Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1612/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1612/R-CM
Ședința publică din 06 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei JUDECĂTOR 2: Daniel Radu
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache președinte secție
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâții: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, cu sediul în B, Calea, nr.141 B, sector 6 și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,--14, sector 5, împotriva sentinței nr.175/F-CM din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: consilier juridic, în baza delegației de la dosar, pentru recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și consilier juridic, în baza delegației depusă la dosar, pentru intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, lipsind recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, intimații-reclamanți, -, - și intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Școala Națională de Grefieri B și Curtea de Apel București.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată. În subsidiar, solicită admiterea recursului, schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în garanție.
Răspunzând în recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, consideră că este nefondat și solicită respingerea lui.
Consilier juridic, pentru intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, solicită admiterea recursurilor și, în principal, respingerea acțiunii față de instituția pe care o reprezintă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate pasivă, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 01.02.2008, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanții, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, în prezent detașată la Consiliul Superior al Magistraturii, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în prezent detașată la Școala Națională de Grefieri, -, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 B, în prezent detașat la Consiliul Superior al Magistraturii, judecător la Curtea de Apel București, în prezent detașată la Consiliul Superior al Magistraturii și, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B, în prezent detașată la Consiliul Superior al Magistraturii, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri, Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați în solidar la plata unei despăgubiri egale cu stimulentele achitate în baza Ordinului nr.1921/C/15.12.2005 emis de ministrul Justiției, în sumă de 1700 lei.
Totodată, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligați să vireze fondurile necesare efectuării plății.
În fapt, se arată, prin Ordinul nr.1921/C/15.12.2005 emis de ministrul Justiției, s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare cu ocazia sărbătorilor de iarnă pentru personalul din justiție. Acest fond a fost distribuit și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii, cu o vechime în funcție cuprinsă între 0 și 3 ani. Suma individuală acordată acestora a fost de 1700 lei.
Ordinul a fost emis în baza art.4 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 2 din Legea nr.146/1997, modificată prin nr.OUG58/2003, aprobată prin Legea nr.195/2004.
Dispozițiile ordinului privind acordarea de stimulente judecătorilor cu o vechime de 0-3 ani au instituit un tratament diferențiat și discriminatoriu față de procurori, dar și față de judecătorii cu o vechime în funcție mai mare de 3 ani.
Tratamentul discriminatoriu nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a scopului urmărit este inadecvată, subiectivă, arbitrară și nepertinentă.
Nu interesează pentru stabilirea calității procesuale pasive dacă ordinul a fost emis de o altă autoritate și opozabilitatea acesteia.
Ordinul ministrului Justiției folosește sintagma "personalul din sistemul justiției". Sistemul justiției îi include atât pe judecători, cât și pe procurori, așa cum rezultă din prevederile Cap.VI al Constituției "Autoritatea judecătorească".
Mai mult, conform art.132 din Constituție, procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministrului Justiției.
Prin urmare, Ministerului Public condus de Procurorul General, aflat sub autoritatea Ministrului Justiției, îi revine îndatorirea de a executa ordinul menționat pentru personalul din justiție, inclusiv pentru procurori.
Criteriul vechimii avut în vedere la acordarea stimulentelor nu se regăsește printre criteriile enumerate de art.21 alin.3 din nr.OUG177/2002, preluate în art.4 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1997.
Colectarea fondurilor de premiere de la ambele instituții, Ministerul Justiției și MINISTERUL PUBLIC, precum și denumirea folosită de legiuitor pentru acest fond impun acordarea stimulentelor și pentru magistrații procurori, precum și pentru magistrații judecători cu o vechime mai mare de 3 ani.
Prin acordarea stimulentelor financiare în funcție de vechimea în magistratură și de gradul instanței, Ministerul Justiției a încălcat principiul egalității între cetățeni în exercitarea drepturilor economice și a dreptului la un salariu egal pentru muncă egală.
Tratamentul este sancționat de prevederile art.1 alin.2 și 3 din nr.OG137/2000 cu modificările ulterioare.
