Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1940/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.1940
Ședința publică din 27 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Biberea
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
Grefier:- -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamanta Vagoane Călători A împotriva sentinței civile nr.704/27.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă consilier juridic, pentru intimatul avocat, lipsă fiind intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatului depune la dosar concluzii scrise și dovada achitării onorariului avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe și pe fond admiterea acțiunii.
Reprezentantul intimarului solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în concluziile scrise, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.704/27.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea principală formulată de reclamanta - VAGOANE SA A împotriva pârâților, și, respingând totodată excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, însă a admis excepția tardivității cererii reconvenționale având ca obiect anularea deciziei de sancționare nr.1019/28.11.2008, respingând astfel cererea reconvențională a pârâtului - reclamant reconvențional.
Pentru a ajunge la această soluție, analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că pârâții, și sunt salariații reclamantei - VAGOANE SA A, pârâții și fiind manevranți, iar pârâtul, mecanic de locomotivă.
Conform fișei posturilor, manevrantul răspunde direct de orice eveniment sau accident de cale ferată și de muncă care se produce atunci când este trimis de șeful de manevră la mișcările de manevră și nu a luat măsurile necesare prevăzute în instrucțiuni, pentru evitarea acestora. Pe de altă parte, mecanicul de locomotivă este conducătorul direct al locului de muncă, potrivit 5/1965, abrogat prin art.52 alin.2 din 90/1996, modificat prin art.53 din 319/2006 și răspunde de orice accident de muncă întâmplat din vina sa.
În acest context normativ, tribunalul a constatat că fișele posturilor și nici celelalte acte depuse la dosar nu reflectă necesitatea efectuării manevrelor trenurilor doar cu stații de emisie - recepție.
Pârâții au fost sancționați, prin deciziile nr.1014/28.11.2009, nr.1018/28.11.2008 și nr.1019/28.11.2008, cu reducerea salariului de bază cu 5% pe timp de o lună, în cazul pârâților și, respectiv 2 luni pârâtul, reținându-se în sarcina acestora distrugerea porții de acces la linia 4 halei de vopsitorie, la data de 30.10.2008.
În ceea ce privește excepțiile privitoare la cererea reconvențională, prima instanță a constatat că cea dintâi, a inadmisibilității cererilor reconvenționale nu este întemeiată, având în vedere că din moment ce acțiunea principală în răspundere patrimonială are aceeași cauză ca și deciziile de sancționare, și anume avarierea porții halei de vopsitorie în data de 30.10.2008, legătura dintre cele două acțiuni este evidentă, mai ales că ambele au la bază răspunderea civilă delictuală. M Astfel, constatând că cererea reconvențională se află în strânsă legătură cu acțiunea principală, tribunalul, în baza art.137 pr.civ. rap.la art.119 pr.ci.civ. a respins excepția inadmisibilității cererii reconvenționale.
Reclamanta a mai invocat și excepția tardivității depunerii cererii reconvenționale, raportat la disp.art.283 alin.1 lit.b din Codul muncii, conform cu care cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă poate fi formulată în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară. Or, decizia nr.1019/28.11.2008, prin care a fost sancționat pârâtul - reclamant reconvențional cuprinde doar sancțiunea reducerii salariului, astfel că celelalte pretenții ale acestuia, referitoare la achitarea bonurilor de masă pentru luna noiembrie, a primei de concediu și de a primei de sfârșit de an, chiar dacă au legătură cu sancționarea disciplinară a pârâtului, nu fac obiectul deciziei, astfel că reprezintă cereri distincte, care nu sunt supuse termenului de prescripție specială prev. de art.283 alin.1 lit.b Codul muncii, ci celui de 3 ani prev. de art.283 alin.1 lit.c Codul muncii.
În consecință, excepția tardivității nu privește întreaga acțiune reconvențională, ci doar cererea de constatare a nulității deciziei de sancționare și de obligare a reclamantei la restituirea contravalorii procentului de 5% din salariul de bază reținut din retribuția pârâtului, aferentă lunii noiembrie 2008.
Totuși, excepția este întemeiată în condițiile în care pârâtul a primit decizia de sancționare nr.1019/28.11.2008 chiar la data emiterii acesteia - 28.11.2008 -, după cum reiese din semnarea de către acesta, la finalul deciziei, sub mențiunea referitoare la luarea la cunoștință a deciziei, la data de mai sus. Astfel, termenul de 30 de zile de la comunicarea actului, până când putea formula contestație împotriva deciziei de sancționare s-a împlinit la data de 29.12.2008.
