dovedească prejudiciul moral suferit de acesta și care să ofere posibilitatea instanței de a compensa acest prejudiciu cu o despăgubire valorică.
Pentru aceste considerente și pentru cele reținute de prima instanță, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
Recursul pârâtei este fondat în parte pentru următoarele considerente:
Prima instanță s-a pronunțat corect asupra excepției inadmisibilității acțiunii fără a modifica temeiul legal al acesteia întrucât reclamantul a precizat ulterior că temeiul legal al acțiunii îl constituie prevederile art. 998 - 999 Cod civil (fila 62 dosar nr-).
Instanța de fond nu a încălcat dispozițiile instanței de recurs stabilite irevocabil prin decizia civilă nr. 140/M/2008, întrucât în hotărârea menționată se stabilește că art. 269 alin. 1 Codul Muncii este norma specială în materie, iar prevederile art. 998 - 999 Cod civil constituie norma generală "temeiuri care nu se exclud ci, dimpotrivă, se completează reciproc".
Prin urmare decizia instanței de recurs nu a exclus prevederile art. 998 - 999 Cod civil ca temei legal al acțiunii reclamantului, considerent pentru care motivele reținute de prima instanță în combaterea excepției inadmisibilității acțiunii ca de altfel și practica CEDO invocată, nu încalcă dispozițiile Deciziei nr. XL din 07.05.2007 a Prevederile OUG nr. 137/2000 au fost menționate de prima instanță ca urmare a invocării de reclamant a motivului discriminatoriu al concedierii.
Fondată este critica referitoare la plata integrală a cheltuielilor de judecată, deoarece instanța de fond a omis să ia în calcul ambele chitanțe care atestă plata a câte 2.500 lei cheltuieli de judecată ocazionate la fond (fila 89 dosar fond vol.I și fila 257 dosar fond vol. II), motiv pentru care, curtea în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va admite în parte recursul pârâtei și va modifica hotărârea recurată în sensul celor mai sus reținute.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul reclamantului și va admite în parte recursul pârâtei, urmând a modifica în parte hotărârea recurată în sensul obligării reclamantului la plata către pârâtă a sumei de 5.000 lei în loc de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial) ocazionate la fond.
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Reținându-se culpa intimatului reclamant, în baza art. 274 și 276 Cod procedură civilă, va fi obligat către recurenta pârâtă, la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâta 3D MEDJA B împotriva sentinței civile nr.1380/M/05.09.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o modifică în parte în sensul că, obligă pe reclamant să plătească pârâtei suma de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în loc de 2500 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă pe intimatul reclamant să plătească recurentei pârâte suma de 100 lei reprezentând cheltuieli parțiale în recurs.
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.02.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./9.03.2009
Tehnoredact /16.03.2009/ 3 ex.
Jud. fond ,
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Dorina Rizea, Daniel Marius
