Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1381/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1381/R-CM

Ședința publică din 13 Octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin

JUDECĂTOR 3: Paulina

Grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 351/CM din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat - pentru recurenta-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr. 215/2009, emisă de Baroul Olt și intimatul-pârât.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul recurentei-reclamante depune la dosar concluzii scrise și arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Apărătorul recurentei-reclamante susține oral recursul așa cum este motivat în scris, dar solicită a se avea în vedere și motivele prev. de art. 3041Cod procedură civilă, deoarece hotărârea atacată nu este susceptibilă a fi atacată cu apel.

Solicită admiterea recursului, în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță Tribunalului Comercial Argeș, întrucât litigiul dedus judecății este comercial, iar sentința atacată a fost pronunțată de o instanță alcătuită cu încălcarea dispozițiilor legale.

În subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces și dovedite cu chitanțele depuse la dosar.

Intimatul-pârât, având cuvântul, solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 14.12.2006, reclamanta "" a chemat în judecată pe pârâtul pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat la plata sumei de 150.000 lei RON, reprezentând prejudiciul cauzat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în perioada aprilie - august 2004 pârâtul a îndeplinit funcția de director comercial și, fără știrea și aprobarea directorului general, a realizat o serie de tranzacții comerciale cu mai multe firme, achiziționând fără să primească bani mărfuri la prețuri supraevaluate. Ulterior a vândut mărfuri, fără să primească prețul, acelorași societăți comerciale, încheind procese-verbale de compensare pentru stingerea datoriilor. S-a ajuns astfel la crearea prejudiciului ce se solicită prin prezenta acțiune. Reclamanta și-a rezervat totodată dreptul de a modifica pretențiile sale după efectuarea unei expertize contabile.

La data de 19.12.2006 reclamanta a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului apartament situat în S,-, județul O, proprietatea pârâtului.

Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Olt la data de 20.12.2006 s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de instituire a sechestrului asigurator asupra imobilului proprietatea pârâtului.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele considerente:

Secția civilă a Tribunalului Olt nu este competentă să soluționeze litigiul de față, acesta fiind de competența Tribunalului muncii.

Acțiunea nu îndeplinește condițiile de regularitate prevăzute de art. 112 Cod procedură civilă, cu privire la datele de identificare ale reclamantei și nu este motivată în drept. Reclamanta nu a depus dovezile certificate despre care face vorbire în acțiune. Răspunderea patrimonială a salariatului se angajează numai în condițiile existenței vinovăției, aceasta trebuind a fi dovedită de angajator. Prejudiciul trebuie să fie real, cert, actual, direct, material și să nu fi fost reparat încă. Tranzacțiile încheiate în perioada cât a fost director comercial au fost corect efectuate, cu știrea și aprobarea directorului general.

La data de 05.02.2007 Tribunalul Olta dispus efectuarea unei expertize contabile pentru a stabili cine se face vinovat de producerea prejudiciului și care este suma reală a prejudiciului, expertul desemnat să o efectueze fiind domnul

Prin încheierea nr. 3562/03.05.2007 pronunțată în dosarul nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea judecării cauzei de la Tribunalul Olt la Tribunalul Argeș, așa încât la data de 21.05.2007 cauza a fost scoasă de pe rolul Tribunalului Olt și înaintată spre soluționare Tribunalului Argeș.

Prin sentința civilă nr. 351/CM/16.02.2009, Tribunalul Argeșar espins acțiunea formulată de reclamanta ""

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:

Din data de 21.01.2004 pârâtul a devenit salariatul reclamantei, pe perioadă nedeterminată, după cum reiese din contractul individual de muncă înregistrat la. O în data de 17.02.2004 sub nr. -. Funcția exercitată de pârât în baza acestui contract individual de muncă a fost aceea de director comercial ( 54-56).

Reclamanta a susținut că în perioada aprilie - august 2004, în exercitarea atribuțiilor de director comercial, pârâtul a încheiat tranzacții păgubitoare pentru societate.

Pentru acest considerent și pentru faptul că pârâtul a absentat nemotivat de la serviciu, la data de 20.12.2004 reclamanta a emis decizia nr. 24 prin care raporturile de muncă dintre părți încetează din data de 28.10.2004, potrivit art. 58 coroborat cu art. 61 lit. a) din Codul muncii.

În perioada aprilie - august 2004 pârâtul, în calitate de director comercial, a avizat achiziționarea de mărfuri de la " ", " Metal", "Prisma ", "", ". ", "Baza ", "", " ", " ", "", "", "Comet " și ""

S-a constatat că în unele dintre aceste facturi se menționează că plata mărfurilor se face la 60, 90, 120 de zile sau la vânzare, iar, ulterior, pentru unele dintre acestea s-au încheiat procese-verbale de compensare.