Astfel, văzând că cererea de constatare a nulității deciziei de sancționare nr.1019/28.11.2008 a fost formulată la data de 26.02.2009, deci cu o întârziere de aproape 2 luni față de data expirării termenului de exercitare a acesteia, iar reclamantul reconvențional nu a cerut repunerea în termen și nu a invocat imposibilitatea exercitării acțiunii în termenul legal, tribunalul, în baza art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, a admis excepția tardivității cererii și având în vedere că astfel, nu se mai poate discuta fondul acesteia, a respins-o, cum la fel a procedat și cu cererea accesorie a obligării pârâtei - reconvenționale la plata contravalorii a 5% din salariul de bază, aferent retribuției lunii noiembrie 2008, în condițiile în care fiind valabilă decizia de sancționare, același caracter îl are și măsura disciplinară prevăzută de aceasta.
Sub alt aspect, s-a constatat că din declarațiile date de pârâți cu ocazia cercetării disciplinare a acestora, rezultă următoarea desfășurare a evenimentelor din 30.10.2008: a acționat î calitate de șef de manevră, în timp ce era mecanicul locomotivei trenului, între pozițiile celor doi aflându-se manevrantul. Poarta de acces la linia 4 - hala de vopsitorie - era întredeschisă, iar convoiul se afla la o distanță de un vagon față de poartă. a dat semnalul de oprire, care a fost transmis de lui, ce nu îl putea vedea pe domnul, datorită faptului că linia se afla în curbă. Atât, cât și au declarat că nu vedeau ultimul vagon al convoiului. Pârâtul a oprit trenul atunci când a primit semnalul de oprire de la manevrant, pârâtul declarând că acesta s-a oprit la un metru față de poartă, dar datorită cuplelor vagoanelor, trenul a lovit poarta de acces la linia 4, avariind- Pârâții și au arătat că nu au folosit stațiile de emisie - recepție pentru că acestea se aflau la încărcat.
Totodată, s-a mai reținut că prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a recunoscut că în urma cercetărilor efectuate, nu s-a putut stabili și verifica cu exactitate dacă mecanicul de locomotivă a oprit convoiul la timp și când a primit semnalul de la manevrant sau de la șeful de manevră, întrucât fiecare dintre părți spus că ceilalți ar fi vinovați. În plus însă, reclamanta, căreia îi revine sarcina probării vinovăției pârâților, conform art.287 Codul muncii, nu s-a preocupat nici să stabilească de ce era întredeschisă poarta de acces la linie și cine anume a lăsat-o în acea poziție, pentru fiind tocmai pe această poziție, s-a aflat pe traiectoria trenului, pentru că dacă ușa ar fi fost încuiată sau total deschisă, astfel încât să nu intersecteze linia trenului, atunci coliziunea ar fi putut fi evitată. De asemenea, tribunalul a mai constatat că pârâta nu a stabilit circumstanțele în care stațiile de emisie - recepție ape pârâților și au fost puse la încărcat și dacă putea fi evitată anterior această situație, când s-au descărcat stațiile și dacă pârâții ar fi avut posibilitatea de a le înlocui.
De aceea, instanța de fond a constatat în primul rând, că din starea de fapt descrisă mai sus nu rezultă vinovăția pârâtului, care fiind mecanic de locomotivă, a primit semnalul de oprire de la manevrantul, care la rândul său l-a preluat de la și nu există nicio dovadă a întârzierii reacției primului pârât. Din probele administrate și mai ales din declarațiile pârâților, se poate reține o culpă minimă, sub forma neglijenței, în sarcina pârâților și, ca urmare a faptului aă au efectuat manevra fără stații de emisie - recepție, în condițiile în care nici aceștia nu au precizat și nu s-a clarificat când s-au descărcat stațiile și de ce nu au luat altele. Vinovăția pârâtului este mai redusă decât cea a pârâtului, din moment ce al doilea era șeful de manevră, astfel că acesta trebuia să aprecieze corect distanța la care să dea semnalul de oprire, luând în calcul și aspectul efectuării manevrei fără stații de emisie - recepție, ceea ce a condus inevitabil la prelungirea timpului necesar realizării manevrei. Or, pârâtul se afla între pozițiile celorlalți doi pârâți, într-un loc în care nu vedea ultimul vagon, dar reușea să îl vadă pe.
