Despăgubire contencios administrativ. Decizia 144/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 144/R-
Ședința publică din 20 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Florica Răuță
Judecător: - -
Judecător: - - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-PRIN P, cu sediul în Rm.V, str.G-ral, nr.17, județul V, împotriva sentinței civile nr.970 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic -n pentru recurentul-pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-PRIN P V și intimatele- reclamante, și, lipsind recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, intimații-reclamanți, -, și, intimații-pârâți CURTEA DE APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL ARGEȘ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISRIMINĂRII în calitate de intimat-monitor al cauzelor privind discriminarea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că se solicită judecarea în lipsă.
Reprezentantul recurentului- pârât a depus la dosar o cerere prin care solicită amânarea cauzei întrucât înțelege să formuleze cerere de strămutare a cauzei conform art. 37 alin.2 și art. 40 alin.2 Cod procedură civilă.
Intimatele- pârâte au depus la dosar practică judiciară și concluzii scrise. Se opun la amânarea cauzei în sensul solicitat de reprezentantul recurentului- pârât.
Curtea respinge cererea de amânare a cauzei, formulată de reprezentantul recurentului- pârât, întrucât nu s-a făcut dovada că a formulat până în prezent o asemenea cerere. Constatând recursurile în stare de judecată acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul recurentului - pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-PRIN P V, având cuvântul solicită admiterea recursului declarat, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii față de această instituție ca fiind introdusă împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă.
Intimatele- reclamante, având cuvântul solicită respingerea recursurilor declarate de pârâte și menținerea soluției pronunțată de Tribunalul Vâlcea ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanții, -, -, -, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Vâlcea, Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați primii trei să le plătească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a neacordării sporului de vechime în muncă, calculat la indemnizația de încadrarea brută lunară (majorată cu 30%, respectiv 40%, conform hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile anexate), aferent perioadei 1.01.2001 - 12.03.2007, actualizate cu indicii de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective, mai puțin sumele achitate în mod voluntar de către pârâți, cu titlu de spor de vechime în muncă, în cursul lunii decembrie 2006. S-a cerut, de asemenea, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor care vor fi acordate reclamanților, precum și citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că îndeplinesc funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și, în această calitate, sunt îndreptățiți să beneficieze de toate drepturile salariale prevăzute de normele dreptului intern și garantate de Constituția României, precum și de convențiile și tratatele internaționale la care România este parte.
Începând cu data de 01.01.2001 și până la data de 12.03.2007, când a intrat în vigoare nr.OUG27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, s-a susținut că reclamanții au fost privați de dreptul de a beneficia de sporul de vechime în muncă, corespunzător timpului efectiv lucrat, fără ca pentru aceasta să existe vreo justificare temeinică și legală.
S-a susținut, de asemenea, prin acțiune că acordarea sporului de vechime în muncă a fost reglementată de dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996, concluzie care se desprinde din interpretarea sistematică a actului normativ menționat care, atunci când face referire la personalul auxiliar, folosește sintagma "alte categorii de personal", ceea ce înseamnă că în noțiunea de personal utilizată în conținutul art.33 intră atât categoria magistraților, cât și cea a personalului auxiliar de specialitate.
Existența dreptului magistraților de a beneficia de sporul de vechime în muncă nu este afectată de actele normative ulterioare, respectiv nr.OG83/2000 și nr.OUG177/2002 care, deși nu au mai prevăzut în mod expres acest drept, nu au abrogat dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 care îl consacrau. De asemenea, Legea nr.303/2004, republicată, se referă doar la sporul de fidelitate raportat la vechimea efectivă în magistratură care se include în indemnizația acordată magistraților, fără să cuprindă vreo mențiune privitoare la sporul de vechime în muncă.
S-a susținut că pârâții au apreciat în mod nejustificat că magistrații nu beneficiază de sporul de vechime în muncă, ignorând prevederile art.33 din Legea nr.50/1996, ce au fost aplicate exclusiv personalului auxiliar de specialitate, împrejurare care a generat un tratament diferențiat între cele două categorii de personal existente în cadrul aceleiași instituții și chiar în raport cu angajații celorlalte unități care au beneficiat de dreptul în discuție, permanent și obligatoriu, sub condiția îndeplinirii criteriilor de vechime prevăzute de lege.
