Despăgubire contencios administrativ. Decizia 150/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 150/
Ședința publică de la 13 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Ligia Vîlcu
Grefier șef sectie -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV,CURTEA DE APEL BRAȘOV, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANAȚELOR PRIN DGFP B împotriva sentinței civile nr.1046/02.11.2007 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților pârâți TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției și Ministerul Economiei Și Finanțelor - prin B, a intimaților reclamanți, -, precum și a intimatului pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost depus la dosar, prin serviciul registratură, răspunsul Tribunalului Brașov la adresa emisă de Curtea de APEL BRAȘOV.
Instanța invocă din oficiu tardivitatea formulării recursului declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, împotriva sentinței de fond
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele recursurilor, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Se constată că prin sentința civilă nr. 1046/2.11.2007, TRIBUNALUL BRAȘOVa respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei si Finantelor, invocata de
A respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Tribunalul B, invocata de acesta prin intampinare.
A admis actiunea formulata de reclamantii, -, si, cu domiciliul ales la Tribunalul B, situat in mun.B,-, jud. B, in contradictoriu cu paratii Tribunalul, cu sediul in mun. B,-, jud. B, Curtea de Apel, cu sediul in mun. B,-, jud.B, Ministerul Justitiei, cu sediul in B,-, sector 5 si Ministerul Economiei si Finantelor, cu sediul in B,-, sector 5.
A obligat pe paratii Tribunalul B, Curtea de Apel B si Ministerul Justitiei sa plateasca in solidar reclamantilor cu titlu de despagubiri, suma de cate 1700 RON pentru fiecare, actualizata cu indicele de inflatie, precum si prin aplicarea dobanzii legale, incepand cu data de 01.01.2005 si pana la data platii efective.
A obligat pe paratul Ministerul Economiei si Finantelor sa aloce fondurile de bani necesare achitarii drepturilor banesti actualizate, mentionate anterior.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV, instanța apreciază că nu este întemeiată, dat fiind că reclamanții desfășoară activitatea de magistrați la Tribunalului Brașov, instanță situată pe raza de competență a pârâtului, astfel că o va respinge.
Excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor va fi respinsă deoarece pârâtul răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, conform Legii nr.5oo/2002 și HG nr.208/2005.De asemenea, calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art.1 din OUG nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executării, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
In aceste condiții, chiar dacă Ministerul Finanțelor Publice nu are raporturi de muncă cu reclamanții, are obligații legale de a asigura sumele necesare funcționării instituțiilor statului de drept.
Pe fondul cauzei, instanța constată că reclamanții au sau calitatea de judecători la TRIBUNALUL BRAȘOV, așa cum rezultă din carnetele de muncă ale acestora, și din adeverințele emise de Tribunalului Brașov.
Prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului pentru Combaterea Discriminării, filele 2-9 dosar, s-a reținut că "Acordarea stimulentelor salariale pentru judecători potrivit criteriului de vechime (0-3 ani) reprezintă o discriminare indirectă, potrivit art.2, alin.2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța nu poate primi apărările pârâților în conformitate cu care prin aceste stimulente acordate magistraților cu o vechime de 0-3 ani nu au fost aduse prejudicii reclamanților, la rândul lor toți judecători la TRIBUNALUL BRAȘOV care au soluționat cel puțin tot atâtea cauze dificile cât cei "stimulați" financiar prin Ordinul nr.1921/C/2005 al Ministrului Justiției. În ceea ce privește actualizarea sumei cuvenite fiecărui reclamant cu indicele de inflație și cu dobânda legală, instanța constată că și acest petit este întemeiat, avându-se în vedere rata inflației. În ceea ce privește dobânda legală, instanța va face aplicația dispozițiilor art.1088 din Codul civil, în conformitate cu care la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Așa fiind, instanța va admite acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției pe care îi va obliga să achite fiecărui reclamant câte 1.700 lei, sume actualizate cu indicele de inflație, precum și prin aplicarea dobânzii legale începând cu data de 01.01.2005 și până la executare.
Împotriva sentinței au formulat recurs pârâții:
Curtea de APEL BRAȘOV critică sentința pentru netemeinicie și nelegalitate considerând că nu există discriminare în cauză, iar hotărârea CNCD invocată ca temei al acțiunii nu are decât caracter de recomandare și nu este obligatorie pentru instanță. Solicită ca instanța să precizeze natura sumei la plata căreia va fi obligată dacă se apreciază că acțiunea este întemeiată, în sensul precizării sumei brute având în vedere că la data când s-a plătit această primă s-a încasat de către judecători suma netă.