Instanța de fond a reținut în același context că o altă cerință a angajării răspunderii patrimoniale a pârâților, ce nu este probată, este cea a raportului dintre fapta fiecărui pârât și prejudiciul a cărui recuperare o solicită reclamanta. Astfel, inițial s-a procedat la repararea ușii, după cum rezultă din procesul verbal pentru efectuarea de lucrări de reparații - service nr.8018/11.11.2008, întocmit de - C SRL, potrivit căruia la data de 07.11.2008 s-au efectuat următoarele lucrări la ușa lovită: detensionare arc precum și remedierile necesare după punerea în funcțiune, schimbându-se de asemenea 4 role.
La data de 14.11.2008, - C SRL a întocmit oferta de înlocuire a foii de ușă, cu prețul de 1.820 EURO, termenul de livrare fiind în aprox. 2-3 săptămâni de la efectuarea comenzii și realizarea plății în termen de 30 de zile de la executarea lucrării. Conform procesului verbal pentru efectuarea lucrării de reparații - service nr.247, întocmit de - C SRL, în data de 06.02.2009 a fost înlocuită ușa veche cu cea nouă, fiind emisă factura nr.8661/17.02.2009 pentru plata prețului ușii și a,lucrării de montare a acesteia, în sumă de 9.338,71 lei, scadent la data de 19.03.2009 iar reclamanta nu a făcut dovada achitării acestei facturi.
Tribunalul a constatat astfel că, din actele prezentate nu rezultă motivul pentru care, după ce a fost reparată ușa avariată, reclamanta a luat hotărârea înlocuirii acesteia, astfel că nu este demonstrată necesitatea înlocuirii ușii ca urmare a avarierii acesteia în incidentul petrecut la 30.10.2008, iar pe de altă parte, reclamanta nu a realizat o constatare a avariei concrete a porții în discuție.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că nu sunt întrunite cerințele cumulative ale răspunderii patrimoniale, în condițiile în care există fapta ilicită - manevrarea necorespunzătoare a trenului, astfel încât a avut loc avarierea ușii de acces la linia 4 - hala de vopsitorie, precum și vinovăâia pârâților și, sub forma neglijenței, astfel cum a fost determinată mai sus, însă nu sunt întrunite celelalte cerințe, respectiv prejudiciul. Aceasta întrucât, pe de o parte, acesta nu a fost determinat în mod concret în cadrul cercetării disciplinare a pârâților, nefiind stabilite atunci pagubele aduse ușii și nici contravaloarea remedierii acesteia, iar pe de altă parte, nu s-a probat necesitatea înlocuirii ușii avariate cu una nouă și deci, imposibilitatea repunerii în funcție a celei lovite. De aceea, nu este dovedită condiția raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul pretins de reclamantă, reparat după 3 luni de la data producerii incidentului în discuție.
În consecință, s-a constatat că nu sunt întrunite cumulativ cerințele răspunderii patrimoniale prev. de art.270 alin.1 Codul muncii rap.la art.999 civ. raportat la pretenția reclamantei și de aceea, tribunalul a respins acțiunea principală.
În ceea ce privește celelalte cereri reconvenționale, tribunalul a constatat că potrivit art.43 pct.2 alin.2 și 3 ale contractului colectiv de muncă realizat la nivelul unității reclamante și înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială A la 15.10.2007, reclamantul și sindicatul au convenit acordarea de prime salariaților societății, în funcție de criteriile ce urmau a fi stabilite ulterior de cele două părți contractante, cu precizarea că în cadrul propunerilor pentru aceste stimulente să fie excluse persoanele care în ultimele 6 luni au avut cel puțin o zi de absență sau au fost sancționate disciplinar. Din același contract colectiv de muncă face parte și Regulamentul de acordare a concediilor legale de odihnă - anexa nr.3, care prevede la pct.17 lit.b că salariații care au fost sancționați disciplinar, cu excepția situației aplicării avertismentului, nu beneficiază de prima de vacanță anuală de 120 USD, iar potrivit convenției dintre patronat și sindicat, privitor la regulile de acordare a tichetelor de masă începând cu data de 01.11.2004, persoanele care au fost sancționate disciplinar, prin reducerea indemnizației salariale, nu primesc tichete de masă în luna pentru care s-a aplicat sancțiunea respectivă.
Potrivit art.1 alin.1 din 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar precum și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator, ceea ce înseamnă că acordarea tichetelor de masă nu este o obligație imperativă a angajatorului, astfel că modul și criteriile de acordare a tichetelor de masă poate face obiectul negocierii între acesta și sindicat.