S-a invocat faptul că discriminarea evidentă la care au fost supuși magistrații a fost recunoscută explicit, în substanța sa, chiar de către legiuitor care, prin nr.OUG27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, a prevăzut la art.41că "pentru vechimea în muncă, judecătorii beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", în felul acesta confirmându-se expres un drept care a continuat să existe chiar și în condițiile modificărilor legislative intervenite în acest domeniu.
Reclamanții au susținut că situația creată face incidente dispozițiile nr.OUG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, principiul egalității dintre cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor trebuie să fie garantat în special în exercitarea anumitor drepturi, printre care și acela de a primi un salariu egal pentru muncă egală.
În ceea ce privește recunoașterea dreptului la egalitate în fața legii, la protecția împotriva discriminării pentru toate persoanele, ca un drept universal valabil, s-a susținut că există în prezent reglementare și prin instrumente juridice de drept internațional precum Declarația Universală a Drepturilor Omului (art.2 pct.1 și art.29 pct.2), Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (art.14), Convenția-cadru nr.111/25.06.1958, Convenția nr.122/09.07.1964 etc.
În același sens au fost invocate și dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României.
Reclamanții au susținut că sunt supuși unei discriminări directe în raport cu celelalte categorii de persoane care au beneficiat de sporul de vechime în muncă și, având în vedere faptul că, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, le-au fost acordate drepturi bănești reprezentând 30%, respectiv 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, se impune calcularea sporului de vechime în raport de această indemnizație, astfel cum a fost majorată prin titlurile executorii menționate.
Față de împrejurarea că s-au considerat îndreptățiți să obțină o reparație integrală a prejudiciului care le-a fost cauzat, reclamanții au susținut că se impune și reactualizarea sumelor cuvenite prin aplicarea indicilor de inflație, începând cu data nașterii drepturilor și până la data plății efective a acestora.
Având în vedere faptul că în cursul lunii decembrie 2006 pârâții le-au achitat în mod voluntar o parte din sumele reprezentând spor de vechime în muncă, calculat fără a se lua în considerare majorările de 30%, respectiv 40% ale indemnizației de încadrare brută lunare, reclamanții au susținut că acestea trebuie să fie deduse din cuantumul sporului de vechime aferent perioadei 01.01.2001 - 12.03.2007.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând în acest sens că plata salariului și a altor drepturi salariale este în sarcina Ministerului Justiției.
S-a invocat, în susținerea aceleiași excepții, faptul că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, respectându-se procedura reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice. Bugetul de stat este aprobat prin lege organică de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea executivă, prin urmare, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă și conținut printr-o hotărâre luată de către puterea judecătorească ar reprezenta o imixtiune în atribuțiile puterii legislative, ceea ce ar duce la încălcarea art.1 alin.4 din Constituția României.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat, de asemenea, întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a judecătoriei în soluționarea pricinii.
Având în vedere că pretențiile reclamanților vizează modul de reglementare a raporturilor de muncă, respectiv salarizarea acestora, pârâtul a susținut că litigiul îmbracă forma unui conflict de drepturi, iar potrivit art.2 lit.c) pr.civ. competența de soluționare aparține tribunalului.
A invocat în al doilea rând excepția autorității lucrului judecat, arătând că prin decizia nr. 211/R-CM/31.05.2005 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr.1404/civ/2005 s-a admis recursul formulat de Ministerul Justiției, s-a modificat sentința primei instanțe iar pe fond s-a respins acțiunea reclamanților având ca obiect sporul de vechime în muncă.
Prin decizia nr.63/R-CM/20.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, omițându-se în privința anumitor reclamanți existența autorității de lucru judecat, s-a admis în parte recursul formulat de Ministerul Justiției, s-a modificat sentința primei instanțe și s-a stabilit că reclamanții au dreptul la spor de vechime în muncă pentru perioada 1 noiembrie 2003- 27 septembrie 2004. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a dat efect prescripției extinctive față de pretențiile anterioare datei de 1 noiembrie 2003.
S-a mai făcut trimitere la decizia nr.64/R-CM/20.02.2007 prin care Curtea de APEL PITEȘTIa admis recursul formulat de Ministerul Justiției și a modificat în parte sentința primei instanțe, respingând acțiunea formulată de reclamantele, - și având ca obiect plata sporului de vechime în muncă pentru existența autorității de lucru judecat.
