Despăgubire contencios administrativ. Decizia 140/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 140/
Ședința publică de la 10 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE Coinacel
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta - GRUP SRL G, cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1472/05.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâtul C, domiciliat în G,-, - 5,. 66, având ca obiect "DESPĂGUBIRE".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru intimatul pârât C avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 37/2008, lipsă fiind recurenta reclamantă - GRUP SRL G și intimatul pârât C.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; citat cu copia motivelor de recurs intimatul pârât nu a depus întâmpinare; în cererea de recurs reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Apărătorul intimatului pârât depune la dosar chitanțele nr. - din 27.02.2008 și - din 03.03.2008 în cuantum de 600, respectiv 200 lei. Învederează instanței că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că prin cererea de recurs reclamanta a solicitat judecarea în lipsă, acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimatului pârât solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond pentru următoarele motive: reclamanta nu a făcut dovada prin probatoriul administrat a faptului că intimatul-pârât i-a produs vreun prejudiciu prin achiziționarea de marfă în numele societății recurente și nici dovada faptei imputate sau a vinovăției salariatului său. Mai mult, din motivele de recurs nu rezultă că societatea poate face dovada vinovăției salariatului său mai ales că aceasta nu a anexat vreun act din care poate rezulta culpa intimatului.
Având în vedere că recurenta nu a făcut dovada existenței prejudiciului produs de intimat și pentru motivele expuse în combaterea motivelor de recurs solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor depuse la dosar.
CURTEA
Asupra recursului civil de față înregistrat sub nr. 4552/121/05.02.2008 la Curtea de APEL GALAȚI secția conflicte de muncă și asigurări sociale;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta - Grup SRL Gas olicitat în contradictoriu cu pârâtul C, obligarea acestuia la plata sumei de 1916,50 lei.
Motivându-și în fapt cererea, reclamanta a arătat că pârâtul C în calitate de angajat al societății, la data de 16.05.2006 a achiziționat în numele societății mărfuri comerciale în sumă de 1.916,50 lei, conform facturii fiscale nr. -/16.05.2006, de la - SRL
A precizat că marfa achiziționată de către pârât nu a ajuns la societate, neexistând nici o intrare a mărfii respective în proprietatea firmei, iar factura fiscală ce a însoțit marfa nu este evidențiată în contabilitatea societății, întrucât nu a fost predată de către acesta deși a semnat de primire.
A susținut că ulterior, - SRL Gas olicitat să achite contravaloarea facturii sus-menționate, moment în care a aflat de aceasta, iar la efectuarea verificărilor în contabilitatea societății s-a contestat că marfa nu a ajuns la societate, nici factura, vinovat fiind C, cel care a semnat factura în calitate de delegat al societății.
A mai învederat reclamanta că pârâtul a înțeles să-și însușească marfa pe care a achiziționat-o în numele societății de la - SRL G, profitând de relația comercială existentă între societăți și de calitatea sa de angajat.
S-a mai menționat că prin fapta sa, pârâtul a încălcat normele și principiile răspunderii civile contractuale, în ceea ce privește calitatea sa de angajat, făcându-se răspunzător de paguba materială produsă societății, în sumă de 1.916,50 lei.
În susținerea cererii, s-a folosit de proba cu înscrisuri și interogatoriul.
Pârâtul Caf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A arătat că a funcționat în cadrul societății reclamante ca șofer, și potrivit contractului individual de muncă, înregistrat sub nr. 31532/19.11.2004, avea obligația de a conduce mijlocul auto ce i-a fost pus la dispoziție, instructajul acestuia referindu-se doar la activități legate de utilizarea mijlocului de transport.
A mai motivat că potrivit contractului de garanție în numerar, înregistrat sub nr. 1071/16.11.2004, rezultă că garanția i se oprește în vederea acoperirii eventualelor pagube cauzate de acesta autovehiculului încredințat.
A mai susținut că din conținutul facturii nr. -, rezultă că marfa s-a livrat la 15.05.2006, iar factura s-a încheiat a doua zi, 16.05.2006, deducându-se că la momentul expedierii mărfii nu a existat nici o factură.