TRIBUNALUL BRAȘOV solicită respingerea acțiunii susținând excepția lipsei calității procesuale pasive și faptul că nu există discriminare.
Un alt motiv de recurs vizează nelegala obligare a pârâtului la plata sumelor reactualizate cu indicele inflației, dispozițiile art.1088 cod civil prevăzând doar dobânda legală, care poate fi acordată doar d ela data cererii de chemare în judecată.
TRIBUNALUL BRAȘOV critică sentința și pentru nelegala acordare a acestei prime pentru reclamanta care a fost în concediu pentru îngrijirea copilului pe tot parcursul anului 2005 și chiar dacă ar fi avut vechimea necesară nu ar fi beneficiat de primă.
Ministerul Justiției, prin recursul formulat critică sentința prin prisma art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Se susține că în mod greșit s-a apreciat existența unei fapte discriminatorii ca temei de drept al acțiunii această sumă de bani fiind acordată doar ca stimulent financiar după norme de caracter de recomandare.
Obligarea la plata dobânzii legale este greșită. De altfel, această dobândă se4 acordă doar de la data cererii de chemare în judecată.
În mod greșit instanța de fond a acordat dobânzi legale începând cu 1.01.2005, deși Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C, a fost emis în data de 15.12.2005.
Ministerul Justiției critică și acordarea cumulată a dobânzii legale și a reactualizării cu indicele de inflație pentru debitul principal, considerând că astfel se realizează o dublă reparație a prejudiciului.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP a formulat recurs înregistrat în 8.01.2008.
În motivele de recurs critică sentința pentru greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive.
Susține că rolul său este " de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite".
Pentru că nu are raporturi juridice directe cu reclamanții consideră că nu poate fi obligat la plata și acordarea de drepturi pentru angajații altor instituții.
Analizând recursurile formulate instanța constată următoarele:
Considerentele pentru care recursul Tribunalului Brașov apreciază că nu are calitate procesuală pasivă sunt neîntemeiate.
Dat fiind raportul juridic dedus judecății, TRIBUNALUL BRAȘOV are calitate de ordonator terțiar de credite, ceea ce justifică calitatea sa procesuală și față de ceilalți pârâți.
Criticile din cadrul celorlalte trei recursuri privitoare la fondul cauzei nu sunt întemeiate.
Într-adevăr, hotărârea CNCD nu are efectul unei decizii de recurs în interesul legii, ea nu dezleagă o chestiune de drept, însă stabilește că starea de fapt expusă prin Ordinul 1921/2005 al ministrului justiției este discriminatorie, reprezintă acte de discriminare conform art.2 alin.1 și 2 și art.6 lit.e, art.8 alin.3 și art.19 alin.4 din OG 137/2000.
Efectele acestei hotărâri nu pot fi schimbate decât dacă se promovează o contestație împotriva ei și este admisă, sau dacă însuși CNCD își revocă hotărârea prin care a constatat discriminarea.
Instanța de judecată nu mai este învestită cu constatarea existenței unei fapte discriminatorii ci cu o acțiune în despăgubiri pentru o faptă discriminatorie deja constatată.
Așadar nu se poate reține apărarea unitară a pârâților prin care se arată că s-au interpretat greșit dispozițiile OG 137/2000 în sensul reținerii existenței faptei discriminatorii.
În ceea ce privește critica privitoare la acordarea dobânzii legale se constată că este neîntemeiată.
Reactualizările cu indicele de inflație pentru suma de 1700 Ron sunt acordate legal deoarece tind la acoperirea întregului prejudiciu constând în devalorizarea monedei naționale de la data nașterii dreptului de creanță și până la plata efectivă a creanței. În ceea ce privește cumulul dobânzii legale cu reactualizările și acesta este permis.
Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.
Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.
Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În ceea ce privește critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanța constată că în materia obligațiilor extracontractuale cum este cazul în speță părțile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept ( și - Teoria generală a obligațiilor).
Este însă întemeiat motivul de recurs invocat de recurentul, prin care se arată că în mod greșit s-au acordat aceste daune (reactualizare și dobânzi legale) din 1.01.2005 deși Ordinul cu caracter discriminator este din 15.01.22005.
Într-adevăr discriminarea constatată izvorăște din edictarea Ordinului 1921/15.12.2005 și raportat la această dată, instanța de fond trebuia să acorde reactualizările și dobânzile legale, pentru o perioadă anterioară datei de 15.12.2005 aceste daune nu se justifică.