În al treilea rând, în subsidiar, Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune pentru perioada 01 ianuarie 2001 - 15.10.2004, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Astfel, a susținut pârâtul, OUG nr.177/2002- art.3 alin.1- reglementa în mod expres caracterul unitar al indemnizației de încadrare brută lunare, pentru toți magistrații, aceasta fiind stabilită pe funcții, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură și majorată cu sporul de fidelitate.
Ca atare, și art.28 din OUG nr.43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție astfel cum a fost modificat prin art.IV pct.15 al Titlului II din OUG nr.24/2004, dincolo de formularea defectuoasă, trebuie interpretat în sensul că sporul de anticorupție rămânea un adaos la indemnizația de încadrare brută lunară a magistraților ce beneficiau de el, nefiind inclus în indemnizație.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nr.5022 din 09 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pentru a hotărâ astfel, judecătoria a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art.2 alin.1 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, potrivit cărora, tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă.
Pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub nr.4178/90/15 octombrie 2007.
La data de 18.10.2007, reclamanții au depus la dosar o cerere de precizare a acțiunii, în sensul că solicită despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, egale cu drepturile salariale reprezentând sporul de vechime pe perioada 01.01.2001 - 12.03.2007, sume reactualizate cu coeficientul de inflație la data plății efective, diferența de spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară majorată cu 30%, respectiv 40%, sume reactualizate cu coeficientul de inflație la data plății efective.
La data de 23.10.2007 s-a depus la dosar o cerere formulată de reclamanta, prin care a renunțat la judecata pricinii.
Prin încheierea de ședință din data de 29 octombrie 2007, s-a luat act de renunțarea la judecată formulată în cauză de către reclamanta.
Față de susținerea reclamanților, în sensul că înțeleg să se folosească în cauză de concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în dosarul nr.4239/90/18.10.2007, având ca obiect asigurare dovezi, tribunalul a dispus atașarea dosarului menționat la prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr.970 din 19 noiembrie 2007, a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A respins excepțiile privind autoritatea lucrului judecat și privind prescripția parțială a dreptului material la acțiune invocate de pârâtul Ministerul Justiției.
A admis acțiunea precizată și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamanților următoarele sume de bani brute reprezentând prejudiciul suferit drept consecință a neacordării sporului de vechime în muncă pe perioada 01.01.2001 - 12.03.2007 și diferența de spor de vechime în muncă calculat la îndemnizația de încadrare brută lunară majorată cu 30%, respectiv 40%, conform hotărârilor judecătorești pe care le dețin, sume actualizate cu coeficientul de inflație până la data de 01.10.2007 și în continuare până la data plății efective, astfel: - 33.541 lei, - 34.709 lei, - 31.740 lei, - - 20.213 lei, - - 25.918 lei, - 18.977 lei, - 29.028 lei, - 18.503 lei, - - 15.831 lei, - 10.187 lei, - 7.717 lei.
Totodată, a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor de mai sus.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut, în ceea ce privește excepția invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitoare la lipsa calității procesuale pasive, că această instituție a fost chemată în judecată pentru a asigura alocarea fondurilor necesare efectuării plății drepturilor bănești salariale deduse judecății.
Potrivit dispozițiilor art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, iar art.8 din același act normativ prevede unul dintre principiile și regulile bugetare - principiul universalității - conform căruia veniturile și cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute. În baza dispozițiilor art.19 lit.a) al aceleiași legi, Ministerului Finanțelor Publice are, în principal, ca atribuție coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De aceea, tribunalul a constatat că, față de cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acesta, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, alocarea fondurilor necesare efectuării plății drepturilor bănești deduse judecății subsumându-se atribuțiilor acestui minister, chiar dacă legea nu a prevăzut expresis verbis această atribuție.
Referitor la excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâtul Ministerul Justiției, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.1201 Cod civil, există autoritate de lucru judecat când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
În prezenta cauză, cererile reclamanților sunt întemeiate pe pretinsa discriminare căreia i-au fost supuși prin neacordarea sporului de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, majorată cu 30%, respectiv 40%, ceea ce implică acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, în temeiul dispozițiilor art.21 din nr.OG137/2000.
În aceste condiții, în prezenta pricină nu există identitate de cauză deoarece instituția juridică incidentă și pe care reclamanții și-au întemeiat pretenția dedusă judecății, nu este aceeași cu cea din pricinile anterioare care au avut drept temei juridic exclusiv dispozițiile legale în materia drepturilor salariale.