A învederat pârâtul că dacă marfa trecută în această factură era cu adevărat lipsă, reclamanta avea obligația să încheie un proces-verbal de constatare și să lămurească situația la momentul emiterii facturii și nu după un an de la întocmirea ei.
A considerat că reclamanta ar fi făcut plângere penală, dacă și-ar fi însușit marfa într-adevăr.
În combaterea susținerilor reclamantei, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1472/05.10.2007 Tribunalul Galația respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta - GRUP SRL G în contradictoriu cu pârâtul C.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Pârâtul Caf ost salariat al societății reclamante - GRUP SRL G în funcția de șofer potrivit copiei contractului individual de muncă, înregistrat sub nr. 31532 din 19.11.2004.
Potrivit înscrisului de la fila 29 la dosar " conducătorului auto, înainte de plecarea în cursă", pârâtul era instruit în legătură cu activitățile referitoare la utilizarea mijlocului de transport pe care-l deservea.
În conformitate cu Nota internă emisă de reclamantă, pârâtului i se stabileau sarcini legate de mijlocul de transport, prin care-și îndeplinea funcția de șofer în cadrul reclamantei.
Totodată, instanța a reținut din contractul de garanție în numerar, înregistrat sub nr. 1071 din 16.11.2004 că pârâtul, încadrat în funcția de conducător auto la reclamantă, se obligă prin contract să constituie o garanție în numerar, în vederea acoperirii oricărei pagube cauzate de acesta autovehiculului.
În calitate de salariat al societății, în funcția de șofer nu avea atribuții de delegat în momentul când transporta marfa de la furnizor pentru societatea reclamantă, însă, atunci când mergea singur să ridice marfa, îndeplinea și această atribuție ca delegat, astfel cum rezultă din răspunsul pârâtului la interogatoriul reclamantei.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii facturii fiscale seria - - nr. -, invocând faptul că pârâtul a cumpărat marfă de la - SRL în numele său și nu a mai predat-o societății aflând ulterior despre acest lucru, când vânzătoarea i-a solicitat achitarea facturii.
În conformitate cu dispozițiile art. 270 (1) Codul Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, precum pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
În prezenta cauză, reclamanta nu a dovedit prin nici un mijloc de probă faptul că pârâtul C i-a produs un prejudiciu prin achiziționarea în numele ei în data de 16.05.2006 de mărfuri în sumă de 1.916,50 lei.
Astfel, pârâtul nu avea prin fișa postului atribuții de gestionar și nu făcea plăți, singura lui atribuție în acest sens fiind de a transporta marfa achiziționată la societatea reclamantă.
Mai mult, în conținutul facturii fiscale arătate rezultă că expedierea mărfii s-a făcut în 15.05.2006, iar factura a fost întocmită ulterior, 16.05.2006.
Or, este greu de crezut că o societate ar elibera marfa unui șofer, fără întocmirea facturii fiscale și fără a exista o înțelegere cu societatea cumpărătoare, sau o comandă prealabilă.
Iar în acest caz, dacă reclamanta a constatat că marfa comandată nu a ajuns la destinație, urma să se sesizeze la acel moment, iar nu peste un an.
Ca urmare, instanța de fond a considerat că reclamanta nu a făcut dovada nici a existenței prejudiciului (dovada că a achitat această factură societății vânzătoare) și nici dovada existenței faptei imputate și a vinovăției pârâtului.
Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 270 Cod procedură civilă, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - GRUP SRL G considerând-o nelegală pentru următoarele motive:
În primul rând a arătat recurenta că pârâtul în cadrul societății avea calitatea de șofer cu atribuții de primire și predare a mărfurilor pe care le transportă fapt ce rezultă din factura fiscală depusă la dosarul cauzei care, la rubrica delegat, menționează datele acestuia.
În al doilea rând a arătat că prima instanță în motivare nu s-a pronunțat asupra nici unui mijloc de probă administrat de societate și a concluzionat pe motivele invocate de pârât că nu a făcut dovada prejudiciului.
În urma compensărilor efectuate și față de faptul că factura emisă este prinsă în contabilitatea furnizorului său, factura este bună de plată, fapt ce rezultă din punctajul realizat.
