Despăgubire contencios administrativ. Decizia 194/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.194/
Ședința publică din 10 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursurilor declarate de reclamantul SPITALUL DE PSIHIATRIE, cu sediul în G,-, jud. și pârâta, domiciliată în G,-, --1,.9, jud.G împotriva sentinței civile nr.1272/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, cauza având ca obiect despăgubire.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 02.02.2009 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 10.02.2009.
CURTEA
Asupra cererilor de recurs, înregistrate la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr.1272/16.10.2008 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul Spitalul de Psihiatrie " Doamna" G, în contradictoriu cu pârâta, ca nefondată.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin cererea formulată la data de 28.07.2008 reclamantul Spitalul de Psihiatrie " Doamna" Gac hemat în judecată pe pârâta pentru a fi obligată la plata a 36 de salarii medii pe economie, respectiv suma de 55.800 lei cu titlu de despăgubiri.
MOTIVELE DE FAPT ALE CERERII:
Reclamantul a susținut că pârâta a fost angajată a sa, ca medic rezident și mai apoi ca medic specialist radiologie și imagistică medicală așa cum rezultă din Contractul Individual de Muncă nr. 20/14.02.2001.
La momentul 14.02.2001 pârâta a fost angajată pe durată nedeterminată în funcția de medic rezident anul I-V- Specialitatea radiologie și imagistică medicală ca urmare a promovării concursului de rezidențiat din sesiunea 19.11.2000 - Secțiunea B așa cum rezultă din dispoziția 43/08.02.2001 emisă de Direcția Județeană de Sănătate Publică. Pârâta a concurat pentru postul de medic rezident specialitatea radiologie și imagistică medicală solicitate și scoase la concurs pentru Spitalul de Psihiatrie " Doamna" G, concurs publicat în Revista " Medicală" nr. 47/2000 unde se arătau condițiile de organizare și desfășurare a concursului de rezidențiat pe loc și post. Prin urmare, arată reclamantul, pârâta a știut din momentul anunțării concursului de condițiile acestui loc de muncă și anume că după obținerea specialității era obligată să rămână să lucreze pentru reclamant 5 ani de zile în caz contrar urmând a achita daune penalizatorii de 36 de salarii medii pe economie din momentul renunțării.
La Contractul Individual de Muncă al pârâtei s-a încheiat un act adițional prin care pârâta se obliga să lucreze minim 5 ani pe postul respectiv și respectiv, să plătească daune de 36 de salarii în cazul nerespectării acestei obligații.
Pârâta a lucrat în perioada 14.02.2001 - 30.03.2007 ca medic rezident, iar la data de 1.04.2007 a fost confirmată ca medic specialist în specialitatea radiologie și imagistică medicală pe baza examenului promovat de pârâtă.
La data de 07.01.2007 pârâta și-a dat demisia în vederea angajării la Spitalul Militar Galați astfel că raporturile de muncă au încetat prin actul unilateral al acesteia conform art. 55 lit.c, art. 79 al.1, 4, 7 - Legea 53/2003.
Ca urmare a acestei situații reclamantul a susținut că s-a activat clauza din actul adițional prev. de art. 2, respectiv plata de daune egale cu 36 de salarii medii pe economie.
A considerat reclamantul că prin actul adițional s-a stabilit de comun acord modalitatea de despăgubiri și întinderea despăgubirilor conform art. 969 și 1066 Cod civil.
APĂRAREA PÂRÂTEI:
La 07.01.2008 a solicitat doar modificarea timpului de lucru,adică o reducere a timpului de lucru de la 6 are la 4 ore zilnic. Deși nu a solicitat niciodată încetarea raporturilor de muncă cu reclamantul, acesta emite decizia nr. 7/21.01.2008 prin care dispune încetarea raporturilor de muncă prin demisie. În condițiile expuse,față de faptul că nu a avut inițiativa încetării contractului de muncă,consideră că cererea reclamantului privind acordarea despăgubirilor nu este întemeiată.
