Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1551/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 1551/2008 -
Ședința publică din 4 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de contestatorul domiciliat în O,-, - 50,. 3,. 7, județul B și de intimata "" - cu sediul în Român, nr. 6. județul T, împotriva sentinței civile nr. 222 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă - despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul contestator - lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 2.09.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind recurenta intimată "" - Român.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru și timbru judiciar, recurenta intimată a depus întâmpinare la recursul declarat de contestator, după care:
Nefiind probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta recurentului contestator solicită respingerea recursului declarat de intimată și sub acest aspect, menținerea sentinței instanței de fond. Totodată, solicită admiterea recursului declarat de contestator, modificarea sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată. Arată că din probele de la dosar rezultă că petentul a lucrat în cadrul societății intimate și în perioada 13 mai - 15 iulie 2007, însă unitatea cu rea credință nu a înregistrat contractul de muncă la. și nu i-a acordat drepturile bănești cuvenite, astfel încât nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, ori față de dispozițiile art. 79 alin. 8 Codul muncii, raportat la starea de fapt, angajatul nu poate fi obligat să lucreze în perioada de preaviz, demisia constituind încetarea unilaterală a raporturilor de muncă.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 222 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata "" - Român și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 849/21.09.2005 emisă de către intimată pe seama contestatorului; s-a constatat încetarea contractului de muncă al contestatorului prin demisie în temeiul art. 79 alin. 8 din Codul muncii la data de 26.08.2005; s-a constatat că în perioada 13.05.2005-15.07.2005 contestatorul a desfășurat activitate salarială în cadrul intimatei și a fost obligată aceasta în favoarea contestatorului la plata diferențelor de drepturi salariale constând în salariul negociat și stipulat în contractul individual de muncă al angajatului pe perioada 13.05.2005-26.08.2005 și la plata către bugetul consolidat al statului a contribuțiilor aferente acestei perioade; de asemenea intimata a fost obligată la efectuarea mențiunilor mai sus arătate în carnetul de muncă al contestatorului; s-au respins restul pretențiilor solicitate și a fost obligată intimata în favoarea contestatorului, la plata sumei de 750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatorul a fost angajat al unității intimate pe postul de agent comercial în temeiul unui contract individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă T sub nr. -/27.07.2005 cu data începerii activității 15.07.2005 (fila 28).
Analizând proba testimonială de la dosar precum și considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 2619/PI/12.10.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 9908/C/2006, rămasă irevocabilă urmare a respingerii recursului declarat de s HG, prin decizia civilă nr. 49/17.01.2007 de către Curtea de Apel Timișoara, instanța, în temeiul art. 16 alin. 2 din Codul muncii, constată că petentul a desfășurat activitate salarială în cadrul unității intimate și în perioada 13.05.2005-15.07.2005.
Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Potrivit art. 287 din Codul muncii "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare."
Unitatea angajatoare nu a făcut dovada prin orice mijloc de probă că petentul ar fi încasat drepturile bănești cuvenite perioadei lucrate în cadrul unității, respectiv în intervalul 13.05.2005-26.08.2005, statele de plată depuse la dosar nefiind semnate de către acesta, pentru a putea face dovada înmânării sumei de bani ce reprezintă drepturile bănești cuvenite pentru munca prestată, așa cum în mod imperativ se prevede în cuprinsul dispozițiilor art. 163 alin. 1 din Codul muncii.
Față de aceste considerente instanța, în temeiul art. 40 alin. 2 litera "c", art. 156 și art. 163 alin. 1 din Codul muncii, a obligat intimata să plătească contestatorului diferențele de drepturi salariale constând în salariul negociat și stipulat în contractul individual de muncă al acestuia pe perioada 13.05.2005-26.08.2005.
În baza art. 40 alin. 2 litera "f" din Codul muncii, instanța a obligat intimata la plata către bugetul consolidat al statului a contribuțiilor aferente drepturilor bănești cuvenite contestatorului pentru perioada 13.05.2005-26.08.2005.
Cu privire la capetele de cerere privind anularea deciziei nr. 849/21.09.2005 de încetare a contractului individual de muncă și constatarea încetării contractului individual de muncă al contestatorului prin demisie în temeiul art. 79 alin. 8 din Codul muncii la data de 26.08.2005, instanța le-a apreciat ca fiind întemeiate, întrucât unitatea intimată, așa cum rezultă din considerentele prezentei hotărâri, nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, fiind astfel incidente dispozițiile art. 79 alin. 8 din Codul muncii, angajatorul în aceasta situație, ulterior depunerii demisiei, nemaiputând să îi desfacă contestatorului contractul individual de muncă pentru absențe nemotivate la data de 21.09.2005, contractul de muncă încetând la data depunerii demisiei de către salariat, respectiv 26.08.2005.
