Despăgubire contencios administrativ. Decizia 163/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 163/2010
Ședința publică de la 01 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Pop
- - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta S împotriva sentinței civile nr.1372/5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Se constată că reclamanta recurentă a depus la dosar concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 25 ianuarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 3540/85/13.09.2007 reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâtul solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 200 Euro sau contravaloarea în lei la data plății,cu titlu de despăgubiri.
Din motivarea acțiunii se reține în esență că pârâtul a fost angajatul societății până la data de 11.09.2007 -ca șofer iar la data de 03.08.2007 a ridicat suma de 200 Euro prin dispoziția de plată nr. 7858 -pentru plata unei amenzi.
Întrucât pârâtul nu a prezentat nici un document justificativ prin care să dovedească plata amenzii s-a promovat prezenta acțiune.
In drept se invocă dispozițiile art.270 Codul muncii.
Pârâtul, prin întâmpiunare, solicită respingerea acțiunii motivând că a predat reprezentantului societății din B toate documentele justificative cu privire la amenda plătită pe teritoriul Spaniei,iar pentru fapta constatată și sancționată nu se poate reține nici o culpă a conducătorului auto întrucât culpa revine în exclusivitate societății.
Prin sentința civilă nr.1372/5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- s-a respins acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtului A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanța a reținut următoarele:
Conform art.270 (1) Codul muncii "salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor".
Din examinarea textului de lege indicat -rezultă că pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului se impun a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
-calitatea de salariat al angajatorului păgubit
-fapta ilicită a salariatului trebuie să fie săvârșită în legătură cu munca sa
-prin fapta sa ilicită și personală salariatul să fi produs un prejudiciu material angajatorului
-raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu
-vinovăția salariatului, iar sarcina probei revine angajatorului.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă fără putință de tăgadă că reclamanta nu a făcut dovada în principal a vinovăției salariatului, întrucât fapta reținută și sancționată pe teritoriul Spaniei -respectiv lipsa discurilor diagramă pentru perioada anterioară datei de 31.07.07 nu poate fi imputată conducătorului auto astfel cum rezultă și din fișa postului, în atare situație culpa revenind în exclusivitate angajatorului.
Mai mult decât atât, deși reclamanta motivează că pârâtul nu a depus documente justificative privind suma de 2000 Euro -prin înscrisurile depuse la fila 20-21 dosar se face dovada cu prisosință a respectivei sume de bani și anume contravaloarea amenzii.
Astfel, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada admisibilității unei acțiunii în răspundere patrimonială a salariatului conform art.270 (1) Codul muncii, motiv pentru care acțiunea astfel cum a fost formulată a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a formular recurs în termen legal reclamanta S, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și obligarea pârâtului la despăgubirea societății cu suma de 2000 euro.
În motivarea recursului a arătat sentința este nelegală și netemeinică, întrucât în conformitate cu Normele și Ordonanței 37/2007 persoana răspunzătoare pentru amenda în trafic este șoferul, care este responsabil față de societate în temeiul art. 1000 alin 1 și 3 cod civil și art. 270 alin 1 Codul muncii. Fapta a antrenat răspunderea sa directă, iar societatea i-a avansat cu titlu împrumut suma de 2000 euro.
Condițiile de fond pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților sunt îndeplinite, respectiv calitatea de salariat, prejudiciul în sumă de 2000 euro, constând în avansul de 2000 euro nerestituit societății, raportul de cauzalitate între cele două elemente, pârâtul nefăcând în nici un fel dovada returnării sumei de bani împrumutate și vinovăția salariatului. Cu privire la acest ultim element mai precizează că nici un moment pârâtul nu a făcut dovada contestării procesului verbal de contravenție.
Pârâtul avea cunoștință de normele privind legalitatea transportului, iar societatea a asigurat existența tuturor documentelor justificative la bordul vehiculului.
Conform deciziei nr. 2006/6.06.2008 a ÎCCJ, și alte persoane, inclusiv șoferul, pot angaja răspunderea societății chiar în baza unui mandat tacit al administratorului acesteia.
Prin întâmpinarea depusă în recurs, intimatul a solicitat respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată. A arătat în esență că după revenirea în țară a prezentat toate documentele justificative privind amenda reprezentantului societății. Nu poate fi reținută culpa sa în primirea amenzii, întrucât la Padova șoferilor li se ridicau discurile diagramă și foile de parcurs, după care se întocmeau alte foi de parcurs și se montau în tahograf alte discuri diagramă. După această operațiune reprezentanții reclamantei aveau cunoștință despre timpul în care a condus pârâtul, dar programul cursei trebuia respectat, acesta fiind singurul șofer al vehiculului.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod procedură civilă, a reținut că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel cum în mod corect a stabilit instanța de fond, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului față de angajator în condițiile art. 270 Codul muncii se cer întrunite, cumulativ, următoarele condiții:
- calitatea de salariat la angajatorul păgubit;
- fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa;
- prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului;
- raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;
- vinovăția salariatului.