Așadar, fapta există și constă în aceea că pârâtul a ridicat marfa în numele său folosindu-se de calitatea de salariat fără a aduce marfa la societate și a preda factura pentru înregistrare în contabilitate.
Vinovăția constă în faptul că în calitatea de salariat al societății a ridicat marfa de la - SRL G, dovada fiind semnătura de primire de pe factură.
Prejudiciul constă în faptul că societatea recurentă datorează furnizorului - SRL G suma solicitată cu care sunt înregistrate în contabilitatea acestora ca buni de plată, plată ce de altfel s-a și realizat la momentul corespunzător întrucât, conform regulilor contabile, orice plată făcută acoperă debitele în ordinea constituirii acestora.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 270 din Codul Muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca sa.
Pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca acestuia, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.
Numai întrunirea cumulativă a acestor condiții atrage răspunderea patrimonială.
Lipsa uneia dintre condițiile enumerate înlătură răspunderea patrimonială.
În speță, în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt întrunite condițiile privind caracterul cert al prejudiciului pretins a fi cauzat.
Prejudiciul, ca element al răspunderii patrimoniale a salariatului constă fie într-o creștere a pasivului, fie într-o diminuare a activului patrimoniului al angajatorului.
Astfel, pentru a se reține existența prejudiciului cauzat societății recurente, aceasta avea obligația să facă dovada că fapta comisă de către intimat a avut drept consecință diminuarea patrimoniului societății.
Așa cum a reținut și instanța de fond, recurenta nu a făcut dovada că achitat contravaloarea facturii fiscale seria - - nr. - în valoare de 1.916,50 lei sau că stingerea datoriei s-a făcut prin compensare.
Este adevărat că, compensarea fără numerar constă în stingerea obligațiilor de plată reciproce între două sau mai multe persoane juridice până la concurența celei mai mici, prin ordine de compensare.
Ordinul de compensare reprezintă document justificativ de înregistrare în contabilitate a stingerii creanțelor și datoriilor care au făcut obiectul compensării.
Astfel, pentru a se reține faptul că stingerea datoriei s-a făcut prin compensare, recurenta avea obligația să depună la dosar ordinul de compensare care se emite numai în baza procesului-verbal de compensare, prin care, clientul și furnizorul au înțeles să lichideze datoriile de valoare egală conform HG685/1999.
De asemenea, în baza ordinului de compensare ambele societăți trebuiau să menționeze în contabilitate că stingerea creanțelor și a datoriilor s-a realizat prin compensare.
Susținerea recurentei că stingerea datoriei s-a făcut prin compensare nu poate fi reținută deoarece nu se coroborează prin nici un mijloc de probă iar potrivit art. 287 din Codul Muncii, sarcina probei revine angajatorului.
Sub aspectul existenței vinovăției salariatului în angajarea răspunderii patrimoniale, prima instanță a reținut în mod greșit că intimatul nu avea atribuții de delegat în momentul când tranzita marfa ci doar de șofer conform notei interne.
În cadrul societății recurente intimatul avea calitatea de șofer dar cu atribuții de primire-predare a mărfurilor pe care le transporta așa cum rezultă din răspunsul acestuia la interogatoriul reclamantei și din factura fiscală seria - - nr. - unde la rubrica delegat se menționează datele acestuia nume, prenume, serie buletin și semnătura de primire a mărfii.
De asemenea, factura fiscală emisă în original nu a fost predată intimatului acesta fiind mijlocul legal de însoțire a mărfii iar șoferul avea obligația ca odată cu marfa să predea și factura pentru a fi înregistrată în contabilitatea societății.
Din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că intimatul pârât, în calitate de șofer al societății, a ridicat marfa de la - SRL G dovada fiind semnătura de primire de pe factura emisă de furnizor.
Dar, pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială trebuie să fie îndeplinire cumulativ mai multe condiții printre care și prejudiciul cauzat angajatorului, or în cazul de față această condiție nu este îndeplinită.
Cum recurenta nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că fapta comisă de intimat a condus la diminuarea patrimoniului societății, instanța apreciază că în cauză nu sunt întrunite condițiile privind caracterul cert al prejudiciului pretins a fi cauzat.