Astfel, în condițiile în care tripla identitate reglementată prin dispozițiile art.1201 cod civil nu este întrunită în prezenta cauză, nu s-a reținut autoritatea de lucru judecat.
Cât privește excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Asemenea acte de recunoaștere, pe lângă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 7 mai 2007, au fost: adrese ale Ministerului Justiției către Ministerul Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare plăților; includerea în angajamentul cu ocazia încheierii negocierilor de aderarea la Uniunea Europeană a obligației de plată a drepturilor salariale restante și asigurării salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar; includerea în strategia de reformă a sistemului judiciar (HG nr.232/2005) a măsurii vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul instanțelor judecătorești care nu dețin hotărâri judecătorești și eliminarea discriminării.
Consecința unei asemenea întreruperi a dreptului material la acțiune este reglementată de art.17 alin.1 și alin.2 din Decretul nr.167/1958 și constă în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție, respectiv de la data de 7 mai 2007 când s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia nr. XXXVI, statuând: "dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport de prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Instanța a constatat că în speță sunt aplicabile și dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, care face referire la faptul că în toate cazurile de discriminare persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun, fiind vizat dreptul substanțial. Sub acest aspect, pretențiile având natură salarială sunt incidente reglementările din dreptul comun, astfel încât dreptul la formularea pretențiilor, respectiv termenul de 3 ani, curge pentru acești reclamanți de la data când au cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, respectiv de la data de 7 mai 2007, când Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia XXXVI, au stabilit dreptul magistraților la sporul de vechime în muncă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au calitatea profesională de magistrați în cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, iar până la apariția nr.OG83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001 au beneficiat de sporul de vechime în muncă, astfel cum a fost prevăzut de dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 republicată, atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar.
Pe de altă parte, nu s-a reținut apărarea în sensul că sporul de vechime în muncă este inclus în calculul indemnizației de încadrare brută lunară prevăzută de art.2 și urm. din nr.OUG177/2002, deoarece art.3 din acest act normativ, atunci când precizează cum se stabilește indemnizația magistraților pentru activitatea desfășurată, se referă numai la funcții, la nivelul instanțelor, la vechimea în magistratură, nu și la vechimea în muncă.
Dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii - care constituie dreptul comun în materie, prevăd că noțiunea de "salariu" cuprinde: "salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Luarea în considerare a salariului ca instrument de sine stătător, fără sporuri și adaosuri, este considerată contrară spiritului prevederilor art.155 din Codul muncii. În consecință, sporul de vechime nu este inclus în calculul indemnizației de încadrare brută lunară prevăzută de art.2 și următoarele din nr.OUG177/2002.
Dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/31.08.2000, modificat prin Legea nr.48/2002, prevăd că în toate cazurile de discriminare menționate în cuprinsul acestuia, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Prin decizia nr.36 din 7 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează în sensul că "judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege".
În ceea ce privește acordarea sporului de vechime calculat ca urmare a majorării indemnizației brute lunare, tribunalul a constatat că prin nr.OUG177/2002, art.1, s-a prevăzut că judecătorii care compun completele specializate în judecarea infracțiunilor de corupție primesc un spor de 30% din indemnizația brută lunară, iar prin nr.OG43/2002 intrată în vigoare la data 27.04.2004 și modificată prin nr.OUG24/2004, s-a prevăzut că magistrații care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brute lunare.
Prin Legea nr.601/16.12.2004 de aprobare a nr.OUG24/2004 intrată în vigoare la data de 23.12.2004, în art.28 alin.5 se menționează că acești magistrați beneficiază de un spor de 40% la indemnizația de încadrare brută lunară.
Prin nr.OUG27 din 29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare la data de 10.04.2004, modificată și aprobată prin Legea nr.45/2007, s-a prevăzut în expunerea de motive că asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor este prevăzută la cap.VI pct.3.3 din Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.232/2005, măsură care avea ca termen de finalizare luna decembrie 2005.
În ceea ce privește acordarea sumelor reactualizate, cererea reclamanților a fost privită ca întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art.161 pct.4 din Codul muncii.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Recurentul Ministerul Justiției apreciază că sentința primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune.
Prin Decizia nr. XXXVI/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a impus autorităților care nu au acordat judecătorilor și procurorilor sporul de vechime în muncă plata acestor drepturi, însă nu ca despăgubiri echivalente acestui spor, ci cu titlu de drepturi salariale.
