Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1776/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1776/R-CM
Ședința publică din 25 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta,- prin administrator judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, cu sediul în C N-, împotriva sentinței civile nr.504/CM din data de 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns, avocat, pentru intimatul-pârât -, în baza împuternicirii avocațiale nr.12 din data de 26.10.2009, emisă de Baroul Argeș -Cabinet individual, lipsind recurenta-reclamantă - prin administrator judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, având cuvântul pentru intimatul- pârât susține că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, pentru intimatul - pârât, având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea soluției pronunțată de Tribunalul Argeș pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar pe care o susține oral în ședință publică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 10.10.2006, la Tribunalul Argeș, reclamanta AUTO a chemat în judecată pe pârâtul -, pentru a fi obligat la plata sumei de 14865,43 lei, reprezentând despăgubiri.
În raport de disp.art.591 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a desfășurat activitate de gestionar în cadrul depozitului de la, iar în urma efectuării unui inventar au fost constatate lipsuri în valoare de 80662,91 lei, dar și plusuri de 65797,48 lei.
După compensare a rămas o diferență de 14865,43 lei pe care pârâtul nu a putut să o justifice și care, în raport de disp.art.270 alin.1 Codul muncii, i-a fost imputată, neexistând cauze care să conducă la exonerarea de răspundere a gestionarului.
Apreciază reclamanta că paguba creată de pârât nu se încadrează în riscul normal al serviciului prevăzut de art.270 alin.2 Codul muncii.
În ceea ce privește cererea de instituire a sechestrului asigurător, societatea reclamantă a arătat că debitul pretins este unul însemnat și nu există o altă posibilitate de a obține acoperirea prejudiciului.
Prin încheierea din data de 29.11.2006, instanța a respins cererea de înființare a sechestrului asigurător cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.591 pct.2 și 3 Cod procedură civilă, în sensul că nu a fost depusă la dosar odată cu cererea de sechestru, cauțiunea de J din valoarea reclamată.
Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că pârâtul a micșorat prin fapta sa asigurările date, nu a dat asigurările promise ori, că este pericol să se sustragă de la urmărire sau să-și micșoreze patrimoniul.
Prin sentința civilă nr.515/CM/14.09.2007, Tribunalul Argeșa respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta AUTO, recurs ce a fost admis de Curtea de APEL PITEȘTI prin decizia civilă nr.146/R- CM/20.02.2008, care casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de control a reținut că prin expertiza efectuată în cauză nu s-a stabilit dacă lipsa în gestiune în sumă de 14.865,43 lei, pe care pârâtul nu a putut-o justifica este reală și dacă este imputabilă acestuia și, având în vedere faptul că pârâtul a semnat referatul întocmit cu ocazia inventarierii, se impune efectuarea unei alte expertize contabile care să răspundă obiectivelor stabilite și să verifice stocurile de mărfuri și corespondența acestora cu inventarierea din 02.06.2006.
În rejudecare s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice contabile, conform îndrumărilor date de instanța de control judiciar potrivit disp. art.315 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.504/CM din 11 martie 2009, Tribunalul Argeșa respins acțiunea formulată de reclamantă, obligând-o să plătească pârâtului suma de 2900 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă înregistrat la. A sub nr.47139/16.1.12004, pârâtul desfășura activitate pentru reclamantă în calitate de gestionar al valorilor materiale și bănești aparținând societății, locul de muncă fiind la depozitul.
Deci, atât activitatea, cât și răspunderea pârâtului sunt guvernate de dispozițiile Legii nr.22/1969 privind angajarea gestionarului.
Potrivit cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că în urma unui inventar realizat la gestiunea pârâtului, după compensările efectuate, a rămas totuși o diferență în cuantum de 14865,43 lei pe care gestionarul nu a putut-o justifica, aspect reliefat de referatul întocmit cu ocazia inventarului la data de 02.06.2005.
Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert tehnic judiciar, cu ocazia rejudecării, conform îndrumărilor deciziei de casare, s-a reținut că societatea reclamantă a avut în structura sa organizatorică "Magazinul " care vindea o gamă largă de materiale de construcții, magazinul fiind condus de șeful de depozit, iar gestiunea materialelor era asigurată de gestionarii - și, cu gestiuni separate.
Însă, în cadrul contabilității nu era organizată evidența analitică gestiunilor, situație în care nu s-a putut verifica corectitudinea soldului scriptic, la gestiunea magazinului, neexistând liste de inventar întocmite separat pe fiecare gestionar.
Prin decizia nr.2830/01.06.2008 s-a dispus inventarierea gestiunii pârâtului - și s-a desemnat Comisia de inventariere, iar inventarul s-a efectuat global, la tot magazinul, neexistând un inventar distinct întocmit pentru stocurile de materiale gestionate de pârâtul -, făcându-se compensări între gestiuni, fără limite și fără a se ține cont de natura mărfurilor.
Situația de gestiune a privit perioada 31.12.2005- 02.06.2006, iar listele de inventariere s-au referit la ambele gestiuni împreună, rezultatul inventarului stabilindu-se la nivelul întregului magazin, la care s-a constatat un plus de inventar în sumă de 19.345,92 lei.
de inventariere separată a celor două gestiuni s-au efectuat ulterior, nefiind semnate de comisia de inventariere și de gestionar, astfel că nu au fost luate în considerare, fiind acte întocmite după încheierea inventarierii.
De asemenea, la inventarierea din 31.12.2005, ce a constituit bază de pornire a inventarierii din data de 02.06.2006, s-au avut în vedere ambele gestiuni.