Prin întâmpinare, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat următoarele apărări:
A invocat mai întâi excepția necompetenței materiale a instanței, motivată prin aceea că potrivit art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, persoana care se consideră discriminată poate solicita restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare și acordarea de despăgubiri instanței prevăzute de dreptul comun, respectiv judecătoriei.
În această situație, se arată, acțiunea în pretenții se impune a fi timbrată la valoare.
A mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că ordinul la care se face referire în acțiune a fost emis de ministrul Justiției, prin urmare nu este opozabil Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Pe fond, pârâtul a susținut că nu există discriminare întrucât prin lege - art.18-21 din nr.OUG27/2006 - este prevăzută o posibilitate a ordonatorului principal de credite, fie MINISTERUL PUBLIC, fie Ministerul Justiției sau Consiliul Superior al Magistraturii de a constitui fonduri de premiere și a acorda premii în anumite condiții și anumitor angajați.
Mai mult, prevederile criticate au un scop legitim, respectiv combaterea corupției, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, adică acordarea de stimulente financiare, sunt adecvate și necesare.
Întrucât capătul de cerere principal nu este întemeiat, pârâtul apreciază că nu se justifică nici actualizarea sumelor pretinse.
La același termen de judecată MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul în care se va admite acțiunea, să ia act de obligația adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să cuprindă sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Motivele cererii sunt următoarele:
Art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară republicată, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Ministerul Economiei și Finanțelor, așa cum rezultă din prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
În lipsa unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este în imposibilitate de a dispune plata diferențelor bănești solicitate.
Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că răspunderea civilă delictuală poate fi angajată numai în sarcina autorului faptei ilicite sau în sarcina altor persoane strict determinate de lege. În acest sens sunt prevederile art.998, 999, 1000, 1002 din Codul civil.
Pârâtul Ministerul Justiției a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței teritoriale a instanței, pe motiv că în materia conflictelor de muncă, legea instituie o competență teritorială exclusivă,de la care nu se poate deroga.
Reclamanții au calitatea de procurori în cadrul parchetelor aflate în B, având deci domiciliul sau reședința în municipiul
În aceste condiții, fiecare reclamant ar fi trebuit să adreseze cererea instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul ori reședința.
Faptul că reclamanta are domiciliul în județul V, ar putea atrage competența de soluționare a cauzei de către Tribunalul Vâlcea, exclusiv cu privire la cererea pe care a formulat-
Prorogarea de competență reglementată de art.9 Cod procedură civilă privește exclusiv situația coparticipării procesuale pasive, respectiv situația în care cererea a fost îndreptată împotriva mai multor pârâți pentru care sunt competente mai multe instanțe.
O altă excepție invocată a fost aceea a lipsei calității procesuale pasive, în susținerea căreia s-a arătat că între reclamanți și Ministerul Justiției nu a existat niciun fel de raport juridic.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este ordonator principal de credite, iar Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public.
Pe fondul cauzei, se arată, nu ne aflăm în situația unei discriminări pentru că nu există niciun act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul fiecărui judecător ori a unui alt salariat din sistemul justiției de a primi stimulente.
Legea nr.146/1997 prevede la art.25 alin.2 numai modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără să instituie reguli privind eventualele categorii de beneficiari.
Prin nr.1921/C/15.12.2005 s-a repartizat un fond de stimulente exclusiv judecătorilor, ca atare reclamanții, în calitate de procurori, nu se pot prevala de dispozițiile acestuia.
Pe de altă parte, stimulentele acordate depind de o multitudine de factori, cum sunt: existența unor sume în fonduri cu destinație specială, obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare.
La emiterea ordinului au fost avute în vedere prevederile art.4 alin.1 din Normele interne, potrivit cărora principalele, dar nu singurele criterii de repartizare individuală a stimulentelor au fost: rezultatele meritorii obținute în activitate, respectarea îndatoririlor prevăzute de lege, calificativele anuale "bine" sau "foarte bine", complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora, celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, lipsa sancțiunilor disciplinare.
Criteriul vechimii adăugat acestora nu este unul nelegal. El a fost introdus în informarea comunicată curților de apel - circulara nr.- - având caracter de recomandare.