A cerut să se aibă în vedere faptul că la data la care s-a angajat și a semnat actul adițional la contractul de muncă invocat în apărare de reclamant, Spitalul avea nevoie de servicii de radiologie și imagistică medicală. Prin Ordinul 217/2003 al Ministrului sănătății Spitalul s-a reorganizat și are o monospecialitate care nu necesită serviciile sale. Datorită acestei reorganizări,a început să se deprofesionalizeze și a fost nevoită să solicite modificarea programului de lucru pentru a-și putea desfășura activitatea și în alte clinici unde își putea exercita specializarea.
Față de condițiile de lucru oferite de reclamant,de faptul că acesta s-a reorganizat,de refuzul acestuia de a accepta o modificare a programului său de lucru, față de faptul că nu a inițiat niciodată încetarea raporturilor de muncă,consideră că nu are nici o culpă și ca urmare nu datorează reclamantului despăgubiri pentru nerespectarea actului adițional la contractul de muncă.
La data de 17.09.2008,pârâta și-a completat apărările.
A solicitat să se rețină că finanțarea rezidențiatului său a fost suportată de Ministerul Sănătății sau de Casa Națională de sănătate și ca urmare acestea ar putea invoca un eventual prejudiciu.
Cererea reclamantului este inadmisibilă deoarece contractul de muncă nu a încetata la inițiativa sa. Reclamantul nu și-a executat obligațiile corelative și ca urmare nu are temei să pretindă a fi despăgubit.
Dispozițiile legale care reglementau obligativitatea desfășurării activității de medic specialist după terminarea rezidențiatului reprezintă în realitate o restrângere (limitare) a dreptului persoanei de a-și alege liber locul de muncă, încălcarea dreptului la educație, la accesul la formarea profesională continuă, fiind în contradicție cu dispozițiile comunitare în materie și încalcă normele de drept intern cuprinse în Constituția României și Codul Muncii.
RECLAMANTULUI:
A solicitat să se rețină că din interpretarea cererii depusă de pârâtă la data de 07.01.2007 rezultă că aceasta a avut două solicitări: reducerea programului de lucru, iar în caz de refuz a cerut încetarea contractului de muncă prin demisie. Prima cerere de reducere a programului de lucru a fost avizată negativ motiv pentru care s-a acceptat încetarea raporturilor de muncă prin demisie. Din aceste considerente,consideră că pârâta a încălcat prevederile actului adițional la contractul de muncă și datorează reclamantului despăgubiri deoarece în prezent reclamantul este lipsit de serviciile unui medic radiolog deși are nevoie de astfel de prestații medicale.
OPINIA TRIBUNALULUI PE EXCEPȚIILE ÎN APĂRARE DE PÂRÂTĂ:
Excepția lipsei calității procesuale active este neîntemeiată deoarece reclamantul în calitate de angajator are posibilitatea să pretindă c/v prejudiciului încercat prin nerespectarea clauzelor contractuale de către angajat. Reclamantul își justifică această calitate cu contractul de muncă nr.20/14.02.2001.
Excepția inadmisibilității este de asemenea nefondată deoarece cererea de față îndeplinește cerințele art.109 proc.civ.,dar și ale art. 270. și ca urmare nu se poate susține că reclamantul nu are acces la instanță pentru recuperarea prejudiciului produs prin conduita angajatului său.
OPINIA TRIBUNALULUI PE FONDUL:
Cele susținute de reclamant ca situație de fapt în cererea de chemare în judecată se confirmă ca fiind reale, respectiv încheierea Contractului Individual de Muncă, a actului adițional, a participării la concurs la secțiunea B, etc. Prin urmare, niciuna dintre părți nu contestă aceste elemente, actele ce confirmă aceste elemente sunt la dosar. În speță se pune problema interpretării dispozițiilor legale aplicabile în materie și a valorificării actului adițional, a determinării exacte a efectelor acestui act,precum și interpretarea voinței pârâtei exteriorizată prin cererea din data de 07.01.2007(f12 în dosar).