Fiind vorba de prestații periodice cu caracter succesiv, pretențiile reclamanților ar fi trebuit examinate și admise numai pentru perioada de trei ani anterioară momentului introducerii acțiunii.
Nu se poate argumenta că prin decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii s-ar fi constatat existența prejudiciului ori că promovarea acțiunii ar fi condiționată de aceasta.
Hotărârea instanței de fond este dată, în opinia recurentului, cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale și pe fondul cauzei.
Cu o singură excepție, și anume cea prevăzută de art.28 din nr.OUG43/2002, modificat prin art.IV pct.15, Titlul II din nr.OUG24/2004, toate celelalte texte de lege instituiau dreptul la sporul de anticorupție al judecătorilor ce compuneau completele ce judecau infracțiunile prevăzute de Legea nr.78/2000 ca adaos de natură salarială neinclus în indemnizația de încadrare brută lunară.
Spre exemplu, art.11 alin.1 din nr.OUG177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a stabilit că judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție primesc un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Prin art.I punctul 8 din Legea nr.601/2004 pentru aprobarea nr.OUG24/2004, art.28 din nr.OUG43/2002 a fost din nou modificat în sensul că judecătorii care compun completele de judecată specializate în infracțiunile de corupție potrivit art.29 din Legea nr.78/2000 beneficiază de un spor de 40% la indemnizația de încadrare brută lunară.
Teza unei modificări a dispozițiilor nr.OUG177/2002, ce stabilesc regimul juridic al indemnizației de încadrare brută lunară, modificare operată prin art.28 din nr.OUG43/2002, astfel cum a fost modificat prin art.IV pct.15, Titlul II din nr.OUG24/2004, prin includerea sporului de anticorupție în indemnizația brută lunară, nu poate fi primită.
Printr-o astfel de interpretare, se susține, se ajunge la existența a două feluri de indemnizații de încadrare brute lunare pentru magistrați, diferite după cum magistratul respectiv beneficia sau nu de spor de anticorupție.
Or, nr.OUG177/2002 reglementa în mod expres caracterul unitar al indemnizației de încadrare brută lunară, pentru toți magistrații, aceasta fiind stabilită pe funcții, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură și majorată cu sporul de fidelitate.
Concluzionând, recurentul Ministerul Justiției arată că natura acestui drept este aceea de spor și nu poate fi avut în vedere la calculul indemnizației brute deoarece, la stabilirea acesteia, pot fi avute în vedere doar criteriile stabilite de dispozițiile art.3 alin.1 și 2 din nr.OUG177/2002.
În fine, a arătat recurentul-pârât, i-a fost încălcat dreptul la apărare deoarece nu i-a fost comunicat raportul de expertiză pe care instanța și-a bazat soluția.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor vizează soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive.
apărările formulate la judecata în primă instanță, recurentul arată că rolul ministerului este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și de a le transmite spre adoptare Parlamentului.
Relevantă este lipsa solicitării deschiderii de credite de către ordonatorul principal de credite al reclamanților, precum și nedovedirea vreunei culpe procesuale în această cauză.
Simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a acordat sporul de vechime, nu îi conferă acestuia nicio garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru eventualele sume pe care ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Examinând sentința tribunalului prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a stabilit corect punctul de pornire a termenului de prescripție de trei ani prin raportare la Decizia nr.XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât interpretarea dată dispozițiilor legale din materia salarizării magistraților s-a făcut pentru înlăturarea oricărui tratament discriminatoriu, care ar contraveni principiului egalității în drepturi instituit prin art.16 din Constituția României republicată, cât și dispozițiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, constatarea tratamentului discriminatoriu a vizat perioada în care erau în vigoare prevederi legale în prezent abrogate.
Sunt aplicabile în privința prescripției dreptului la acțiune dispozițiile art.8 din Decr. Nr.167/1958, conform cărora prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea și deopotrivă prevederile art.27 alin. (2), teza finală din OG nr.137/2000.
Așa cum s-a arătat și în cererea de recurs, pentru perioada 01.05.2004-31.12.2004 sporul de anticorupție a fost stabilit de prevederile art.IV pct.15, Titlul II din nr.OUG24/2004, care au modificat art.28 din nr.OUG43/2002, pentru judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art.29 din Legea nr.78/2000, cu modificările ulterioare, ca majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brută lunară.