Ordonatorul de credite are posibilitatea de a apela la criterii pe care le apreciază corespunzătoare obiectivelor generale ale Ministerului Justiției.
Pârâtul a învederat că nu toți judecătorii cu vechimea cuprinsă între 0 și 3 ani au beneficiat de stimulente, însă criteriile predominante enumerate de art.4 alin.1 din Normele interne au fost raportate la o categorie de personal delimitată prin criteriul vechimii.
Pentru aceste motive s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat, la rândul său, excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât plata drepturilor salariale este în sarcina angajatorului, iar aplicarea dispozițiilor referitoare la salarizare nu poate fi imputată pârâtului.
Ordonatorul principal de credite nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune.
Pârâții Ministerul Justiției și MINISTERUL PUBLIC aveau obligația de a prevedea în buget veniturile din care să poată fi acoperite cheltuielile privind drepturile salariale solicitate de reclamanți.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Pârâtul a mai invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii, întemeiată pe încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești, arătând că reclamanții nu solicită recunoașterea unor drepturi stabilite prin lege și neacordate de angajator, ci pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună extinderea dispozițiilor legale ale actelor normative mai sus menționate.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 30.06.2008, în baza art.II alin.2 din nr.OUG75/2008, cauza a fost înaintată spre soluționare Curții de APEL PITEȘTI.
La această instanță MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii în despăgubire pentru discriminare, făcând trimitere la deciziile Curții Constituționale pronunțate în data de 16.07.2008, prin care s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11 și art.27 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în căderea instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe.
Prin sentința nr.175/F-CM din 11 noiembrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTIa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, Și, împotriva pârâților.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților stimulentele financiare pentru luna decembrie 2005 de 1700 lei pentru fiecare, actualizate la data plății efective după cum urmează: pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii pentru reclamanții, - și, pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru reclamanta și pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru reclamanta.
A fost respinsă acțiunea și cererea de chemare în garanție față de pârâtul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a hotărî astfel, curtea a reținut următoarele:
Examinând excepția de inadmisibilitate întemeiată pe încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești, Curtea a considerat că este atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice, în executarea raporturilor juridice de muncă este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Secțiile Unite la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Legat de excepția de inadmisibilitate a acțiunii în despăgubire pentru discriminare instanța reține următoarele:
În interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a - Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. din 6 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Protecția egală a legii consacrată de Constituția României din 2003 - art.16 - se concretizează în următoarele obligații ale statului: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicarea legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.
Această din urmă obligație pozitivă a statului presupune asigurarea accesului liber la justiție pentru repararea prejudiciului suferit prin discriminare.
Tratamentul diferențiat interzis de norma internațională menționată anterior trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Prin Hotărârea Frett din 2002 Curtea de la Strasbourg a rupt complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, conferindu-i caracter autonom.
În speța de față, dreptul protejat prin interzicerea discriminării este recunoscut de normele interne și internaționale, respectiv de art.5 și 6 din Codul muncii, potrivit cărora în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, iar orice salariat are dreptul la plată egală pentru muncă egală.
În art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este consacrat dreptul tuturor oamenilor, fără nicio discriminare, la salariu egal pentru muncă egală.
În considerarea celor arătate mai sus și a prevederilor art.20 din Constituția României revizuită, instanța apreciază că acțiunea este admisibilă, urmând a se analiza dacă prin modalitatea de stabilire a beneficiarilor, acordarea stimulentelor este discriminatorie.
Excepția de necompetență materială este neîntemeiată deoarece se invocă principiul nediscriminării în executarea raporturilor juridice de muncă, acestea fiind reglementate de normele juridice care alcătuiesc dreptul muncii.
Instanța competentă să soluționeze conflictele de muncă potrivit regulilor acestei ramuri de drept este curtea de apel, completul specializat de litigii de muncă.
Această instanță este prevăzută de dispozițiile art.I alin.1 și art.II din nr.OUG75/2008, pentru cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007.
Cererile constituind conflicte de muncă dintre cele enumerate de art.281 din Codul muncii sunt exceptate de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art.285 din cod.