Este neîndoielnic faptul că pârâta prin cererea mai sus menționată a solicitat doar reducerea programului de lucru.Oricum eventualele dubii trebuiau clarificate în temeiul principiului consensualismului care guvernează derularea raporturilor de muncă. Reclamantul a interpretat unilateral și deficitar cererea pârâtei din 07.01.2007 și în consecință a decis greșit încetarea raporturilor de muncă prin demisia angajatului său. În aceste condiții nu i se poate imputa pârâtei în mod unilateral denunțarea contractului de muncă și ca urmare nu poate fi obligată la plata despăgubirilor pretinse în cauză.
Nu poate fi ignorată nici apărarea pârâtei potrivit cu care în prezent reclamantul are o monospecializare,care nu implică în mod continuu prezența acesteia,apărare ce nu a fost combătută în nici un fel de reclamant.
Ca urmare concluzia tribunalului este că pârâta prin conduita sa nu a încălcat unilateral obligațiile contractuale,că în derularea raporturilor de muncă au intervenit modificări care justificau reorientarea pârâtei pentru a-și asigura specializarea și că la acest moment reclamantul nu a dovedit că are nevoie de prezența permanentă a pârâtei timp de 6 ore pe zi în raport de actualul profil al Spitalului " Doamna".
De asemenea, se mai pune problema stabilirii aspectului dacă există contradicții între normele dreptului intern și normele dreptului comunitar.
Reclamantul a susținut că simpla semnătură pe actul adițional a pârâtei produce efecte juridice conform art. 969 și 1066 Cod civil, convenția părților fiind lege între părțile contractante.
Instanța considerat că se impune a se stabili dacă părțile puteau încheia o asemenea clauză penală și cu un asemenea conținut. Prin urmare, prin actul adițional la Contractul Individual de Muncă angajata își dă acordul să nu plece din unitate 5 ani și dacă pleacă înțelege să plătească angajatorului o clauză penală de 36 de salarii brute la momentul plecării. Nimeni nu contestă că obligația de a nu pleca la alt loc de muncă timp de 5 ani reprezintă o limitare a dreptului de a se de la un loc de muncă la altul. Pârâta prin propria voință își limitează acest drept. Se pune întrebarea dacă în cazul raporturilor de muncă părțile au libertatea negocierilor pe orice aspect, de exemplu locul muncii.
Din modul de redactare a Codului Muncii,art.20,rezultă că limitările drepturilor salariatului, respectiv de a se, de a vorbi, de fidelizare etc. presupun obligatoriu și o remunerare, care de altfel, este destul de mare( clauza de mobilitate, de confidențialitate).
Ca urmare clauza penală inserată în actul adițional contravine normelor de drept intern,deoarece reclamantul nu a oferit pârâtei o remunerație pe măsura limitării impuse.
Clauza a cărei valabilitate este analizată în cauză este în neconcordanță și cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, potrivit cu care orice limitare în exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Cartă trebuie să fie recunoscută de lege și să respecte conținutul esențial al drepturilor și libertăților.
S-a apreciat că limitarea este necesară și răspunde unor obiective de interes general și anume nevoia spitalului de a avea personal permanent, fără întreruperi pe anumite perioade, în domenii atât de importante cum este radiologia și imagistica medicală și în condițiile migrației cadrelor medicale din această perioadă. Însă această limitare trebuie retribuită, pentru că numai așa se compensează limitarea dreptului salariatului, despăgubirea pentru această restrângere - a dreptului de mișcare pe piața muncii - fiind obligatorie.
Concluzia este că părțile au dreptul să-și limiteze drepturile, au dreptul să stabilească perioada, dar limitarea trebuie retribuită și trebuie să fie necesară și să răspundă unui interes general.
În speța nu a avut loc o investiție sau o remunerare pentru această limitare, deoarece:
Nu se poate reține susținerea reclamantului că a asigurat plata rezidențiatului pârâtei și de asemenea, a asigurat un loc de muncă sigur acesteia, scutind-o, astfel de sentimentul insecurității unui loc de muncă pentru că rezidențiatul se plătește din fondurile Ministerului Sănătății, a Casei Naționale de Sănătate prin Casele Județene. Actul adițional nu este încheiat cu Ministerul Sănătății sau cu Casa Națională de Sănătate ci cu Spitalul " Doamna" Nu se poate susține că sistemul sanitar este prejudiciat deoarece pârâta a plecat dintr-un spital în alt spital. Ambele spitale sunt publice și sunt administrate de Statul Român prin Ministerul Sănătății care la rândul său gestionează sistemul de sănătate prin Casele sale Județene.