Conform concluziilor raportului de expertiză, prejudiciul pretins de reclamantă, în sumă de 14.865,43 lei, nu este unul real, astfel încât să-i poată fi imputabil pârâtului, potrivit disp. art.270 alin.1 din Codul muncii.
În concluzie, față de cele arătate prin raportul de expertiză contabilă, dar și relevate prin înscrisurile depuse la dosar, instanța a apreciat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale în sarcina pârâtului și a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs reclamanta, susținând următoarele:
- Hotărârea primei instanțe nesocotește decizia de casare nr.146/R/CM din 20 februarie 2008, întrucât casarea cu trimitere s-a făcut pentru ca să se efectueze o expertiză contabilă cu obiectiv clar "să se analizeze gestiunea pârâtului - și să se stabilească dacă există prejudiciu și dacă da, care este acest prejudiciu", ori expertul contabil numit în cauză nu a întocmit o lucrare obiectivă, făcând aprecieri generale.
- Hotărârea primei instanțe nu rezolvă problema de drept cu care a fost investită, respectiv nu a reținut răspunderea patrimonială în sarcina pârâtului în conformitate cu dispozițiile art.270 alin.1 din Codul muncii.
Se arată că nu s-a avut în vedere faptul că pârâtul nu a negat vinovăția sa raportat la lipsa în gestiune, nu a susținut că există cauze de exonerare de răspundere sau răspundere colectivă a celor doi gestionari și că prima instanță nu a analizat situația prezentată de expert.
Recursul nu este încadrat în drept, însă vizează nelegalitatea sentinței pentru motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată sub aspectul celor două motive de recurs invocate, cum și din oficiu sub toate aspectele în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, în raport cu actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Susținerea recurentei în sensul că prima instanță a nesocotit decizia de casare nr.146/R-CM din 20 februarie 2008 este în contradicție cu situația de fapt rezultată din actele și probele dosarului, efectuate în al doilea ciclu procesual de către tribunal.
Astfel, prin decizia de casare s-a dispus ca expertiza contabilă să determine dacă suma de 14.865,43 lei, pentru care s-a solicitat de reclamantă în conformitate cu art.270 din Codul muncii să fie imputată pârâtului -, este reală și dacă este imputabilă pârâtului, obiectiv care nu s- făcut în primul ciclu procesual.
În acest sens s-a arătat că se impune efectuarea unei alte expertize contabile care să răspundă obiectivelor stabilite și să verifice stocurile de mărfuri și corespondența acestora cu inventarierea din 2 iunie 2006.
Se constată că prima instanță s-a conformat deciziei de casare, dispunând prin încheierea din 25 iunie 2008 efectuarea unei expertize contabile judiciare cu următoarele obiective: expertul să procedeze la analizarea gestiunii pârâtului - în raport de fiecare reper în parte care se regăsește pe lista de inventariere din 2 iunie 2006, corespondența mărfurilor din stoc cu inventarierea din acea dată, urmând ca în funcție de aceasta să fie determinate plusurile și minusurile pentru a verifica dacă prejudiciul real produs reclamantei este de 14.865,43 lei, iar în caz contrar să indice cuantumul acestuia (20).
În cauză expertiza a fost efectuată de expert și depusă la dosar la 9 februarie 2009 (45-50).
Expertiza efectuată în cauză a concluzionat că prejudiciul pretins de reclamantă în sumă de 14.865,43 lei nu este real, întrucât la inventarul din 2 iunie 2006, pentru produsele din gestiunea - nu s-au întocmit de către comisia de inventariere liste de inventar distincte, inventarul fiind efectuat doar global la nivelul magazinului, fără a fi înscrisă vreo mențiune la fiecare produs inventariat de care gestiune aparține.
La data de 11 martie 2009, fiind pus în discuție raportul de expertiză întocmit în cauză, părțile au arătat că nu au obiecțiuni și nici cereri de formulat, deci acest raport de expertiză a fost însușit de către recurenta-reclamantă.
A doua susținere formulată de către reclamantă, care privește nelegalitatea sentinței pentru că în mod greșit nu s-a reținut potrivit art.270 alin.1 din Codul muncii răspunderea patrimonială a pârâtului pentru suma de 14.865,43 lei, este de asemenea neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Se constată că prima instanță, în raport de probatoriul administrat în cauză a pronunțat o soluție legală și temeinică și nu se impune modificarea acesteia, întrucât prejudiciul pretins nu este real și drept urmare nu poate fi imputat pârâtului în conformitate cu art.270 alin.1 din Codul muncii.
Pentru a putea exista răspunderea patrimonială în conformitate cu dispozițiile acestui text de lege se impunea ca reclamanta să dovedească că a suferit o pagubă materială produsă din vina angajatului și în legătură cu munca sa.
Potrivit dispozițiilor art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului și cum în speță nu există dovezi în sensul că pârâtul a produs un prejudiciu cert și real reclamantei din vina acestuia, în mod legal a procedat prima instanță la respingerea acțiunii formulată de către reclamantă.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art.291 Codul muncii, combinat cu art.312 (1) Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, urmează a obliga pe recurentă la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta - prin administrator judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, cu sediul în C N,-, împotriva sentinței civile nr.504/CM din data de 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, intimat-pârât fiind, domiciliat în Pitești, cartier, bloc 53,.C,.17, județul
Obligă pe recurenta-reclamantă să plătească intimatului-pârât suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
- -,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.4/03.12.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