Legat de competența teritorială a instanței trebuie reținut mai întâi că suntem în prezența unei coparticipări procesuale obiective, posibile potrivit dispozițiilor art.47 coroborat cu art.164 Cod procedură civilă, în proces fiind reunite mai multe cereri între care există o legătură strânsă de obiect, cauză și părți.
Chiar dacă domiciliul diferit al reclamanților atrage competența teritorială a unor instanțe diferite, competență exclusivă potrivit art.284 alin.(2) din Codul muncii; considerente de ordin practic pornind de la legătura de părți și de la legătura strânsă de obiect și cauză impun ca litigiul să fie soluționat de o singură instanță.
Pe fond, din examinarea susținerilor părților și a înscrisurilor aflate la dosar, instanța reține următoarele:
Prin Ordinul nr.1921/C/15.12.2005 al ministrului Justiției, în baza art.4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.(2) din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiției, conform Anexei, stimulentele acordându-se cu ocazia sărbătorilor de iarnă, reglementate legal, pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor.
Criteriile de acordare a stimulentelor, enumerate exemplificativ de dispozițiile art.4 alin.1 din Normele interne amintite mai sus se referă strict la activitatea, la performanțele profesionale ale judecătorului.
Ministerul Justiției a introdus, prin art.2 din Ordinul nr.1921/C/15.12.2000, un alt criteriu de acordare a stimulentelor.
Acest criteriu nou este vechimea cuprinsă între 0 și 3 ani. Vechimea în funcție nu se încadrează în categoria criteriilor ce vizează calitatea muncii depuse, ci constituie un criteriu de grup.
Astfel stabilite criteriile și precizate ulterior prin Circulara direcției pentru resurse umane, în care se recomandă ca la acordarea stimulentelor să se aibă în vedere criteriile prevăzute la art.4 din Norme, alături de criteriul vechimii, se poate concluziona că prin respectivul Ordin se încurajează performanța profesională individuală numai în categoria judecătorilor cu vechime între 0 și 3 ani.
De aici rezultă faptul că respectivul criteriu al vechimii în funcție constituie o metodă neadecvată pentru promovarea performanțelor profesionale și că tratamentul în privința acordării respectivelor stimulente este discriminatoriu în sensul art. 14 din Convenție, în sensul art.5 și art.154 din Codul muncii.
Discriminarea a fost constatată și prin hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, menținută prin sentința civilă nr.3673/14.12.2006, pronunțată de Curtea de Apel București.
S-a invocat în apărare multitudinea de factori de care depinde acordarea stimulentului financiar: existența fondului din care se vor face plățile, numărul personalului, calitatea activității, criteriile de performanță.
Se subliniază de către pârâtul Ministerul Justiției caracterul incert al acestor drepturi bănești în sensul că nu se acordă de plano tuturor judecătorilor, ci numai celor care au atins anumite performanțe profesionale. Aceasta înseamnă că posibilitatea nu este protejată la fel ca dreptul efectiv împotriva discriminării.
Nici acest argument nu poate fi primit deoarece performanțele profesionale, deși obligatorii, nu au stat la baza acordării stimulentelor prevăzute de Ordinul nr.1921/C/15.12.2005. Plata lor a fost motivată doar de ocazia sărbătorilor de iarnă iar repartizarea s-a făcut după criteriul vechimii, criteriu de grup, și nu individual, după criteriul calității muncii depuse.
Cum criteriul pe baza căruia s-a făcut distincția între judecători, în acordarea stimulentelor, l-a constituit doar vechimea în magistratură, specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești care necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă și se reflectă în salarizarea unitară reglementată prin nr.OUG27/2006, impune înlăturarea tratamentului discriminatoriu și față de procurori.
Îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de justiție, care impune criterii noi de competență, pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție.
Înlăturarea discriminării în salarizarea procurorilor și judecătorilor revine nu numai emitentului ordinului analizat, ci și autorităților având atribuții în salarizarea acestora.
A se vedea în acest sens prevederile art.18-21 din nr.OUG27/2006.
Reparația integrală prejudiciului suferit prin neefectuarea plății cuvenite presupune, actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație.