Dacă asupra calității de salariat a pârâtului-intimat și asupra prejudiciului cauzat angajatorului nu există controverse, instanța reține că în speță nu sunt întrunite condițiile răspunderii salariatului privind existența faptei ilicite și personale și a vinovăției salariatului.
Astfel, caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligațiile de serviciu, decurgând din contractul individuale de muncă.
În primul rând, societatea reclamantă avea obligația de a realiza instructajul șoferilor, înainte de a pleca în cursele internaționale, cu privire la normele legale incidente care trebuie respectate în funcție de traseul ce trebuie parcurs.
Pârâtul a fost angajat la data de 12.06.2007, iar reclamanta a depus la dosar, pentru a dovedi îndeplinirea acestei obligații, procesul verbal de instructaj nr. 14/14.06.2007 (filele 42-44), însă semnăturile șoferilor cărora li s-au prelucrat normele respective apar într-un tabel separat, continuare a unui proces verbal pentru care nu este trecut numărul și data, existând astfel suspiciuni cu privire la faptul că instructajul respectiv s-a realizat efectiv, aspect care se coroborează și cu apărarea pârâtului în sensul că nu s-a realizat instruirea specifică.
În plus, se reține că pârâtul a declarat în instanță că modul în care se desfășura cursa A - era următorul: deși era un singur șofer, cursa era fracționată, prin oprirea la Padova, unde reprezentantul societății ridica discurile diagramă și foile de parcurs.
Societatea reclamantă nu a contrazis nici prin întâmpinare și nici prin concluziile scrise depuse cele învederate de pârât, și nu a făcut dovada unui alt mod de desfășurare a cursei, astfel încât se reține că nu există o culpă a pârâtului pentru lipsa diagramelor de la bordul autovehiculului, atâta vreme cât însuși reprezentantul societății le ridica de la acesta.
Nu se confirmă nici apărările recurentei cu privire la vinovăția salariatului care reiese din lipsa de la serviciu. Pentru această lipsă reclamanta a aplicat sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă, însă abaterea constatată este ulterioară pretinsei fapte ilicite invocate în prezentul dosar și nu are legătură cu aceasta.
Vinovăția pârâtului nu reiese, astfel cum pretinde reclamanta, nici din faptul că acesta nu a contestat în instanță procesul verbal de contravenție. Câtă vreme a recunoscut că, independent de voința sa, nu era în posesia diagramelor solicitate de agentul constatator, plângerea contravențională ar fi avut un aspect pur formal, care ar fi antrenat pentru pârât cheltuieli însemnate - procesul desfășurându-se în Spania, cu atât mai mult cu cât pentru a putea deplasa autovehiculul de la locul constatării și a finaliza cursa s-a impus achitarea imediată a amenzii.
Mandatul tacit invocat prin motivele de recurs, astfel cum reiese din Decizia nr. 2006/2008 a ÎCCJ nu prezintă relevanță în cauză, câtă vreme pârâtul și-a îndeplinit obligațiile de a reprezenta societatea în relațiile cu autoritățile spaniole și de a îi aduce la cunoștință existența contravenției.
Nici critica constând în aceea că pârâtul nu a făcut dovada achitării amenzii aplicate nu poate fi reținută, întrucât din înscrisurile depuse la filele 20 și 26 din dosarul de fond rezultă faptul achitării sumei respective.
Față de cele ce preced, nefiind îndeplinite în mod cumulativ în persoana pârâtului condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului, sentința fiind așadar legală și temeinică și nefiind incident nici unul din motivele de casare sau modificare a hotărârii prev. expres și limitativ de art.304 punct 1-9 cod procedură civilă, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 312 din Codul d e procedură civilă va respinge ca nefondat recursul de față.
Conform art. 274 Cod de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții adverse, să plătească cheltuielile de judecată. Întrucât recurenta a căzut în pretenții, calea de atac formulată fiind respinsă, va fi obligată să plătească intimatului suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S împotriva sentinței civile nr.1372/5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Obligă recurenta - SRL S să plătească intimatului suma de 600 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 Februarie 2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.M:/
4 ex.
Jud. fond. /
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Mirela Pop