Pentru perioada ulterioară, cuprinsă între 01.01.2005 și 01.04.2006, Legea nr.601/2004 pentru aprobarea nr.OUG24/2004 a prevăzut că judecătorii care compun completele de judecată specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art.29 din Legea nr.78/2000, beneficiază de un spor de 40% la indemnizația de încadrare brută lunară.
Afirmația potrivit căreia includerea sporului de anticorupție în indemnizația brută lunară ar duce la existența a două feluri de indemnizații de încadrare brute lunare pentru magistrați nu este fondată.
Pornind de la modalitatea de stabilire a indemnizației de încadrare brute lunare prevăzută de art.3 alin.(1) din nr.OUG177/2002, în raport de funcții, de nivelul instanțelor și parchetelor și de vechimea în magistratură, în soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr.VI/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, ale art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată pin Legea nr.601/2004 a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților, în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat în art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție, respectiv natura cauzelor pe care o parte dintre magistrați erau desemnați să le soluționeze, nu a avut o justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Faptul că așa-zisul spor de anticorupție determină o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară rezultă și din denumirea ce i-a fost atribuită de lege în perioadele supuse analizei, respectiv de "majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brută lunară" sau "spor de 40% la indemnizația de încadrare brută lunară".
Ultima dintre forme nu este identică cu cea prevăzută pentru sporurile de care beneficiau magistrații potrivit art.5 și art.30 alin.(1) din nr.OUG177/2002, respectiv sporul de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru titlul științific de doctor în drept sau doctor docent în drept și sporul de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase.
Ca urmare a celor reținute mai sus nu poate fi primită nici susținerea că sporul de anticorupție intră în partea variabilă a drepturilor bănești cuvenite magistraților.
Potrivit art.155 Codul muncii, partea variabilă a salariului este formată din indemnizații, sporuri și alte adaosuri.
Toate acestea se stabilesc pentru compensarea cheltuielilor făcute de salariați cu ocazia îndeplinirii anumitor sarcini de serviciu - cum sunt cele pentru delegare, detașare, instalare ori se plătesc în raport cu performanțele individuale sau în raport cu timpul în care munca este prestată în anumite condiții.
Or, așa cum s-a arătat mai sus, sporul de anticorupție se cuvenea tuturor magistraților în considerarea pregătirii profesionale, funcțiilor, sarcinilor îndeplinite, adică în funcție de elementele care alcătuiesc salariul de bază, în speță indemnizația de încadrare brută lunară.
De aceea, nu se poate susține că prin aplicarea respectivei majorări s-ar crea două indemnizații de încadrare brute lunare.
Un alt argument este și acela că prin art.6 din nr.OUG177/2002 s-a mai prevăzut o astfel de majorare, respectiv o majorare a indemnizației de încadrare cu până la 10% pentru magistrații care funcționează la instanțe și parchete din mediul rural.
Ca urmare a celor reținute, Curtea apreciază că soluția instanței de fond în sensul obligării pârâților menționați în sentință la plata sporului de vechime în muncă sau a diferenței de spor în funcție de indemnizația de încadrare brută lunară majorată cu 30%, respectiv cu 40% este legală.
Pretinsa încălcare a dreptului la apărare invocată de către recurent nu poate fi reținută. La cererea Ministerului Justiției, tribunalul a amânat judecata în vederea comunicării cererii de chemare în judecată, a cererii precizatoare și a înscrisurilor depuse la dosar în susținerea acestora. Până la termenul de judecată acordat în acest sens, pârâtul a depus la dosar mai multe întâmpinări cuprinzând și apărări pe fondul cauzei. Față de atașarea dosarului în care s-a încuviințat administrarea expertizei contabile la cererea având ca obiect asigurarea de dovezi, pârâtul nu a formulat obiecțiuni.
În ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, aceasta constituie o aplicare corectă a dispozițiilor legale și pentru următoarele considerente:
Potrivit art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Nu trebuie omise din vedere atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor care constau, așa cum sunt enumerate de art.19 din lege, în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare etc.
Potrivit acestor atribuții, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort, aspectele invocate cu privire la culpă neavând relevanță.
Întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, în baza art.312 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr.970 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, - și -, pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI și TRIBUNALUL VÂLCEA și intimatul-monitor al cauzelor privind discriminarea CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./06.03.2008
Jud.fond: /
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica Răuță