În ceea ce privește cererile de obligare a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la virarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi bănești, se rețin următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, enumerate de art.19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare.
Cu toate acestea, pregătirea proiectelor amintite și măsurile de aplicare a politicii fiscal-bugetare au ca punct de pornire proiectele ordonatorilor principali de credite și se înscriu în limitele stabilite prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal au declarat recurs pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Consiliul Superior al Magistraturii a formulat o singură critică și anume aceea că în mod greșit instanța de fond nu a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, atâta vreme cât stimulentele solicitate prin acțiune pot fi acordate doar de către Ministerul Justiției și Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a criticat sentința instanței de fond invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
- în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, în realitate acțiunea trebuia admisă numai față de Ministerul Justiției;
- nu s-a luat în considerare că acțiunea este tardiv introdusă, raportat la dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, potrivit cu care persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, trebuie să solicite autorității publice emitente în termen de 30 zile de la data comunicării actului revocarea acesteia, situație față de care acțiunea este formulată cu mult peste termenul prevăzut de lege;
- nu s-a luat în considerare faptul că prin decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și art.11, precum și dispozițiile art.27 din nr.OG137/2000, sunt neconstituționale, motiv pentru care instanța trebuia să facă aplicabilitatea dispozițiilor art.31 din Legea nr.47/1992;
- în mod greșit instanța de fond nu a admis cererea de chemare în garanție formulată de recurentul-pârât a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a fost admisă acțiunea intimaților-reclamanți;
- în mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea recurentului la plata drepturilor bănești depășind atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la Legea de salarizare a magistraților, acțiunea intimaților-reclamanți fiind inadmisibilă, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din nr.OG137/2000;
- în mod nelegal s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației, în situația în care recurentul-pârât ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără baza legală pentru respectiva cheltuială.
S-a depus întâmpinare de către Ministerul Finanțelor Publice, prin care s-a solicitat respingerea recursului formulat de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, pe considerentul că acțiunea formulată față de această instituție este împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, rolul acestei instituții este aceea de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, conform Legii nr.500/2002, nu există un raport juridic de muncă între intimat și reclamanți; în plus trebuia să se ia în considerare decizia Curții Constituționale pronunțată la 27.05.2009.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de părți, Curtea va constata următoarele:
Recurenții-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii și Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție au invocat o critică comună și anume aceea prin care pretind că nu au calitate procesuală pasivă în cauză, însă instanța urmează să respingă această excepție, practic să constate că instanța de fond s-a pronunțat în mod legal, raportat la faptul că ambele instituții au calitatea de ordonatori principali de credite și deci au atribuții stabilite de lege privind plata drepturilor bănești solicitate de intimații-reclamanți și prin prisma raporturilor de muncă cu aceștia.
A doua critică din recursul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție urmează a fi respinsă de către instanță și anume aceea prin care se pretinde că acțiunea este tardiv formulată de către intimații-reclamanți, întrucât în cauză nu sunt incidente prevederile art.7 din Legea nr.554/2004, fiind vorba de drepturi bănești care derivă din raportul juridic de muncă și care pot fi solicitate în termenul general de prescripție de 3 ani de zile, situație față de care în mod legal prima instanță a respins excepția tardivității.
Criticile trei și cinci vor fi analizate împreună, întrucât vizează aceleași împrejurări legale și vor fi respinse de către C, pentru următoarele considerente:
Nu se poate susține că acțiunea a fost greșit admisă pe considerentul că nu există un temei legal în legea specială și că referire la OG nr.137/2000 nu ar avea incidență în speța dedusă judecății.
Astfel, în mod legal a fost admisă acțiunea.
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine, conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1din nr.OG137/2000, redate mai sus, au fost declarate neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
Este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite drepturi doar pentru unele categorii de persoane s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat în art.16 alin.1 din Constituția României și respectiv cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin normele internaționale (decizia VI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Prin hotărârea nr.15/23.01.2006, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat potrivit prevederilor art.2 alin.1 și 2, art.3 lit.c, art.8 alin.3, art.9 alin.4 din nr.OG137/2000, existența unei discriminări indirecte între membrii aceleiași categorii profesionale.