Astfel, având în vedere că, potrivit art.30 alin.1 din 130/1990, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar cel încheiat la nivelul unității, inclusiv anexa nr.3 la acesta, dar și convenția reclamantei cu sindicatul din 2004, exclude de la beneficiul acordării primei de vacanță, a altor prime cu valoare de stimulente, cum este cea de la sfârșit de an, precum și de la acordarea tichetelor de masă persoanelor care au fost sancționate disciplinar cu măsura reducerii salariului, iar împotriva pârâtului s-a luat o astfel de măsură, pe care nu a contestat-o în termenul legal, astfel că a rămas definitivă, domnia sa nefiind împiedicat dintr-o cauză mai presus de voința sa să conteste sancțiunea disciplinară și de aceea, tribunalul a decis să respingă cererile reconvenționale privitoare la prima de vacanță, prima de sfârșit de an și tichetele de masă.
În final, văzând că pârâtul nu a căzut în pretențiuni, dar și că cererea reconvențională a acestuia a fost respinsă, a admis în parte cererea acestuia referitoare la cheltuielile sale de judecată, constatând în onorariul de avocat de 800 lei, pe care a redus-o cu, obligând reclamanta - pârâtă reconvențională să plătească pârâtului - reclamant reconvențional suma de 400 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen, reclamanta - VAGOANE CĂLĂTORI SA A, motivat în drept cu disp.art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. susținând că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât ignora vinovăția pârâților intimați care aveau obligația de a încărca stațiile de emisie - recepție și în plus, în situația dată, aveau la îndemână și proceduri de manevrare și fără stații.
De asemenea, s-a reproșat instanție că a interpretat greșit probatoriul administrat atunci când a reținut că poarta se deschisese în lateral, deși ar fi trebuit fie să fie complet deschisă ori complet închisă, în timpul manevrelor, numai că poarta de acces se deschie vertical.
Recurenta susținut că cei trei intimați aveau obligația legală de a lua toate măsuri necesare pentru efectuarea manevrelor în siguranță, conform normelor specifice de activitate pe calea ferată, iar prin neglijența lor nu numai că au produs paguba imputată, dar au și pus în pericol muncitori din hala de vopsitorie.
Totodată, recurenta a reproșat primei instanțe că a interpretat greșit disp.art.270 alin.1 Codul muncii, atunci când a constatat că nu s-a putut stabili caracterul cert al prejudiciului produs de intimați, în sensul întinderii acestuia, însă acest aspect a fost determinat de împrejurări obiective, legate de faptul că firma - producătoarea ușii de metal, care avea și atribuția de service și mentenanță - avea nevoie să realizeze întâi o evaluare, această făcându-se efectiv la data de 07.11.2008 și s-au efectuat reparațiile conform pv. Nr.8018/11.11.2008. Totuși, s-a apreciat că ușa, chiar și reparată, nu mai prezenta siguranță și atunci s-a luat decizia înlocuirii ei, lucrare care s-a realizat în perioada 19.12.2008 - 19.01.2009, costul total al ușii noi și montarea ei fiind de 9.338,71 lei, conform facturii nr.8661/17.02.2009, sumă pe care recurenta pretinde că a și plătit-
Intimații au fost legal citați, însă doar pârâtul - intimat a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, susținând punctual că motivele de modificare invocate de către recurentă nu se justifică, pentru că tribunalul a motivat cuprinzător și neechivoc sentința sa, atât în fapt, cât și în drept, după cum art.304 pct.8 pr.civ. nu se aplică în cauză întrucât nu se pun problema interpretării unui act juridic, iar interpretarea dată de instanță probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea acestui motiv.
În sfârșit, în opinia intimatului, art.304 pct.9 pr.civ. nu a fost susținut de către recurentă, în sensul că aceasta nu a indicat care anume norme legale ar fi fost interpretate și aplicate greșit de către tribunal.
Curtea, analizând recursul reclamantei, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 și la art.304 ind.1 pr.civ. va constata că acesta este neîntemeiat, întrucât în cauză nu sunt aplicabile motivele de modificare prev. de art.304 pct.7, 8 și 9. Pr.civ.