Pentru instituirea răspunderii patrimoniale a salariatului instanța a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 270 alin. 1 din Codul muncii. Potrivit acestui text, salariații răspuns patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Prima condiție impusă de acest text legal este aceea a existenței unei pagube materiale adusă angajatorului.

S-a susținut de către reclamantă că această pagubă ar proveni din faptul că în calitatea sa de director comercial, pârâtul a achiziționat mărfuri la prețuri mult mai mari decât cele practicate pe piață, neputând fi vândute ulterior din cauza prețului mult prea mare, iar produsele existente în stocul societății au fost vândute la prețuri mici.

Expertul G, cel care a efectuat expertiza contabilă în prezenta cauză, a susținut în lucrarea sa că societatea a achiziționat mărfuri cu prețuri mult mai mari decât prețurile altor ofertanți. Tribunalul nu a reținut această concluzie considerând că pe piața liberă prețul se stabilește între cocontractanți în funcție de cerere și ofertă, părțile fiind de asemenea libere să stabilească termenul în care se efectuează plata.

S-a mai susținut de către expert că societatea avea ca principal obiect de activitate achiziționarea și distribuirea de mărfuri în condiții profitabile. Instanța de fond nu a reținut decât faptul că societatea avea ca principal obiect de activitate achiziționarea și distribuirea de mărfuri, întrucât este de natura activității comerciale a unei societăți existența riscului în derularea contractelor comerciale.

Mai mult, la data încetării raporturilor de muncă cu pârâtul (28.10.2004) nu s-a analizat activitatea acestuia în cadrul societății, iar existența unui eventual prejudiciu s-a încercat a fi depistată și determinată abia în mai 2005.

În al doilea rând, trebuie ca paguba produsă de angajat să fie produsă din vina acestuia și să aibă legătură cu munca pe care acesta o prestează în cadrul angajatorului.

Tribunalul a apreciat că nici existența vinovăției nu a fost probată cu certitudine de către angajator, așa încât s-a dat eficacitate principiuluiin dubio pro reo.

Nefiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 270 alin. 1 din Codul muncii, tribunalul a respins acțiunea reclamantei.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal, reclamanta "", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:

- Sentința a fost pronunțată de o instanță alcătuită cu încălcarea dispozițiilor legale, caz de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă.

Se argumentează motivul de recurs prin aceea că "" este supusă în privința organizării și funcționării reglementării cuprinse în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Pârâtul a îndeplinit funcția de director comercial în cadrul acesteia în perioada 21.01.2004 - 28.10.2004.

Aceasta este o funcție de director executiv alături de funcțiile de director economic, director tehnic, de aceea sunt incidente în speță prevederile art. 152 alin. 1 și 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, potrivit cărora directorii executivi sunt răspunzători față de societate și de terți ca și administratorii, pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor conform dispozițiilor art. 148 din lege, chiar dacă ar exista o convenție contrară.

Sediul materiei în ceea ce privește răspunderea juridică a directorilor executivi se află în art. 72 și art. 73 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Acestea prevăd că obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege.

Rezultă în opinia recurentei că litigiul dedus judecății este comercial și că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii, care reglementează răspunderea patrimonială a celorlalți angajați.

Ca urmare, instanța care a soluționat litigiul nu a fost alcătuită conform prevederilor legale, cauza trebuind să fie judecată de Secția Comercială a Tribunalului Argeș în complet de un judecător, și nu de Secția Civilă - Conflicte de muncă și asigurări sociale a aceluiași tribunal, în complet specializat de doi judecători și doi asistenți judiciari.

- Un alt motiv de recurs este acela potrivit căruia sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind lipsită de temei legal și pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii conform art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.

Fără a înlătura motivat concluziile expertizei, instanța de fond a reținut într-o redactare sumară că în speță reclamanta nu ar fi dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 270 Codul muncii, respectiv existența vinovăției și a prejudiciului.

S-a arătat numai că nu pot fi reținute concluziile expertizei judiciare.

Or, pârâtul nu a lucrat cu diligența unui bun comerciant, ci fie cu nepermisă neglijență, fie cu intenție, producând reclamantei un prejudiciu pentru care nu are nicio scuză, așa cum rezultă din conținutul raportului de expertiză.

Așa cum a exemplificat și expertiza, pârâtul a cumpărat de la anumite firme produse la prețuri mult mai mari decât cele ale pieței.