Intimații-reclamanți făceau parte la data acordării acestor stimulente din categoria magistraților și nu au încasat sumele cu acest titlu, sume care au fost acordate discriminatoriu pe criterii subiective, nefăcându-se dovada unor aspecte obiective în baza cărora persoanele care în fapt îndeplineau aceeași funcție și se aflau într-o situație similară.
Deși este vorba doar de un drept eventual sau o vocație a magistraților stimulați, această "posibilitate" a ordonatorilor de credite de a premia doar un personal, nu trebuie interpretată ca fiind un drept al ordonatorului de credite, ci dimpotrivă, în măsura în care acesta hotărăște acordarea stimulentelor, este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă.
Or, este clar în speța dedusă judecății, singurul criteriu avut în vedere privind acordarea stimulentelor în discuție, a fost acela al vechimii în profesie, acesta excluzând cealaltă categorie a magistraților cu o vechime în profesie mai mare, indiferent de calificativele anuale obținute de aceștia din urmă, rezultatele meritorii în activitate, complexitatea sarcinilor de serviciu și modul de îndeplinire a acestora, astfel încât criteriul vechimii cuprinse între 0 și 3 ani înlăturând în lipsa unor criterii obiective de la acordarea stimulentelor marea majoritate a magistraților.
Curtea constată că este fondată și va fi admisă critica, care vizează cererea de chemare în garanția care, în mod greșit a fost respinsă de către instanța de fond.
Prima instanță a reținut în mod greșit că dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.
Or, dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă, atât din Codul muncii cât și din legile speciale, se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă.
Potrivit art.60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală.
În cazul de față, obligația de garanție între instituțiile pârâților și cea chemată în garanție de către aceștia există în temeiul art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult, art.19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice - prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
În concluzie, cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.
Astfel, interesul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este născut și actual, personal și direct, legitim, juridic.
Pe de altă parte executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale era absolut necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Publi ce - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - în calitate de ordonator principal de credite -, operațiune ce nu poate fi realizată decât cu concursul direct al Ministerului Finanțelor, obținut prin pronunțarea sentinței de față.
Nefondată este și critica prin care se invocă faptul că sumele acordate intimaților-reclamanți nu trebuiau reactualizate, deoarece potrivit dispozițiilor art.161 din Codul muncii, salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul de muncă.
În art.4 al acestui text se prevede că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Cum în speța de față prin neplata la termen a acestor drepturi s-a cauzat un prejudiciu intimaților-reclamanți, în mod legal a fost admis și acest capăt de cerere.
Mai mult, soluția se justifică și prin prisma dispozițiilor art.1082 și art.1084 Cod civil, privind repararea integrală a prejudiciului, raportat la indicele de inflație.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.312 și art.316 Cod procedură civilă și art.291 din Codul muncii, va admite recursul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și va modifica în parte sentința în sensul că va admite cererea de chemare în garanție a recurentului și va obliga Ministerul Finanțelor Publice să aloce fonduri bănești recurentului pentru plata drepturilor salariale în favoarea intimaților-reclamanți.
Va menține în rest sentința recurată.
Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,--14, sector 5, împotriva sentinței nr.175/F-CM din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, toți cu domiciliul ales la Consiliul Superior al Magistraturii, B, sector 6, Calea nr.141 B, intimații-pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, B, sector 4, nr.5, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, B, sector 5,-, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, Rm.V, județul V, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, B, sector 3,--3, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, Pitești, județul, ȘCOALA NAȚIONALĂ DE GREFIERI B, B, sector 3,- și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, B, sector 5,-.
Modifică în parte sentința în sensul că admite cererea de chemare în garanție a recurentului și obligă Ministerul Finanțelor să aloce fondurile bănești recurentului pentru plata drepturilor bănești în favoarea intimaților-reclamanți.
Menține în rest sentința recurată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, cu sediul în B, Calea, nr.141 B, sector 6, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.JD/23.11.2009
EM/GM/18 ex.
Jud.fond
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Jeana Dumitrache