Astfel, curtea va împărtăși punctul de vedere exprimat de intimatul, în cuprinsul întâmpinării sale și va constata că disp.art.304 pct.7 pr.civ. nu sunt incidente în cauză întrucât decizia primei instanțe este motivată atât în fapt, cât și în drept și a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, astfel că tribunalul a respectat prev. art.261 pr.civ. și nu există echivoc sau contradictorialitate, nici în considerentele sentinței recurate, și nici între acestea și dispozitivul hotărârii, fiind clar explicat modul în care s-a format convingerea instanței de fond asupra stării de fapt și legea aplicabilă, cu luarea în considerare a punctelor de vedere și a probelor exprimate și administrate de către toate părțile litigante.
În al doilea rând, curtea va constata că în cauză nu este aplicabil nici motivul de modificare prev. de art.304 pct.8 pr.civ. întrucât ceea ce s-a supus dezbaterii instanței de fond nu a fost un act juridic - în sens de negotium juris -, adică de convenție a părților, și ale căror clauze să fi primit o interpretare eronată din partea tribunalului, câtă vreme obiectul pricinii a fost reprezentat de o cerere privind implicarea răspunderii materiale a unor salariați, pentru producerea unor prejudicii datorate unei activități culpabile din partea acestora, ceea ce implica răspunderea civilă delictuală și nu pe cea contractuală.
În sfârșit, în legătură cu aplicabilitatea disp.art.304 pct.9 pr.civ. curtea va constata că ceea ce s-a reproșat de către recurentă prime instanțe se referă la interpretarea și aplicarea greșită a disp.art.270 alin. 1 Codul muncii, respectiv angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Din această perspectivă însă, curtea va constata că tribunalul a reținut corect atât existența culpei intimaților - pârâți, cât și existența unui prejudiciu,chiar dacă întinderea acestuia s-a stabilit cu mult timp după încheierea procedurii de cercetare disciplinară - acesta fiind un viciu de fond al procedurii, în raport cu prev. art.266 și 268 Codul muncii, și chiar dacă nu a fost clarificat pe deplin motivul pentru care s-a decis întâi repararea ușii, pentru ca mai apoi să se ajungă la înlocuirea acesteia cu una complet nouă și implicit, măsura în care intimații, prin acțiunea sau inacțiunea lor, au contribuit la repararea, respectiv la înlocuirea totală a ușii de acces.
Curtea va constata în acest context, că observând și condițiile cerute de disp.art.998 - 999.civ. care completează art.270 Codul muncii, în cadrul procedurii de cercetare disciplinară, recurenta - reclamantă avea datoria nu numai de stabili cu certitudine vinovăția și prejudiciul și de identifica fapta culpabilă, dar și pe aceea de stabili fără echivoc existența legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, în condițiile în care, potrivit art.287 Codul muncii, sarcina probei revine întotdeauna în sarcina angajatorului.
Or, în raport cu disp.art.304 ind.1 pr.civ. curtea va constata că recurenta nu a probat care au fost cauzele pentru care intimații nu au utilizat stațiile de emisie - recepție în timpul efectuării manevrelor și cui aparține culpa descărcării acestora chiar înainte de efectuarea manevrelor, respectiv culpa că nu au existat stații de rezervă sau că cele existente nu au puse la încărcat anterior, în timp util.
De asemenea, tot în legătură cu starea de fapt, raportabilă la disp.art.268 și 270 Codul muncii și art.998-999.civ. recurenta - reclamantă nu a demonstrat cauzele pentru care poarta metalică a fost întredeschisă și cui aparține culpa pentru acest aspect, deloc de neglijat, după cum nu a determinat nici viteza cu care se putea efectua manevrele în aceste condiții.
Toate aceste elemente lipsă conduc la imposibilitatea stabilirii legăturii de cauzalitate dintre faptă, ale cărei componente nu au fost la rândul lor determinate cu precizie și fără echivoc, și prejudiciu, care la rândul său creează aparența că a fost determinat într-un mod arbitrar și tardiv, astfel cum s-a arătat mai sus, ceea ce conduce curtea la concluzia că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, care urmează să fie păstrată.
Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 pr.civ. rap.la art.304 ind.1 pr.civ. și la art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanta - VAGOANE CĂLĂTORI SA A împotriva sentinței civile nr.704/2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
În temeiul art.274 pr.civ. va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Vagoane Călători A împotriva sentinței civile nr.704/27.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 noiembrie 2009
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.-/11.01.2010
Tehnored.DR/13.01.2010
2 ex.
Prima instn.-Trib.
Judecători:;
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Biberea, Cristian Pup