În atare condiții, criticile formulate de recurentă nu se încadrează în nici unul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă și, prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă respinge recursul declarat de reclamanta - GRUP SRL G, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN MAJORITATE DE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanta - GRUP SRL G, cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1472/05.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Obligă pe recurentă să plătească intimatului pârât C, domiciliat în G,-, - 5,. 66, suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 1: Marioara Coinacel
Grefier
: - /01.04.2008
: 2 ex.//01 Aprilie 2008
Fond: /
Asistenți judiciari: /
CU OPINIE SEPARATĂ:
Am opinat separat asupra soluției pronunțate în cauză pentru următoarele considerente:
Prin motivele de recurs formulate în cauză reclamanta - GRUP SRL Gac riticat hotărârea primei instanțe prin care s-a reținut că nu a dovedit prin nici un mijloc de probă existența prejudiciului, a faptei imputate și a vinovăției pârâtului C.
Pârâtul a îndeplinit în cadrul societății calitatea de șofer, având atribuții în ceea ce privește primirea și predarea mărfurilor pe care le transporta, fapt ce rezultă din factura fiscală unde la rubrica delegat sunt menționate datele personale ale acestuia.
Șoferul avea obligația de a asigura ajungerea mărfii la client, fapt recunoscut prin interogatoriul administrat în cauză și pe care instanța în mod nelegal nu l-a avut în vedere.
S-a luat specimenul de semnătură a pârâtului pentru comparare însă instanța nu s-a pronunțat nici asupra acestui aspect probatoriu și nici asupra mijloacelor de probă administrate la cererea societății.
Sesizarea instanței s-a făcut mai târziu dar în termenul legal prevăzut de Codul Muncii, descoperirea împrejurărilor cauzei realizându-se cu ocazia punctajului comun efectuat cu furnizorul - SRL
A mai invocat faptul că factura fiscală în original i-a fost predată șoferului care avea obligația predării mărfii și a documentelor care o însoțesc pentru a fi înregistrate în contabilitatea societății.
Pe baza punctajului realizat factura este bună de plată, paguba materială produsă societății fiind în sumă de 1.916,50 lei.
Vinovăția pârâtului rezultă din semnătura acestuia de pe factura de predare, luarea specimenului de semnătură și recunoașterea pârâtului la interogatoriu în sensul că avea atribuții de delegat pentru ridicarea mărfurilor și semnarea facturilor fiscale.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile și admiterea acțiunii cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 1.916,50 lei.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând cauza de față pe baza motivelor de recurs învederate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, apreciez asupra următoarelor considerente:
Prin cererea introductivă recurenta-reclamantă - GRUP SRL Gac hemat în judecată pe pârâtul C solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.916,50 lei reprezentând contravaloarea mărfii ridicate de la furnizorul - SRL G la data de 16.05.2006, în calitatea de angajat al societății.
Și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 270 Codul Muncii.
Prima instanță a reținut prin hotărârea pronunțată că reclamanta nu a dovedit prin nici un mijloc de probă faptul că pârâtul a produs societății reclamante vreun prejudiciu, prin fișa postului acesta nu avea atribuții de gestionar ori de a face plăți, sarcina sa fiind de a transporta marfa achiziționată la sediul societății.
Factura fiscală arată că expedierea mărfii s-a făcut la data de 15.05.2006 iar întocmirea sa s-a realizat la data de 16.05.2006, fiind greu de crezut că marfa a fost eliberată fără întocmirea facturii fiscale și fără a exista o înțelegere cu societatea cumpărătoare sau o comandă prealabilă.
Dacă marfa nu a ajuns la destinație reclamanta trebuia să se sesizeze la acel moment și nu peste un an.
S-a considerat astfel că reclamanta nu a făcut dovada existenței prejudiciului, că a achitat această factură societății vânzătoare, a existenței faptei imputate și a vinovăției pârâtului, nefiind întrunite condițiile art. 270 Codul Muncii.
Potrivit art. 270 Codul Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Salariații nu răspund de pagubele provocate de forță majoră sau alte cauze neprevăzute și care nu puteau di înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
În speță, apreciez ca fiind întrunite condițiile răspunderii patrimoniale a pârâtului C astfel:
Pârâtul Caf ost angajatul societății-reclamante - GRUP SRL G în funcția de șofer.