Întrucât contractul de muncă al contestatorului încetase prin demisie la data de 26.08.2005, nu se putea reține de către intimată ca și motiv de desfacere disciplinară a contractului de muncă al contestatorului nici paguba materială produsă societății, întrucât contractul de muncă al acestuia la data emiterii decizie de concediere disciplinară, 21.09.2005, nu se mai afla in ființă, unitatea având posibilitatea (de care a și uzat) de a se îndrepta împotriva fostului salariat cu o acțiune în răspundere patrimonială.
În temeiul art. 6 din Decretul nr. 92/1976, instanța a obligat intimata la efectuarea mențiunilor mai sus arătate în carnetul de muncă al contestatorului, respectiv cele privitoare la perioada de timp efectiv lucrată în cadrul intimatei, anularea deciziei de încetare a contractului de muncă în temeiul art. 61 lit. "a" din Codul muncii și încetarea contractului prin demisie în temeiul art. 79 alin. 8 din Codul muncii la data de 26.08.2005.
PotrivitDeciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XL (40) din 7 mai 2007pronunțată în recursul în interesul legii, acordarea de daune morale este admisibilă numai în măsura în care în cuprinsul contractului colectiv de muncă sau contractul individual de muncă au fost incluse clauze exprese în acest sens, această concluzie se impunându-se atâta timp cât, în raport cu regula proprie dreptului comun în materia răspunderii contractuale, daunele morale pentru prejudiciul nepatrimonial suferit nu pot fi stabilite, în cadrul unei asemenea răspunderi, decât cu titlu de excepție.
Față de aceste considerente, având în vedere că în cuprinsul contractului colectiv de muncă sau contractul individual de muncă al contestatorului nu au fost incluse clauze exprese în acest sens, instanța a respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor morale solicitate.
Întrucât pretențiile reclamantului au fost admise doar în parte, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 750 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs pârâta "" - Român, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea instanței de fond este greșită, întrucât la data emiterii deciziei de concediere, contractul individual de muncă al reclamantului era în ființă, iar cercetarea disciplinară pentru absențe nemotivate s-a efectuat conform dispozițiilor legale.
Faptul că în mod premeditat reclamantul și-a depus demisia în data de 26 august 2005, nu putea să împiedice efectuarea cercetării disciplinare.
Mai mult, acesta nu putea să depună cererea de demisie și să plece, întrucât avea funcția de agent comercial, cu o gestiune în sarcina sa, care la data lichidării trebuia clarificată și predată.
Mai arată că după dezbaterea la instanța de fond, recurenta a aflat că martorul este soțul mamei reclamantului, tatăl vitreg, astfel că este o persoană cu mare interes în cauză.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, art. 304 indice 2 Cod procedură civilă.
Recurs a declarat și reclamantul, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtei și la plata salariilor neîncasate în sumă de 3.770 RON actualizată, și dobânda de întârziere, precum și la 10.000 EURO daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că veniturile dovedite de reclamant erau mai mari, acesta beneficiind pe lângă drepturile salariale contractuale, și de un procent din vânzări.
De asemenea, este îndreptățit și la daune morale, cauzate de consecințele morale și psihice pricinuite de abuzul intimatei.
În drept, invocă dispozițiile art. 312 pct. 2, 3 și art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 Cod procedură civilă.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond împrejurarea că societatea pârâtă nu a făcut dovada plății drepturilor bănești cuvenite reclamantului pentru perioada lucrată, actele depuse nepurtând semnătura acestuia.
În aceste condiții erau incidente dispozițiile art. 79 alin. 8 din Codul muncii, astfel că societatea recurentă trebuia să dea eficiență demisiei înaintată de reclamant în data de 26 august 2005, și nu să procedeze ulterior acestei date la desfacerea disciplinară a contractului de muncă al acestuia.
Referitor la depoziția martorului, trebuie precizat pe de o parte că acesta a fost audiat fără a exista vreo opoziție din partea pârâtei, iar pe de altă parte faptul că sarcina probei revenea oricum pârâtei și nu reclamantului, conform art. 287 Codul muncii.
În ceea ce privește recursul reclamantului, și acesta este nefondat, nefiind dovedite pretențiile salariale invocate, și nici includerea daunelor morale în contractul colectiv sau individual de muncă.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 304 indice 1, coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, să respingă recursurile ca nefondate, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de contestatorul și intimata "" - Român, împotriva sentinței civile nr. 222 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.
în concept la 13.11.2008.
jud.fond. -
dact.
2 ex./14.11.2008.
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