Pentru a eluda obligația asumată de efectuare a plății prețului "după vânzare", pârâtul a livrat marfă din stocul unității către aceleași societăți vânzătoare, fără a primi prețul pentru aceasta, creând astfel aparența unor datorii reciproce.

A încheiat apoi procese-verbale de compensare stingând datorii ale unității pentru mărfuri cumpărate la prețuri supraevaluate.

Consecința compensării vădit nelegale a fost rămânerea pe stoc a tuturor mărfurilor cumpărate de la cele 13 firme, înregistrate în contabilitatea "" la prețuri supraevaluate de 10 până la 20 ori, fără nicio perspectivă de a le vinde la aceste prețuri.

Prejudiciul creat a fost evaluat de expertiză la suma de 541.462,85 lei și nu a fost contestat.

Față de primul motiv de recurs apărările intimatului-pârât au fost următoarele:

Competența materială a instanței de judecată este dată de natura contractului încheiat de părți.

În cazul în care directorul societății comerciale are calitatea de salariat, acesta va răspunde potrivit art. 270 din Codul muncii pentru prejudiciul exclusiv în cadrul raporturilor de muncă.

Deoarece între pârât și reclamantă a fost încheiat un contract individual de muncă ne aflăm în fața unui conflict de drepturi reglementat de dispozițiile art. 68 lit. a) din Legea nr. 168/1999.

Litigiul dedus judecății fiind un conflict de drepturi, practic un litigiu de muncă, nu poate fi judecat decât de un complet specializat și într-o componență specială, la nivelul tribunalului, de doi judecători și doi asistenți judiciari.

Critica vizând nelegalitatea hotărârii pronunțate de o instanță care nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, ce se încadrează în situațiile reglementate de art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă este fondată.

În speță, se urmărește angajarea răspunderii directorului comercial al societății comerciale pentru prejudiciul cauzat în îndeplinirea atribuțiilor pe care le presupune funcția.

Este necontestat faptul că funcția de director comercial aparține categoriei "directori executivi".

Încă din perioada în care se pretinde că au fost îndeplinite operațiunile cauzatoare de prejudicii, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, modificată, prevedea la art. 147 pentru directorii executivi, o răspundere față de societate pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor, care operează în aceleași condiții cu răspunderea administratorilor, chiar dacă ar exista o convenție contrară.

Aceste prevederi au fost păstrate neschimbate în formele ulterioare ale legii, însă în cuprinsul art. 152.

Ceea ce prevede expres Legea nr. 31/1990 în formele recent intrate în vigoare este faptul că directorii societății comerciale pe acțiuni, cum este reclamanta, nu pot încheia cu aceasta contracte de muncă.

Din interpretarea sistematică a prevederilor legale mai sus menționate rezultă că directorii executivi ai societăților comerciale răspund față de acestea ca și administratorii societății pentru neîndeplinirea atribuțiilor potrivit dispozițiilor referitoare la mandat și celor speciale din lege, chiar și atunci când sunt salariați ai acesteia.

Fiind asimilați cu administratorii chiar și în situația în care sunt salariați ai societății, directorii executivi poartă față de societate o răspundere întemeiată pe mandatul comercial, nu o răspundere patrimonială în înțelesul Codului muncii - cu privire la daunele produse societății comerciale din vina și în legătură cu munca lor.

Dată fiind cauza pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, natura litigiului este comercială, competența de soluționare a acesteia fiind cea reglementată de art. 2 alin. 1 lit. a) Cod procedură civilă, față de valoarea obiectului.

Cum însă prin norme de organizare judecătorească - art. 37 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată - s-a prevăzut preluarea de către tribunalele specializate a cauzelor de competența tribunalului în domeniile în care se înființează, curtea constată că prin încălcarea normelor menționate privitoare la compunerea instanței, litigiul a fost soluționat de Secția Civilă a Tribunalului Argeș, și nu de tribunalul specializat - Tribunalul Comercial Argeș.

Norma de organizare judecătorească fiind de imediată aplicare, în baza art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi admis, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre competentă soluționare, sub aspectul analizat, în primă instanță Tribunalului Comercial Argeș.

Față de cele reținute, nu se impune în prezent examinarea celorlalte critici de nelegalitate și netemeinicie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă "" S, cu sediul în S,-, județul O, împotriva sentinței civile nr. 351/CM din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul, domiciliat în S, b-dul. -, - 2,.A,.9,.52, județul

Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță Tribunalului Comercial Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

6 ex./22.10.2009

Jud. fond:

Președinte:Laura Ioniță
Judecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1381/2009. Curtea de Apel Pitesti