Deci, pârâta plecând de la un spital în altul, ambele publice, rezultă că beneficiarii serviciilor medicale ale pârâtei sunt aceeași, și anume, cetățenii care beneficiază de servicii gratuite de sănătate.
Pârâta nu a plecat dintr-un spital public într-un spital privat sau din domeniul medical într-un alt domeniu. Ea profesează în domeniul în care a fost formată,iar beneficiarul serviciilor sale este Ministerul Sănătății pentru că publicul este tratat de doamna doctor, pârâta în cauză, și pentru că Ministerul Sănătății este cel obligat să trateze publicul prin spitalele sale.
Reclamantul a susținut că a organizat concursul de ocupare a postului la două secțiuni A și B și pârâta știa condițiile de la început, de când s-a înscris la acest examen și prin urmare a ales ce regim i se va aplica. Pârâta a știut că va fi ținută obligatoriu în spital 5 ani,iar în caz contrar va plăti. Singura diferență dintre cele două secțiuni A și B (necontestate de părți) este că cei de la secțiunea B sunt obligați să rămână 5 ani în spital. Adică, se susține că oferta a fost publică și prin înscrierea la concurs la secțiunea Baa derat la această ofertă. Nu s-a putut reține această apărare pentru că includerea în secțiunea A sau B trebuie să se facă justificat.
Celor de la secțiunea A li se suportă cheltuielile rezidențiatului în întregime (deci cheltuielile de formare profesională) fără a li se impune alte obligații, alte limitări ale drepturilor lor, iar celor de la secțiunea B li se suportă cheltuielile rezidențiatului cu obligația de a rămâne în spital 5 ani.
Asigurarea locului de muncă nu este o despăgubire suficientă pentru a justifica o limitare atât de importantă - aceea de a nu se de la acest loc de muncă timp de 5 ani.
Despăgubirea nu este suficientă fiind vădit disproporționată față de limitarea adusă salariatului.
că spitalul nu a plătit-o pe pârâtă ci Ministerul Sănătății sau Casa Națională de Sănătate. Un eventual contract corect ar fi fost între Minister / Casă și salariat în care terț beneficiar să fie Spitalul - reclamant.
Prin urmare s-a apreciat că instrumentul găsit de Spitale pentru fidelizarea cadrelor medicale are o lacună juridică în raport cu normele dreptului comunitar.
În concluzie, s-a apreciat că părțile au încheiat o convenție în materia dreptului muncii care impune asupra unui drept ce nu poate fi limitat, restricționat decât în anumite condiții și cu respectarea dispozițiilor legale în materie și cu respectarea normelor dreptului comunitar.
Prin urmare, convenția este contrară dispozițiilor art. 3 pct.4 Codul Muncii și Convenției Europene a Drepturilor Omului și din acest motiv nu poate produce efecte juridice fiind nulă. Acest drept nu putea fi negociat de părți și în legislația muncii acordul părților conform art. 969 cod civil nu produce efecte decât dacă se respectă și legislația muncii.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
1. Respingând acțiunea ca nefondată, parte căzută în pretenții era reclamantul deci în mod nejustificat instanța a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, pronunțând o hotărâre nelegală prin încălcarea disp. art. 274 alin. 1.pr. civilă.
2. De asemenea, cuantumul cheltuielilor de judecată este diferit față de cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate și dovedite din dosar. Astfel, la fila 33 se află chitanța onorariu avocat nr. 42/16.09.2008 în valoare de 1500 lei pentru redactare completări la întâmpinare și susținerea cauzei care nu a fost avută în vedere de instanță.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul obligării reclamantei către pârâtă la plata cheltuielilor de judecată dovedite în valoare de 2500 lei.
În drept, a invocat disp. art. 274, art. 304 pct. 9.pr. civilă.
A solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
De asemenea, a declarat recurs și reclamantul Spitalul de Psihiatrie " Doamna" G, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Cererea pârâtei nr. 38/07.01.2008 era o înștiințare că raporturile de muncă vor înceta începând cu data de 22.01.2008 iar aceasta a propus o alternativă la programul de lucru pentru ca sectorul să nu rămână descoperit. Ori, unitatea avea nevoie de specialist cu normă întreagă de lucru, în acest mod fiind scos postul la concurs.
În ceea ce privește clauza penală, a arătat că este conformă cu prevederile OUG nr. 259/2000.
Fondurile alocate de Ministerul Sănătății sau Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru finanțarea rezidențiatului au fost incluse în bugetul de venituri și cheltuieli al spitalului care era și beneficiarul prestațiilor medicale efectuate de medicul rezident. Noul loc de muncă al pârâtei nu era subordonat Ministerului Sănătății ci Ministerului Apărării Naționale și este finanțat de care are buget distinct.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, obligarea pârâtei la plata sumei de 55800 lei despăgubiri.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică.
Examinând recursurile pe baza motivelor arătate de recurente, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că recursul declarat de pârâta este fondat iar recursul declarat de reclamantul Spitalul de Psihiatrie " Doamna" G este nefondat pentru următoarele considerente.
Între recurentul reclamant și pârâta intimată s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 20 /14.02.2001 urmat de actul adițional prin care era obligată intimata să funcționeze ca specialist pe postul de doctor la Secția radiologie și imagistică medicală, pe o perioadă de minimum 5 ani de la obținerea specialității iar, în cazul în care nu se vor respecta aceste prevederi, să restituie unității sanitare o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie din perioada renunțării, această prevedere având caracter de clauză penală.
La data de 01.04.2007 intimata pârâtă a fost confirmată ca medic în specialitatea radiologie și imagistică medicală pe baza examenului promovat iar la data de 07.01.2007și a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin demisie în vederea angajării la Spitalul Militar Galați. Recurenta a dat curs cererii sens în care au încetat raporturile de muncă cu intimata.
Problema în cauză ce se impune a fi clarificată este aceea dacă, în cazul acestui raport de muncă, părțile au libertatea de a negocia pe orice aspect, în speță pe locul muncii și în baza unui consimțământ liber exprimat.
Codul Muncii permite anumite limitări ale drepturilor salariatului însă ele trebuie să aibă o justificare, să fie necesare, să răspundă unui interes general, să fie remunerate corespunzător pentru a asigura o acoperire echitabilă a prejudiciului pe care îl încearcă salariatul din cauza limitării respective.
Prin actul adițional în speță s-a urmărit de către recurent constituirea unei modalități de fidelizare a medicilor însă, atât timp cât, pe perioada cât s-a desfășurat specializarea, cheltuielile au fost suportate, așa cum corect a reținut și prima instanță,de către Statul Român prin Ministerul Sănătății (și nu de către recurentă, așa cum eronat susține aceasta și fără nici o dovadă în acest sens), minister are gestionează sistemul public de sănătate, simpla plecare a intimatei sau neîntoarcerea la vechiul loc de muncă de unde a fost trimisă la specializare, nu poate activa clauza cuprinsă în actul adițional decât în măsura în care plecarea medicului s-ar fi făcut către un sistem privat de sănătate.
Atât timp cât intimata pârâtă, în calitate de medic, a continuat să profesezetot în cadrul sistemului public de sănătate, însă la un alt spital, chiar dacă este vorba de un spital militar finanțat de nu se poate reține că spitalul inițial angajator, în speță recurentul, ar fi suferit un prejudiciu ce se impune a fi reparat.
Sunt reale susținerile recurentuluiexprimate în sensul că acest spital s-a bazat pe faptul că va avea în viitor un angajat specialist într-un anumit domeniu și că prin neîntoarcerea acestuia sau prin faptul că nu a continuat să rămână, pacienții vor fi lipsiți de serviciile medicului specialist, însă acest aspect este doar o problemă de gestionare a sistemului public de sănătate a Statului Român și nu a recurentului.