Acest motiv de recurs nu a fost invocat și de ceilalți pârâți, însă având în vedere solidaritatea obligației de plată cât și efectele dispozițiilor art.47, 48 Cod procedură civilă, coparticiparea procesuală, invocarea acestui motiv de recurs de către unul din pârâți extinde efectele favorabile ale hotărârii și asupra celorlalți codebitori solidari care nu au această critică în recurs.
Cu privire la motivul de recurs invocat de Curtea de APEL BRAȘOV prin care se solicită a se preciza că suma la care este obligată la plata către reclamanți este sumă brută, instanța de control constată că, deși formulată pentru prima dată în recurs, aceasta este un mijloc de apărare și în conformitate cu art 3041Cod procedură civilă raportat la art. 294 alin 1 teza a II-a și 316 Cod procedură civilă este admisibilă în recurs.
Este evident că în aplicarea art. 55 Cod fiscal și următoarele, la executare, orice sumă ce reprezintă venituri salariale urmează a fi impozitată, legea prevăzând expres veniturile exceptate de la impunere, sumele în cauză nefăcând parte din acea categorie.
Prin urmare, instanța reține că sumele la plata cărora este obligată pârâta sunt sume brute.
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, instanța de control constată că excepția tardivității formulării recursului, invocată din oficiu este întemeiată.
Această parte a primit, la serviciul registratură, sentința atacată în 18.12.2007 conform dovezii de comunicare, 84 dosar fond, iar recursul este declarat cu încălcarea termenului special de recurs de 10 zile.
Pentru aceste considerente, recursul formulat de MEF prin DGFP va fi respins ca tardiv.
Curtea constată întemeiată critica din recursul Tribunalului Brașov cu privire la nelegala acordare a sumei de 1700 RON pentru reclamanta.
Din probatoriul administrat în recurs ( adresa Tribunalului Brașov 262) și decizia 4/5.01.2005 a Curții de APEL BRAȘOV rezultă că începând cu 1.01.2005 a încetat temporar activitatea reclamantei la TRIBUNALUL BRAȘOV prin plecarea în concediu pentru îngrijirea copilului până la 2 ani.
Prin urmare, potrivit legislației în vigoare la acea dată, operând suspendarea raporturilor de muncă, această reclamantă nu putea beneficia la acel moment de plata primei conform Ordinului 1921/15.12.2005 și drept consecință nu poate pretinde în prezent acordarea de despăgubiri izvorâte dintr-o discriminare constatată prin Hot 15/23.01.2006 a CNCD.
Pentru aceste considerente, în baza art.304 pct. 9, 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 47,48 Cod procedură civilă, va admite acest motiv de recurs și va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii formulate de această reclamantă.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.47, 48 Cod procedură civilă va admite în parte toate recursurile și va modifica în parte sentința conform celor din dispozitivul prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursurile formulate de recurenții pârâți Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1046/2007 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să plătească reclamanților:, -, suma de câte 1700 RON brut, cu titlu de despăgubiri, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală începând cu 15.12.2005 în loc de 1.01.2005 cum s-a dispus la fond, și până la data plății efective a debitului principal.
Respinge pretențiile privind plata sumei de 1700 RON cu reactualizare și dobândă legală formulată de reclamanta.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor B împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.02.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
Opinie separată
Cu privire la inadmisibilitatea invocării în recurs, omisso medio a caracterului net/brut al sumei
Judecător
-
Opinie separată
Prezenta disensiune poartă numai asupra caracterului sumei de 1700 RON, mai precis asupra inadmisibilității soluționării unei cereri noi în recurs "omisso medio" cu încălcarea neîngăduită a principiului dublului grad de jurisdicție.
Așa cum s-a stabilit în doctrină și jurisprudență este inadmisibilă o cerere nouă, distinctă de stabilire în calea de atac a caracterului sumei brut/net, cât timp la instanța de fond poziția părții a fost de respingere a petitului. Soluția decurge din funcția fundamentală a instanței de control judiciar de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile deduse în fața acesteia ( ÎCCJ dec.469/2006).
Pentru acest motiv, legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, chiar și în temeiul art 3041Cod procedură civilă nu pot fi examinate decât numai cu privire la aspectele cu care a fost învestit tribunalul.
Judecător
-
Red AP/ 25.02.2008
Dact AG/ 6.03.2008
Jud fond /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Ligia Vîlcu