Este adevărat că prin contractul de garanție în numerar nr. 1071/16.11.2004 s-a constituit prin rețineri lunare o garanție pentru acoperirea oricăror pagube cauzate de acesta autovehiculului atunci când acesta nu se acoperă integral în termen de la o lună de la obținerea titlului executoriu definitiv.
Însă, așa după cum recunoaște pârâtul cu ocazia interogatoriului, ridicarea mărfii s-a realizat după o procedură comună, el mergea singur și ridica marfa după care factura se predă la facturare în aceeași zi iar marfa se descarcă imediat cum ajungea la sediul societății de către angajații reclamantei.
Rezultă așadar că, în mod obișnuit, pârâtul ridica marfa de la furnizor după care o preda la sediul reclamantei însoțită de documentațiile corespunzătoare.
Acesta înseamnă că exercita inclusiv activități de gestionare a mărfii din momentul preluării acesteia și până la momentul predării la sediul societății reclamante, îndeplinind atribuții de gestionar de fapt.
În ceea ce privește transportul mărfii din data de 16.05.2006 pârâtul s-a apărat în sensul că nu a fost notificat de societate, factura s-a întocmit la data de 16.05.2006 iar expedierea mărfii la data de 15.05.2006, nu și-a însușit această marfă iar reclamanta avea obligația să încheie proces-verbal și să lămurească situația la timp și nu după un an de la întocmirea ei.
Însă, din coroborarea mijloacelor de probă rezultă următoarea situație de fapt:
Conform facturii fiscale seria - - nr. -/16.05.2006 s-a livrat de către - SRL G către recurenta-reclamantă - GRUP SRL G marfa în valoare de 1.916,50 lei.
Din conținutul facturii rezultă că ridicarea mărfii s-a făcut de către CE. în calitate de delegat existând și o semnătură de primire, expedierea în fapt a mărfii efectuându-se la data de 15.05.2006.
Deși pârâtul a contestat ca fiind semnătura sa, instanța a dispus luarea unor specimene de semnătură fără însă să mai cerceteze verificarea solicitată.
Din notele de recepție și constatare diferențe rezultă că marfa ridicată nu a mai intrat în patrimoniul recurentei-reclamante - GRUP SRL
Potrivit fișei clientului - SRL G rezultă pentru recurenta-reclamantă livrarea mărfii în valoare de 1.918,50 lei la data de 16.05.2006 potrivit facturii fiscale -/16.05.2006, pe baza punctajului comun constatându-se existența debitului.
Înscrisurile depuse, respectiv fișa postului și fișa clientului, fac dovada unor relații comerciale permanente și continue între părți, ceea ce fac plauzibile apărările recurentei-reclamante în sensul că descoperirea prejudiciului s-a realizat cu ocazia unui punctaj comun al celor două societăți.
Faptul promovării acțiunii la data de 31.05.2007 devine explicabil iar, din punct de vedere legal, se înscrie în termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii.
Consider lipsită de relevanță data întocmirii facturii fiscale, aceasta putându-se realiza și ulterior predării mărfii, data scadenței fiind stabilită la 15.06.2006, deci la o lună de la momentul livrării mărfii.
Este cert astfel prejudiciul material produs recurentei-reclamante - GRUP SRL G urmare neîndeplinirii corespunzătoare a sarcinilor de serviciu și în legătură cu neluarea tuturor măsurilor de prevedere de către pârât pentru a asigura predarea-primirea în bune condiții a mărfii livrată pentru societate.
În consecință, apreciez ca fiind întrunite condițiile răspunderii patrimoniale ce revine salariatului și având ca temei prevederile contractuale dintre părți, sens în care am opinat pentru admiterea recursului declarat în cauză, modificării în tot a sentinței civile nr. 1472/05.10.2007 a Tribunalului Galați și, în rejudecare, a admiterii acțiunii până la concurența sumei de 1.916,50 lei reprezentând despăgubiri, reactualizate la data plății efective, după cum s-a solicitat în proces.
Judecător
Grefier
: - -/18.04.2008
: 2 ex.//29 Aprilie 2008
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