Pe de altă parte, acel medic continuă să presteze o activitate de specialitate în același sistem public de sănătate, chiar dacă în cadrul altui spital iar serviciile sale se întorc astfel către aceeași categorie de asigurați, fără a fi exclusă situația în care chiar pacienții, asigurații din raza de activitate a spitalului reclamant să fie în viitor tratați chiar la noul loc de muncă al intimatei.
Mai mult, și la recurent este posibil ca, în aceleași condiții, un alt medic să refuze să se întoarcă la spitalul ce i-a plătit specializarea și să aleagă spitalul recurent fără ca astfel să existe un prejudiciu efectiv adus ce să impună a fi reparat.
De altfel, nu este lipsit de importanță a se analiza modul în care medicul ajunge să încheie actul adițional, declarația de răspundere atunci când pleacă la specializare.
Este cert că actul adițional de fapt nu reprezintă o negociere, un rezultat al acestuia, ci mai mult, un contract de adeziune astfel că, problema negocierii despăgubirilor este exclusă, fiind mai degrabă o condiție impusă medicului pentru a putea merge la specializare, astfel că, acea clauză apare într-adevăr ca fiind abuzivă după cum corect a reținut și instanța de fond, mai ales că, implicând o limitare a dreptului la muncă, nu asigură o remunerare corespunzătoare a salariatului, simpla asigurare a unui loc de muncă nefiind echivalentă cu o remunerare proporțională cu limitarea dreptului la libertate de a alege un loc de muncă.
Raportat la toate considerentele expuse mai sus, sentința primei instanțe este legală și temeinică din punctul de vedere al respingerii acțiunii ca nefondată iar motivele de recurs formulate de reclamantul Spitalul de Psihiatrie " Doamna" G nu sunt întemeiate, urmând ca, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, să se respingă ca nefondat recursul acestuia.
Însă este fondat recursul declarat de către pârâta recurentă în ceea ce privește obligarea greșită a acesteia la plata cheltuielilor de judecată cât și cuantumul cheltuielilor de judecată.
Astfel, deși prima instanță a respins acțiunea ca nefondată, totuși a obligat pe pârâtă să plătească cheltuielile de judecată către reclamant.
În acest mod, s-au încălcat prevederile art. 274 alin. 1.pr. civilă întrucât doar partea căzută în pretenții (în speță reclamantul căruia i s-a respins acțiunea) poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către partea care a câștigat procesul (în speță, pârâta), fiind probabil vorba de o eroare materială a primei instanțe.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea procesului la fond, acestea sunt în sumă de 2500 lei potrivit chitanțelor nr. 27/10.09.2008 și nr. 42/16.09.2008 reprezentând onorariu de avocat.
În consecință, în baza disp. art. 312 alin. 1,2,3 pr. civilă, se va admite recursul pârâtei și se va modifica doar în parte sentința civilă recurată în sensul că se va obliga reclamantul Spitalul de Psihiatrie " Doamna" G să plătească pârâtei suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
Se vor înlătura astfel dispozițiile privind obligarea pârâtei să achite reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Ca parte căzută în pretenții în recurs, potrivit disp. art. 274 alin. 1.pr. civilă, se va obliga recurentul reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimata pârâtă în sumă de 2500 lei, reprezentând onorariul de avocat, micșorate în recurs făcându-se aplicarea disp. art. 274 alin. 3.pr. civilă, întrucât suma întreagă de 5800 lei este exagerată raportată la complexitatea cauzei ( un cuantum al cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea judecării recursului identic cu cel de la judecarea cauzei pe fond este apreciat de instanță ca fiind echitabil).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta, domiciliată în G,-, --1,.9, jud.G împotriva sentinței civile nr.1272/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.1272/16.10.2008 a Tribunalului Galați, în sensul că:
Obligă pe reclamantul Spitalul de Psihiatrie, să plătească pârâtei suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
Înlătură dispoziția privind obligarea pârâtei să achite reclamantei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Spitalul de Psihiatrie,.
Obligă pe recurentul-reclamant să plătească recurentei-pârâte suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată micșorate în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 Februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud./26.02.2009
Tehnored./2 ex./ 02 Martie 2009
Fond:-
Asistenți jud.-C--
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
